ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 180/F din 12 octombrie 2009, Curtea de apel Galați, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.Ș. împotriva Rezoluției nr. 55/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă - Curtea de apel Galați.

Petentul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 6 ianuarie 2009, persoana vătămată C.S. a solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. față de comisarul de poliție S.S. de la Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea.

În conținutul plângerii, persoana vătămată a arătat că, în cursul anului 2007, a contractat cu o tipografie din municipiul Focșani, tipărirea unei cărți în 500 de exemplare, iar tipograful cu care a contractat l-a indus în eroare livrându-i dosar 420 exemplare tipărite, deși prețul era achitat pentru întreaga comandă. Urmare plângerilor formulate la organele de poliție, comisarul S.S. a preluat de la tipograf doi saci conținând restul de exemplare nelegate și necopertate pe care i-a predat persoanei vătămate, deși nu i se ceruse acest lucru.

Persoana vătămată a susținut că lucrătorul de poliție nu era îndreptățit să preia de la tipograf exemplarele nelegate și necopertate și că a avut o înțelegere cu acesta pentru a-l induce în eroare pe persoana vătămată.

Prin Rezoluția nr. 55/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul de poliție S.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a motivat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat indicii care să ateste săvârșirea de către lucrătorul de poliție a vreunei infracțiuni.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, a formulat plângere petentul C.S., în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

Acesta a descris din nou situația de fapt și a solicitat infirmarea rezoluției, reluarea cercetărilor și sancționarea lucrătorului de poliție pentru infracțiunea sesizată.

S-a apreciat că plângerea petentului este nefondată, motiv pentru care prin Rezoluția nr. 927/II/2/2009 din 28 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Galați, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.S..

Nemulțumit de soluția procurorului general, petentul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată competente să judece infracțiunea reclamată, respectiv Curtea de apel Galați.

Prin hotărârea atacată cu prezentul recurs, prima instanță a reținut următoarele:

În cursul lunii februarie 2007, între persoana vătămată și numiții R.V. și G.C. a intervenit o înțelegere în baza căreia cei din urmă trebuiau să tipărească o carte în 500 exemplare.

În baza înțelegerii, persoana vătămată a achitat tipografului I.I. suma de 3.350 RON pentru tipărirea cărții până la data de 7 martie 2007.

Întrucât tipograful nu a respectat termenul, persoana vătămată a adresat mai multe plângeri la Inspectoratul de Poliție al județului Vrancea care au fost repartizate, spre verificare și soluționare, comisarului de poliție S.S..

Pe parcursul verificărilor, comisarului de poliție S.S. i s-au înmânat o parte din exemplarele cărții tipărite pe care le-a predat persoanei vătămate, pe bază de dovadă dar și un număr de 80 de exemplare nelegate și necopertate ambalate în doi saci care au fost lăsate în custodia numitei M.S., care le-a predat persoanei vătămate.

În final, comisarul de poliție S.S. a întocmit Referatul nr. 4183/2007 în care a menționat rezultatul verificărilor efectuate ca urmare a plângerilor persoanei vătămate.

Concomitent, persoana vătămată a formulat o plângere penală față de I.I. și R.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Urmare cercetărilor efectuate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe considerentul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii (Rezoluțiile nr. 4981/P/2007 și nr. 559/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petent, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de lucrătorul de poliție este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia existenței infracțiunii de înșelăciune pe care petentul a indicat-o în plângerea sa.

Persoanele care îndeplinesc activitatea de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să își îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în raport cu probele administrate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva acestor persoane, ci împotriva actelor emise de aceștia.

Or, în cauză, intimatul S.S. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, în soluționarea dosarului care i-a fost repartizat.

Instituind procedura de la art. 278

1

C. proc. pen., privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit persoanei vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca acestea să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul C.S..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 180/F din 12 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 3785/2011

Dosar nr. 7983/1/2011

Ședința publică din 25 octombrie 2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1221/44/2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea cauzei privind pe inculpații L.M.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. și M.I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a pus în discuție starea de arest a inculpatului L.M.V., precum și solicitarea parchetului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.

Constatând că în cauză subzistă temeiurile și motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul L.M.V. prin încheierea de ședință din 9 august 2011 a Curții de Apel Galați (Dosar nr. 1027/44/2011), motive care au fost întărite prin probatoriul administrat, în baza art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului L.M.V. în prezent deținut în Arestul I.P.J.Galați.

Totodată, prin aceeași încheiere, constatându-se cu privire la inculpatul M.I. că nu se justifică luarea unei măsuri excepționale cum este cea a arestării preventive, ci mai degrabă o măsură preventivă neprivativă de libertate, în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. s-a respins propunerea D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul M.I.

În baza art. 149

1

alin. (12) C. proc. pen. în referire la art. 146 alin. (11

1

) C. proc. pen. și art. 136 alin. (1) lit. b) și art. 143 C. proc. pen. și art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea față de inculpatul M.I. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Galați, în sarcina acestuia fiind instituite obligațiile prev. de art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) lit. c) și f) C. proc. pen., atrăgându-i-se, totodată, atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpații L.M.V. și M.I. au declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosarul cauzei, apreciind încheierea atacată ca fiind netemeinică cu privire la inculpatul M.I..

În acest sens, a susținut motivele pentru care s-a propus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului sunt cele prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. d), art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar indiciile temeinice avute în vedere de organul de urmărire penală la formularea propunerii de arestare preventivă trebuiau raportate la celelalte mijloace de probă administrate în cauză și nu analizate singular. Astfel, convorbirile telefonice interceptate și redate în cauză, purtate la 18 iulie 2011 și 8 august 2011 trebuiau coroborate cu declarațiile martorilor denunțători T.M., T.T.M. și D.A.T..

De asemenea, a mai precizat că faptele săvârșite de inculpat prezintă un pericol social foarte mare, având în vedere modalitatea comiterii lor, precum și calitatea acestuia de ofițer de poliție.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a încheierii și luarea măsurii arestării preventive și față de inculpatul M.I. pentru o perioadă de 30 de zile.

Inculpatul M.I. a solicitat admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că această măsură apare ca fiind excesivă câtă vreme nu a existat nicio împrejurare din care să rezulte concluzia că activitatea sa ar fi împietat buna desfășurare a procesului penal și nu are cum să aducă atingere, să influențeze judecata sau să se sustragă acesteia.

Inculpatul L.M. a solicitat admiterea recursului său, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii s-au modificat.

În acest sens, a susținut că denunțătorul a dat foc mașinii sale știind că nu va vorbi cu procurorul, denunțătorul și inculpații fiind cumnați.

A mai arătat că procurorul a solicitat interceptarea convorbirilor telefonice fără autorizație, apreciind că acestea sunt obținute ilegal, iar potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi folosite ca mijloc de probă.

Totodată, a mai precizat că nu putea interveni în proces pentru că dăduse declarații în cauză în calitate de investigator sub acoperire.

În concluzie, a invocat dispozițiile art. 136 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și punerea sa în libertate.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de inculpații L.M.V. și M.I. nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de fond la 4 octombrie 2011, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului L.M.V. se mențin, fiind întărite prin probatoriul administrat ulterior acestei date.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 154/P/2011 din 28 septembrie 2011 au fost trimiși în judecată inculpații L.M.V., în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., precum și M.I., ofițer de poliție în cadrul IJPF Galați, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, potrivit actului de sesizare, în sarcina inculpatului L.M.V. s-a reținut că în cursul anului 2010 a pretins suma de 25.000 euro de la martorul denunțător T.M., arestat preventiv în Dosarul nr. 5732/121/2010 al Tribunalului Galați și a primit de la acesta suma de 400 euro și două laptopuri în valoare de 600 euro, prin intermediul martorei denunțătoare T.T.M., promițând că, în schimb, va interveni pe lângă un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, astfel încât acesta să facă demersuri în instanță pentru ca denunțătorul să fie scos din dosarul penal în care este cercetat și să fie exonerat de răspundere penală.

De asemenea, același inculpat, în perioada iulie - 8 august 2011 a pretins suma de 9.000 euro de la martorul denunțător T.M., arestat preventiv în Dosarul nr. 5732/121/2010 al Curții de Apel Galați, promițându-i că va determina pe magistrații - judecători să pronunțe condamnarea sa la o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, precum și să dispună revocarea măsurii arestării preventive, fiind prins în flagrant la 8 august 2011 în timp ce primea, prin intermediul martorului denunțător D.A.T., suma de 5.000 euro.

În sarcina inculpatului M.I. s-a reținut conform actului de sesizare că, în calitate de ofițer de poliție în cadrul IJPF Galați, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe inculpatul L.M.V. prin întărirea rezoluției infracționale și sfătuirea ca primirea ilicită a sumei să fie disimulată printr-un contract de împrumut autentificat.

Așa fiind, se constată că deși în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului L.M.V., în prezent dosarul fiind la judecata în fond, există rațiuni juridice de fapt și de drept, de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestuia gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât și aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, astfel cum s-a solicitat.

Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de inculpatul M.I., în raport de actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că acest inculpat a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 4 octombrie 2011, analizând solicitarea parchetului de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul M.I. a constatat că nu se justifică la acest moment procesual luarea față de inculpat a unei măsuri excepționale cum este cea a arestării preventive, ci mai degrabă o măsură neprivativă de libertate, cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Galați.

Analizând dispozițiile art. 136 alin. (1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sintagma folosită de legiuitor referitor la existența în concret a pericolului pe care îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică presupune existența unor riscuri de natură a periclita funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Or, văzând circumstanțele reale ale cauzei și practica Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că aceste riscuri s-au estompat, iar lăsarea în libertate a inculpatului prin luarea unei măsuri mai puțin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal și nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, la alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi localitatea) s-au avut în vedere și datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, este ofițer în cadrul IJPF Galați și locuiește împreună cu familia în Galați.

Totodată, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea reglementată de dispozițiile art. 145 C. proc. pen. oferă suficiente garanții procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor menționate prin încheierea recurată, care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare și cu inculpatul în libertate.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere și faptul că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este, în esență, tot o măsură preventivă, dar caracterizată ca o "detenție echitabilă", realizând un echilibru între demnitatea și libertatea persoanei și obligațiile acesteia de a fi permanent prezentă în fața instanței pentru a participa la administrarea probatoriului propus de acuzare, să obțină audierea celuilalt inculpat și a martorilor acuzării, să propună probe în apărare și pentru a se realiza un proces rezonabil și echitabil, astfel cum este definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Fără a mai relua motivarea anterioară, pentru aceleași rațiuni pentru care se justifică instituirea acestei măsuri în sarcina inculpatului M.I. pentru aceleași considerente nu se justifică revocarea acestei măsuri, care reprezintă o garanție a bunei desfășurări a procesului penal și o responsabilizare a inculpatului ca participant în calitate de inculpat la proces.

Ca atare, pentru toate argumentele prezentate, încheierea pronunțată la 4 octombrie 2011 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați și de inculpații L.M.V. și M.I. nefiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați și de inculpații L.M.V. și M.I. împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1221/44/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie 2011.