ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3405/2008

Aspra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus condamnarea,

printre alții, a inculpatului

T.V.

la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.

174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de viol, prev. de art.

26 rap. la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.

Î

n baza

art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen

Î

n baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

executării pedepsei

închisorii.

Î

n baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive, de la 24

octombrie 2006 la

zi

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută

starea

de arest a inculpatului.

Î

mpotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul T.V.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze

penale cu minori și de familie, sub nr. 1104/36/2008.

Prin

încheierea din 9 octombrie 2008, s-a dispus, printre altele, în temeiul

art. 160

b

rap. la art. 300

2

C. proc. pen., menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului T.V., pe o durat de 60 de zile, cu

începere de la 9 octombrie 2008, până la

data de 9 decembrie 2008.

Î

n

motivarea încheierii s-a arătat că, măsura arestării preventive a

inculpatului a fost luată în condiții de

legalitate și temeinicie cu respectarea

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) din

același

cod.

Totodată,

s-a mai reținut că, subzistă temeiul avut în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, iar pericolul

pentru ordinea publică este determinat

atât

de circumstanțele personale ale inculpatului, cât și circumstanțele reale în

care

se reține că a fost săvârșită fapta, respectiv de natura acesteia și de

urmările produse.

împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V. a

declarat în

termen legal

recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate,

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de

libertate,

întrucât materialul probator

administrat în cauză nu au demonstrat nevinovăția

sa.

Î

nalta Curte, examinând recursul declarat de

inculpat, constată că este

nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit

art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa,

prin arestare sau deținere, are dreptul să introducă un recurs în

fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze

într-un termen scurt asupra

legalității

deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care

inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând conform art.

160

b

din același cod.

Pe de altă parte, conform

dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen.

, dacă instanța constată că arestarea preventivă

este nelegală

sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă

au încetat sau nu

există temeiuri noi care

să justifice privarea de libertate, dispune revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în

libertate a inculpatului.

Alineatul 3 al aceluiași articol,

prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Cât

privește legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor

dosarului rezultă că, în conformitate cu

prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din

C.E.D.O., inculpata a fost inițial arestată în

vederea aducerii lui în fața autorității

judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o

infracțiune.

Măsura

arestării preventive a fost luată de judecător, în condițiile art. 149

C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite

pentru persoanele private de libertate, legalitatea și

temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.

Măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută

de

instanța de fond pe parcursul judecării

cauzei, iar prin sentința penală nr. 394 din

5 octombrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Constanța, secția penală și

pentru

cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Hotărârea de

condamnare a inculpatului, pentru fapta reținută în sarcina

sa, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a)

din C.E.D.O.,

menținerea măsurii arestării

preventive față de persoana condamnate.

Cât privește

temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor

dosarului rezultă că, la luarea acestei

măsuri, instanța investită cu soluționarea

propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a

inculpatului fiind întrunite condițiile prevăzute

în art. 143 C. proc. pen.

, precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

, respectiv inculpatul a săvârșit

infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani, iar prin modalitatea de săvârșire a

acestora

inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța

învestită cu soluționarea apelului inculpatului, efectuând controlul

de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după

pronunțarea

hotărârii de condamnare, a

constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive a inculpatului, continuă să subziste, impunând în

continuare

privarea de libertate a acestora.

Î

nalta Curte

constată că, pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată legea prevede pedepse

cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar

lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în

rândul

comunității și un

pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a

inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând

în

continuare.

Așadar,

constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1

lit. a) și c) din

C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului T.V.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu

se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul T.V.

împotriva încheierii din

9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Constanta, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

în

dosarul nr. 1104/36/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare

către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2008.