ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4052/2009

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 53 pronunțată la data de 5 februarie 3009, Tribunalul Constanța, în baza art. 174 - 175 lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.C. la pedeapsa de 17 (șaptesprezece) ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, ce se execută după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2122 din 26 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanța și a contopit restul rămas neexecutat de 379 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 (șaptesprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv, de la data de 1 martie 2008 (data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă din 22 februarie 2008), la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate B.N. și S.E. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, că la data de 26 ianuarie 2008 inculpatul G.C., care îl avea sub supraveghere pe partea vătămată B.N.I., în vârstă de 2 ani, i-a aplicat acestuia lovituri, producându-i o contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu dublă fractură de vase de craniu, boltă și bază, care a condus în final la intrarea în comă iar apoi la decesul victimei.

Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul care a susținut inițial că este nevinovat, iar ulterior și-a precizat motivele de apel, solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat cu certitudine că în ziua de 26 ianuarie 2008 inculpatul G.C., deranjat fiind de plânsul nepotului său în vârstă de doi ani, aflat sub supravegherea sa, l-a lovit, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia la data de 7 februarie 2008.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză a rezultat că moartea copilului a fost violentă și s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu dublă fractură de vase de craniu, leziunile putând fi produse prin lovire activă cu corp dur - izbirea extremității cefalice de cap sau plan dur.

Referitor la individualizarea pedepsei s-a apreciat că pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată de instanța de fond este de natură să îi asigure prevenția generală și reeducarea inculpatului.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul G.C., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate, pe care o consideră greșit individualizată.

Susține inculpatul recurent că a comis fapta sub imperiul afecțiunii psihice de care suferă și că pedeapsa la care a fost condamnat este prea aspră, față de datele care caracterizează persoana sa.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Examinând hotărârile pronunțate, respectiv actele și lucrările din dosar în raport cu motivele de casare invocate cât și din oficiu în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu sunt întemeiate.

La individualizarea pedepsei instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei determinat de modul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, respectiv violența deosebită a inculpatului manifestată față de un copil de doi ani, aflat sub protecția sa; limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie și care a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

S-a mai avut în vedere de asemenea și împrejurarea că imediat după săvârșirea infracțiunii a părăsit locul comiterii faptei și nu s-a preocupat în nici un fel de consecințele produse, sustrăgându-se de la urmărirea penală deși cunoștea că este căutat de autorități.

Acordând eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. instanța s-a orientat spre o pedeapsă situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, în măsură să satisfacă scopurile preventiv, educativ și coercitiv ale pedepsei, astfel cum au fost prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.

Așa fiind o redozare a cuantumului pedepsei principale aplicate nu se justifică, astfel că motivul de casare invocat de recurent nu poate fi primit cât privește apărarea acestuia în sensul că ar fi comis fapta influențat fiind de afecțiunea psihică de care suferă, este de arătat că expertiza psihiatrică la care a fost supus inculpatul a stabilit că discernământul acestuia nu a fost alterat, astfel că afecțiunea sa psihică nu poate constitui o circumstanță atenuantă în sensul prevăzut de art. 74 C. pen.

Pentru considerentele arătate Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului recurent a fost just individualizată, astfel că recursul formulat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 1 martie 2008 până la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 17/MP din 8 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, arestarea preventivă de la 1 martie 2008 la 4 decembrie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 decembrie 2009.