ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2235/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2235/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față;
Prin Sentința penală nr. 47 din 4 februarie 2011 a Tribunalului Constanța, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului C.M. din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul la 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul rămas neexecutat de 968 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 345 din 30 august 2007 a Tribunalului Constanța, definitivă la 6 noiembrie 2007 și contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul C.M. executând pedeapsa de 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 23 octombrie 2010 la zi.
S-a luat act că succesoarea victimei, D.I., nu a formulat pretenții civile în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 21 octombrie 2010, în jurul orelor 17
40
, inculpatul a lovit cu un cuțit pe nepoata sa - victima D.V., producându-i leziuni ce au condus la deces.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie emis sub nr. 737/A3/2010 din 28 octombrie 2010 întocmit de către S.M.L. județ Constanța, moartea numitei D.V., în vârstă de 25 ani, a fost violentă.
Ea s-a datorat anemiei acute grave prin hemoragie internă ca urmare a unei plăgi tăiate-înțepate torco-lombare laterale drepte, penetrantă, cu interesare de ficat și cord.
Leziunile traumatice au fost produse cu puțin timp în urmă înainte de moarte prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ale cărui dimensiuni relative sunt lungime de minimum 18 - 19 cm și lățime în jur de 2 cm, direcția de lovire fiind postero-anterioară, de la dreapta la stânga și de jos în sus și au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de producere al morții.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 noiembrie 2010 întocmit de către S.M.L. Constanța a concluzionat că numitul C.M. a fost diagnosticat în condiții de internare cu "Tulburare de personalitate de tip polimorf. Abuz etanolic." Atât în prezent cât și la data săvârșirii faptei și în raport de aceasta, discernământul este/a fost păstrat.
În declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, inculpatul C.M. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, respectiv că a aplicat o lovitură cu cuțitul, o singură dată, victimei, nepoata sa, în zona spatelui, după care a fugit în pădure.
Schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a făcut ca urmare a împrejurării că anterior inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor și nu pentru comiterea unei fapte de omor în formă consumată.
În cauză s-a solicitat de către inculpat a fi reținută circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a considerat că nu poate fi reținută această circumstanță atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu reiese că inculpatul ar fi acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență sau printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă atingere ilicită gravă.
Însuși inculpatul, în declarațiile sale, nu a făcut referire la existența unei provocări din partea victimei sau că ar fi acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.
Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă că au existat discuții, scandaluri în familie, legate de probleme apărute din cauza locuinței, dar nu s-a putut dovedi cu certitudine că inculpatul s-a aflat sub stăpânirea unei tulburări sau emoții determinate de aceste discuții, la momentul comiterii faptei.
În ceea ce privește premeditarea, susținută de către reprezentantul parchetului, nici această formă agravantă nu poate fi reținută, întrucât nu reiese că inculpatul a premeditat comiterea faptei de omor, neexistând la dosar suficiente elemente în acest sens.
Împrejurarea că inculpatul s-a ascuns după ușă, așteptând-o pe victimă, precum a declarat mama acesteia, nu a mai rezultat din alte probe de la dosar și deci nu poate fi reținută de către instanță ca fiind corespunzătoare adevărului.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale și obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, foarte ridicat, vizând suprimarea unei vieți și anume a vieții nepoatei de soră, foarte tânără, în vârstă de 25 ani, împrejurările concrete în care inculpatul a înțeles să acționeze, cu violență extremă - a lovit cu intensitate și cu un cuțit de dimensiuni apreciabile victima, în zona lombară dreaptă, determinând imediat căderea acesteia la sol, în stare de inconștiență, după care inculpatul a fugit, în scopul de a se sustrage de la cercetări, nefiind preocupat de starea victimei pe care o lăsase în stare gravă, plină de sânge, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și anume intenția directă, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei, urmările iremediabile produse, dispozițiile din partea generală a codului penal și limitele fixate în partea specială.
Referitor la persoana inculpatului, s-a avut în vedere că se află la o vârstă destul de înaintată, fiind născut la data de ... 1945, recidivist postcondamnatoriu, în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., manifestând o conduită sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei.
În legătură cu această stare de recidivă postcondamnatorie se are în vedere că prin Sentința penală nr. 345 din din 30 august 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin respingerea apelului, inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., fiind arestat la data de 11 februarie 2007 și liberat condiționat la data de 17 iunie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 968 zile închisoare. Prezenta faptă fiind comisă la data de 21 octombrie 2010, este realizat atât primul cât și al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, fiind incidente dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., fiind evident că inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul victimei, care i-ar fi aruncat lucrurile din casă, pe fondul unui conflict familial așa cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.
Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei sub aspectul cuantumului și aceasta în raport de comportamentul sincer a inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta comisă și de vârsta înaintată a acestuia.
Prin Decizia penală nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanța de prim control judiciar a reținut că din materialul probator existent la dosar nu rezultă vreo atitudine provocatoare din partea victimei.
Astfel, deși inculpatul a susținut că a reproșat surorii sale și victimei vânzarea locuinței părinților, reproș ce a fost urmat de lovirea victimei cu palma de către inculpat, moment în care victima l-a apucat de organul genital, această situație de fapt nu poate fi reținută întrucât nu s-au administrat probatorii în acest sens, mai mult, raportat la poziția în care se afla victima în momentul în care i s-a aplicat lovitura, respectiv cu spatele la inculpat, poziție ce rezultă din locul unde s-a aplicat lovitura, caracteristicile leziunilor și chiar recunoașterea inculpatului în declarația dată în fața instanței de apel, victima nu avea posibilitatea să îl apuce de organul genital.
Instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului recurent, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, ca și în apel, reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări generată de starea tensionată ce exista între el și mama victimei, iar la data respectivă victima l-a agresat, strângându-l de organele genitale și împingându-l de perete.
În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticii formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanțe au reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 21 octombrie 20110, în jurul orelor 17
00
, a aplicat nepoatei sale D.V. o lovitură cu cuțitul în spate, în zona lombară dreaptă, producându-i o plagă tăiată-înțepată, penetrantă, cu interesare de ficat și cord, moartea fiind cauzată de anemia acută gravă prin hemoragie internă urmare a acestei plăgi.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar a susținut că a fost provocat de către victimă, care "l-a apucat de testicule", ceea ce l-a determinat pe inculpat să o lovească cu un cuțit aflat pe masa din bucătărie.
Anterior acestui moment, inculpatul arată că i-a reproșat victimei și mamei sale vânzarea casei părintești și i-a aplicat o palmă victimei.
Înalta Curte reține că inculpatul nu a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei, întrucât nicio probă administrată în cauză nu demonstrează susținerile sale.
Pe de altă parte, chiar dacă aceste susțineri ar fi reale, este de remarcat că tocmai inculpatul, prin propriul său act provocator - a aplicat o palmă victimei - a determinat riposta acesteia, căreia ulterior i-a răspuns prin comiterea infracțiunii, situații în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia - prin lovirea victimei - nepoata sa în vârstă de 25 ani - cu mare intensitate, urmată de lăsarea acesteia în stare de inconștiență, persoana inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru o tentativă la infracțiunea de omor calificat, ceea ce denotă periculozitatea sporită a acestuia.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip polimorf, având discernământul păstrat în raport cu fapta comisă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform dispozițiilor art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 385
16
C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată prevenția de la 23 octombrie 2010 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 octombrie 2010, la 1 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2011.