ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1858/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1858/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 281 pronunțată la data de 21 iunie 2013, Tribunalul Galați,

în baza art. 334 C. proc.

pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat,

prin apărător, din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

În

baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. l-a condamnat pe

inculpatul C.P. la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

În

baza art. 65 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, iar în baza

art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei principale a închisorii.

Prin aceeași sentință a fost menținută

starea de arest a inculpatului C.P. și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada

executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu data de 22

noiembrie 2012 la 21 iunie 2013.

În

baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale

de probă enumerate în rechizitoriu, să fie păstrate la dosarul cauzei până la rămânerea

definitivă a hotărârii.

Totodată, instanța de fond a dispus în

baza art. 346 C. proc. pen în referire la art. 998 și urm. C. civ. obligarea inculpatului

C.P. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale și echivalentul în

RON la data efectuării plății a sumei de 20.000 euro către partea civilă, C.L. cu

titlu de daune morale, la plata sumei de 25.000 RON către partea civilă L.C., cu

titlu de daune morale și la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de daune materiale

și 25.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă L.C.O.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei, în vederea

introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Î

n

baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de

1.240 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În

baza art. 193 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă, C.L.,

iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul de avocat, a fost avansată din fondurile

Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 895/P/2012, întocmit de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest

a inculpatului C.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 alin. (1) C. pen. în referire la art. 175 lit. i) C. pen.

Astfel, s-a reținut în esență că, la data

de 21 noiembrie 2012, în jurul orelor 18:00, victima L.A. a mers la un magazin din

localitate (comuna M., județul Galați), cunoscut sub denumirea de „L.M.”, unde s-a

întâlnit cu martorii V.C.E., G.R. și G.D.I., ocupând o masă aflată în exteriorul

magazinului. Aici, victima a luat loc pe o parte a mesei, pe partea opusă fiind

poziționați martorii V.C.E. și G.R. La masa acestora a venit apoi și martorul G.D.I.

În același timp, dar într-o parte opusă a magazinului se afla și inculpatul, acesta

fiind împreună cu alte două persoane și consuma o bere.

Inculpatul s-a întâlnit cu martorul V.C.E.,

care i-a transmis că victima se afla în zonă. Datorită discuțiilor anterioare legate

de transportul de materiale, inculpatul a plecat de la locul său și a mers la masa

unde stătea victima, pentru a discuta cu aceasta, iar apoi inculpatul a început

să-i reproșeze victimei anumite aspecte petrecute anterior între cei doi, discuția

fiind percepută ca fiind „aprinsă” și având o durată de circa 20-25 de minute.

În

continuare inculpatul a început să adreseze injurii victimei,

fără ca aceasta din urmă să riposteze în vreun mod, după care la scurt timp inculpatul

a aplicat victimei două lovituri cu pumnul în față. Nici de această dată, victima

nu a ripostat în vreun mod.

După terminarea discuțiilor, la momentul

la care inculpatul se pregătea să plece și s-a întors cu spatele, victima a luat

de pe masă o sticlă cu care, din lateral, i-a aplicat inculpatului o singură lovitură

în zona feței. În urma loviturii inculpatul a căzut la pământ, iar victima a încercat

să se urce pur și simplu cu picioarele peste acesta, dar fără să reușească.

Victima L.A. a luat apoi o altă sticlă

de pe masă, cu care l-a lovit pe inculpat în zona arcadei stângi. Imediat victima

a părăsit zona în fugă, îndreptându-se în direcția în care locuia, după care brusc

și-a schimbat direcția și a fugit spre zona denumită popular „C.”.

Inculpatul a reușit să se ridice de la

pământ și a pornit în urmărirea victimei, pe care a și ajuns-o din urmă după parcurgerea

unei distanțe de aproximativ 250-300 de metri, în dreptul locuinței unui localnic,

numitul P.D. Întrucât, conform declarației inculpatului, victima a căzut la pământ

împiedicându-se, acesta a început să o lovească cu picioarele cu precădere în zona

toracică și zona abdominală.

Loviturile au fost aplicate cu mare intensitate,

fără să se stabilească intervalul de timp în care au fost aplicate, întrucât inculpatul

nu a putut aprecia „perioada de timp în care l-am lovit pe A.”. De asemenea inculpatul

nu a putut preciza succesiunea loviturilor și nici numărul acestora, dar acesta

a declarat că „au fost multe”.

După lovirea victimei în condițiile arătate,

aceasta a rămas căzută la pământ într-un șanț, posibil conștientă, conform declarației

inculpatului. Inculpatul a rămas pe loc până la venirea unui echipaj de ambulanță

și până la venirea lucrătorilor de poliție, care l-au luat pentru cercetări.

La momentul transbordații dintr-un vehicul

în altul, victima a intrat în stop cardio-respirator și a decedat înainte de a se

ajunge la spital.

În

fața instanței de fond inculpatul a solicitat ca judecata

să se facă în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., solicitând

totodată, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice

dată faptei din infracțiunea reținută prin actul de sesizare, în infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Prima instanță a respins această cerere

a inculpatului, menționând că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate

fi săvârșită decât cu intenție în una din cele două modalități la care se refera

art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) și lit. b) C. pen., infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată

prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ceea ce privește

rezultatul produs, moartea victimei. De asemenea, a considerat că, în cauza de față,

rezoluția în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită având în vedere că

după primele lovituri aplicate victimei cu pumnul în zona feței, acesta a continuat

după un anumit interval de timp, să lovească victima căzută la pământ cu picioarele

în zona abdominală și toracică cu o intensitate deosebită demonstrată de gravitatea

leziunilor cauzate după cum rezulta din raportul medico-legal de necropsie efectuat

în cauză.

Mai mult, a reținut instanța de fond, acționând

în modul descris, inculpatul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea

vieții victimei, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijloacele

folosite în agresiune, zonele vitale vizate, cap, torace, abdomen, intensitatea

deosebită a loviturilor ducând la rupturi de organe interne constituie elemente

suficiente pentru a se retine intenția indirectă de a ucide.

Astfel, a considerat judecătorul primei

instanțe că ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul

acesteia, suprimarea vieții, infirmă opinia apărării conform căreia inculpatul nu

a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui astfel de rezultat, care ar fi depășit

intenția sa de a aplica o corecție victimei.

Pentru considerentele arătate tribunalul

a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță

a constatat că partea civilă C.L., mama victimei, a reclamat pretenții civile în

cauză în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând

a fi acoperite cheltuielile de înmormântare a victimei, iar la termenul de ședință

din 16 mai 2013 corelativ cu acordul inculpatului de a acoperi aceste pretenții

civile, instanța a dispus în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen.,

obligarea la plata următoarelor sume: 10.000 RON, cu titlu de daune materiale și

echivalentul în RON la data efectuării plății a sumei de 20.000 euro către partea

civilă, C.L. cu titlu de daune morale, la plata sumei de 25.000 RON către partea

civilă L.C., cu titlu de daune morale și la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de

daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă L.C.O.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.P.,

susținând, în esență, că încadrarea juridică

corectă a faptei este cea prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul nu

a avut niciun moment intenția de a suprima viața victimei și că pedeapsa aplicată

este prea aspră, având în vedere că împrejurările comiterii faptei și datele care

caracterizează persoana inculpatului impuneau reținerea în favoarea acestuia atât

a circumstanței atenuante legale, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C.

pen., conduita violentă a victimei constituind factorul determinant în riposta inculpatului,

cât și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) și lit. c) C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special

prevăzut de lege, redus în condițiile reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 324/A pronunțată

la data de 13 decembrie 2013 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori,

a admis apelul

declarat de inculpatul C.P. împotriva sentinței penale nr. 281 din 21 iunie 2013

pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală atacată și,

în rejudecare a redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului C.P. de

la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.

Curtea de Apel Galați a menținut restul

dispozițiilor sentinței penale apelate și totodată, a menținut starea de arest a

inculpatului, computând din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

cu începere de la data de 22 noiembrie 2012 la zi, respectiv 13 decembrie 2013.

Pentru a decide astfel, în baza probelor

dosarului și analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de

apel a considerat că prima instanță a stabilit o corectă situație de fapt, dând

infracțiunii săvârșite de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, fapta acestuia

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută

de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În

acest sens, instanța de prim control judiciar a înlăturat

susținerile inculpatului privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., menționând că din interpretarea dispozițiilor art. 183 C. pen. și ale

art. 174 C. pen. rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte care se săvârșește cu praeterintenție, unde intenția inițială

de a cauza anumite urmări periculoase este depășită în raport cu urmarea efectiv

produsă, care este mult mai gravă, infracțiunea de omor se săvârșește, sub aspectul

laturii subiective, fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă, aceasta

din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat

și acceptarea posibilității producerii lui.

În

speță, instanța de apel a apreciat că producerea morții victimei

L.A. nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate, reținând împrejurarea

că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cu intensitate

deosebită, în zone vitale, producându-i leziuni care i-au cauzat decesul (politraumatism

cranio-cerebral și facial cu contuzii cerebrale, contuzii de trunchi cerebral și

hemoragie meningee, traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale bilateral, rapturi

de plămân drept, hemopneumotorax drept, rupturi de ficat și rinichi drept), evidențiază

că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale (existând

legătură directă de cauzalitate între această acțiune și moartea victimei), rezultat

care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În atare

situație, având în vedere și atitudinea indiferentă a inculpatului manifestată față

de victimă ulterior aplicării loviturii letale, a constatat că fapta acestuia, săvârșită

cu intenție indirectă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

și nu acelea ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea, instanța de apel nu a primit

nici susținerile inculpatului în sensul că a fost provocat de către victimă și că

inculpatul ar fi trebuit să beneficieze de circumstanța atenuantă a provocării,

de vreme ce din modalitatea de săvârșirii infracțiunii rezultă că provocatorul propriu-zis

a fost chiar inculpatul.

Însă, deși prima instanță a stabilit corect

starea de fapt și a încadrat-o corespunzător, Curtea de Apel Galați a apreciat că

prima instanță a greșit cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale,

în ceea ce privește întinderea acesteia.

Instanța de apel a apreciat că se impune

micșorarea pedepsei în raport de prevederile art. 52 C. pen., și totodată, a constatat

că, deși în mod corect instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante legale sau judiciare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv

art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., totuși, dând eficiență dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. prima instanță trebuia să reducă limitele

de pedeapsă cu o treime.

Concluzionând, instanța de apel a constatat

că pedeapsa principală de 15 ani închisoare [în condițiile în care limitele pedepsei

prevăzute de lege urmare reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. sunt de la 10 la 16 ani și 8 luni închisoare] nu răspunde principiului

proporționalității și nici scopului prevăzut în art. 52 C. pen., riposta victimei

și urmările acesteia, astfel cum au fost stabilite prin raportul de constatare din

23 noiembrie 2012, constituind o împrejurare care nu putea fi trecută cu vederea,

ci trebuia să se reflecteze în cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului.

În

ceea ce privește latura civilă, Curtea de Apel Galați a apreciat

că în cauză operează principiul disponibilității, inculpatul fiind de acord să despăgubească

părțile civile conform pretențiilor formulate, astfel că susținerile acestuia potrivit

cărora cuantumul daunelor morale ar fi exagerat de mare, nu pot fi primite, instanța

de apel neavând temeiul legal în baza căruia să cenzureze disponibilitatea inculpatului

în acoperirea prejudiciului moral cauzat părților vătămate, constituite părți civile.

Pentru aceste motive, instanța de apel

a admis apelul și a desființat în parte sentința atacată sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei principale, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Î

mpotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P. la data de 16 decembrie 2013.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2014, stabilindu-se

termen de judecată a recursului la data de 30 mai 2014.

Inculpatul a depus motivele de recurs la

data de 6 martie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc.

pen. anterior, susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută

de legea penală. În consecință, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina sa în cea prevăzută de art. 188 C. pen., precum și reducerea

pedepsei principale aplicate prin luarea în considerare a circumstanței atenuante

a provocării.

Cu prilejul dezbaterilor, prin apărător

desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei prin luarea în considerare

a circumstanțelor comiterii faptei (lipsa intenției), dar și a poziției procesuale

sincere. De asemenea, s-a solicitat și reducerea cuantumului daunelor materiale.

Având în vedere că la data judecării cauzei

în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui

dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual

în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de

atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este

reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc

atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele

aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie

anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a

legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit

legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.”

Prin urmare, constatând că recursul în

prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C.

proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii

vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac,

fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu

data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia

penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 13 decembrie

2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013,

fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres

prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului

judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură

penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată,

ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei

de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de

fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs

trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

În

cauză, recurentul inculpat a invocat incidența cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior.

Criticile pe care acesta le-a circumscris

cazului de casare invocat trebuie apreciate sub aspectul temeiniciei din perspectiva

faptului că recursul este o cale ordinară de atac cu devoluție exclusiv în drept

și nu mai este posibil un control integral din partea instanței, fiind exclusă rejudecarea

pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului,

a situației de fapt și a vinovăției au avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca atare, din perspectiva finalității avute

în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea

faptelor, a împrejurărilor comiterii acesteia, stabilirea vinovăției ori reindividualizarea

pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu

legea materială și procesuală.

Examinând recursul formulat de inculpatul

C.P. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind

aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru

următoarele motive:

În

recurs, reiterând criticile din apel, inculpatul a invocat

lipsa intenției de a suprima viața victimei, precum și faptul că a fost provocat

de către aceasta.

Or, instanțele de fond și apel au stabilit

sub aspectul situației de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat

că, în mod cert, la data de 22 noiembrie 2012 inculpatul a aplicat victimei multiple

lovituri cu pumnii și picioarele, cu intensitate deosebită, în zone vitale, producându-i

leziuni care i-au cauzat decesul (politraumatism cranio-cerebral și facial cu contuzii

cerebrale, contuzii de trunchi cerebral și hemoragie meningee, traumatism toraco-abdominal

cu fracturi costale bilateral, rupturi de plămân drept, hemopneumotorax drept, rupturi

de ficat și rinichi drept).

De altfel, în fața instanței inculpatul

a recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale, motiv pentru care în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte notează că instanța

de fond a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. anterior, reținând că probatoriul administrat demonstrează

că infracțiunea de omor calificat pentru care inculpatul C.P. a fost trimis în judecată

a fost săvârșită de acesta cu intenție indirectă, întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii de omor și nu acelea ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, raportat la ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și

rezultatul acesteia, suprimarea vieții, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit,

l-a acceptat, de vreme ce, așa cum a reținut și prima instanță, după primele lovituri

aplicate victimei cu pumnul în zona feței, acesta a continuat, după un anumit interval

de timp, să lovească victima căzută la pământ cu picioarele în zona abdominală

și

toracică cu o intensitate

deosebită demonstrată de gravitatea leziunilor cauzate, astfel cum s-a evidențiat

prin raportul medico-legal de necropsie efectuat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că

instanța de apel a analizat și cererea inculpatului privind reținerea circumstanței

atenuante legale a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, dar

și a circumstanțelor judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) și

lit. c) C. pen. anterior, reținând că din modalitatea de săvârșire a faptei a rezultat

că însuși inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul.

Criticile inculpatului vizând lipsa intenției

de a comite fapta, precum și existența unor circumstanțe atenuante sunt în contradicție

cu datele ce caracterizează situația de fapt reținută de instanța de fond și pentru

a analiza temeinicia lor instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt,

să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele

administrate ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Astfel, pentru a examina criticile inculpatului

vizând lipsa intenției de a comite fapta și împrejurările comiterii acesteia, instanța

de recurs are în vedere situația de fapt deja stabilită de prima instanță, care

nu poate fi schimbată, și care, contrar susținerilor inculpatului conduce la concluzia

că acesta a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea faptică descrisă în hotărârile

atacate.

Așa cum s-a precizat anterior, examinarea

cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța

a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea

și interpretarea corectă a legii.

Totodată, Înalta Curte notează că motivele

invocate de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice prin trimitere

la greșita reținere a situației de fapt și greșita interpretare a probelor de către

instanțele de fond și de apel, nu se circumscriu noțiunii de „greșită aplicare a

legii” și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare

prevăzut de 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

În

ceea ce privește critica vizând greșita apreciere asupra cuantumului

pedepsei ce i-a fost aplicată, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei

se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72

C. pen. implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Din această perspectivă motivele de recurs

care tind a antama situația de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că

acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Sub aspectul daunelor materiale, inculpatul,

prin apărător din oficiu, a solicitat reducerea acestora. Criticile vizând greșita

soluționare a laturii civile, prin

nerespectarea

dispozițiilor legale care reglementează această materie, pot fi examinate prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen. anterior, însă, se reține împrejurarea că aceste critici nu au fost formulate

în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen. anterior, ci cu ocazia dezbaterilor asupra recursului. Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că inculpatul nu a invocat încălcarea vreunei dispoziții legale,

ba mai mult, a fost de acord să achite părților civile daunele materiale, operând

astfel principiul disponibilității cu privire la soluționarea acțiunii civile, critica

inculpatului fiind, așadar, neîntemeiată.

Examinând incidența legii penale mai favorabile,

Înalta Curte constată că în

timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare

noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea

de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii

pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării

cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C.

pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor

în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile

în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele

prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă

să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15

alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția

legii penale sau contravenționale mai favorabile. Excepția înscrisă în art. 15

alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din

prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional

este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de

la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una

sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești

în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în

fond și apel ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării

hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei

hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În

reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor

intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat

cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care

viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat,

în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă

instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea

va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine

după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special

de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul

pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite

ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății

în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care

este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit

legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi

legi.

În

cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai

favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea termenului

din 30 mai 2014, în condițiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 1

februarie 2014.

De altfel, principiul constituțional, chiar

în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie

casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea

legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a

legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat

decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care

a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile

și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin

comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în

speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile

mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații

tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente,

mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit

legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data

judecării cauzei, iar dintre Iegile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii

ultimelor două condiții, se constată că fapta de omor calificat, în modalitatea

concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul

C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată

că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca

infracțiune în art. 188 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că potrivit legii vechi,

fapta comisă de inculpatul C.P. era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15

la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, sancțiune care, prin aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între

10 ani și 16 ani și 8 luni închisoare. Pedeapsa aplicată inculpatului pentru această

infracțiune a fost de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului

corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată

cu pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor

drepturi.

În

ceea ce privește aplicarea dispozițiilor privind reducerea

pedepsei ca efect al aplicării art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte constată că

acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe

în art. 396 alin. (10) noul C. proc. pen.

Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată

a comiterii în loc public a infracțiunii de omor.

Î

nlăturarea

elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei

potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma

calificată, ci doar varianta tip prevăzută de art. 188 C. pen.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului

corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată

cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10)

C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni

și interzicerea exercitării unor drepturi.

În

concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin

eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public, dar și reducerea

limitelor de pedeapsă atât în ce privește minimul cât și maximul sancțiunii cu consecința

reducerii proporționale a pedepsei în raport cu aceste noi limite, rezultă că legea

nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe inculpat.

Deși legea penală mai favorabilă se aplică

ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică

din forma calificată a infracțiunii în forma de bază.

Cât privește stabilirea în concret a pedepsei

potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de

a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca efect al aplicării legii penale mai

blânde în speță va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în

sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea

raționamentului pe care instanța de fond și instanța de apel l-au avut în vedere

în procesul de individualizare a pedepsei.

În

atare situație, instanța de recurs constată că instanța de

fond a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 11 ani închisoare, orientată

către maximul special de 10 ani închisoare, rezultat ca efect al reținerii dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Ținând seama de principiile anterior menționate,

Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea

de către inculpat a infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. (1) C.

pen., pedeapsă orientată către minimul special, de 6 ani și 8 luni închisoare, rezultat

ca efect al aplicării dispozițiilor de reducere prevăzute de art. 396 alin.

(10) C. proc. pen.

Instanța de recurs va aplica pedepsele

complementare și accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12

alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că „se aplică potrivit legii care a

fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, urmând

a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate

prin hotărârile atacate, conform legii vechi.

Prin urmare, va aplica recurentului inculpat

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va

interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1)

lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, apreciind că recursul formulat de inculpat este fondat, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul

C.P. împotriva deciziei penale nr. 324/A din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală recurată

și sentința penală nr. 281 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați și

rejudecând, va face aplicarea art. 5 C. pen., iar în baza art. 386 C. proc.

pen., va schimba încadrarea juridică din art. 174 alin. (1) C. pen. anterior raportat

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior și art. 320

1

C. proc. pen. anterior în infracțiunea

prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, în baza art. 188 C. pen. cu aplicarea

art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului

C.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

În

baza art. 65 C. pen. va interzice exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

recurate și totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.P. durata reținerii

și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 30 mai 2014.

În

baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile ocazionate

cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

C.P. împotriva deciziei penale nr. 324/A din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată

și sentința penală nr. 281 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați și

rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza

art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din art. 174 alin. (1) C.

pen. anterior raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior și art. 320

1

C. proc. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplicarea

art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În

baza art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.

proc. pen. dispune condamnarea inculpatului C.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare

și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit.

b) C. pen.

În

baza art. 65 C. pen. interzice exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

C.P. durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 30 mai

2014.

Cheltuielile ocazionate cu

soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul

cuvenit apărărtorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, se plătește din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 mai 2014.