ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Prin rezoluția din 27 august 2009 dată în dosarul nr. 787/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de. - D.V., R.S., C.V., G.I., C.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, - A.I. și I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galați, - M.D.D., B.I., R.C., C.R.S. și U.V., ofițeri de poliție în cadrul I.P.J. Galați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.

S-a reținut că în numeroasele sale plângeri adresate atât unităților de parchet și instanțelor de judecată de pe raza de competență teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și Curții de Apel Galați, cât și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, petentul U.P. în calitatea pe care o susține că o are de administrator unic al SC P.F. SA , deși așa cum s-a reținut în expozeul sentinței civile nr. 737 din 04 aprilie 2007, a Judecătoriei Galați, i s-a ridicat dreptul de administrare, fapt pentru care nu mai are calitate procesuală, întrucât a început procedura de lichidare, și a solicitat cercetarea penală a persoanelor mai sus menționate, fiind nemulțumit de soluționarea favorabilă pentru sine a diferitelor și multiplelor sale cauze penale și civile.

În fapt s-a reținut că totul a pornit de la modul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a soluționat dosarele nr. 6028/P/2004 și nr. 1714/P/2005. Întrucât petentul nu a fost mulțumit de soluțiile dispuse în cauză din acel an a formulat numeroase plângeri, în temeiul art. 278/1 C. proc. pen., care au fost soluționate atât de către unitățile de parchet ierarhic superioare cât și de către instanțele de judecată de la diferite nivele, fiind respinse ca inadmisibile. Petentul a uzitat de toate căile de atac prevăzute de legea procedurală pentru a ataca soluțiile respective.

În multitudinea sa de plângeri petentul invocă în repetate rânduri fără logică și cursivitate aceleași dosare penale ale parchetelor și instanțelor de judecată, aceleași infracțiuni săvârșite de aceleași persoane, fără a oferi insă mijloace materiale certe necesare pentru susținerea afirmațiilor sale privind săvârșirea de către magistrați și ofițeri de poliție a infracțiunilor pentru care a solicitat a fi efectuate cercetări. Astfel, afirmațiile petentului cu privire la modul în care magistrații au înțeles să soluționeze cauza dedusă judecății lor și cu privire la modul în care și au exercitat atribuțiile de serviciu sunt lipsite de suport probator și chiar tendențioase.

Simpla susținere, că o persoană a săvârșit fapte de natură penală, fără a fi coroborată cu alte probe, și fără a face dovada celor afirmate, nu sunt de natură să conducă la concluzia că persoana respectivă este și autoare acestora, atâta timp cât la soluționarea unei cauze au fost avute în vedere actele administrate de părți și dispozițiile legale aplicabile în materie. Deși în cuprinsul plângerilor sale petentul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații au acționat în sensul de a-i vătăma interesele, de a-l prejudicia, ci de a soluționa cât mai eficient și operativ situația juridică creată. De altfel soluția dispusă de magistrați este rezultatul interpretării logico-juridice a textelor de lege aplicabile în cauză.

Faptul că cineva nu este mulțumit de modul cum un magistrat a soluționat o anumită cauză nu este de natură să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte care să atragă răspunderea penală, materială sau disciplinară a acestuia. De altfel fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu de poate reține că a fost săvârșită cu intenție. Plângerile formulate de petent nu sunt întemeiate, întrucât soluția dispusă de un procuror, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu nu poate fi atacată decât prin exercitarea căilor legale de atac prevăzute de lege. în același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 rep.

a dispus că, "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali". Totodată art. 17 din Legea nr. 304/2004 stabilește că desființarea unei hotărârii judecătorești poate fi obținută decât prin exercitarea căilor de atac, iar nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o. Totodată, plângerea ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și formă, să inducă convingerea că s-a produs cu adevărat o vătămare și trebuie inițiate cercetări, iar din situația de fapt descrisă nu rezultă acest lucru. Cu atât mai mult, lecturarea plângerilor depuse de petent este greu de realizat, întrucât nu se poate stabili cu certitudine ce anume solicită, deoarece în întreaga sa expunere nu a realizat o descriere clară și coerentă a situației de fapt, a intereselor prejudiciate, modul de exprimare fiind contradictoriu și nu urmărește o anumită logică.

Prin abuz în serviciu se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar, care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu (adică să fie săvârșită cu intenția directă, cu știință, în sensul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane) fie prin neîndeplinirea (neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competența acestuia - ori în cauză îndatorirea de serviciu era de a soluționa cauza cu respectarea dispozițiilor legale) sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluționării cauzei.

Competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este determinată potrivit art. 29 lit. f) C. proc. pen., de calitatea persoanelor față de care se efectuează acte premergătoare, respectiv, în cauză calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și judecători la Curtea de Apel Galați, dar având în vedere că faptele reclamate de petent ca fiind săvârșite de D.V., R.S., C.V., G.I., C.M. procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, A.I. și I.M.M. judecători la Curtea de Apel Galați și M.D.D., B.I., R.C., C.R.S. și U.V. sunt în conexitate și a atrag aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., și pentru o mai bună înfăptuire a justiției urmează ca în cauză soluția să se dispună și cu privire la persoanele față de care potrivit dispozițiilor legale competenta revine unei unității de parchet ierarhic inferioare.

Întrucât nu sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către magistrați și ofițerii de poliție a faptelor reclamate de petent, în cauză s-a dispus neînceperea urmării penale. Împotriva acestei rezoluții ,petiționara a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., care a fost respinsă prin rezoluția nr. 4715/11/2/2009 din 8 octombrie 2009 a Procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică. În aceste condiții, petiționara s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție conform procedurii prev. de art. 278/1 C. proc. pen., solicitând în esență trimiterea cauzei la procuror pentru completarea cercetărilor față de intimați.

Examinând soluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor depuse în cursul judecății, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție , cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În privința ofițerilor de poliție menționați de asemenea în plângerea petentei, Curtea reține că aceștia își desfășoară activitatea sub supravegherea procurorului, iar actele întocmite de aceștia sunt supuse cenzurii procurorului, pe calea plângerii reglementate de art. 275 C. proc. pen. Î n speță, deși a formulat plângere penală împotriva intimaților , petenta critică în realitate actele îndeplinite ori soluțiile date de aceștia, asimilându-le infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizarea infractorului și uz de fals.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, cât și de procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză faptele reclamate nu există în materialitatea lor, fiind vorba despre critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petenta le putea exercita împotriva actelor întocmite de intimați, astfel încât plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE R espinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.F. SRL Galați, prin administrator unic U.P., împotriva rezoluției din 27 august 2008 dată în dosarul nr. 787/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.