ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92/F din 11 mai 2009 Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați cu sediul în Galați, prin administrator U.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 25 martie 2008 dată în dosarul nr. 420/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut următoarele: SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P., prin plângerile adresate Curții de Apel Galați la 6 și 7 noiembrie 2007, a solicitat să se efectueze cercetări față de procurorul D.V., ofițerii de poliție M.D.D., R.C., B.I.
și C.R.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor, sustragere și distrugere de înscrisuri și favorizarea infractorului, prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 242 și art. 264 C. pen. La 5 noiembrie 2007, petenta a depus prin administrator U.P. o plângere cu același obiect la Tribunalul Galați. Plângerile au fost trimise spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. Audiat de procuror, U.P. a arătat că în urma comunicării nr. 1044/VIII/1/2007 din 15 februarie 2007, primită de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, potrivit căreia dosarele nr. 5085/P/2005 și nr. 5017/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au fost conexate la dosarul nr. 6028/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, dosar soluționat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de M.E.
și alții; a studiat dosarul nr. 6028/P/2004 și a constatat că cele două dosare nu au fost conexate și nici atașate. Administratorul societății parte vătămată a declarat că înțelege să formuleze plângere penală împotriva făptuitorilor D.V., M.D.D., R.C., B.I. și C.R.S., pentru că aceștia nu au conexat la dosarul nr. 6028/P/2004 dosarele nr. 5085/P/2005 și nr. 5017/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, dosare pe care le-au sustras și distrus. În urma actelor premergătoare, procurorul a constatat că în plângerea din 22 august 2005 care a format obiectul dosarului nr. 5017/P/2005 s-a întocmit de către inspectorul de poliție C.R.S. referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale.
Urmare altei plângeri din 31 august 2005 care a format obiectul dosarului nr. 5085/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, prin ordonanța nr. 5017/P/2005 din 14 februarie 2006 s-a dispus conexarea dosarului la dosarul nr. 5085/P/2005. Cele două dosare au fost preluate la 24 februarie 2006 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, deoarece procurorul care le avea în supraveghere a fost promovat la acel parchet și așa fiind cauza a fost înregistrată sub nr. 566/P/2006 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. La data de 12 septembrie 2006, urmare modificărilor aduse Codului de procedură penală, s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, unde a fost înregistrată sub nr. 6582/P/2006.
Prin rezoluția nr. 6582/P/2006 din 7 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 292 C. pen. U.P. s-a adresat cu plângere penală la 16 decembrie 2007 înregistrată sub nr. 425/P/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând efectuarea de cercetări față de magistratul judecător B.D.I., magistratul procuror S.A.R. și inspectorul de poliție C.R.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246, art. 242, art. 264 și art. 289 C. pen. A susținut că magistratul procuror și inspectorul de poliție și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării dosarului nr. 566/P/2006.
Prin rezoluția nr. 425 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) referitor la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorul B.D.I., procurorul S.A. și inspectorul principal de poliție C.R.S. pentru infracțiunile prevăzute de art. 264, art. 246, art. 242 și art. 289 C. pen. Având în vedere actele și lucrările la care s-a făcut referire, procurorul a constatat că faptele sesizate nu există și în consecință a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror D.V. și lucrătorii de poliție M.D.D., R.C., B.I. și C.R.S., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 242 și art. 264 C. pen.
Procedând conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a constatat că rezoluția este legală și temeinică și că dosarele despre care petenta prin administrator U.P. susține că au fost sustrase și distruse, există, ele fiind soluționate, conexate sau au primit, ca urmare declinării la altă unitate de parchet, alt număr. Așa fiind a apreciat că soluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru inexistența faptei este legală și temeinică și a menținut rezoluția cu nr. 420/P/2007 din 25 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta prin administrator U.P.
În susținerea recursului a trimis la dosar rezoluția dată în dosarul nr. 821/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați la 29 decembrie 2008 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. U.P. administrator al societății comerciale P.F. a sesizat că persoane necunoscute au avut interesul de a spăla sume de bani dobândite ilicit prin intermediul societății sale. Recursul este nefondat. Prima instanță a analizat, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., actele și lucrările aflate la dosarul cauzei și a constatat că faptele de sustragere și distrugere a celor două dosare nu există astfel că învinuirea adusă celor trei făptuitori este nefondată.
Actul depus de petentă nu este de natură a produce efecte în recursul de față, el având cu totul alt obiect și cauză. După soluționarea plângerii, în temeiul căreia s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 modificată, petentul are la îndemână căile legale împotriva persoanelor care i-au produs un prejudiciu, însă aceasta nu poate schimba cu nimic soluția în cauza de față în care s-au făcut cercetări și s-a adoptat o soluție de neurmărire pentru fapte de cu totul altă natură, fapte care s-a stabilit că nu există – sustragere sau distrugere de acte (dosare). Constatând că hotărârea pronunțată, supusă recursului, este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. să respingă recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.F. SRL Galați, prin administrator U.P., împotriva sentinței penale nr. 92/F din 11 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 septembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.