ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1799/2012

Asuprea recursurilor de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților: B.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 68 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, B.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 64 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, M.J., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, P.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 62 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, P.Ș.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 63 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, R.V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 103/U din 16 septembrie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 4869/121/2009 și V.A., arestat în baza mandatului de arestare preventiv ă nr. 67 din 11 iunie 2009 de către Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009.

Pentru a pronun ța această hotărâre, instanța, în esență, a reținut că menținerea măsura arestării preventive față de cei 7 inculpați se impune, cu atât mai mult cu cât temeiurile care au determinat-o nu au suferit modificări, iar apelanții inculpați au fost condamnați la pedepse rezultante constând în închisoare în regim de detenție (inculpații B.S., R.V., P.Ș.C. la câte 18 ani și 10 luni închisoare, inculpatul P.D. la 17 ani și 9 luni închisoare, inculpatul B.I. la 16 ani și 6 luni închisoare, inculpatul V.A. la 15 ani și 4 luni închisoare și inculpatul M.J. la 13 ani închisoare). Mai mult a re ținut că menținerea stării de arest preventiv a inculpaților este justificată și din perspectiva art. 5 parag.

3 lit. a) din Convenția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și nu din perspectiva art. 5 parag. 3 lit. c) din Convenție, aspect față de care se justifică menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpaților, fiind îndeplinit astfel și scopul măsurii arestării preventive prev. de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. (a se vedea și Hotărârea CEDO în cauza A. împotriva Austriei). În ceea ce privește cererea inculpaților de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea de Apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

față de circumstanțele cauzei, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestora (constituirea și sprijinirea unui grup infracțional organizat, având drept scop comiterea de înșelăciuni prin emiterea de file CEC fără acoperire în scopul obținerii de foloase materiale injuste, urmarea produsă - un prejudiciu într-un cuantum deosebit de ridicat, respectiv 1.698.688,17 RON) și cu scopul urmărit, astfel că apreciază că cererile inculpaților de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive nu sunt întemeiate.

Mai mult, s-a re ținut că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii de infracțiuni, confirmate la instanța de fond și nu tinde s ă reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, de la data arestării trecând aproape 3 ani de zile, timp în care cauza a parcurs faza urmăririi penale, precum și judecata în fața instanței de fond și judecata în apel până la strămutarea cauzei. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații B.S., B.I., M.J., P.D., R.V., P.Ș.C.

și V.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, iar în subsidiar, inculpații M.J., P.D. au solicitat, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Sub aspectul dispozi țiilor art. 143 C. proc.

pen., raportat la art. 68 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost arestați și ulterior trimiși în judecată. Referitor la dispozi țiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții inculpați (pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Timpul scurs de la momentul lu ării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte. Pe de alt ă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipuleaz ă în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar. În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hot ărârea Calejja v. Malta, Înalta Curte a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare. În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză - menționat prin sentința penală nr. 297 din 8 aprilie 2011, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciaz ă că măsura arestării preventive se impune a fî menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinen ța și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. În consecință în baza disp. art. 300 2 C. proc.

pen. rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest preventiv a acestora. Pe cale de consecin ță, constatând că, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, cererile inculpaților de revocare, a măsurii arestării preventive respectiv cererile inculpaților M.J., P.D., invocate în subsidiar, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Fa ță de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații B.S., B.I., M.J., P.D., R.V., P.Ș.C. și V.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpa ții B.S., B.I., M.J., P.D., R.V., P.Ș.C. și V.A. împotriva încheierii din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, s ecția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie , pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011. Oblig ă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 28 mai 2012.