ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 628/59/2013, la data de 14 iunie 2013, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 7 februarie 2013, încheiat de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, și Decizia nr. 161/2013 cu numărul de înregistrare DGMIFN 113 emisă la data de 11 aprilie 2013 pentru soluționarea contestației formulate de A. S.A. împotriva procesului-verbal emisă de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, și exonerarea de la plata sumei de 5.987.633,55 RON, respectiv 1.357.555,33 euro.

Prin Sentința nr. 413 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Reșița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanței bugetare nr. x/7 februarie 2013 și Decizia nr. 161/2013 emise de pârât, exonerând pe reclamantă de la plata sumei de 1.357.555,33 euro, respectiv 5.987.633,55 RON.

A dispus suspendarea executării celor două acte administrative emise de pârât, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2013 al Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Prin Decizia nr. 4280 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza s-a înregistrat, spre rejudecare pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 628/59/2013*, la data de 11 februarie 2015.

În rejudecarea cauzei după casare, prin încheierea din 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 7 februarie 2013 emis de Ministerul Finanțelor Publice-Oficiul de Plăți și Contractare PHARE și a Deciziei nr. 161 din 11 aprilie 2013 emise de Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, fie prin acțiunea principală, fie printr-o acțiune separată, să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat prin aceeași cerere Curtea de Apel Timișoara și cu acțiunea având ca obiect anularea actelor administrative a căror suspendare o solicită.

În ce privește însă cazul bine justificat, instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Fără a prejudeca fondul pricinii, judecătorul fondului a reținut că prin procesul-verbal nr. x din 7 februarie 2013, emis de MF - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 1.357.555,33 euro, reținându-se în sarcina reclamantei mai multe nereguli constând în suplimentarea valorii contractului fără a se face dovada existenței fondurilor proprii (pct. 6.2.1 din p.v), achiziționarea unor utilaje cu nerespectarea documentației (pct. 6.2.2 din p.v), suportarea unor costuri cu garanția de bună execuție, considerate neeligibile din punctul de vedere al Memorandumului de Finanțare (pct. 6.2.3 și pct. 6.2.5 din p.v), suportarea unor sume neeligibile cu titlu de facilități pentru inginer (pct. 6.2.4 și pct. 6.2.6 din p.v), suportarea unor sume neeligibile cu titlu de compensare monetară determinată de prelungire duratei de execuție a contractului (pct. 6.2.7 din p.v), efectuarea unor cheltuieli cu lucrări suplimentare, fără prezentarea unor justificări vizând necesitatea acestora (pct. 6.2.8 și pct. 6.2.9 din p.v), precum și utilarea laboratorului de analize, deși această utilare nu a fost prevăzută în documentația de licitație (pct. 6.2.10 din p.v). aceleași nereguli au fost avute în vedere și la soluționarea contestației prin Decizia nr. 161 din 11 aprilie 2013, emisă de MFE - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile.

Reclamanta nu a arătat însă în cuprinsul cererii de suspendare care este îndoiala serioasă asupra legalității actului de constatare, invocând doar pretinsul caracter incert al creanței, prin prisma împrejurării că ulterior autoritatea de control ar fi emis o notă de modificare nr. 7, în care sunt analizate aceleași contracte și sunt reținute sume diferite (pag. 2 din acțiunea principală), respectiv un proiect de proces-verbal de constatare a neregulilor, emis la data de 2 august 2013, prin care s-au inclus aceleași sume ca cele menționate în procesul-verbal nr. x din 7 februarie 2013 .

Fără a prejudeca fondul cauzei, curtea de apel a reținut că legalitatea unui act se analizează prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept existente la momentul emiterii lui, iar nu prin prisma unor acte și fapte ulterioare, pe care emitentul actului nici nu le putea prevedea. Mai mult decât atât, din chiar susținerile reclamantei, învederate în notele de ședință depuse la termenul din 8 octombrie 2013, rezultă că aceste inadvertențe ale autorității, menționate probabil din eroare într-un proiect de act, au fost corectate prin eliminarea sumei de 1.357.555,33 euro, această sumă nemaifăcând parte din procesul-verbal de nereguli final, emis la data de 7 august 2013. Prin urmare, nu poate fi reținut caracterul incert al creanței, aceasta fiind în mod concret cuantificată în actul de impunere.

Cum reclamanta nu a invocat în susținerea cererii de suspendare alte apărări, instanța fondului a constatat că în speță nu se regăsește cazul bine justificat, apărările invocate în cadrul cererii principale urmând a fi analizate cu prilejul judecării fondului.

Cât privește cea de a treia condiție, respectiv "paguba iminentă", prima instanță a apreciat că blocarea fondurilor, în condițiile în care reclamanta intenționează contractarea unor împrumuturi bancare, ar putea provoca acesteia un prejudiciu prin dificultățile pe care le-ar întâmpina în relațiile contractuale cu băncile. De asemenea, blocarea conturilor este o măsură care poate conduce la blocarea activității reclamantei. Cu toate acestea, existența unei pagube iminente, în situația în care nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu poate conduce la suspendarea executării actelor atacate, deoarece este necesar ca cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 să fie îndeplinite în mod cumulativ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a celor două acte administrative contestate.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu există o îndoială serioasă asupra legalității actelor contestate, deoarece tocmai emiterea unor noi acte administrative pentru aceleași sume confirmă că pârâtul nu avea o imagine clară asupra sumelor ce trebuiau imputate. La emiterea actelor contestate, pârâtul trebuia să prevadă exact care sunt activitățile neeligibile și care sunt sumele ce puteau fi imputate.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a cererii de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 7 februarie 2013, încheiat de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE este legală, instanța de fond reținând în mod corect că în cauză nu este îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat.

Nu pot fi primite criticile recurentei reclamante prin care se susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat în sensul inexistenței unei îndoieli serioase asupra legalității actelor contestate, atâta timp cât prin Sentința nr. 28 din 11 februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea procesului-verbal sus menționat și a Deciziei nr. 161 din 11 aprilie 2013 pentru soluționarea contestației administrative formulate de A. S.A. Din considerentele acestei sentințe rezultă că a fost examinată pe fond legalitatea actelor atacate, curtea de apel reținând că acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât o instanță de judecată a analizat pe fond motivele invocate de recurenta-reclamantă în cadrul acțiunii în anulare și a conchis în sensul netemeiniciei acestora, nu se mai poate susține că ar exista o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate.

Totodată, Înalta Curte constată că la data pronunțării asupra prezentei pricini, prin Decizia nr. 2456 din 29 iunie 2017 a fost soluționat și recursul declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 28 din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, cererea de suspendare rămânând astfel fără obiect.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2017.

Procesat de GGC MM