ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4215/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4215/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 decembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011, au fost respinse

cererile formulate de inculpații B.S., B.I., R.V. și V.A., de revocare a măsurii

arestării preventive.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. și art. 139 alin. (1)

C. proc. pen., au fost admise cererile formulate de inculpații B.S., B.I.,

M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A., de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen. a obligării de a nu

părăsi localitatea în care locuiesc, respectiv:

- mun. Galați pentru

inculpații B.S., B.I., P.D., P.Ș.C. și V.A.,

- comuna

Independența, județ Galați, pentru inculpatul M.J.,

- comuna Brăhășești,

sat Toflea, județ Galați, pentru inculpatul R.V.

În baza art. 145

alin. (1

1

), (1

2

) C. proc. pen., a fost impusă

inculpaților B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. respectarea

obligațiilor prevăzute de art. 145 alin. (1

1

) lit. a), b), c) și d)

C. proc. pen. și art. 145 alin. (1

2

) lit. c) C. proc. pen.,

respectiv:

a) să se prezinte la

instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv I.P.J. Galați;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice

direct sau indirect cu reprezentanții părților vătămate, ceilalți inculpați și

martorii din cauză.

În baza art. 145

alin. (3) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpaților B.S., B.I., M.J.,

P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a

obligațiilor impuse, se va lua măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în

libertate a inculpaților B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. la

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu sunt reținuți sau arestați

în alte cauze.

Astfel, Curtea a

apreciat, cu privire la cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că,

la acest moment procesual, una din condițiile cumulative prevăzute de acest

text de lege s-a schimbat, respectiv aceea potrivit căreia lăsarea în libertate

a inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. ar mai prezenta pericol

pentru ordinea publică.

Analizând

oportunitatea menținerii arestului inculpatului prin prisma exigențelor Curții

Europene a Drepturilor Omului (cauzele Scundeanu și Jiga din februarie - martie

2010), Curtea a constatat că referirea la pericolul pentru ordinea publică este

invocată în cauza de față de o manieră abstractă, prin urmare că nu se bazează

pe probe, iar prezumțiile și presupunerile nu sunt rezonabile.

La dosar nu există

probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta în prezent lăsarea celor 7 inculpați în libertate, raportat

și la faptul că din momentul săvârșirii faptelor reținute în sarcina acestora a

trecut o perioadă mare de timp de aproximativ 3 ani și 8 luni.

Instanța de control

judiciar a reținut totodată faptul că, conform jurisprudenței, Curtea a

dezvoltat 4 motive în baza cărora arestarea preventivă este considerată ca

justificată:

- pericolul de fugă

din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série

A no 9, § 15);

- riscul ca acuzatul,

odată pus în libertate, să împiedice buna administrare a justiției (Wemhoff c.

Allemagne, 27 juin 1968, § 14, série A no 7);

- ori să comită noi

infracțiuni (Matzenetter c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série A no 10,

- existența unui pericol

pentru ordinea publică (Letellier c. France, 26 juin 1991, § 51, série A no 207

et Hendriks c. Pays-Bas (déc), no 43701/04, 5 juillet 2007).

Continuarea detenției

așadar poate fi justificată dacă din anumite elemente concrete rezultă că

trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală

trecând în subsidiar (Smirnova c. Russie, nos 46133/99 et 48183/99, § 61, CEDH

2003 IX (extraits)).

A raționa în sensul

că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților

B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A., în condițiile descrise mai sus, sau

rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în

care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia și că nu sunt necesare

probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța să se pronunțe cu

neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea

ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumate nevinovată.

Față de aspectele

expuse mai sus, Curtea a constatat că în prezenta cauză a trecut o perioadă de

aproximativ 3 ani și 8 luni de la momentul săvârșirii faptelor, și o perioadă

de aproximativ 3 ani și 6 luni de la arestarea inculpaților, iar conduita

ulterioară a inculpaților nu este de natură a demonstra un pericol public.

Respectând exigențele

Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reținut că nu se mai impune

menținerea arestării preventive a inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V.

și V.A., atât din perspectiva inexistenței unei stări de pericol pentru ordinea

publică, cât și prin raportare la stadiul procedurii.

Prin urmare, ținând

seama de exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că

se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivativă de libertate,

deoarece conduita nonviolentă a inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și

V.A. pe care aceștia înțeleg să o adopte în societate nu prezintă pericol

imediat, prin urmare nefiind justificată necesitatea protejării ordinii

publice.

Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Constanța, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 7937/1/2012.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor intimaților-inculpați,

precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul

declarat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se

vor arăta:

Subliniind

funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea

se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori

de la judecarea cauzei.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice

persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din

prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau

eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate

poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în

cauză la audiere, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și

excepții. În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că "se exceptează de

la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului a statuat că la menținerea unei persoane în

detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea

faptei pentru care persoanele sunt cercetate, cât și la alte circumstanțe, în

special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa,

domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.

c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).

În ceea ce privește

temeinicia cererilor formulate de inculpați, de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpații

B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. sunt cercetați pentru săvârșirea

infracțiunii de constituire, aderare și respectiv sprijinire la un grup

infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că:

- au aderat la un

grup infracțional organizat constituit de către inculpații P.D., P.Ș.C., B.I.,

T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale

prin comiterea de înșelăciuni prin emiterea de file cec în numele societății

controlate de membrii grupului infracțional - SC O.C. SRL Galați, prin acțiuni

repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale,

- au ajutat ceilalți

membri ai grupului la inducerea în eroare a unui număr de 23 părți vătămate: SC

D.C. SRL București, SC L.I.E. SRL București, SC Z.C. SRL Brăila, SC U. SRL

Lunca de Jos (jud. Harghita), SC P. România SRL Arad, SC B.C. SRL Aleșd

(județul Bihor), SC M.S.T. SRL Galați, SC F.C.I. SRL Galați, SC F.D. SRL

Constanța, SC F.S. SRL Medgidia, SC B.P. SRL Făurei (Brăila), SC T.G.I. SRL

Cluj-Napoca, SC D. SRL Câmpina, SC G.P. SRL Otopeni, SC C.N. SRL Pitești, SC

I.V.V.C. SRL București, SC E. SRL Târgu Mureș, SC H. SRL Diosod Sălaj, SC G.G.

SRL Turda (Cluj), SC S. SA Dej (județul Cluj), SC O. SRL București, SC V.M.T.

SRL Hidișel și SC B. SRL Roman, cu ocazia încheierii și derulării unor

convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin

emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale

injuste, membrii grupului infracțional cauzând un prejudiciu în valoare totală

de 1.698.688,17 RON, infracțiuni care au impact social deosebit asupra

valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică.

Punerea în libertate

a inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A., mărginindu-se la analiza

perioadei de timp scurse de la data luării măsurii arestării preventive, fără a

avea în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpați, de părți

vătămate ignoră celelalte criterii enumerate în textul de lege, în raport de

care trebuie apreciat termenul rezonabil al judecării cauzei.

Este adevărat că

libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să

stânjenească autoritățile în eforturile lor de a administra probe și în

desfășurarea procesului penal.

În cauză, Înalta

Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual-penală,

constată că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a

inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A., respectiv infracțiunile

deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudența sa că persistența motivelor

plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o

infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile

trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să

găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c.

Rusiei).

Pe această linie,

Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul

ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării,

acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni;

riscul să tulbure ordinea publică.

În privința primului

aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată

a fi minim, deoarece în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, legea instituie anumite

obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea

liberării și arestarea din nou a acestuia.

Pentru următoarele

două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a

împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, actele

dosarului nu evidențiază date din care să rezulte necesitatea împiedicării

inculpaților de a săvârși alte infracțiuni sau că aceștia vor încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

În ceea ce privește

riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene

(prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite

infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție

provizorie, cel puțin o perioadă de timp) - instanța apreciază că acesta se

regăsește în cauză, pentru următoarele considerente:

S-a apreciat la

momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a

inculpaților este unul real, derivând din natura faptei și gravitatea deosebită

a acesteia, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări

infracționale, respectiv a unei eventuale lipse de reacție a autorităților

judiciare relativ la fenomenul corupției.

În cauză, o astfel de

tulburare a ordinii publice, cel puțin la acest moment al procedurii derulate

împotriva inculpaților - este încă de actualitate, neputându-se susține că

dimensiunile acestei tulburări s-ar fi redus, s-ar fi diminuat, așa încât nu se

poate ridica nici problema depășirii unui termen rezonabil de detenție.

Această tulburare

este, deci, încă evidentă și certă, iar fapta care a putut genera o astfel de

reacție publică așteaptă o reacție promptă și fermă din partea organelor

abilitate, cu atât mai mult cu cât incriminarea faptei în discuție vizează

ocrotirea unor relații sociale deosebit de importante.

În ce privește

perioada de timp scursă de la data arestării inculpaților B.S., B.I., P.D.,

P.Ș.C., R.V. și V.A., Înalta Curte consideră că aceasta nu poate fi apreciată

ca fiind nerezonabilă și nici că menținerea în continuare în detenție a

inculpaților ar echivala cu executarea anticipată a eventualei pedepse la care

aceștia ar putea fi condamnați, raportat la complexitatea cauzei deduse

judecății. Argumentele mai sus expuse sunt de natură să ducă la convingerea

instanței că, la acest moment procesual, nu este oportună revocarea măsurii

arestării preventive a inculpaților și luarea față de aceștia a unei măsuri

preventive mai puțin intruzive, așa cum s-a solicitat.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în

vedere infracțiunile pentru care inculpații B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și

V.A. sunt cercetați, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se

reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, rezonanța socială negativă și

valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare, care

s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea acestora în stare de

libertate pentru astfel de fapte, la un interval de timp relativ scurt de la

comiterea acestora.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște

și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul

de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

Înalta Curte reține

de asemenea că durata excesivă a detenției preventive nu poate fi considerată a

fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex și necesită continuarea

administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual privarea

de libertate a inculpaților B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A.

Având în vedere cele

învederate, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată

în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În speță, Înalta

Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpații B.S., B.I., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. este actual și persistent,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistând,

iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică.

Față de

considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate,

Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, va casa în totalitate încheierea recurată și în

rejudecare va respinge cererile formulate de inculpații B.S., B.I., M.J., P.D.,

P.Ș.C., R.V. și V.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Încheierii din 5

decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011,

privind pe intimații-inculpați B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A.

Casează în totalitate

încheierea recurată și, rejudecând:

Respinge cererile

formulate de inculpații B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A. de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu.

Menține starea de

arest a inculpaților B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ș.C., R.V. și V.A.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales

pentru intimații-inculpați M.J. și P.D., în sumă de câte 25 RON, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații-inculpați B.S., B.I., P.Ș.C.,

R.V. și V.A., în sumă de câte 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 19 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ