ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1009 din data de 05 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 4040/3/2007, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) – art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V.B. la pedeapsa de 17 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 16 noiembrie 2006 și până la zi. În baza art. 14 – art. 15 raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea, art. 998 – art. 999 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de moștenitoarea victimei, respectiv D.M.F., prin mandatar special D.C., și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a unor daune materiale în sumă de 40.000.000 ROL (4.000 RON).

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.100 RON, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarea stare de fapt: din anul 1991 și până în luna noiembrie 2003, inculpatul a fost căsătorit cu numita G.M. (în prezent T.), căsătoria acestora desfăcându- se prin divorț. Prin sentința de divorț, copilul minor rezultat din căsătorie a fost încredințat mamei, inculpatul având drept de vizită și de legături personale cu acesta.

În cursul anului 2006, s-a soluționat de către instanță și procesul de partaj, în urma căruia fostei soții a inculpatului i-au fost atribuite toate bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, inclusiv imobilul situat în București, care a constituit domiciliul conjugal. Atât pe timpul desfășurării procesului de divorț, cât și ulterior, inculpatul a încercat să se împace cu soția, atitudinea acestuia persistând și după ce, în urma unei hotărâri judecătorești, a părăsit fostul domiciliu conjugal, mutându-se la o altă adresă. De asemenea, având drept de vizită și de a întreține relații personale cu copilul rezultat din căsătorie, inculpatul a continuat să meargă la domiciliul fostei soții. Starea conflictuală dintre aceștia s-a agravat în momentul în care inculpatul a constatat că fosta sa soție are o relație de concubinaj cu victima G.F., acesta din urmă mutându-se, la începutul lunii octombrie 2006, în locuința din Str. Radu Constantin.

În aceste condiții, inculpatul a început să o urmărească pe fosta sa soție și pe concubinul acesteia, amenințându-i cu moartea. În dimineața zilei de 13 noiembrie 2006, fiind înarmat cu un cuțit, inculpatul s-a deplasat în zona Str. Radu Constantin iar, în jurul orelor 07, văzându-i pe G.M. (T.) și pe victima G.F., după ce au ieșit din bloc și au ajuns la un magazin situat pe Str. lacob Andrei, i-a cerut acesteia din urmă să se despartă de fosta sa soție, moment în care a avut loc o scurtă altercație verbală, după care inculpatul a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa și s-a îndreptat spre victimă. Aceasta a încercat să se apere, pulverizând spre inculpat un spray paralizant, după care a început să fugă.

Inculpatul a fugit după victimă și i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul. La intervenția numitei G.M. (T.) și a altor persoane de pe stradă, victima a reușit să fugă până pe Str. lacob Andrei, unde a fost prinsă din nou de către inculpat, care a continuat să o lovească cu același cuțit, până când aceasta a căzut la pământ. În drept, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului G.V.B. care, la data de 13 noiembrie 2006, acționând cu premeditare și în public, i-a aplicat victimei G.F. mai multe lovituri cu un cuțit, provocându-i astfel leziuni traumatice care au condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen.

Tribunalul a reținut săvârșirea faptei cu premeditare, cu motivarea că, anterior săvârșirii infracțiunii, inculpatul a amenințat-o în mai multe rânduri pe victimă că o va omorî, sens în care, în ziua faptei, s-a și dotat cu un obiect ascuțit, respectiv un cuțit. De asemenea, inculpatul a urmărit-o pe victimă, cunoscând ora la care aceasta pleca de acasă. Intensitatea și multitudinea loviturilor aplicate de inculpat denotă intenția directă cu care a acționat acesta în scopul suprimării vieții victimei. Tribunalul a respins, ca nefondată, cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului, în sensul reținerii și a variantei deosebit de grave a omorului prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., motivând amplu ce se înțelege prin „cruzimi”, și că această agravantă nu se poate reține față de inculpatul G.V.B.

deoarece, acesta nu a întrebuințat în mod voit anumite metode de chinuire a victimei, caracteristice acestei agravante. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia, scopul urmărit și consecințele produse. Astfel, tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse peste minimul special, respectiv 17 ani închisoare, este suficientă pentru realizarea scopului său educativ și preventiv, fiind de natură să îl determine pe inculpat să își formeze o atitudine corespunzătoare față de ordinea de drept și de valorile socio-morale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI (la data de 11 iulie 2007) și respectiv inculpatul G.V.B. (la data de 13 iulie 2007). În motivele de apel susținute oral, reprezentantul parchetului a declarat că nu mai susține primul motiv de apel invocat în scris, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei inculpatului, prin omisiunea reținerii variantei deosebit de grave a săvârșirii omorului prin cruzimi, conform art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. În singurul motiv de apel susținut, a solicitat majorarea pedepsei aplicate de prima instanță atât în considerarea gravității faptei, a împrejurărilor reale de comitere și a conduitei ulterioare a inculpatului, cât și prin reținerea în sarcina acestuia a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv săvârșirea omorului din gelozie, apreciată de acuzare ca fiind un „motiv josnic" în sensul legii penale.

Inculpatul a criticat sentința tribunalului exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia, prin reținerea scuzei provocării, precum și a unor circumstanțe personale favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere și regret manifestată în legătură cu fapta comisă. Prin decizia penală nr. 31/ A din 4 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.V.B. S-a menținut starea de arest preventiv și s-a dedus în continuare, din pedeapsă, perioada petrecută în arest preventiv.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, a analizat întregul probatoriu administrat pe parcursul procesului penal, inclusiv în faza de apel, în raport cu motivele invocate în susținerea căii de atac exercitate în fața acestei instanțe, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, și a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt nefondate. Astfel, Curtea nu a găsit întemeiată solicitarea Parchetului, susținută cu ocazia dezbaterilor, de a reține în sarcina inculpatului circumstanța agravantă legală generală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. (săvârșirea infracțiunii „din motive josnice”), în considerarea sentimentului de gelozie ce a constituit principalul mobil al comiterii infracțiunii.

Curtea a analizat acest sentiment uman, care se regăsește într-o mai mare sau mai mică măsură la aproape fiecare om, prin raportare la personalitatea concretă a inculpatului, stabilind în final că gelozia nu a acționat pentru aceasta ca un motiv josnic. În concret, Curtea a constatat că, în timp, sentimentul geloziei a acaparat aproape întregul comportament social al inculpatului, iar nu doar acțiuni punctuale ale acestuia, cum este fapta de omor comisă. Mai mult decât atât, inculpatul și-a alimentat el însuși sentimentul respectiv, prin închipuirea mentală a unei împăcări, în realitate imposibilă, cu fosta soție, pe fondul unor tulburări psihice manifestate, între altele, conform expertizei medico-legale, printr-o „fixare extremă pe [..] o persoană, idee”.

Prin urmare, inculpatul nu a dat geloziei sale, de altfel absolut evidente, semnificația unui motiv josnic, nelegiuit, ci a văzut în fapta comisă pe fondul acestui sentiment doar o cale de realizare a închipuirii sale, urmărind înlăturarea persoanei care, în mintea lui, constituia un obstacol în refacerea relației conjugale. Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul G.V.B. În motivele de recurs scrise și susținute oral de reprezentantul parchetului, decizia instanței de apel a fost criticată, ca nelegală și netemeinică, sub aspectul nereținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, s-a susținut că în doctrină sunt considerate mijloace josnice în săvârșirea unei infracțiuni, acele impulsuri interne, contrare moralei, care presupun o conștiință deosebit de înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale. Periculozitatea sporită a persoanei care acționează sub impulsul geloziei, este determinată de egoismul și ușurința cu care infractorul trece la săvârșirea unor fapte periculoase, îndreptate împotriva vieții, integrității corporale și sănătății. S-a mai susținut că pedeapsa nu a fost corect individualizată, aceasta fiind prea mică în raport de împrejurarea că fapta a fost comisă cu premeditare, în loc public, și a creat un sentiment de oroare în rândul persoanelor prezente la locul incidentului.

Pe de altă parte, inculpatul este o persoană extrem de agresivă care, și după comiterea faptei a avut o atitudine amenințătoare la adresa fostei soții. În motivele sale de recurs, inculpatul a criticat decizia instanței de apel exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia, având în vedere circumstanțele reale în care s-a comis fapta și circumstanțele personale ale inculpatului, care a acționat sub imperiul furiei provocate de gelozie, și care s-a aflat într-un moment de nebunie temporară, care l-a făcut să-și piardă controlul. Examinând recursurile declarate de parchet și de inculpat împotriva deciziei instanței de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc.

pen. , Înalta Curte apreciază recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. Pe baza unei analize judicioase a probelor administrate în faza de urmărire penală, la instanța de fond și la instanța de apel, prin hotărârile pronunțate primele instanțele au stabilit o corectă stare de fapt, pe care au încadrat-o în dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. a) și lit. i) C. pen. Instanța de apel a motivat pe larg de ce nu se impune în speța de față, reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. d) C. pen. și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la cererea parchetului de a se reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. d) C. pen., Înalta Curte constată că identificarea acestei agravante, respectiv comiterea faptei din „motive josnice” este lăsată la aprecierea instanței de judecată, care în raport de circumstanțele reale ale faptei și de persoana inculpatului va aprecia dacă fapta a fost sau nu comisă din „motive josnice”. Or, instanța de apel a dovedit în mod convingător că, în speță gelozia cu care a acționat inculpatul când a suprimat viața concubinului soției sale, nu poate fi interpretată ca un „motiv josnic” în sensul dispozițiilor art. 75 lit. d) C. pen. Din probele de la dosar, rezultă fără dubiu că, după pronunțarea sentinței de divorț, inculpatul a continuat să-l viziteze pe fiul lor și că în mai multe rânduri a încercat să se împace cu fosta soție și să reia viața în comun.

în condițiile în care aceste încercări au eșuat, inculpatul a fost cuprins de un sentiment de gelozie, față de cel pe care îl considera răspunzător de eșecul său de a se împăca cu fosta soție. Această stare de gelozie, a fost favorizată și de diagnosticul pe care îl prezintă inculpatul acela de tulburare de personalitate paranoida, de tip impulsiv, constatat de raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul Curții de Apel. Gelozia manifestată de inculpat prezintă mai mult simptomele unei maladii, decât ale unei răutăți excesive, el acționând în ideea că s-ar putea împăca cu soția dar, această împăcare nu mai este posibilă din cauza relației pe care aceasta o are cu concubinul, obstacol, pe care a înțeles să-l înlăture în acest mod.

În concluzie, în mod corect instanța de apel a reținut că, inculpatul nu a dat geloziei sale, semnificația unui motiv josnic, nelegiuit, ci a văzut în fapta comisă pe fondul acestui sentiment doar o cale de realizare a închipuirii sale, urmărind înlăturarea persoanei care, în mintea lui, constituia un obstacol în refacerea relației conjugale. Pe de altă parte, interpretarea dată de parchet acestei noțiuni în motivele de recurs este excesivă. Acceptând o asemenea interpretare, ar însemna ca în caz de omor, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. d) C. pen., să fie incidență în toate cazurile de omor comis cu intenție, întrucât de cele mai multe ori, suprimarea vieții unei persoane are loc pe fondul unor impulsuri interne contrare moralei, cum ar fi răutatea, invidia.

Cu privire la motivele de recurs privind individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată că primele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen. Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei de 17 ani închisoare, s-a avut în vedere atât caracterul deosebit de grav al faptei comise, relevat de modul în care a fost pregătită fapta și de violența cu care s-a acționat, cât și de circumstanțele ce definesc persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate pe tot parcursul procesului penal și a regretat comiterea faptei. La stabilirea acestui cuantum de pedeapsă orientat spre minimul special, primele instanțe au dat eficiență și stării sănătății mentale a inculpatului, diagnosticat cu tulburări de personalitate de tip paranoid, la agravarea acestei stări contribuind și agresiunea la care a fost supus inculpatul imediat după comiterea faptei, din partea unor persoane rămase neidentificate.

Nefiind identificate împrejurări noi care să poată fi reținute fie ca circumstanțe agravante, fie ca circumstanțe atenuante, cu consecința modificării cuantumului pedepsei de aplicate, instanța de recurs constată că pedeapsa a fost corect și just individualizată, iar cuantumul acestea, executat în regim de detenție este de natură să asigure atât reeducarea inculpatului, cât și prevenirea comiterii unor fapte asemănătoare. Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este temeinică și legală, și sub aspectul nereținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. și al individualizării pedepsei, care au constituit motive de recurs, și cum din oficiu, nu se constată motive de casare a deciziei atacate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.V.B. să fie respinse, ca nefondate. În temeiul art. 88 C. pen. și art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 noiembrie 2006 la 23 aprilie 2008. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.V.B. Împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 4 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 noiembrie 2006 la 23 aprilie 2008. Obligă recurentul intimat-inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2008.