ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2451/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1433/44/2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind pronunțarea asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, asupra cererilor privind încetarea de drept sau de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților G.I., B.S., P.E. și P.V.M., precum și asupra cererilor de probatorii formulate în cauză privind apelurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.V.M. și P.E., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. împotriva Sentinței penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 11050/121/2010.

Curtea, constatând că în cauza de față măsura arestării preventive a inculpaților G.I., B.S., P.E. și P.V.M. a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că aceste temeiuri subzistă în cauză, astfel încât se impune menținerea stării de arest a inculpaților, conform art. 300 2 în referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților P.E., P.V.M., B.S. și G.I. este legală și a menținut-o. Prin aceeași încheiere a respins ca nefondate cererile prin care inculpații G.I., P.E., P.V.M. și B.S. au solicitat a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept.

A respins ca nefondate cererile inculpaților mai sus arătați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, constatând că de la ultima dispoziție de menținere a inculpaților în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situației de fapt sau de drept avute în vedere de instanță pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii preventive luate față de inculpați cu o altă măsură preventivă. În termen legal, inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M. au declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, admiterea acestora, casarea încheierii atacate și judecarea în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării, obligându-se să se prezinte la toate termenele de judecată.

Inculpatul P.V.M. a mai susținut că încheierea din data de 21 mai 2012 prin care i s-a menținut starea de arest este lovită de nulitate întrucât măsura arestării a fost luată cu încălcarea prevederilor legale. În acest sens a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 341 C. proc. pen., astfel după cum instanța, la cererea sa a constatat că în mod greșit grefiera a reținut în încheierea de ședință ultimul cuvânt al inculpatului. Or, în raport de această omisiune, apreciază că încheierea de ședință din data de 21 mai 2012 este lovită de nulitate potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. și în contradicție cu dispozițiile legale. A mai susținut că la data de 3 iulie 2012 a solicitat revocarea măsurii arestării preventive în baza art. 139 alin. (2) și art. 140 alin. (1) C. proc.

pen., dar nu a fost agreat de instanță. Cum ultima încheiere prin care i s-a menținut măsura arestării preventive, în raport de criticile invocate este cea din data de 13 aprilie 2012 și cum de la data respectivă au trecut mai mult de 60 de zile, apreciază că i-a încetat de drept măsura arestării preventive. Totodată, a mai susținut că și mandatul de arestare preventivă este supus nulității, că în încheierea din data de 7 ianuarie 2012 s-a pus în discuție starea de arest în baza art. 300 1 C. proc. pen., iar în dispozitiv sunt menționate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., că în ședința din data de 8 aprilie 2011 judecătoarea de fond, deși a fost recuzată a dispus menținerea stării de arest, aspecte în raport de care apreciază că menținerea stării de arest a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 4 iulie 2012 a constatat că în cauză și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora, în raport de care în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați: - inculpatul G.I. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare; - inculpatul B.S. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare; - inculpatul P.E. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare; - inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare; - inculpatul P.V.

la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților G.I., B.S., P.E. și P.V.M. și, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 03 mai 2010 pentru inculpatul G.I. și cu începere de la data de 22 octombrie 2010 pentru inculpații B.S., P.E. și P.V.M. și până la zi pentru toți inculpații. În ceea ce-l privește pe inculpatul P.V., s-a reținut că acesta s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la judecarea cauzei în fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, în esență că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpații G.I., B.S., P.E., P.V.M.

și P.V. au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și, acționând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acțiuni repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, au indus în eroare pe reprezentanții legali ai unui număr de 18 părți vătămate - societăți comerciale, prin folosirea de nume și calități false, inclusiv prin emitere de file CEC fără acoperire în numele SC S.C. SRL Galați, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 RON. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul Galați nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaților - inculpatul P.E. este recidivist, inculpatul P.V.M.

are antecedente penale - cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, respectiv pericolul social al acestora, modul organizat de operare, valoarea ridicată a prejudiciului reclamat a se fi produs, faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Cu privire la criticile invocate de inculpatul P.V. oral și în memoriul scris aflat la dosar, vizând nelegala menținere a măsurii arestării preventive prin încheieri anterioare, Înalta Curte constată că acestea au fost susținute inițial și în fața instanței de fond, Curtea de Apel Galați prin încheierea pronunțată răspunzând punctual fiecăreia.

Astfel, în mod corect s-a reținut faptul că la data de 21 mai 2012, cu ocazia examinării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați, acestora nu le-a fost acordat cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest aspect, împrejurare ce nu poate atrage nulitatea absolută a încheierii respective, câtă vreme inculpații au fost asistați de avocați aleși sau desemnați din oficiu care au pus concluzii asupra chestiunii în discuție. Sub acest aspect, s-a apreciat că acordarea cuvântului inculpaților pentru ca aceștia să își expună punctul de vedere asupra stării de arest preventiv nu poate echivala cu dreptul la acordarea ultimului cuvânt, reglementat de prevederile art. 341, art. 377 alin. (4) și art. 385 13 alin. (3) C. proc.

pen., care este o instituție juridică reglementată expres în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei în primă instanță, ori în căile de atac. De altfel, dispozițiile art. 160 b C. proc. pen. nu fac referire la obligativitatea instanței care examinează legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive de a acorda inculpatului ultimul cuvânt cu privire la această chestiune, astfel că omisiunea instanței de a întreba pe inculpat care este opinia sa referitoare la măsura arestării preventive nu poate avea semnificația unei încălcări a dispozițiilor legale, în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural.

Așa fiind, nu se poate constata, astfel cum au solicitat inculpații, că încheierea din 21 mai 2012 este lovită de nulitate absolută în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii. Ca atare, în raport de toate argumentele prezentate, încheierea pronunțată la 4 iulie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.I., B.S., P.V.M. și P.E. împotriva încheierii de ședință din data de 4 iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1433/44/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iulie 2012. Procesat de GGC - AS