ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din 11

aprilie 2011 Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul S.P. în contradictoriu cu intimata C.T., împotriva

ordonanței nr. 1450/P/2009 din data de 31 ianuarie 2011 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București menținută prin rezoluția nr. 399/II/2/2011 din

data de 04 martie 2011 a Procurorului General al aceluiași parchet și a obligat

petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentința

instanța a reținut următoarele:

La data de 06 august 2009 a fost

înregistrată plângerea formulată de numitul S.P., prin care a solicitat

efectuarea de cercetări împotriva comisarului de poliție C.T., motivat de

modalitatea subiectivă și tendențioasă în care a efectuat cercetări în cauza

penală nr. 6970/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București, fiind înregistrat dosarul nr. 1450/P/2009, la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București,

În plângere, petentul a arătat că, în

luna mai 2009, a formulat o plângere penală împotriva numitului B.R.,

vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,

pentru că, în calitate de reprezentant al acestei instituții, a refuzat să pună

în executare sentința civilă nr. 2487 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și

irevocabilă prin nerecurare la 24 noiembrie 2008.

A menționat că, ofițerul de poliție C.T.

- căreia i-a fost repartizată lucrarea - nu a efectuat acte de cercetare cu

privire la fapta reclamată de el, în schimb, în luna noiembrie 2010 aceasta a

dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 292 C. pen., continuând să efectueze acte de urmărire penală exclusiv

sub acest aspect. A mai susținut că prin acest fapt, ofițerul de poliție a

urmărit să-1 ajute pe numitul B.R., verificând, în mod nelegal, legalitatea

unei hotărâri definitive și irevocabile.

În urma actelor premergătoare

efectuate, prin ordonanța nr. 1450/P/2009 din data de 31 ianuarie 2011, în

temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., art. 230

1

C. proc. pen., art. 18

1

C. pen.

și art. 91 lit. c) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

comisarul C.T. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și

aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000

lei.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut

că ofițerul de poliție a efectuat cercetările în dosarul nr. 6970/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu subiectivism și

parțialitate, încălcând atât norme procedurale ce guvernează faza de urmărire

penale a procesului penal, cât și norme interne ce reglementează circuitul

lucrărilor în unitățile de poliție.

În acest mod, ofițerul de poliție a

încălcat drepturile procesuale la apărare ale petentului S.P. împotriva căruia

a început urmărirea penală, dar nu i-a adus la cunoștință învinuirea, fără a-i

da posibilitatea să formuleze cereri, memorii sau plângeri împotriva măsurilor

dispuse. Aceasta nu a efectuat niciun act procedural în verificarea

susținerilor petentului (cu excepția audierii sale), lăsând în totală nelucrare

această plângere, nu l-a audiat niciodată pe B.R. cu privire la fapta ce i se

imputa în plângere.

Cu privire la fapta pentru care s-a

sesizat din oficiu, ofițerul de poliție a procedat la administrarea unui

probatoriu amplu pe care în mod nelegal l-a comunicat chiar persoanei față de

care trebuie să facă cercetări - B.R. - și care, de altfel, le-a și folosit pentru

a fi exonerat de plata unei amenzi judiciare. în același timp, prin actele

materiale realizate ofițerul de poliție a încercat să reformeze o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, altfel decât prin mijloacele permise

de lege, toate aceste fapte având drept consecință vătămarea intereselor legale

ale petentului S.P., legate de valorificarea drepturilor pe care orice persoană

le are injustiție.

În ce privește gradul de pericolul

social s-a constatat că, în condițiile în care, în dosarul penal nr.

6970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București,

cercetările nu au fost finalizate și procurorul nu a dispus o soluție, iar

comisarul C.T. nu mai efectuează cercetări în cauză, petentul având

posibilitatea de a formula, cereri, de a-și susține plângerea dar și de a

solicita probe în apărare, astfel că în concret s-a constatat că fapta nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Împotriva soluției pronunțate în

cauză, în termen legal, a formulat plângere numitul S.P., înregistrată sub nr. 399/II/2/2011

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr. 399/II/2/2011 din 4

martie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petentul S.P.

cu motivarea că s-a

constatat în mod corect în soluția atacată că, în condițiile în care

făptuitoarea nu este cunoscută cu antecedente penale, iar numitul S.P. poate

să-și exercite în dosarul nr. 6970/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București drepturile procesuale legale în dovedirea

nevinovăției, fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al

infracțiunii, fiind întrunite cerințele art. 18

1

C. pen.

Au fost înlăturate susținerile

petentului, în sensul că fapta i-a produs un prejudiciu de peste 460.000 lei,

cu referire la valoarea despăgubirilor, deoarece făptuitoarea nu avea

competența să oblige Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să

execute sentința civilă nr. 2487 din 30septembrie 2008 a Tribunalului

București. în exercitarea atribuțiilor de serviciu comisarul C.T. avea

obligația să efectueze cercetări, urmare a plângerii petentului, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și nerespectarea hotărârilor

judecătorești, față de numitul B.R. și să formuleze propuneri corespunzătoare.

Vădit neîntemeiate au fost apreciate

și criticile că fapta întrunește și condițiile infracțiunilor de abuz în serviciu

cu consecințe deosebit de grave, neglijență în serviciu și fals intelectual.

Împotriva acestei rezoluții, petentul S.P.

a formulat plângere la instanță, considerând că soluția parchetului este prea

blândă, în raport cu faptele intimatei, solicitând desființarea ordonanței și

trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale și

trimiterea în judecată.

Curtea de Apel București prin sentința

penală nr. 142 din 11 aprilie 2011 a respins ca nefondată plângerea formulată,

a constatat că rezoluțiile date sunt

legale și temeinice, motivând că prin rezoluțiile adoptate s-a constatat că

intimata, în cadrul cercetărilor pe care le-a efectuat, nu a respectat

drepturile procesuale ale petentului, iar sesizarea din oficiu asupra unor

indicii cu privire la comiterea unei fapte nu i se poate imputa la acest

moment, urmând ca cercetările să aibă ca rezultat aflarea adevărului.

La data de 15 aprilie 2011, nemulțumit

de această hotărâre, petentul S.P. a formulat recurs împotriva sentinței

menționate și a reluat aceleași

critici, motivele de recurs aflându-se la file 2-6 din dosar.

La termenul din 6 septembrie 2011

reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca

inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

Față de excepția invocată, recurentul

petent a arătat ca i se încalcă un drept constituțional prin faptul ca sentința

nu mai poate fi atacată cu recurs si a depus concluzii scrise.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în

raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie

2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil.

Astfel, Curtea de Apel București, față

de noile dispoziții legale menționate mai sus, a pronunțat o hotărâre

definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C.

proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este

definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/1 alin. (10) C. proc.

pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor

pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen.,

sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat,

deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a

principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul

grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din

Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme

dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în

materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la

toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate

pe dispozițiile art. 278/1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010,

indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind

supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, urmează a fi respins, ca

inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de

petentul S.P., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se

și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul S.P. împotriva sentinței penale nr.

142 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 septembrie 2011.