ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față;

Prin

încheierea de ședință de la 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011/a22, s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul B.D.C.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență,

că, deși condițiile de formă prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracțiunile pentru care este

cercetat inculpatul B.D.C., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește

18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată

în raport de pericolul social și gravitatea deosebită a faptelor reținute în

sarcina inculpatului.

Pericolul social a fost circumscris

atitudinii procesuale a inculpatului care a încălcat obligația de a nu comunica

direct sau indirect cu ceilalți inculpați, impusă prin încheierea penală nr. 17

din 15 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în Dosarul nr.

3369/97/2011, prin care față de inculpat s-a luat măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi țara.

În

acest sens s-a reținut că, la data de 26 aprilie 2011, numitul

B.D.C. s-a deplasat la Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul

I.P.J. Alba unde l-a vizitat pe coinculpatul K.C.P. Cu această ocazie, cei doi

inculpați au purtat discuții care pot fi suspicionate ca având legătură cu

activitatea de continuare a activității infracționale.

Ca urmare, instanța a considerat că

există pericolul ca, aflat în stare de libertate, inculpatul să săvârșească noi

infracțiuni, nefiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că luarea față

de inculpat a unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, nu este

oportună în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început și nu s-a

demarat audierea inculpaților.

De asemenea, s-a mai arătat că pentru

buna administrare a cauzei, cel puțin în faza incipientă a procedurilor, este

necesară menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru

împiedecarea manevrelor dilatorii datorate în special numărului mare de

inculpați cercetați în cauză.

În

ceea ce privește aprecierile referitoare la contribuția

inculpatului în ansamblul activității infracționale, s-a apreciat că acest

element, fără a fi lipsit de relevanță, nu constituie în acest moment procesual

un argument suficient pentru admiterea cererii formulate de inculpat.

De asemenea, s-a apreciat că nici

inconvenientele de ordin personal, atât pentru inculpat cât și pentru familia

sa, care decurg, în mod inerent, din starea de arest, nu reprezintă un criteriu

suficient de puternic în vederea admiterii cererii.

În

aceeași sferă de argumentare, instanța a apreciat că, în

raport de complexitatea cauzei și gravitatea acuzațiilor formulate împotriva

inculpatului, prioritar este imperativul asigurării desfășurării eficiente și

cu celeritate a procedurilor judiciare, în condiții în care să împiedece

alterarea acestora prin conduita lipsită de bună-credință a inculpatului.

De asemenea, s-a mai reținut faptul

că, în condițiile în care inculpatul a nesocotit obligațiile impuse de

instanță, există suficiente temeiuri pentru a se considera că declarațiile

acestuia nu sunt de bună-credință.

Pentru considerentele expuse, Curtea

de Apel Alba-Iulia a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul B.D.C.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a formulat recurs

inculpatul criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei rețineri de către

prima instanță a neîndeplinirii condițiilor negative prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., argumentele apărării fiind expuse în practicaua

prezentei decizii.

În

concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie,

conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în

continuare.

Inculpatul B.D.C. este cercetat în Dosarul

nr. 752/57/2011 al Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, sub acuzația

săvârșirii a două infracțiuni de tăinuire prev. și ped. de art. 221 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În

aceeași cauză sunt cercetați alți 35 de inculpați, dintre

care 17 se află în stare de arest preventiv.

În

actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în

încercarea de a ascunde un buldoexcavator marca J. despre care se susține că

era furat, inculpații K.C.P. și R.Ș.F. au apelat la serviciile inculpatului B.D.C.,

care s-a deplasat la domiciliul celor doi inculpați, împreună cu vărul său, B.C.I.

și a luat utilajul.

Urmare opririi buldoexcavatorului în

trafic, au fost verificate seriile de identificare și actele de proveniență ale

autoturismului. Cu această ocazie, inculpatul B.D.C. a declarat că a cumpărat

utilajul de la un cunoscut și că a plătit pentru acesta un avans de 5.000 euro.

Acuzarea susține că din interceptările

autorizate ale convorbirilor telefonice a rezultat că buldoexcavatorul, împreună

cu un alt utilaj neidentificat, urmau să fie vândute de către inculpații K.C.P.

și B.D.C. contra sumei de 50.000 euro numitului O.V., administrator al SC G.T. SRL

Sâncraiu de Mureș, județul Mureș.

Din convorbirile telefonice purtate între

inculpații K., R. și B. a rezultat preocuparea acestora pentru întocmirea unui contract

de vânzare-cumpărare antedatat, încheiat între inculpatul B. și un cetățean irlandez,

cu scopul de a justifica în fața organelor de poliție proveniența utilajului.

În

urma efectuării raportului de expertiză criminalistică din

31 martie 2011 al I.P.J. Bistrița-Năsăud - Serviciul criminalistic, privitor la

seria utilajului, s-a constatat că aceasta a fost falsificată prin înlocuirea ultimei

cifre din componența seriei, respectiv 4 cu caracterul 9.

Totodată, din verificările efectuate în

baza de date S.S.S. a rezultat că utilajul a fost furat la data de 27 decembrie

2010 din Grecia, împreună cu un alt buldoexcavator marca J. neidentificat.

S-a mai reținut în rechizitoriu că, în

luna ianuarie 2011, numitul O.V. a achiziționat un alt buldoexcavator marca J. de

la inculpații K.C.P. și B.D.C.

Sus-numitul i-a dat inculpatului B. în

schimbul utilajului suma de 35.000 euro, acesta promițându-i că îi va da acte pentru

buldoexcavator, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Utilajul a fost livrat în condiții de clandestinitate,

fiind încărcat într-un mijloc de transport trimis de către numitul O.V., pe timp

de noapte, sub coordonarea inculpatului B.D.C.

Seriile de identificare ale acestui utilaj

nu au fost modificate, însă din verificările efectuate în baza de date S.S.S. a

rezultat că utilajul a fost furat la data de 11 din 12 decembrie 2010 din Grecia,

de la compania U.A., reprezentată de T.l., împreună cu un alt buldoexcavator marca

J. neidentificat.

Inculpații K. și B. au dat declarații contradictorii,

acuzându-se reciproc de efectuarea tranzacției, fiecare susținând că doar l-a ajutat

pe celălalt, necunoscând proveniența ilicită a utilajului.

Inculpatul B.D.C. a fost reținut la data

de 14 aprilie 2011, pentru o durată de 24 de ore.

În

ziua următoare, 15 aprilie 2011, față de inculpat s-a dispus

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, inculpatul urmând a se supune

obligațiilor prevăzute de art. 145

1

rap. la art. 145 alin. (1

1

)

și alin. (1

2

) C. proc. pen., inclusiv obligația de a nu comunica direct

sau indirect cu ceilalți inculpați.

Întrucât

inculpatul B.D.C. a nesocotit dispoziția

instanței încălcând în mod flagrant obligațiile impuse, prin încheierea penală

nr. 4/02 din 03 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia s-a dispus înlocuirea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Au fost reținute ca temeiuri ale arestării

dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a

1

) și f) C. proc. pen., în considerarea

existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității

protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care era

acuzat inculpatul, precum și a datelor certe privind încălcarea, cu rea credință,

a obligațiilor care îi reveneau pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Ulterior, măsura arestării preventive a

inculpatului a fost menținută succesiv în faza de urmărire penală precum și în fața

instanței de fond.

La data de 23 februarie 2011, inculpatul

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar care a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, sub nr. 702/57/2011/a22.

În

motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 160

2

C. proc. pen. întrucât maximul pedepsei

închisorii prevăzută de lege

pentru infracțiunile reținute

în sarcina nu depășește limita de 18 ani și nu există temeiuri a se considera că

ar urmări să se sustragă de la judecată ori că, judecat în stare de libertate, va

influența în vreun fel derularea procedurilor judiciare.

De asemenea, inculpatul a arătat că nu

are legătură cu infracțiunile principale care se judecă în cauză, iar acuzațiile

care i se aduc nu sunt de o gravitate deosebit de mare.

În

altă ordine de idei, inculpatul a arătat că menținerea sa

în stare de detenție provizorie este de natură să-i producă prejudicii importante

deoarece firma pe care o administra înainte de privarea de libertate își desfășoară

activitatea în condiții grele, iar derularea contractelor încheiate și respectarea

obligațiilor asumate se face cu dificultate.

Cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin încheierea din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011/a22 care face obiectul analizei în

prezenta cauză.

Încheierea atacată este temeinică și legală,

criticile formulate de recurentul inculpat dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În

concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub

control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În

virtutea acestei competențe, instanța de judecată este abilitată

să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru

între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul

general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile

de comiterea lor.

Liberarea provizorie poate fi considerată,

astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive,

scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același

și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

În

plus, se constată că în absența unor criterii legale care

ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii

de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât

la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

În

raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse,

Înalta Curte constată că prima instanța a apreciat corect că, deși inculpatul B.D.C.

„are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în

raport de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., cererea sa

nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este

cercetat și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile, precum

și conduita inculpatului pe parcursul procesului penal.

În

acest sens se constată că în Dosarul nr. 702/5772011 al Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală, se efectuează cercetări față de 35 de persoane

constituite într-un grup infracțional organizat specializat în sustragerea de utilaje

agricole din state ale Uniunii Europene care a acționat o perioadă îndelungată de

timp, având o structură bine determinată.

Prin întreaga activitate desfășurată de

gruparea infracțională s-a produs un prejudiciu de aproximativ 1.700.000 euro.

În

cadrul acestui grup infracțional organizat, inculpatul B.D.C.

a înlesnit vânzarea unora din utilajele sustrase știind că acestea provin din furt,

faptă ce constituie infracțiunea de tăinuire prev. și ped. de art. 221 C. pen.

Activitatea infracțională a inculpatului

B., chiar dacă redusă prin raportare la activitatea globală a celor 35 de acuzați,

nu poate fi însă ruptă de contextul activității desfășurate de întreaga grupare

infracțională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată prin crearea

unui sentiment de insecuritate și nesiguranță.

În

acest context factual, deși temeiurile arestării preventive

prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare

prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt

întrunite evident ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cum este cazul

în speță, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării

preventive (5 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile personale

invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, deși circumstanțele

personale favorabile ale inculpatului, prezentate de apărare la acest moment procesual

ca și garanții ale unei conduite sociale și procesuale viitoare exemplare care să

corespundă exigențelor dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

au fost în mod adecvat valorificate de instanță prin dispunerea față de inculpat,

inițial, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, ulterior, aceleași

elemente nu au fost de natură a cenzura conduita inculpatului care, cu rea-credință,

a încălcat obligațiile care îi reveneau pe durata măsurii preventive neprivative

de libertate.

Această conduită reprobabilă a inculpatului

a determinat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura

arestării preventive în condițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, aspectele de ordin personal

invocate de inculpatul B.D.C. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, respectiv lipsa antecedentelor penale, situația familială și socio-profesională,

chiar dacă sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii

scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate,

aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret

pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului

la acest moment procesual și

neconstituind garanții suficiente

că inculpatul nu va încerca din nou să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

Pe de altă parte, se constată că atitudinea

inculpatului de a nesocoti obligațiile impuse de către instanță sunt de natură a

aduce prejudicii grave mersului anchetei prin influențarea celorlalți inculpați

și împiedicarea curgerii normale a cursului anchetei.

În

aceste condiții este evident că lăsarea în libertate, la acest

moment procesual, a unuia dintre potențialii membrii ai grupării infracționale,

ar putea influența în mod negativ desfășurarea cercetării judecătorești care se

află într-o fază incipientă.

În

raport de argumentele anterior expuse și având în vedere caracterul

facultativ și subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta

Curte apreciază că hotărârea primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.D.C. este

temeinică și legală.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva încheierii

din 01 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011/a22.

Văzând și prev. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.D.C. împotriva încheierii din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011/a22.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 septembrie 2011.