ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3405/2008

Aspra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatului T.V. la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de viol, prev. de art. 26 rap.

la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. Î n baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen Î n baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. Î n baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive, de la 24 octombrie 2006 la zi Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, sub nr. 1104/36/2008.

Prin încheierea din 9 octombrie 2008, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 160 b rap. la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului T.V., pe o durat de 60 de zile, cu începere de la 9 octombrie 2008, până la data de 9 decembrie 2008. Î n motivarea încheierii s-a arătat că, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie cu respectarea dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) din același cod. Totodată, s-a mai reținut că, subzistă temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar pericolul pentru ordinea publică este determinat atât de circumstanțele personale ale inculpatului, cât și circumstanțele reale în care se reține că a fost săvârșită fapta, respectiv de natura acesteia și de urmările produse.

împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V. a declarat în termen legal recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, întrucât materialul probator administrat în cauză nu au demonstrat nevinovăția sa. Î nalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa, prin arestare sau deținere, are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b din același cod. Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. , dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Alineatul 3 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Cât privește legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpata a fost inițial arestată în vederea aducerii lui în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător, în condițiile art. 149 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.

Măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Hotărârea de condamnare a inculpatului, pentru fapta reținută în sarcina sa, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării preventive față de persoana condamnate. Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc.

pen. , precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. , respectiv inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârșire a acestora inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică. Instanța învestită cu soluționarea apelului inculpatului, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.

Î nalta Curte constată că, pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată legea prevede pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând în continuare. Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului T.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva încheierii din 9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2008.