ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1009 din data de 05

iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 4040/3/2007, Tribunalul București, secția

a ll-a penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) – art. 176

alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a)

și i) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V.B. la pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b),

d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b)

și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 67 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de

arest

preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 16

noiembrie 2006 și până la zi.

În baza art. 14 – art. 15

raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

cu aplicarea, art. 998 – art. 999 C. civ., a admis

acțiunea civilă formulată de moștenitoarea victimei, respectiv D.M.F., prin

mandatar special D.C., și l-a obligat pe inculpat la plata către

aceasta a unor daune materiale în sumă de

40.000.000 ROL (4.000 RON).

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a

confiscat de la inculpat obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv

un cuțit.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a

obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de

1.100 RON, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul special al

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut

următoarea stare de fapt: din anul 1991 și până în luna noiembrie 2003, inculpatul

a fost căsătorit cu

numita G.M. (în prezent

T.), căsătoria acestora desfăcându-

se prin divorț. Prin sentința de

divorț, copilul minor rezultat din căsătorie a fost încredințat mamei,

inculpatul având drept de vizită și de legături personale cu acesta.

În cursul anului 2006, s-a soluționat de

către instanță și procesul de partaj, în urma căruia fostei soții a

inculpatului i-au fost atribuite toate bunurile comune dobândite în timpul

căsătoriei, inclusiv imobilul situat în București, care a constituit domiciliul

conjugal.

Atât pe timpul desfășurării procesului de

divorț, cât și ulterior, inculpatul a încercat să se împace cu soția,

atitudinea acestuia persistând și după ce, în urma unei hotărâri judecătorești,

a părăsit fostul domiciliu conjugal, mutându-se la o altă adresă.

De asemenea, având

drept de vizită și de a întreține relații personale

cu copilul rezultat din căsătorie, inculpatul a

continuat să meargă la domiciliul fostei soții. Starea conflictuală dintre

aceștia s-a agravat în momentul în care inculpatul a constatat că fosta sa

soție are o relație de concubinaj cu victima G.F., acesta din urmă mutându-se,

la începutul lunii octombrie 2006, în locuința din Str. Radu Constantin.

În aceste condiții, inculpatul a început să o

urmărească pe fosta sa soție și pe concubinul acesteia, amenințându-i cu

moartea.

În dimineața zilei de 13 noiembrie 2006,

fiind înarmat cu un cuțit, inculpatul s-a deplasat în zona Str. Radu Constantin

iar, în jurul orelor 07, văzându-i pe G.M. (T.) și pe victima G.F., după ce au

ieșit din bloc și au ajuns la un magazin situat pe Str. lacob Andrei, i-a

cerut acesteia din urmă să se despartă de fosta

sa soție, moment în care a

avut loc o scurtă altercație verbală, după

care inculpatul a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa și s-a îndreptat spre

victimă. Aceasta a încercat să se apere, pulverizând spre inculpat un spray

paralizant, după care a început să fugă.

Inculpatul a fugit după victimă și i-a

aplicat mai multe lovituri cu cuțitul. La intervenția numitei G.M. (T.) și a

altor persoane de pe stradă, victima a reușit să fugă până pe Str. lacob

Andrei, unde a fost prinsă din nou de către inculpat, care a continuat să o

lovească cu același cuțit, până când aceasta a căzut la pământ.

În drept, Tribunalul a apreciat că fapta

inculpatului G.V.B. care, la data de 13 noiembrie 2006, acționând cu

premeditare și în public, i-a aplicat victimei G.F. mai multe lovituri cu un

cuțit, provocându-i astfel leziuni traumatice care au condus la deces,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută

de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen.

Tribunalul a reținut

săvârșirea faptei cu premeditare, cu motivarea că,

anterior săvârșirii infracțiunii, inculpatul a

amenințat-o în mai multe rânduri pe victimă că o va omorî, sens în care, în

ziua faptei, s-a și dotat cu un obiect ascuțit, respectiv un cuțit. De

asemenea, inculpatul a urmărit-o pe victimă, cunoscând ora la care aceasta

pleca de acasă. Intensitatea și multitudinea loviturilor aplicate de inculpat

denotă intenția directă cu care a acționat acesta în scopul suprimării vieții

victimei.

Tribunalul a respins,

ca nefondată, cererea parchetului de schimbare a

încadrării juridice a faptei inculpatului, în sensul

reținerii și a variantei deosebit de grave a omorului prevăzută de art. 176 alin.

(1) lit. a) C. pen., motivând amplu ce se înțelege prin „cruzimi”, și că

această agravantă nu se poate reține față de inculpatul G.V.B. deoarece, acesta

nu a întrebuințat în mod voit anumite metode de chinuire a victimei, caracteristice

acestei agravante.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările

săvârșirii acesteia, scopul urmărit și consecințele produse.

Astfel, tribunalul a

apreciat că aplicarea unei pedepse peste minimul

special, respectiv 17 ani închisoare, este suficientă

pentru realizarea scopului său educativ și preventiv, fiind de natură să îl

determine pe inculpat să își formeze o atitudine corespunzătoare față de

ordinea de drept și de valorile socio-morale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel

în termenul legal PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI (la data de 11

iulie 2007) și respectiv inculpatul G.V.B. (la

data

de 13 iulie 2007).

În motivele de apel susținute oral,

reprezentantul parchetului a declarat că nu mai susține primul motiv de apel

invocat în scris, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei

inculpatului, prin omisiunea reținerii variantei deosebit de grave a săvârșirii

omorului prin cruzimi, conform art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În singurul motiv de apel susținut, a

solicitat majorarea pedepsei aplicate de prima instanță atât în considerarea

gravității faptei, a împrejurărilor reale de comitere și a conduitei ulterioare

a inculpatului, cât

și prin reținerea în

sarcina acestuia a circumstanței agravante prevăzute de

art. 75 alin.

(1) lit. d) C. pen., respectiv săvârșirea omorului din gelozie, apreciată de

acuzare ca fiind un „motiv josnic" în sensul legii penale.

Inculpatul a criticat sentința tribunalului

exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia,

prin reținerea scuzei provocării, precum și a unor circumstanțe personale

favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere

și regret manifestată în legătură cu fapta comisă.

Prin decizia penală nr. 31/ A din 4 februarie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și inculpatul G.V.B. S-a menținut starea de arest preventiv și s-a dedus în

continuare, din pedeapsă, perioada petrecută în arest preventiv.

Pentru a pronunța această decizie instanța de

apel, a analizat întregul probatoriu administrat pe parcursul procesului penal,

inclusiv în faza de apel, în raport cu motivele invocate în susținerea căii de

atac exercitate în fața acestei instanțe, precum și din oficiu, conform

dispozițiilor

art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și

de

drept ale cauzei, și a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată

sunt

nefondate.

Astfel, Curtea nu a

găsit întemeiată solicitarea Parchetului, susținută

cu ocazia dezbaterilor, de a reține în sarcina

inculpatului circumstanța agravantă legală generală prevăzută de art. 75 alin.

(1) lit. d) C. pen. (săvârșirea infracțiunii „din motive josnice”), în

considerarea sentimentului de gelozie ce a constituit principalul mobil al

comiterii infracțiunii.

Curtea a analizat acest

sentiment uman, care se regăsește într-o mai

mare sau mai mică măsură la aproape fiecare om, prin

raportare la personalitatea concretă a inculpatului, stabilind în final că

gelozia nu a acționat pentru aceasta ca un motiv josnic.

În concret, Curtea a constatat că, în timp,

sentimentul geloziei a acaparat aproape întregul comportament social al

inculpatului, iar nu doar acțiuni punctuale ale acestuia, cum este fapta de

omor comisă. Mai mult decât atât, inculpatul și-a alimentat el însuși

sentimentul respectiv, prin închipuirea mentală a unei împăcări, în realitate

imposibilă, cu fosta soție, pe fondul unor tulburări psihice manifestate, între

altele, conform expertizei medico-legale, printr-o „fixare extremă pe

[..]

o persoană, idee”.

Prin urmare, inculpatul nu a dat geloziei

sale, de altfel absolut

evidente,

semnificația unui motiv josnic, nelegiuit, ci a văzut în fapta comisă

pe

fondul acestui sentiment doar o cale de realizare a închipuirii sale, urmărind

înlăturarea persoanei care, în mintea lui, constituia un obstacol în refacerea

relației conjugale.

Împotriva acestei decizii, au declarat în

termen legal recurs PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul G.V.B.

În motivele de recurs scrise și susținute

oral de reprezentantul parchetului, decizia instanței de apel a fost criticată,

ca nelegală și

netemeinică, sub aspectul

nereținerii circumstanței agravante prevăzute de

art. 75 lit. d) C. pen.

și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, s-a susținut că

în doctrină sunt considerate mijloace josnice în

săvârșirea unei infracțiuni, acele impulsuri interne,

contrare moralei, care presupun o conștiință deosebit de înapoiată, periculoasă

prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale.

Periculozitatea sporită a persoanei care acționează sub impulsul geloziei, este

determinată de egoismul și ușurința cu care infractorul trece la săvârșirea

unor fapte periculoase, îndreptate împotriva vieții, integrității corporale și

sănătății.

S-a mai susținut că pedeapsa nu a fost corect

individualizată,

aceasta fiind prea mică în

raport de împrejurarea că fapta a fost comisă cu

premeditare, în loc

public, și a creat un sentiment de oroare în rândul persoanelor prezente la

locul incidentului. Pe de altă parte, inculpatul este o persoană extrem de

agresivă care, și după comiterea faptei a avut o atitudine amenințătoare la

adresa fostei soții.

În motivele sale de recurs, inculpatul a

criticat decizia instanței de apel exclusiv sub aspectul individualizării

pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia, având în vedere

circumstanțele reale în care s-a

comis

fapta și circumstanțele personale ale inculpatului, care a acționat sub

imperiul

furiei provocate de gelozie, și care s-a aflat într-un moment de nebunie

temporară, care l-a făcut să-și piardă controlul.

Examinând recursurile declarate de parchet și

de inculpat împotriva deciziei instanței de apel, în raport de motivele

invocate ce se vor analiza

prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen.

,

Înalta Curte apreciază recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor

arăta.

Pe baza unei analize judicioase a probelor

administrate în faza de urmărire penală, la instanța de fond și la instanța de

apel, prin hotărârile pronunțate primele instanțele au stabilit o corectă stare

de fapt, pe care au încadrat-o în dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. a) și lit.

i) C. pen. Instanța de apel a motivat pe larg de ce nu se impune în speța de

față, reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.,

a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. d) C. pen. și a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la cererea parchetului de a se

reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. d) C. pen., Înalta

Curte constată că identificarea acestei agravante, respectiv comiterea faptei

din „motive josnice” este lăsată la aprecierea instanței de judecată, care în

raport de circumstanțele reale ale faptei și de persoana inculpatului va

aprecia dacă fapta a fost sau nu comisă din „motive josnice”.

Or, instanța de apel a dovedit în mod

convingător că, în speță gelozia cu care a acționat inculpatul când a suprimat

viața concubinului

soției sale, nu poate fi

interpretată ca un „motiv josnic” în sensul dispozițiilor

art. 75 lit.

d) C. pen.

Din probele de la dosar, rezultă fără dubiu

că, după pronunțarea sentinței de divorț, inculpatul a continuat să-l viziteze

pe fiul lor și că în mai multe rânduri a încercat să se împace cu fosta soție

și să reia viața în comun. în condițiile în care aceste încercări au eșuat,

inculpatul a fost cuprins de un sentiment de gelozie, față de cel pe care îl

considera răspunzător de eșecul său de a se împăca cu fosta soție. Această

stare de gelozie, a fost favorizată și de diagnosticul pe care îl prezintă

inculpatul

acela de tulburare de

personalitate paranoida, de tip impulsiv, constatat de

raportul de

expertiză medico-legală aflat la dosarul Curții de Apel.

Gelozia manifestată de inculpat prezintă mai

mult simptomele unei maladii, decât ale unei răutăți excesive, el acționând în

ideea că s-ar putea împăca cu soția dar, această împăcare nu mai este posibilă

din cauza relației pe care aceasta o are cu concubinul, obstacol, pe care a

înțeles să-l înlăture în acest mod.

În concluzie, în mod corect instanța de apel

a reținut că, inculpatul nu a dat geloziei sale, semnificația unui motiv

josnic, nelegiuit, ci a văzut în fapta comisă pe fondul acestui sentiment doar

o cale de realizare a închipuirii sale, urmărind înlăturarea persoanei care, în

mintea lui, constituia un obstacol în refacerea relației conjugale.

Pe de altă parte, interpretarea dată de parchet

acestei noțiuni în motivele de recurs este excesivă. Acceptând o asemenea

interpretare, ar însemna ca în caz de omor, circumstanța agravantă prevăzută de

art. 75 lit. d) C. pen., să fie incidență în toate cazurile de omor comis cu

intenție, întrucât de cele mai multe ori, suprimarea vieții unei persoane are

loc pe fondul unor impulsuri interne contrare moralei, cum ar fi răutatea,

invidia.

Cu privire la motivele de recurs privind

individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată că primele instanțe au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei de

17 ani închisoare, s-a avut în vedere atât caracterul deosebit de grav al

faptei comise, relevat de modul în care a fost pregătită fapta și de violența

cu care s-a acționat, cât și de circumstanțele ce definesc persoana

inculpatului care nu are

antecedente penale,

a dat dovadă de sinceritate pe tot parcursul procesului

penal și a

regretat comiterea faptei. La stabilirea acestui cuantum de

pedeapsă orientat spre minimul special, primele

instanțe au dat eficiență și

stării sănătății mentale a inculpatului,

diagnosticat cu tulburări de personalitate de tip paranoid, la agravarea

acestei stări contribuind și agresiunea la care a fost supus inculpatul imediat

după comiterea faptei, din partea unor persoane rămase neidentificate.

Nefiind identificate împrejurări noi care să

poată fi reținute fie ca circumstanțe agravante, fie ca circumstanțe atenuante,

cu consecința modificării cuantumului pedepsei de aplicate, instanța de recurs

constată că pedeapsa a fost corect și just individualizată, iar cuantumul

acestea, executat în regim de detenție este de natură să asigure atât

reeducarea inculpatului, cât și prevenirea comiterii unor fapte asemănătoare.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte

constată că decizia instanței de apel este temeinică și legală, și sub aspectul

nereținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. și al

individualizării pedepsei, care au constituit motive de recurs, și cum din oficiu,

nu se constată motive de casare a deciziei atacate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și inculpatul G.V.B.

să fie respinse, ca nefondate.

În temeiul art. 88 C. pen. și art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata

reținerii și arestării preventive de la 16 noiembrie 2006 la 23 aprilie 2008.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul intimat-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.V.B.

Împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 4

februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 16 noiembrie 2006 la 23 aprilie

2008.

Obligă recurentul

intimat-inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie

2008.