ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 21/2012

Asuprea

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 4105/121/2011, investită cu judecarea cauzei

în calea de atac a apelului, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatei Z.G.A.,

arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/ U din 9 martie 2011

emis de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 2778/121/2011 și a inculpatului B.G.,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32/ U din 9 martie 2011

emis de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 2778/121/2011.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și că pentru justa soluționare a procesului penal se impune menținerea

măsurii arestării preventive.

De asemenea, a

reținut că nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive

cu o altă măsură preventivă întrucât potrivit art. 139 C. proc. pen.,

temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au dispărut,

s-au schimbat și nu există temeiuri noi care să justifice această stare.

Mai mult,

Curtea de Apel a constatat că arestarea preventivă nu a depășit un termen

rezonabil având în vedere numărul mare de inculpați implicați în activitatea

infracțională și complexitatea cauzei iar inculpații sunt arestați din data de

9 martie 2011.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs inculpații: Z.G.A. solicitând în

principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate iar,

în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a

nu părăsi localitatea și, B.G., solicitând revocare și punerea în stare de

libertate, arătând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art.

385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce urmează.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților Z.G.A. și B.G. se mențin fiind îndeplinită

una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.,

Sub aspectul

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

l

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a

făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile

pentru care au fost arestați și ulterior trimiși în judecată.

Referitor la

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și

acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați

recurenții inculpați [(Z.G.A. pentru lipsire de libertate în mod ilegal

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.,

viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza

I

C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., complicitate

la viol prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) și (2)

lit. a) și alin. (3) teza

I

C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., reținând că la data

de 6 martie 2011, ora 15, împreună cu alții a luat cu forța partea vătămată C.M.E.,

în vârstă de 14 ani, cu autoturismul cu număr de înmatriculare GL-xx-xxx,

conducând-o împotriva voinței ei la domiciliul său din comuna Gohor, județul

Galați, unde a fost lipsită de libertate până în ziua de 7 martie 2011, ora 11,

când aceasta a reușit să fugă; în noaptea de 06 martie 2011, prin constrângere și

profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și a-și exprima voința, a

întreținut un act sexual oral cu partea vătămată și de asemenea a participat direct

și a asistat la actele sexuale săvârșite de ceilalți inculpați, amenințând, lovind

sau ținând victima pentru a consimți să întrețină raporturi sexuale și B.G. pentru

viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza

I

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținând

că în noaptea de 6 martie 2011, a întreținut în mod repetat acte sexuale de

orice natură, prin constrângere, cu partea vătămată, acte la care au asistat și

alți inculpați)] sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea

acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea

publică.

În acest

context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu

referire la unele cauze împotriva Franței (L. v. France) s-a admis că, prin

gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni

pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție

preventivă.

Timpul scurs de

la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în

mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice

judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea

gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă

parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele

judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O.

stipulează în art. 5 par. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive

rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o

infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și

caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea M.

v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei

bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această

bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie

bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect

și infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se

poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți

(entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate

de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea

C.A.L.E.J.J.A. v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea

da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

La acest moment

procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză,

menționat prin sentința penală nr. 578 din 5 septembrie

2011,

de condamnare impune privarea de libertate, în continuare,

iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 par.3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la

libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință,

în baza dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest

preventiv a acestora.

Pe cale de

consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu

respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în

vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (l) și (3)

C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpaților de

revocare, a măsurii arestării preventive.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații Z.G.A. și

B.G.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații Z.G.A. și B.G. împotriva

încheierii din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr.

4105/121/2011.

Obligă

recurenta inculpată Z.G.A. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 ianuarie 2012.