ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2016

Obiectul acțiunii și cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, anularea parțială a actelor administrative emise de pârât constând în Procesul-verbal de constatare nr. 62 1661 încheiat în data de 07.02.2013, privind măsura ISPA 2000/RO/16/P/PE/004 Reabilitarea tehnologiei de tratare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România”, în ceea ce privește stabilirea cu titlu de creanță a sumei de 239.102,50 euro reprezentând corecție financiară aferentă contractului 04, procesul-verbal constituind titlu executoriu; Decizia nr. 160 din 08 aprilie 2013 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă, prin respingerea acesteia și rambursarea sumei de 239.102,50 euro - reprezentând creanță bugetară stabilită în sarcina A., sumă achitată nu ca o recunoaștere a debitului, ci ca o măsură de evitare a executării silite, fiind vorba de titlu executoriu, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 501 din 20 decembrie 2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 26.11.2014, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile. A dispus anularea parțială a procesului verbal de constatare nr. 621661 din 07 februarie 2013 privind măsura ISPA 2000/RO/16/P/PE/004 „Reabilitarea tehnologiei de tratare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România” în ceea ce privește stabilirea sumei de 239.102,50 euro cu titlu de corecție financiară și anularea Deciziei nr. 160 din 08 aprilie 2013 emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile. A dispus rambursarea sumei de 239.102,5 euro achitată cu titlu de corecție financiară. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 501 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, solicitând casarea acesteia și, în urma rejudecării, pe fond, respingerea acțiunii societății reclamante ca nefondată. Recurentul-pârât invocă în susținerea căii de atac, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susține în esență, că instanța de fond a dezlegat pricina prin prisma a două considerente, în raport de care s-a reținut, fără temei, nelegalitatea actului administrativ: - data producerii neregulii ar fi fost anterioară datei la care s-a încheiat contractul cu reclamanta intimată; - nu există un prejudiciu la bugetul Uniunii Europene astfel încât nu ar fi îndeplinite condițiile pentru calificarea abaterii ca fiind neregulă.

Apărările formulate în cauză Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat. 5.Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților conform încheierii din data de 17 mai 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 4 decembrie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor invocate de recurenți, ținând seama, de apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește data producerii neregulii aceasta, cum de altfel a reținut și instanța de fond, aceasta nu are decât o semnificație secundară întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 474/2002, art. 2 alin. (2), Cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în Planul de finanțare prevăzut în anexa nr. II la memorandumul de finanțare se suportă din surse proprii ale beneficiarului final. În toată perioada supusa analizei (2002-2013), calitatea de beneficiar final a contractului a fost deținută de reclamanta-intimata SC A. SA. Voința legiuitorului a fost cea de a legifera în sensul ca orice cheltuiala neeligibila aferenta Anexei II (Planul de Finanțare al măsurii: „Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România”) să fie suportat de surse proprii ale SC A. SA. Mai mult, responsabilitatea acoperii neregulilor constatate revine reclamantei și în conformitate cu prevederile art. 11.11 din Contractul de implementare semnat în anul 2003, fapt acceptat și de către judecătorul fondului. Cât privește inexistența unui prejudiciu al bugetului Uniunii Europene sau celui național public ca temei principal al anulării prin sentința recurată a procesului-verbal de constatare nr. 621661 din 7 februarie 2013 privind măsura ISPA 2000/RO/16/A/PE/004 argumentele reținute în aceasta, care se referă la efectivitatea prejudiciului nu pot fi primite. O practică constantă a Înaltei Curți la care s-au aliniat, este drept, cu precădere ulterior emiterii sentinței analizate, a conchis că neregula în gestionarea fondurilor europene nu implică un prejudiciu cert, ci unul potențial. Astfel, în conformitate cu definiția de la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 neregula impune constatarea săvârșirii unei abateri de la legalitate, neregularitate și conformitate, cumulat cu aceea ca fapta să fie de natura a prejudicia bugetele. Noțiunea, precum s-a mai arătat, nu impune un impact financiar în sensul clasic al termenilor, ci doar existența unei nereguli. Or, în legătură cu existența erorii, chiar neimputabile reclamantei cum se susține în sentință, nu se poate eluda existența unei nereguli independent de existența ori producerea unui prejudiciu. Orice neregulă în gestionarea Fondurilor europene impune recuperarea acestor fonduri, întrucât nu au fost utilizate conform destinației impuse. Rezultă, contrar celor reținute, că în speță este îndeplinită cerința impusă de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că procesul-verbal de constatare a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Cum în raport de cele mai sus expuse recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fondat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. îl va admite, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ. să caseze sentința și să respingă acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.