ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1858/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 281 pronunțată la data de 21 iunie 2013, Tribunalul Galați, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător, din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. În baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.P. la o pedeapsă de 15 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, iar în baza art. 71 alin. (2) C. pen.

a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii. Prin aceeași sentință a fost menținută starea de arest a inculpatului C.P. și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu data de 22 noiembrie 2012 la 21 iunie 2013. În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale de probă enumerate în rechizitoriu, să fie păstrate la dosarul cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii. Totodată, instanța de fond a dispus în baza art. 346 C. proc. pen în referire la art. 998 și urm. C. civ.

obligarea inculpatului C.P. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON la data efectuării plății a sumei de 20.000 euro către partea civilă, C.L. cu titlu de daune morale, la plata sumei de 25.000 RON către partea civilă L.C., cu titlu de daune morale și la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă L.C.O. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Î n baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.240 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă, C.L., iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul de avocat, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 895/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului C.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în referire la art. 175 lit. i) C. pen. Astfel, s-a reținut în esență că, la data de 21 noiembrie 2012, în jurul orelor 18:00, victima L.A.

a mers la un magazin din localitate (comuna M., județul Galați), cunoscut sub denumirea de „L.M.”, unde s-a întâlnit cu martorii V.C.E., G.R. și G.D.I., ocupând o masă aflată în exteriorul magazinului. Aici, victima a luat loc pe o parte a mesei, pe partea opusă fiind poziționați martorii V.C.E. și G.R. La masa acestora a venit apoi și martorul G.D.I. În același timp, dar într-o parte opusă a magazinului se afla și inculpatul, acesta fiind împreună cu alte două persoane și consuma o bere. Inculpatul s-a întâlnit cu martorul V.C.E., care i-a transmis că victima se afla în zonă. Datorită discuțiilor anterioare legate de transportul de materiale, inculpatul a plecat de la locul său și a mers la masa unde stătea victima, pentru a discuta cu aceasta, iar apoi inculpatul a început să-i reproșeze victimei anumite aspecte petrecute anterior între cei doi, discuția fiind percepută ca fiind „aprinsă” și având o durată de circa 20-25 de minute.

În continuare inculpatul a început să adreseze injurii victimei, fără ca aceasta din urmă să riposteze în vreun mod, după care la scurt timp inculpatul a aplicat victimei două lovituri cu pumnul în față. Nici de această dată, victima nu a ripostat în vreun mod. După terminarea discuțiilor, la momentul la care inculpatul se pregătea să plece și s-a întors cu spatele, victima a luat de pe masă o sticlă cu care, din lateral, i-a aplicat inculpatului o singură lovitură în zona feței. În urma loviturii inculpatul a căzut la pământ, iar victima a încercat să se urce pur și simplu cu picioarele peste acesta, dar fără să reușească. Victima L.A. a luat apoi o altă sticlă de pe masă, cu care l-a lovit pe inculpat în zona arcadei stângi.

Imediat victima a părăsit zona în fugă, îndreptându-se în direcția în care locuia, după care brusc și-a schimbat direcția și a fugit spre zona denumită popular „C.”. Inculpatul a reușit să se ridice de la pământ și a pornit în urmărirea victimei, pe care a și ajuns-o din urmă după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 250-300 de metri, în dreptul locuinței unui localnic, numitul P.D. Întrucât, conform declarației inculpatului, victima a căzut la pământ împiedicându-se, acesta a început să o lovească cu picioarele cu precădere în zona toracică și zona abdominală. Loviturile au fost aplicate cu mare intensitate, fără să se stabilească intervalul de timp în care au fost aplicate, întrucât inculpatul nu a putut aprecia „perioada de timp în care l-am lovit pe A.”.

De asemenea inculpatul nu a putut preciza succesiunea loviturilor și nici numărul acestora, dar acesta a declarat că „au fost multe”. După lovirea victimei în condițiile arătate, aceasta a rămas căzută la pământ într-un șanț, posibil conștientă, conform declarației inculpatului. Inculpatul a rămas pe loc până la venirea unui echipaj de ambulanță și până la venirea lucrătorilor de poliție, care l-au luat pentru cercetări. La momentul transbordații dintr-un vehicul în altul, victima a intrat în stop cardio-respirator și a decedat înainte de a se ajunge la spital. În fața instanței de fond inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., solicitând totodată, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea reținută prin actul de sesizare, în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Prima instanță a respins această cerere a inculpatului, menționând că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție în una din cele două modalități la care se refera art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) și lit. b) C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ceea ce privește rezultatul produs, moartea victimei. De asemenea, a considerat că, în cauza de față, rezoluția în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită având în vedere că după primele lovituri aplicate victimei cu pumnul în zona feței, acesta a continuat după un anumit interval de timp, să lovească victima căzută la pământ cu picioarele în zona abdominală și toracică cu o intensitate deosebită demonstrată de gravitatea leziunilor cauzate după cum rezulta din raportul medico-legal de necropsie efectuat în cauză.

Mai mult, a reținut instanța de fond, acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții victimei, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijloacele folosite în agresiune, zonele vitale vizate, cap, torace, abdomen, intensitatea deosebită a loviturilor ducând la rupturi de organe interne constituie elemente suficiente pentru a se retine intenția indirectă de a ucide. Astfel, a considerat judecătorul primei instanțe că ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia, suprimarea vieții, infirmă opinia apărării conform căreia inculpatul nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui astfel de rezultat, care ar fi depășit intenția sa de a aplica o corecție victimei.

Pentru considerentele arătate tribunalul a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că partea civilă C.L., mama victimei, a reclamat pretenții civile în cauză în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând a fi acoperite cheltuielile de înmormântare a victimei, iar la termenul de ședință din 16 mai 2013 corelativ cu acordul inculpatului de a acoperi aceste pretenții civile, instanța a dispus în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen., obligarea la plata următoarelor sume: 10.000 RON, cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON la data efectuării plății a sumei de 20.000 euro către partea civilă, C.L.

cu titlu de daune morale, la plata sumei de 25.000 RON către partea civilă L.C., cu titlu de daune morale și la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă L.C.O.

Î mpotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.P., susținând, în esență, că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul nu a avut niciun moment intenția de a suprima viața victimei și că pedeapsa aplicată este prea aspră, având în vedere că împrejurările comiterii faptei și datele care caracterizează persoana inculpatului impuneau reținerea în favoarea acestuia atât a circumstanței atenuante legale, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., conduita violentă a victimei constituind factorul determinant în riposta inculpatului, cât și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, redus în condițiile reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 324/A pronunțată la data de 13 decembrie 2013 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul C.P. împotriva sentinței penale nr. 281 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare a redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului C.P. de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.

Curtea de Apel Galați a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate și totodată, a menținut starea de arest a inculpatului, computând din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 22 noiembrie 2012 la zi, respectiv 13 decembrie 2013. Pentru a decide astfel, în baza probelor dosarului și analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de apel a considerat că prima instanță a stabilit o corectă situație de fapt, dând infracțiunii săvârșite de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În acest sens, instanța de prim control judiciar a înlăturat susținerile inculpatului privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., menționând că din interpretarea dispozițiilor art. 183 C. pen. și ale art. 174 C. pen. rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care se săvârșește cu praeterintenție, unde intenția inițială de a cauza anumite urmări periculoase este depășită în raport cu urmarea efectiv produsă, care este mult mai gravă, infracțiunea de omor se săvârșește, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

În speță, instanța de apel a apreciat că producerea morții victimei L.A. nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate, reținând împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cu intensitate deosebită, în zone vitale, producându-i leziuni care i-au cauzat decesul (politraumatism cranio-cerebral și facial cu contuzii cerebrale, contuzii de trunchi cerebral și hemoragie meningee, traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale bilateral, rapturi de plămân drept, hemopneumotorax drept, rupturi de ficat și rinichi drept), evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale (existând legătură directă de cauzalitate între această acțiune și moartea victimei), rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În atare situație, având în vedere și atitudinea indiferentă a inculpatului manifestată față de victimă ulterior aplicării loviturii letale, a constatat că fapta acestuia, săvârșită cu intenție indirectă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu acelea ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. De asemenea, instanța de apel nu a primit nici susținerile inculpatului în sensul că a fost provocat de către victimă și că inculpatul ar fi trebuit să beneficieze de circumstanța atenuantă a provocării, de vreme ce din modalitatea de săvârșirii infracțiunii rezultă că provocatorul propriu-zis a fost chiar inculpatul. Însă, deși prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a încadrat-o corespunzător, Curtea de Apel Galați a apreciat că prima instanță a greșit cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale, în ceea ce privește întinderea acesteia.

Instanța de apel a apreciat că se impune micșorarea pedepsei în raport de prevederile art. 52 C. pen., și totodată, a constatat că, deși în mod corect instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante legale sau judiciare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., totuși, dând eficiență dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. prima instanță trebuia să reducă limitele de pedeapsă cu o treime. Concluzionând, instanța de apel a constatat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare [în condițiile în care limitele pedepsei prevăzute de lege urmare reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. sunt de la 10 la 16 ani și 8 luni închisoare] nu răspunde principiului proporționalității și nici scopului prevăzut în art. 52 C. pen., riposta victimei și urmările acesteia, astfel cum au fost stabilite prin raportul de constatare din 23 noiembrie 2012, constituind o împrejurare care nu putea fi trecută cu vederea, ci trebuia să se reflecteze în cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului. În ceea ce privește latura civilă, Curtea de Apel Galați a apreciat că în cauză operează principiul disponibilității, inculpatul fiind de acord să despăgubească părțile civile conform pretențiilor formulate, astfel că susținerile acestuia potrivit cărora cuantumul daunelor morale ar fi exagerat de mare, nu pot fi primite, instanța de apel neavând temeiul legal în baza căruia să cenzureze disponibilitatea inculpatului în acoperirea prejudiciului moral cauzat părților vătămate, constituite părți civile.

Pentru aceste motive, instanța de apel a admis apelul și a desființat în parte sentința atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Î mpotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P. la data de 16 decembrie 2013. Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2014, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 30 mai 2014. Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 6 martie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Prin motivele scrise de recurs inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc.

pen. anterior, susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În consecință, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în cea prevăzută de art. 188 C. pen., precum și reducerea pedepsei principale aplicate prin luarea în considerare a circumstanței atenuante a provocării. Cu prilejul dezbaterilor, prin apărător desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei prin luarea în considerare a circumstanțelor comiterii faptei (lipsa intenției), dar și a poziției procesuale sincere. De asemenea, s-a solicitat și reducerea cuantumului daunelor materiale. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc.

pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul. Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.” Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului. Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 13 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege. În cauză, recurentul inculpat a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 13 C. proc.

pen. anterior. Criticile pe care acesta le-a circumscris cazului de casare invocat trebuie apreciate sub aspectul temeiniciei din perspectiva faptului că recursul este o cale ordinară de atac cu devoluție exclusiv în drept și nu mai este posibil un control integral din partea instanței, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului, a situației de fapt și a vinovăției au avut loc în primele două grade de jurisdicție. Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, a împrejurărilor comiterii acesteia, stabilirea vinovăției ori reindividualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Examinând recursul formulat de inculpatul C.P. conform dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive: În recurs, reiterând criticile din apel, inculpatul a invocat lipsa intenției de a suprima viața victimei, precum și faptul că a fost provocat de către aceasta.

Or, instanțele de fond și apel au stabilit sub aspectul situației de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, la data de 22 noiembrie 2012 inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cu intensitate deosebită, în zone vitale, producându-i leziuni care i-au cauzat decesul (politraumatism cranio-cerebral și facial cu contuzii cerebrale, contuzii de trunchi cerebral și hemoragie meningee, traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale bilateral, rupturi de plămân drept, hemopneumotorax drept, rupturi de ficat și rinichi drept). De altfel, în fața instanței inculpatul a recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, motiv pentru care în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior. Totodată, Înalta Curte notează că instanța de fond a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. anterior, reținând că probatoriul administrat demonstrează că infracțiunea de omor calificat pentru care inculpatul C.P.

a fost trimis în judecată a fost săvârșită de acesta cu intenție indirectă, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu acelea ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, raportat la ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia, suprimarea vieții, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, de vreme ce, așa cum a reținut și prima instanță, după primele lovituri aplicate victimei cu pumnul în zona feței, acesta a continuat, după un anumit interval de timp, să lovească victima căzută la pământ cu picioarele în zona abdominală și toracică cu o intensitate deosebită demonstrată de gravitatea leziunilor cauzate, astfel cum s-a evidențiat prin raportul medico-legal de necropsie efectuat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că instanța de apel a analizat și cererea inculpatului privind reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, dar și a circumstanțelor judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, reținând că din modalitatea de săvârșire a faptei a rezultat că însuși inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul. Criticile inculpatului vizând lipsa intenției de a comite fapta, precum și existența unor circumstanțe atenuante sunt în contradicție cu datele ce caracterizează situația de fapt reținută de instanța de fond și pentru a analiza temeinicia lor instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt, să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior. Astfel, pentru a examina criticile inculpatului vizând lipsa intenției de a comite fapta și împrejurările comiterii acesteia, instanța de recurs are în vedere situația de fapt deja stabilită de prima instanță, care nu poate fi schimbată, și care, contrar susținerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea faptică descrisă în hotărârile atacate. Așa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice prin trimitere la greșita reținere a situației de fapt și greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel, nu se circumscriu noțiunii de „greșită aplicare a legii” și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește critica vizând greșita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen. implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situația de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior. Sub aspectul daunelor materiale, inculpatul, prin apărător din oficiu, a solicitat reducerea acestora. Criticile vizând greșita soluționare a laturii civile, prin nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează această materie, pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, însă, se reține împrejurarea că aceste critici nu au fost formulate în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, ci cu ocazia dezbaterilor asupra recursului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că inculpatul nu a invocat încălcarea vreunei dispoziții legale, ba mai mult, a fost de acord să achite părților civile daunele materiale, operând astfel principiul disponibilității cu privire la soluționarea acțiunii civile, critica inculpatului fiind, așadar, neîntemeiată. Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie. Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare. Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale. Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului. Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel. Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi. În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea termenului din 30 mai 2014, în condițiile în care noul C. pen.

a intrat în vigoare la 1 februarie 2014. De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect. Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile. Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre Iegile penale succesive una să fie mai favorabilă. Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 alin. (1) C. pen. Înalta Curte reține că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpatul C.P. era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, sancțiune care, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 10 ani și 16 ani și 8 luni închisoare. Pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracțiune a fost de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

anterior pe o perioadă de 5 ani. Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor privind reducerea pedepsei ca efect al aplicării art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 396 alin. (10) noul C. proc. pen. Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor. Î nlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prevăzută de art. 188 C. pen.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni și interzicerea exercitării unor drepturi. În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public, dar și reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce privește minimul cât și maximul sancțiunii cu consecința reducerii proporționale a pedepsei în raport cu aceste noi limite, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe inculpat.

Deși legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracțiunii în forma de bază. Cât privește stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând seama de noile limite de pedeapsă. Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speță va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de fond și instanța de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situație, instanța de recurs constată că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 11 ani închisoare, orientată către maximul special de 10 ani închisoare, rezultat ca efect al reținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior. Ținând seama de principiile anterior menționate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., pedeapsă orientată către minimul special, de 6 ani și 8 luni închisoare, rezultat ca efect al aplicării dispozițiilor de reducere prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Instanța de recurs va aplica pedepsele complementare și accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că „se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi. Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că recursul formulat de inculpat este fondat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 324/A din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 281 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați și rejudecând, va face aplicarea art. 5 C. pen., iar în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din art. 174 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

anterior și art. 320 1 C. proc. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Astfel, în baza art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului C.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate și totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.P. durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 30 mai 2014. În baza art. 275 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 324/A din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 281 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați și rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din art. 174 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior și art. 320 1 C. proc. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc.

pen. dispune condamnarea inculpatului C.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.P. durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 30 mai 2014. Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărărtorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2014.