ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2460/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele :

Prin

încheierea din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012), în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării

de arest preventiv a inculpaților R.(C.)F., arestată în baza mandatului de

arestare preventivă nr. 65/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, I.D., arestată în baza

mandatului de arestare preventivă nr. 66/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, O.I.D., arestat

în baza mandatului de arestare preventivă nr. 67/UP din 13 martie 2011 emis de

Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, S.R.C.

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69/UP din 13 martie 2011

emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011

și T.G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19/UP din 25

ianuarie 2011 emis de Tribunalul București, secția

I

penală, în

dosarul nr. 5765/3/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a

reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura

arestării preventive a inculpaților R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. se

situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării

preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui

proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind

depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului

administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații

R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. solicitând punerea lor în stare de

libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte pe baza lucrărilor dosarului va analiza

recursurile inculpaților numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii

arestării preventive, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea

ce privește dispoziția de respingere a cererilor de revocare, respectiv

înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere dispozițiile

art. 141 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care instanța

de apel, în speță Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

cererile de revocare, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac.

Astfel, examinând recursurile în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc.

pen., numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării

preventive, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar,

este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de

comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de

circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a

reținut și instanța de fond. în aprecierea persistenței pericolului pe care

l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a recurenților

inculpați, jurisprudența CEDO a statuat că în măsura în care dreptul național o

recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de

natură să justifice o detenție preventivă. (Letellier c Franței).

În sarcina inculpatului T.G. s-a reținut că la data

de 24 ianuarie 2011, a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea

de 536,70 grame heroină, declinându-și o identitate falsă, respectiv C.C., în

fața organelor de poliție.

Referitor la inculpații R.F., I.D., O.I. și S.R.C.

s-a reținut că în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, împreună cu alți

inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul

comercializării ilicite de heroină, iar în baza acestei rezoluții infracționale

în datele de 29 noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010 au vândut colaboratorului

cu nume de cod „K.N." cantitatea totală de 7,82 grame heroină cu suma de

1100 lei, bani pe care ulterior au fost remiși liderului grupării respectiv

inculpatul B.C.

În data de 24/25 august 2010, inculpata R.(fostă C.)

F., zisă „F.", s-a întâlnit cu numitul M.Ș. pentru a cumpăra de la acesta

o cantitate de droguri, din care urma să-i vândă coinculpatei I.D. un gram de

heroină cu suma de 150 lei.

În data de 24/25 august 2010, inculpata I.D. a fost

depistată având asupra sa 0,27 grame heroină, pe care o deținea fără drept,

pentru consum propriu.

Inculpatul O.I.D. în data de 12 noiembrie 2010 a

vândut colaboratorului cu nume de cod „K.N." cantitatea de 4,03 grame

heroină, cu suma de 650 lei.

În ce privește activitatea infracțională reținută în

sarcina inculpatului S.R.C., s-a constatat că acesta a comercializat heroină,

pe care a pus-o în vânzare prin intermediul coinculpaților I.D., R.(C.)F., O.I.,

M.S.C. și Z.F., fiind „locotenentul" de încredere al liderului grupării,

însoțindu-1 pe acesta la tranzacții privind cantități mari de droguri.

La data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C .a fost

surprins în locuința coinculpatului B.C., în timp ce porționa împreună cu B.C.

și C.T. cantitatea de 2456,39 grame de heroină, care era destinată vânzării.

În data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C. a fost

depistat în timp ce deținea cantitatea de 0,87 grame heroină în vederea

consumului propriu.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus

condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 98/F din 9 februarie 2012 a

Tribunalului București, secția

I

penală, la pedepse cuprinse între 5 ani

și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de

mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, deținere de droguri

fără drept în vederea consumului propriu, tentativă la infracțiunea de trafic

de droguri de mare risc precum și a infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea

39/2003 și între 3-5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., ca pedepse complementare, hotărârea de condamnare,

apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile C.E.D.O.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al

inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter

excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să

se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se

va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții

Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei

detenții preventive se face luându-se în considerare circumstanțele concrete

ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu

privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de

nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în

stare de libertate".

Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin

prisma perioadei petrecute de inculpați în arest preventiv și prin prisma

principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu

caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma

criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia,

numărul părților implicate în cauză.

În raport de cele menționate Înalta Curte constată că

durata arestării preventive a inculpaților se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența

C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul

probatoriului administrat în cauză.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpaților de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de

apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile

declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții

inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând

ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. și T.G. împotriva încheierii din 05 iulie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 46911/3/2011

(1042/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iulie 2012.