ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

Prin rezoluția din 27 august 2009 dată

în dosarul

nr. 787/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și

Criminalistică, s-a dispus, cu

referire la

art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de.

- D.V.,

R.S., C.V., G.I., C.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați,

- A.I.

și I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galați,

-

M.D.D., B.I., R.C., C.R.S. și U.V., ofițeri de poliție în cadrul I.P.J. Galați,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art.

264 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate

nu există.

S-a

reținut că în numeroasele sale plângeri adresate atât unităților de parchet și

instanțelor de judecată de pe raza de competență teritorială a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Galați și Curții de Apel Galați, cât și Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, petentul U.P. în calitatea pe

care o susține că o are de administrator unic al SC P.F. SA

, deși așa cum s-a reținut în expozeul sentinței

civile nr. 737 din 04 aprilie 2007, a Judecătoriei Galați, i s-a ridicat

dreptul

de administrare, fapt pentru care nu mai are calitate

procesuală, întrucât a început procedura de lichidare, și a solicitat

cercetarea penală a persoanelor mai sus menționate, fiind nemulțumit de

soluționarea favorabilă pentru sine a diferitelor și multiplelor sale cauze

penale și civile.

În fapt

s-a reținut că totul a pornit de la modul în care

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a soluționat dosarele nr.

6028/P/2004

și nr. 1714/P/2005. Întrucât petentul nu a fost mulțumit de soluțiile dispuse

în cauză din acel an a formulat numeroase plângeri, în temeiul art. 278/1 C.

proc. pen., care au fost

soluționate atât

de către unitățile de parchet ierarhic superioare cât

și de către instanțele

de judecată de la diferite nivele, fiind respinse ca inadmisibile. Petentul a

uzitat de toate căile de atac

prevăzute de

legea procedurală pentru a ataca soluțiile respective.

În

multitudinea sa de plângeri petentul invocă în repetate rânduri fără logică și

cursivitate aceleași dosare penale ale

parchetelor

și instanțelor de judecată, aceleași infracțiuni săvârșite

de aceleași

persoane, fără a oferi insă mijloace materiale certe necesare pentru susținerea

afirmațiilor sale privind săvârșirea de către magistrați și ofițeri de poliție

a infracțiunilor pentru care a solicitat a fi efectuate cercetări.

Astfel,

afirmațiile petentului cu privire la modul în care magistrații au înțeles să

soluționeze cauza dedusă judecății lor și cu privire la modul în care și au

exercitat atribuțiile de serviciu sunt lipsite de suport probator și chiar

tendențioase. Simpla susținere, că o persoană a săvârșit fapte de natură

penală, fără a fi coroborată cu alte probe, și fără a face dovada celor

afirmate, nu sunt de natură să conducă la concluzia că persoana respectivă este

și autoare acestora, atâta timp cât la soluționarea unei cauze au fost avute în

vedere actele administrate de părți și dispozițiile legale aplicabile în

materie. Deși în cuprinsul plângerilor sale petentul invocă anumite aspecte pe

care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații

au acționat în sensul de a-i vătăma interesele, de a-l prejudicia, ci de a

soluționa cât mai eficient și operativ situația juridică creată. De altfel

soluția dispusă de magistrați este rezultatul interpretării logico-juridice a

textelor de lege aplicabile în cauză.

Faptul

că cineva nu este mulțumit de modul cum un magistrat a soluționat o anumită

cauză nu este de natură să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte care

să atragă răspunderea penală, materială sau disciplinară a acestuia. De

altfel fapta nu există în materialitatea ei cât

timp nu de poate reține

că a fost săvârșită cu intenție.

Plângerile

formulate de petent nu sunt întemeiate, întrucât soluția dispusă de un

procuror, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu nu poate fi atacată decât

prin exercitarea căilor legale de atac prevăzute de lege. în același sens a

dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor

în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 rep. a dispus că, "judecătorii

sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali".

Totodată art. 17 din Legea nr. 304/2004 stabilește că desființarea unei

hotărârii

judecătorești poate fi obținută

decât prin exercitarea căilor de atac,

iar nu ca urmare a răspunderii

penale a judecătorului care a pronunțat-o.

Totodată,

plângerea ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, trebuie să

îndeplinească anumite condiții de fond și formă, să inducă convingerea că s-a

produs cu adevărat o vătămare și trebuie inițiate cercetări, iar din situația

de fapt descrisă nu rezultă acest lucru. Cu atât mai mult, lecturarea

plângerilor depuse de petent este greu de realizat, întrucât nu se

poate stabili cu certitudine ce anume solicită,

deoarece în întreaga

sa expunere nu a realizat o descriere clară și

coerentă a situației de fapt, a intereselor prejudiciate, modul de exprimare

fiind contradictoriu și nu urmărește o anumită logică.

Prin

abuz în serviciu se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a

unui funcționar, care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau

îndatoririlor de serviciu (adică să fie săvârșită cu intenția directă, cu

știință, în sensul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei

persoane) fie prin neîndeplinirea (neefectuarea, neexecutarea unui act de

serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care

intră în competența acestuia - ori în cauză îndatorirea de serviciu era de a

soluționa cauza cu respectarea dispozițiilor legale) sau îndeplinirea lor

abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a

soluționării cauzei.

Competența

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este determinată

potrivit art. 29 lit. f) C. proc. pen., de calitatea persoanelor față de care

se efectuează acte premergătoare, respectiv, în cauză calitatea de procurori la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și judecători la Curtea de Apel

Galați, dar având în vedere că faptele reclamate de petent ca fiind săvârșite

de D.V., R.S., C.V., G.I., C.M. procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galați, A.I. și I.M.M. judecători la Curtea de Apel Galați și M.D.D., B.I.,

R.C., C.R.S. și U.V. sunt în conexitate și a atrag aplicarea dispozițiilor art.

34 lit. d) C. proc. pen., și pentru o mai bună înfăptuire a justiției urmează

ca în

cauză soluția să se dispună și cu

privire la persoanele față de care

potrivit dispozițiilor legale

competenta revine unei unității de parchet ierarhic inferioare.

Întrucât

nu sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către magistrați și

ofițerii de poliție a faptelor reclamate de petent, în cauză s-a dispus

neînceperea urmării penale.

Împotriva

acestei rezoluții ,petiționara a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc.

pen., care a fost respinsă prin rezoluția nr. 4715/11/2/2009 din 8 octombrie

2009 a Procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

În

aceste condiții, petiționara s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție

conform procedurii prev. de art. 278/1 C. proc. pen., solicitând

în esență trimiterea cauzei la procuror pentru completarea cercetărilor față de

intimați.

Examinând soluția atacată, pe baza lucrărilor și

a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor depuse în cursul

judecății, Înalta

Curte constată că plângerea este nefondată.

Potrivit

art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor

sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

În ce

privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii

penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea

existenței lor.

În acest

context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă

în discuție

, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile

în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut

caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

În

privința ofițerilor de poliție menționați de asemenea în plângerea petentei, Curtea

reține că aceștia își desfășoară

activitatea

sub supravegherea procurorului, iar actele întocmite de

aceștia sunt

supuse cenzurii procurorului, pe calea plângerii reglementate de art. 275 C.

proc. pen.

Î

n speță, deși a formulat plângere penală

împotriva intimaților

, petenta critică în realitate actele îndeplinite

ori soluțiile date de aceștia, asimilându-le infracțiunilor de abuz în

serviciu, favorizarea

infractorului și uz

de fals.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea

apreciază că în

mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a

instrumentat plângerea penală, cât și de procurorul ierarhic superior acestuia,

că în cauză faptele reclamate nu există în materialitatea lor, fiind vorba

despre critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petenta le putea

exercita împotriva actelor întocmite de intimați, astfel încât plângerea de

față este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278/1 alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

R

espinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționara SC P.F. SRL Galați, prin administrator unic U.P., împotriva

rezoluției din 27 august 2008 dată în dosarul

nr.

787/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție,

Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă

petiționara la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 martie 2010.