ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2013

Asupra contestației in anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC F.M. SRL – G. (fostă SC I. SRL) a chemat în judecată pârâta A.P.D.R.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Deciziei nr. 14946 din 15 iulie 2010 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestația și, pe cale de consecință, să dispună desființarea, în principal totală, a procesului-verbal de constatare din data de 21 mai 2010, cu consecința exonerării în totalitate de la achitarea debitului de 7.124.595,65 lei, iar, în subsidiar, să dispună anularea parțială a procesului-verbal de constatare, cu consecința achitării de către societate a contravalorii în lei a sumei de 107.197,2 euro, reprezentând jumătate din diferența dintre 1.064.394,4 euro și suma de 850.000 euro.

Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul cadru nr. C1/10205253700026 din 30 mai 2006, având ca obiect acordarea ajutorului public financiar nerambursabil, pentru punerea în aplicare a Proiectului A.O. - capacitate 400 capete/oră”, pârâta obligându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 7.289.259 lei, echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului. În baza prevederilor contractuale, reclamanta a procedat la obținerea de oferte pentru bunurile de care avea nevoie, inclusiv pentru linia de tăiere, iar ofertele au fost emise de către societăți din Italia, având în vedere faptul că doar acele societăți comerciale îndeplineau exigențele de standard și calitate și, nu în ultimul rând, deoarece acționariatul societății de la data respectivă era 100% italian.

Ulterior implementării proiectului și achitării ajutorului public financiar nerambursabil, s-a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de contractul-cadru, fiind încheiat de către pârâtă procesul-verbal de constatare din data de 21 mai 2010, prin care s-a stabilit că societatea trebuie să restituie suma de 7.124.595.65 lei, pe care a încasat-o în baza contractului-cadru, cu motivarea că „a depus în mod intenționat, cu rea-credință o ofertă supraevaluată” pentru a obține fonduri nerambursabile S.A.P.A.R.D. Împotriva procesului-verbal de constatare din 21 mai 2010, societatea a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 14.946 din 15 iulie 2010. În fapt, reclamanta arată că a achiziționat pe bază de licitație de la societatea italiană Bulgarelli Equipment SRL linia de tăiere pentru prețul de 1.064.394,4 euro, acesta fiind prețul cel mai mic în raport cu ofertele depuse de către ceilalți ofertanți.

Cu privire la aspectele reținute în procesul-verbal în sensul că între SC B.E. SRL și S.S. SRL a existat o înțelegere cu privire la participarea la licitație a celei din urmă societăți, participare care în realitate ar fi fost fictivă, reclamanta susține că se afla în imposibilitate absolută de a cunoaște că între participanții la licitație a existat o înțelegere anterioară și că ofertele nu erau depuse independent. A susținut reclamanta că este nereală afirmația din procesul-verbal că valoarea reală a liniei de tăiere este de 850.000 euro și nu de 1.064.394,4 euro și că SC F.M. SRL – G. în mod deliberat a depus pentru decontare valoarea mai mare, întrucât societatea a achitat suma de 1.064.394, 4 euro, iar nicidecum suma de 850.000 euro.

Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 2 din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, reclamanta susține că, în vederea determinării sancțiunii administrative, trebuie să fie avute în vedere mai multe criterii, printre care trebuie determinat este în ce măsură societatea cunoștea sau putea să cunoască existența înțelegerilor dintre cele două societăți participante la licitație. Față de această împrejurare, reclamanta susține că sancțiunea aplicată prin procesul-verbal, fiind cea mai aspră dintre sancțiunile prevăzute de art. 5 din Regulament, este disproporționată față de conduita societății, întrucât era necesar să se facă dovada fraudei săvârșite de societate, așa cum este definită de O.G.

nr. 79/2003. A mai susținut reclamanta că, dacă se consideră că a existat o fraudare a intereselor comunității din partea SC B.E. SRL și S.S., societății reclamante i-ar putea fi aplicată cel mult sancțiunea de obligare la restituirea contravaloarea în lei a sumei de 107.197,2 euro, reprezentând jumătate din diferența dintre 1.064.394, 4 euro și suma de 850.000 euro, având în vedere prevederile art. 5 din Regulament referitoare la posibilitatea de retragere parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, în raport cu valoarea de care a beneficiat nejustificat. În ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ, reclamanta a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 26 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.M. SRL – G. și a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 21 mai 2010 întocmit de pârâta A.P.D.R.P. Împotriva Sentinței civile nr. 26 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC F.M. SRL – G., criticând-o în temeiul art. 3041 C. proc. civ. Împotriva Sentinței civile nr. 26 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC F.M. SRL – G., criticând-o în temeiul art. 3041 C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 2460 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată in Dosarul nr. 1153/59/2010, s-a admis recursul declarat de SC F.M. SRL G. împotriva Sentinței civile nr. 26 din 24 ianuarie 201 I a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fisca. S-a modificat sentința atacată în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.M. SRL G. și s-a anulat în parte Decizia nr. 14946 din 15 iulie 2010 și procesul-verbal nr. 10374 din 26 mai 2010 emis de A.P.D.R.P., pe care le-a menținut în limitele unui debit corespunzător echivalentului în lei al sumei de 214.394,4 euro. A fost obligată intimata A.P.D.R.P.

la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea recurentei SC F.M. SRL – G. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că existența neregulii a fost corect reținută de instanța de fond, fiind dovedită prin raportul Gărzii Financiare din M., din 2 aprilie 2009 și raportul O.L.A.F. mijloc de probă admisibil în procedurile naționale, potrivit art. 9 alin. (2) din Regulamentul (C.E.) nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de O.L.A.F. Înalta Curte a apreciat excesivă sancțiunea administrativă a restituirii întregului ajutor financiar acordat, aplicată de autoritatea emitentă și menținută de instanța de fond.

Interpretând clauzele reglementare ale contractului de finanțare într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, în special ale art. 5 alin. (1) lit. c), s-a constatat că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancțiunii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei – între care gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii – faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii. S-a reținut că, în speță, constatărilor din Raportul O.L.A.F. referitoare la implicarea activă a recurentei – reclamante, prin reprezentanții săi, în procedura de selecție a ofertelor, soldate cu creșterea prețului de achiziție de la 850.000 euro la 1.064.394,40 euro, le sunt contrapuse aspectele reținute de D.N.A.

– Serviciul Teritorial Timișoara, în rezoluția de N.U.P. nr. 18/P/2010 din 19 decembrie 2011, în motivarea căreia s-a reținut că beneficiarul proiectului a achitat furnizorului din Italia, prin bancă, întreaga sumă de 1.060.074 euro, neexistând probe privind încasarea vreunui comision de la firma câștigătoare.

Astfel, fără a înlătura responsabilitatea beneficiarului în respectarea obligației de implementare a proiectului cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practice în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului de finanțare [art. 1 alin. (2) din Anexa I], instanța de recurs a reținut că în contextul factual rezultat din probe și față de jurisprudența Curții de Justiție a U.E., măsura administrativă dispusă de autoritatea emitentă întrunește elementele unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, având un evident caracter excesiv, disproporționat în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat și cu interesul public urmărit, o măsură de recuperare parțială a avantajului acordat fiind aptă să asigure îndeplinirea scopului sancțiunii.

Împotriva Deciziei nr. 2460 din 17 mai 2012 a formulat contestație în anulare reclamanta de SC F.M. SRL G. (fostă SC I. SRL) prin administrator judiciar S.C.P. M.B. M. I.P.U.R.L., solicitând anularea acesteia și, pe cale de consecință admiterea cererii de rectificare a erorii materiale, cu menținerea în sarcina contestatoarei a obligației de achitare a unui debit în valoare de 107.197,2 Euro, în locul debitului în valoare de 214.394,4 euro reținut de instanța de judecată. În motivarea contestației contestatoarea susține că instanța de judecată a săvârșit o greșeală materială când a stabilit obligația achitării unui debit corespunzător echivalentului în lei al sumei de 214.394,4 euro, ignorând prevederile art. 3 alin. (2) din Contractul cadru de finanțare nr. C1 10205253700026 din 30 mai 2006 încheiat de părți, prevederi din care rezultă fără putință de tăgadă faptul că intimata A.P.D.R.P.

se angajase să acorde finanțare nerambursabilă societății contestatoare numai în limita a maximum 50% din valoarea totală a proiectului. Față de această prevedere, instanța ar fi trebuit să mențină obligarea societății doar la plata a 50% din suma considerată o cheltuială nejustificată, pentru utilajul achiziționat în cadrul contractului de finanțare. În drept, recurenta a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de recurs, precum și motivul de contestație invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că prezenta cerere este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 318 C. proc. civ.: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ enunțate de lege (în speța de față greșeală materială), textul care o prevede fiind de strictă interpretare, aceasta neputând fi promovată pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibile doar în recurs. Doctrina și jurisprudența sunt unanime în a aprecia că noțiunea de „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Analizând considerentele avute în vedere de instanța de recurs, rezultă că suma stabilită de aceasta ca debit în sarcina beneficiarului nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul reglementat de teza 1 a art. 318 C. proc.

civ., ci reprezintă sancțiunea pe care instanța de recurs a stabilit-o contestatoarei, ca urmare a neregulilor constatate de către O.L.A.F., sumă pe care instanța a considerat-o adecvată scopului sancțiunii, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul C.E. nr. 2988/1995. Prin urmare, instanța de recurs nu a avut în vedere sumele decontate de A.P.D.R.P. în cadrul proiectului gestionat de contestatoare, ci prejudiciul efectiv produs ca urmare a neregulilor constatate în sarcina beneficiarului, pe care instanța de recurs le-a considerat a fi corect reținute de organele de control ale U.E. Pentru considerentele menționate cu referire la art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată, nefiind întrunite condițiile acestui text de lege.

De altfel, pretinsa greșeală materială a mai fost analizată, ca situație de fapt și de instanța de recurs prin Încheierea din 15 iunie 2012, dată la care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale de calcul formulată de SC F.M. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC F.M. SRL G. (fostă SC I. SRL) prin administrator judiciar S.C.P. M.B. M. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 2460 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1153/59/2010, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.