ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2460/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012), în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților R.(C.)F., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 65/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, I.D., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 66/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, O.I.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 67/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, S.R.C.

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011 și T.G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19/UP din 25 ianuarie 2011 emis de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5765/3/2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte pe baza lucrărilor dosarului va analiza recursurile inculpaților numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererilor de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc.

pen., conform cărora încheierea prin care instanța de apel, în speță Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins cererile de revocare, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac. Astfel, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

în aprecierea persistenței pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a recurenților inculpați, jurisprudența CEDO a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă. (Letellier c Franței). În sarcina inculpatului T.G. s-a reținut că la data de 24 ianuarie 2011, a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea de 536,70 grame heroină, declinându-și o identitate falsă, respectiv C.C., în fața organelor de poliție. Referitor la inculpații R.F., I.D., O.I. și S.R.C.

s-a reținut că în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, împreună cu alți inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comercializării ilicite de heroină, iar în baza acestei rezoluții infracționale în datele de 29 noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010 au vândut colaboratorului cu nume de cod „K.N." cantitatea totală de 7,82 grame heroină cu suma de 1100 lei, bani pe care ulterior au fost remiși liderului grupării respectiv inculpatul B.C. În data de 24/25 august 2010, inculpata R.(fostă C.) F., zisă „F.", s-a întâlnit cu numitul M.Ș. pentru a cumpăra de la acesta o cantitate de droguri, din care urma să-i vândă coinculpatei I.D. un gram de heroină cu suma de 150 lei. În data de 24/25 august 2010, inculpata I.D.

a fost depistată având asupra sa 0,27 grame heroină, pe care o deținea fără drept, pentru consum propriu. Inculpatul O.I.D. în data de 12 noiembrie 2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod „K.N." cantitatea de 4,03 grame heroină, cu suma de 650 lei. În ce privește activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului S.R.C., s-a constatat că acesta a comercializat heroină, pe care a pus-o în vânzare prin intermediul coinculpaților I.D., R.(C.)F., O.I., M.S.C. și Z.F., fiind „locotenentul" de încredere al liderului grupării, însoțindu-1 pe acesta la tranzacții privind cantități mari de droguri. La data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C .a fost surprins în locuința coinculpatului B.C., în timp ce porționa împreună cu B.C.

și C.T. cantitatea de 2456,39 grame de heroină, care era destinată vânzării. În data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C. a fost depistat în timp ce deținea cantitatea de 0,87 grame heroină în vederea consumului propriu.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 98/F din 9 februarie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, la pedepse cuprinse între 5 ani și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, deținere de droguri fără drept în vederea consumului propriu, tentativă la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc precum și a infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și între 3-5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedepse complementare, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții preventive se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpați în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză.

În raport de cele menționate Înalta Curte constată că durata arestării preventive a inculpaților se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. împotriva încheierii din 05 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iulie 2012.