Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2009

HOTĂRÂRE
15.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12/F din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de U.P. împotriva rezoluției nr. 250/P/2008 din 8 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, menținându-se rezoluția atacată. S-a reținut că la data de 5 iulie 2007 petentul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de făptuitorul C.V. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen. Din conținutul plângerii a rezultat că persoana vătămată a fost nemulțumită de modul în care procurorul C.V. a efectuat cercetările în Dosarul nr. 45/P/21007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, precum și de soluția dispusă față de procurorul D.V. și subcomisarul de poliție R.C. Cu adresa din data de 28 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, plângerea persoanei vătămate a fost înaintată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare. Prin Ordonanța nr. 917/P/2007 din data de 20 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în conformitate cu art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.V., R.S., I.G. și P.G. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu au fost comise. De asemenea, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe D.V. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Din actele premergătoare începerii urmăririi penale administrate în prezenta cauză, au rezultat următoarele: Persoana vătămată U.P. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul D.V. și față de subcomisarul de poliție R.C., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. În conținutul plângerii, persoana vătămată a susținut că procurorul, în mod abuziv, a emis rezoluțiile nr. 6383/P/2006 din data de 08 ianuarie 2007 și nr. 6755/2006 din 08 ianuarie 2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a dispus conexarea Dosarului nr. 1714/P/2005 la Dosarul nr. 6028/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în acest dosar, deși fusese începută urmărirea penală față de numitul M.E.

În ceea ce privește pe lucrătorul de poliție, persoana vătămată a susținut că acesta a efectuat acte de cercetare penală în Dosarele nr. 6383/P/2006 și nr. 6755/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați față de numiții P.M., D.C. și B.D., favorizându-i pe aceștia. Prin rezoluția nr. 45/P/2007 din data de 16 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorul C.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.V. și față de subcomisarul de poliție R.C., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele sesizate nu se confirmă. Fiind nemulțumită de soluție, persoana vătămată a formulat plângere împotriva acesteia, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 621/II/2/2007 din 28 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În același timp, persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva procurorului C.V., prin care a solicitat infirmarea rezoluției nr. 45/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și începerea urmăririi penale împotriva acestuia, precum și împotriva procurorului D.V. în legătură cu soluțiile dispuse în Dosarele nr. 6028/P/2004, nr. 6383/P/2006 și nr. 6755/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Analizând actele premergătoare începerii urmăririi penale administrate în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale - faptele sesizate au făcut obiectul Dosarului nr. 45/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva acestei ordonanțe în termen legal a formulat plângere petenta SC P.F. SRL Galați, însă prin ordonanța nr. 843/II/2/2008 din 05 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați această plângere a fost respinsă ca nefondată. Soluția de neurmărire penală dispusă față de procurorul D.V. a fost atacată de petent, conform art. 278 1 C. proc. pen., la instanța de judecată, Curtea de Apel Galați care a menținut-o prin sentința penală nr. 12 din 21 ianuarie 2009. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta SC P.F.

SRL Galați prin administrator U.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a dezvolta însă, în scris, motive de recurs și, deși legal citat, fără a se prezenta în instanță pentru susținerea recursului. Verificând sentința primei instanțe, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este legală și temeinică. Prin rezoluția nr. 250/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.V. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen. S-a constatat că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, reținându-se că faptele sesizate au făcut obiectul Dosarului nr. 45/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Din actele și lucrările dosarului se constată că prin rezoluția nr. 45/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană – procuror D.V. pentru aceleași fapte – infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. În aceste condiții, în mod corect, s-a reținut incidența art. 10 lit. f) C. proc. pen., pronunțându-se soluția de neîncepere a urmăririi penale, nefiind posibil ca organele judiciare să efectueze cercetări pentru aceleași fapte și cu privire la aceeași persoană în două dosare diferite, pentru susținerea reclamațiilor sale petenta având la îndemână căile de atac prevăzute de lege pe care le poate exercita împotriva rezoluției nr. 45/P/2007.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea recurentei la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P. împotriva sentinței penale nr. 12 F din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1494/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.16/ F din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați, pri
ÎCCJ 2009-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 311/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 158/ F din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plâ
ÎCCJ 2009-09-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92/F din 11 mai 2009 Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați cu sediul
ÎCCJ 2009-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1865/2009
nr. 71/II/2/2007 din data de 26 martie 2007. Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere SC P.F. SRL Galați la Judecătoria Galați. Cauza a format obiectul dosarului nr. 6383/233/2007. Prin sentința penală nr. 1987 din 19 noiembrie 20
ÎCCJ 2009-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2009
hetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și nu Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, s-a considerat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă