ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 21/2012

Asuprea recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 4105/121/2011, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatei Z.G.A., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/ U din 9 martie 2011 emis de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 2778/121/2011 și a inculpatului B.G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32/ U din 9 martie 2011 emis de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 2778/121/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că pentru justa soluționare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive. De asemenea, a reținut că nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă întrucât potrivit art. 139 C. proc. pen., temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au dispărut, s-au schimbat și nu există temeiuri noi care să justifice această stare. Mai mult, Curtea de Apel a constatat că arestarea preventivă nu a depășit un termen rezonabil având în vedere numărul mare de inculpați implicați în activitatea infracțională și complexitatea cauzei iar inculpații sunt arestați din data de 9 martie 2011. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații: Z.G.A.

solicitând în principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și, B.G., solicitând revocare și punerea în stare de libertate, arătând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților Z.G.A.

și B.G. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68 l C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost arestați și ulterior trimiși în judecată. Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții inculpați [(Z.G.A.

pentru lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., complicitate la viol prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., reținând că la data de 6 martie 2011, ora 15, împreună cu alții a luat cu forța partea vătămată C.M.E., în vârstă de 14 ani, cu autoturismul cu număr de înmatriculare GL-xx-xxx, conducând-o împotriva voinței ei la domiciliul său din comuna Gohor, județul Galați, unde a fost lipsită de libertate până în ziua de 7 martie 2011, ora 11, când aceasta a reușit să fugă; în noaptea de 06 martie 2011, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și a-și exprima voința, a întreținut un act sexual oral cu partea vătămată și de asemenea a participat direct și a asistat la actele sexuale săvârșite de ceilalți inculpați, amenințând, lovind sau ținând victima pentru a consimți să întrețină raporturi sexuale și B.G.

pentru viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținând că în noaptea de 6 martie 2011, a întreținut în mod repetat acte sexuale de orice natură, prin constrângere, cu partea vătămată, acte la care au asistat și alți inculpați)] sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (L. v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte. Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel. C.E.D.O. stipulează în art. 5 par. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea M. v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni. Prin hotărârea C.A.L.E.J.J.A. v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința penală nr. 578 din 5 septembrie 2011, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 par.3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. În consecință, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc.

pen., raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest preventiv a acestora. Pe cale de consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (l) și (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpaților de revocare, a măsurii arestării preventive. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații Z.G.A.

și B.G. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Z.G.A. și B.G. împotriva încheierii din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 4105/121/2011. Obligă recurenta inculpată Z.G.A. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2012.