ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2451/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2451/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 iulie 2012, pronunțată

în Dosarul nr. 1433/44/2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pe rol fiind pronunțarea asupra legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive, asupra cererilor privind încetarea de drept sau de

înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților G.I., B.S., P.E. și

P.V.M., precum și asupra cererilor de probatorii formulate în cauză privind

apelurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.V.M. și P.E., trimiși în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3),

(4), (5) C. pen. împotriva Sentinței penale nr. 756 din 28 octombrie 2011

pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 11050/121/2010.

Curtea, constatând

că în cauza de față măsura arestării preventive a inculpaților G.I., B.S.,

P.E. și P.V.M. a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de dispozițiile

art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că aceste temeiuri subzistă în

cauză, astfel încât se impune menținerea stării de arest a inculpaților, conform

art. 300

2

în referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților P.E.,

P.V.M., B.S. și G.I. este legală și a menținut-o.

Prin aceeași

încheiere a respins ca nefondate cererile prin care inculpații G.I., P.E.,

P.V.M. și B.S. au solicitat a se constata că măsura arestării preventive a

încetat de drept.

A respins ca

nefondate cererile inculpaților mai sus arătați privind înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara,

constatând că de la ultima dispoziție de menținere a inculpaților în arest

preventiv nu au intervenit modificări ale situației de fapt sau de drept avute

în vedere de instanță pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii preventive

luate față de inculpați cu o altă măsură preventivă.

În termen legal,

inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M. au declarat recurs împotriva încheierii

menționate, solicitând, admiterea acestora, casarea încheierii atacate și

judecarea în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret

pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de

la data arestării, obligându-se să se prezinte la toate termenele de judecată.

Inculpatul P.V.M. a

mai susținut că încheierea din data de 21 mai 2012 prin care i s-a menținut

starea de arest este lovită de nulitate întrucât măsura arestării a fost luată

cu încălcarea prevederilor legale.

În acest sens a

arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 341 C. proc. pen., astfel

după cum instanța, la cererea sa a constatat că în mod greșit grefiera a

reținut în încheierea de ședință ultimul cuvânt al inculpatului. Or, în raport

de această omisiune, apreciază că încheierea de ședință din data de 21 mai 2012

este lovită de nulitate potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen.

și în contradicție cu dispozițiile legale.

A mai susținut că la

data de 3 iulie 2012 a solicitat revocarea măsurii arestării preventive în baza

art. 139 alin. (2) și art. 140 alin. (1) C. proc. pen., dar nu a fost agreat de

instanță.

Cum ultima încheiere

prin care i s-a menținut măsura arestării preventive, în raport de criticile

invocate este cea din data de 13 aprilie 2012 și cum de la data respectivă au

trecut mai mult de 60 de zile, apreciază că i-a încetat de drept măsura

arestării preventive.

Totodată, a mai

susținut că și mandatul de arestare preventivă este supus nulității, că în

încheierea din data de 7 ianuarie 2012 s-a pus în discuție starea de arest în

baza art. 300

1

C. proc. pen., iar în dispozitiv sunt menționate

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., că în ședința din data de 8

aprilie 2011 judecătoarea de fond, deși a fost recuzată a dispus menținerea

stării de arest, aspecte în raport de care apreciază că menținerea stării de

arest a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Recursurile declarate

de inculpați nu sunt fondate.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 4 iulie 2012 a constatat

că în cauză și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse

de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt și de

drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, prelungirea și

menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea

de libertate a acestora, în raport de care în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpaților.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 756 din 28

octombrie 2011 a Tribunalului Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de

constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 39/2003 și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., au fost condamnați:

- inculpatul G.I. la

o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;

- inculpatul B.S. la

o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare;

- inculpatul P.E. la

o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;

- inculpatul P.V.M.

la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare;

- inculpatul P.V. la

o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.

Conform art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților G.I.,

B.S., P.E. și P.V.M. și, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele

aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive, cu începere de la

data de 03 mai 2010 pentru inculpatul G.I. și cu începere de la data de 22

octombrie 2010 pentru inculpații B.S., P.E. și P.V.M. și până la zi pentru toți

inculpații.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul P.V., s-a reținut că acesta s-a sustras atât de la urmărirea

penală, cât și de la judecarea cauzei în fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, în esență că, începând cu

luna ianuarie 2009, inculpații G.I., B.S., P.E., P.V.M. și P.V. au constituit

un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii

materiale din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și, acționând în

cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acțiuni repetate,

dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu ocazia încheierii și

derulării unor convenții comerciale, au indus în eroare pe reprezentanții

legali ai unui număr de 18 părți vătămate - societăți comerciale, prin

folosirea de nume și calități false, inclusiv prin emitere de file CEC fără

acoperire în numele SC S.C. SRL Galați, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72

RON.

Așa fiind, se

constată că deși hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de

Tribunalul Galați nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel,

ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora,

în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea

arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin

trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a

măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai

avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și

urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de

idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale

inculpaților - inculpatul P.E. este recidivist, inculpatul P.V.M. are antecedente

penale - cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt

învinuiți, respectiv pericolul social al acestora, modul organizat de operare,

valoarea ridicată a prejudiciului reclamat a se fi produs, faptul că lăsarea în

libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un sentiment de

insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor

manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului

penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de

modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de

recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea și rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii

rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o

executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual,

caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre

definitivă în cauză.

Cu privire la

criticile invocate de inculpatul P.V. oral și în memoriul scris aflat la dosar,

vizând nelegala menținere a măsurii arestării preventive prin încheieri

anterioare, Înalta Curte constată că acestea au fost susținute inițial și în fața

instanței de fond, Curtea de Apel Galați prin încheierea pronunțată răspunzând

punctual fiecăreia.

Astfel, în mod corect

s-a reținut faptul că la data de 21 mai 2012, cu ocazia examinării legalității

și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați, acestora

nu le-a fost acordat cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire

la acest aspect, împrejurare ce nu poate atrage nulitatea absolută a încheierii

respective, câtă vreme inculpații au fost asistați de avocați aleși sau desemnați

din oficiu care au pus concluzii asupra chestiunii în discuție.

Sub acest aspect, s-a

apreciat că acordarea cuvântului inculpaților pentru ca aceștia să își expună

punctul de vedere asupra stării de arest preventiv nu poate echivala cu dreptul

la acordarea ultimului cuvânt, reglementat de prevederile art. 341, art. 377

alin. (4) și art. 385

13

alin. (3) C. proc. pen., care este o

instituție juridică reglementată expres în ceea ce privește soluționarea pe

fond a cauzei în primă instanță, ori în căile de atac.

De altfel,

dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen. nu fac referire la

obligativitatea instanței care examinează legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive de a acorda inculpatului ultimul cuvânt cu privire la

această chestiune, astfel că omisiunea instanței de a întreba pe inculpat care

este opinia sa referitoare la măsura arestării preventive nu poate avea

semnificația unei încălcări a dispozițiilor legale, în sensul art. 197 alin.

(1) C. proc. pen., care să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât

prin anularea actului procedural.

Așa fiind, nu se

poate constata, astfel cum au solicitat inculpații, că încheierea din 21 mai

2012 este lovită de nulitate absolută în ceea ce privește dispoziția de

menținere a măsurii.

Ca atare, în raport

de toate argumentele prezentate, încheierea pronunțată la 4 iulie 2012 este

legală.

Pentru considerentele

expuse, recursurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M. nefiind

fondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.V.M. și P.E.

împotriva încheierii de ședință din data de 4 iulie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

1433/44/2011.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 iulie 2012.

Procesat de GGC - AS