ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 ianuarie 2013

pronunțată în Dosarul nr. 7053/121/2011, Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori, având pe rol judecarea apelul formulat de inculpatul

A.G.C. împotriva Sentinței penale nr. 465 din 2 octombrie 2012 a Tribunalului Galați,

verificând din oficiu în condițiile prevăzute de art. 300

2

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen. măsura arestării preventive a

inculpatului a constatat că subzistă temeiurile de drept și de fapt care au

determinat luarea măsurii, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen., art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pentru a dispune

astfel Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a

reținut că prin Sentința penală nr. 565 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului

Galați s-a dispus condamnarea inculpatului A.G.C. la o pedeapsă de 8 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, pentru

săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

(faptă din luna martie 2009).

Prin aceeași sentință

s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza

a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă

continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

(faptă din perioada martie - aprilie 2009).

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită la 14 ani

închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară cea mai grea, a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b) și c) C.

pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 83 C.

pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 3 ani

închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a

Judecătoriei Galați, definitivă la data de 10 ianuarie 2006 prin Decizia penală

nr. 17/2006 a Curții de Apel Galați) și de 1 an și 10 luni închisoare (aplicată

prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2005 a Judecătoriei Galați,

modificată prin Decizia penală nr. 235 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului

Galați și definitivă la data de 16 mai 2006), pedepse pe care le-a contopit și

a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare,

care se execută separat de pedeapsa rezultantă stabilită prin Sentința penală

nr. 565 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Galați de 14 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o perioadă de 6 ani, dispunându-se ca în

final inculpatul să execute o pedeapsă de 17 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a,

lit. b) și c) C. pen. pe o perioadă de 6 ani.

Totodată, s-a reținut

că inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, instanța

constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și

art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva încheierii

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.G.C., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat

la baza luării acestei măsuri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Galați a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului,

apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Galați.

De altfel, în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a admis că,

prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice,

anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține

și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale

ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul

verificării legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive.

Astfel că, la acest

moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru

punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator

administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo

altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

În ce privește durata

arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului,

nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar

nedefinitiv la o pedeapsă privativă de libertate. Această condamnare nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

Ca atare, subzistând

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind

și condamnarea inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării

preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică.

Pentru motivele

expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de inculpatul A.G.C. va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din

același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G.C. împotriva încheierii din 15

ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 7053/121/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV