ÎCCJ, Secția penală

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a unei infracțiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016). În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada reținerii de 24 ore de la 30.08.2017 ora 17:25 - 31.08.2017 ora 17:25. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul B. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a unei infracțiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016). În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului D. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în referire la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a unei infracțiuni de trafic de persoane (faptă comisă în perioada 2009 - 2016). În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului acestora genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În temeiul art. 19, art. 25 și 397 din C. proc. pen., în referire la art. 1357 și următ. Din C. civ., a admis acțiunea civilă și a obligat inculpații, în solidar, la plata următoarelor sume: pentru persoana vătămată E. suma de 2.500 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată F., suma de 5.900 euro (echivalentul în RON la data plății) daune materiale, și suma de 4.100 euro (echivalentul în RON la data plății) daune morale; pentru persoana vătămată G., suma de 5.000 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată H. suma de 1.600 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune materiale; pentru persoana vătămată I., suma de 4.000 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e), a) confiscat de la inculpați, în cote egale, suma totală de 40.910 euro (echivalentul în RON la data plății), sumă reprezentând bunuri dobândite prin săvârșirea infracțiunilor, urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunțat la calitatea de parte civilă (J. - 9.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), K. - 500 euro (declarații, dosar UP), L. - 700 euro (declarații, vol. II, dosar UP), M.- 260 euro (declarații, vol. II, dosar UP), N.- 1.500 euro (declarații, vol. II, dosar UP), O.- 1.500 euro (declarații, vol. II, dosar UP), P. - 6.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), Q.- 1.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), R.- 4.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), S. - 3.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), T.- 450 euro (declarații, vol. II, dosar UP), U.- 8.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP), V.- 5.000 euro (declarații, vol. II, dosar UP).

În temeiul art. 249 alin. (6) din C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanța nr. 183/D/P/2015 din 16.10.2017 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., instanța a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 11.000 RON (3.500 RON în sarcina inculpatului C., 2.500 RON în sarcina inculpatului B., 2.500 RON în sarcina inculpatului D., 2.500 RON în sarcina inculpatului A.), din care suma de 7.000 RON (2.500 RON în sarcina inculpatului C., 1.500 RON în sarcina inculpatului B., 1.500 RON în sarcina inculpatului D., 1.500 RON în sarcina inculpatului A.) fiind aferentă fazei de urmărire penală. II. Prin decizia penală nr. 695/A din 28.08.2020, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de inculpații C., D., B. și A.. A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 427/2019 a Tribunalului Galați și în rejudecare: În baza disp. art. 91 și art. 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor principale de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților B., D. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere de câte 3 ani pentru fiecare inculpat. În baza disp. art. 93 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpații B., D. și A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza disp. art. 93 alin. (2) din C. pen. a dispus ca inculpații B., D. și A. să frecventeze fiecare câte două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca inculpații B., D. și A. să execute fiecare o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de câte 80 zile, astfel: - Inculpatul D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Școala Generală nr. 1- Băneasa sau la Școala Generală din județul Galați. - inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Școala Gimnazială nr. 1, comuna Băleni, județul Galați sau la Primăria comunei Băleni, județul Galați. - inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Școala Generală nr. 1- Băneasa sau la Școala Generală din județul Galați. A atras atenția inculpaților B., D. și A. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A înlăturat din conținutul sentinței penale apelate dispozițiile referitoare la latura civilă a cauzei și în rejudecare: În temeiul art. 19, art. 25 și 397 din C. pen. în referire la art. 1357 din C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate și i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata următoarelor sume de bani în Euro sau echivalentul în RON de la data plății astfel: - inculpații C., B. și D. în solidar la plata sumei de 2500 Euro (sau echivalentul în RON la data plății) către persoana vătămată constituită parte civilă E.. - inculpații C., B., D. și A. în solidar la plata sumei de 4000 Euro (sau echivalentul în RON la data plății) către persoana vătămată constituită parte civilă I.; - inculpații C., B. și D. în solidar la plata sumei de 5900 Euro (sau echivalentul în RON la data plății) către persoana vătămată constituită parte civilă F.; - inculpații C., B., D. și A. în solidar la plata sumei de 5000 Euro (sau echivalentul în RON la data plății) către persoana vătămată constituită parte civilă G.; - inculpații C. și D. în solidar la plata sumei de 1600 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), către persoana vătămată constituită parte civilă H.. În temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat de la fiecare dintre inculpați, în cote egale, sumele în Euro (sau echivalentul în RON la data plății), dobândite prin săvârșirea infracțiunilor ca urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunțat la calitatea de parte civilă astfel: - de la inculpații C., B. și D. a sumei de câte 3000 Euro(sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate J.. - de la inculpații C., B. și D. a sumei de câte 166 Euro(sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate K.. - de la inculpații C. și B. a sumei de câte 350 Euro(sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate L.. - de la inculpații C., B., D. și A. a sumei de câte 1250 Euro(sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate V.. - de la inculpații C. și B. a sumei de câte 130 Euro(sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate M.. - de la inculpații C., B. și D. a sumei de câte 500 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate N.. - de la inculpatul C. a sumei de 1500 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate O.. - de la inculpații C. și D. a sumei de câte 4000 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate U.. - de la inculpații C.,B. și D. a sumei de câte 2000 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate P.. - de la inculpații C. și A. a sumei de câte 500 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate Q.. - de la inculpații C.,B. și D. a sumei de câte 1333 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate R.. - de la inculpații C.,B., D. și A. a sumei de câte 112 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate T.. - de la inculpații C.,B., D. și A. a sumei de câte 750 Euro (sau echivalentul în RON la data plății), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate S.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de apel a apreciat că în mod judicios instanța de fond având în vedere probele administrate în cauză a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpați și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. Instanța de fond într-o motivare pertinentă a arătat elementele de fapt și de drept care au dus la stabilirea vinovăției inculpaților și la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestora. Astfel, instanța de fond analizând probele administrate în cauză a constatat următoarele:Exploatarea prin muncă se caracterizează prin: durata exagerată a timpului de lucru, munca suplimentară, muncă de noapte, lipsa repausului săptămânal, prestarea de activitate în zilele de sărbătoare legală, interzicerea sau împiedicarea revenirii la domiciliu, neplata salariului, îndatorarea imaginară și acuzarea "angajaților" de producerea oricărei pagube, etc. Totodată, s-a menționat că exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate a avut loc prin supunerea la muncă în mod forțat. Astfel, privind toate actele materiale reținute în sarcina inculpaților, instanța constată că executarea muncii s-a făcut în mod forțat, deoarece persoanelor vătămate le-au fost prezentate condiții de lucru care nu existau în realitate, au fost induse în eroare în ceea ce privește ziua de lucru, fiind nevoiți deseori să lucreze și până la 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, fără a fi plăți în plus față de suma de 4,3 euro, documentele multor dintre ei le erau reținute de către angajatorul italian sub pretextul încheierii unor contracte care, fie erau inexistente material, fie nu erau înregistrate în mod legal în Italia, dovadă în acest sens stând declarațiile persoanelor care, accidentate fiind (înțepături insecte, luxații picior, etc), erau nevoite să se trateze singure iar în eventualitatea unor controale din partea autorităților italiene aceștia erau învățați să declare în mod mincinos că sunt turiști, spre exemplu. Mai mult, când unele persoane vătămate erau nemulțumite de condițiile de muncă ori de faptul că erau nevoiți să achite o taxa lunară, erau amenințate cu pierderea locului de muncă și/sau vătămarea integrității corporale, inclusiv în ipoteza în care aceștia plecau de la fermă găsindu-și pe cont propriu un alt job, întrucât, conform declarațiilor martorilor "W. este a lui" C., astfel că acesta, avea impregnată ideea ca orice persoană ce a fost adusă la un moment dat în Italia de către el și ceilalți frați ai săi, îi datorează lunar această taxă. Or având în vedere aceste aspecte precum și împrejurarea că în schimbul fiecărei persoane vătămate, martor astfel "angajat" (fără a avea în mod evident vreo acreditare ori să reprezinte o societate ce s-ar fi ocupat în mod autorizat de plasarea de forță de muncă în Italia), inculpații au primit sume între 100-150 euro lunar, faptele reținute în sarcina acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Toate aceste elemente mai sus- arătate, au format convingerea instanței de apel că inculpații în mod organizat, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, respectiv lipsa de mijloace materiale de trai, prin promisiuni nereale i-au determinat pe aceștia să accepte să lucreze în străinătate în condiții mult diferite decât cele promise de inculpați. Victimele erau obligate să lucreze peste timpul normal de lucru, cu un salariu mult mai mic decât cel promis. Erau amenințate cu acte de violență de către inculpați în cazul în care ar fi dorit să plece și să nu achite suma de bani solicitată lunar de către aceștia cu titlu de taxă. De asemenea, victimele traficului de persoane erau amenințate de către angajatorul italian că vor fi date afară dacă nu se conformează condițiilor impuse, situație în care aceștia de teamă și din lipsa mijloacelor de subzistență, fiind și într-o țară străină acceptau să lucreze în condiții neconforme cu legislația europeană. În plus, din probele administrate a rezultat că au fost cazuri când victimele pentru a putea fi exploatate cât mai ușor au fost deposedate de actele de identitate de către angajatorul italian. În acest context instanța a reținut următoarele: Dreptul la muncă este garantat de Constituția României. Acest drept nu poate fi îngrădit. Toată lumea are o alegere liberă asupra profesiei, a meseriei sau a ocupației sale precum și asupra locului de muncă. Lucrătorii au dreptul să-și schimbe locul de muncă oricând doresc după un preaviz către angajator. Ca și în cazul sclaviei, incriminarea supunerii la muncă forțată sau obligatorie are un rol preponderent simbolic. În practică, faptele de acest gen constituie de regulă infracțiunea de trafic de persoane. Cele mai comune forme de muncă forțată sunt:-condițiile degradante de locuit;-persoana nu este liberă să plece după cum dorește dacă nu-i plac condițiile de lucru,-este plătită foarte puțin,-muncește foarte multe ore,a fost recrutată prin promisiuni false în legătura cu natura și condițiile muncii care trebuia efectuată,-nu are controlul la propriile documente de identitate,-amenințări personale sau la adresa membrilor familiei dacă nu respectă condițiile de muncă la care sunt supuși. Ațadar, s-a apreciat că toate aceste elemente se regăsesc în situația de fapt stabilită de către instanța de fond. Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că atât încadrarea juridică cât și vinovăția inculpaților au fost pe deplin stabilite, fiind respins motivul de apel al acestora, referitoar la încadrarea juridică a faptei și la vinovăția acestora. Referitor la individualizarea pedepselor, s-a reținut că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului cu scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, trebuie să se țină cont de următoarele criterii: - Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite; - Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; - Natura și gravitatea rezultatului produs, ori a altor consecințe ale infracțiunii; - Modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit: - Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; - Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; - Nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, starea familială și socială; Așadar, înfăptuirea justiției penale impune stabilirea de pedepse care concomitent sunt rezultatul proporționalizării în raport de aplicarea cumulată a criteriilor generale de individualizare mai sus-menționate și realizarea scopului sancțiunii penale. Cu alte cuvinte, legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicarea pedepsei și gradul de pericol social al faptei precum și persoana inculpatului. Raportat la acest criterii de individualizare, fără a nega gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, Curtea a apreciat că în ceea ce-i privește pe inculpații D., B. și A. executarea pedepsei prin privare de libertate pare ca fiind prea aspră în raport de persoana inculpaților care sunt la primul impact cu legea penală și de contribuția efectivă a acestora la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În consecință, au fost admise apelurile declarate de inculpații mai sus-menționați și în rejudecare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate de către instanța de fond pe durata unui termen care să asigure pe deplin scopul sancțiunii penale prin măsurile la care urmează a se supune inculpații. În ceea ce-l privește pe inculpatul C., în condițiile în care acesta a fost liderul grupării infracționale, având o contribuție decisivă la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, coroborat și cu persoana acestuia care nu este la primul impact cu legea penală, pedeapsa aplicată și modalitatea de executare s-a reținut că apar ca fiind legale și temeinice, urmând a fi menținute. Latura civilă a cauzei s-a reținut că: a)În mod greșit instanța de fond a obligat pe toți inculpații în solidar la plata sumelor de bani solicitate de persoanele vătămate constituite părți civile. b)De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpați în cote egale a sumei totale de 40.910 Euro, reprezentând contravaloarea sumelor rezultate ca urmare a exploatării persoanelor vătămate care nu s-au constituit, ori au renunțat la calitatea de părți civile. a)Pe latură civilă, Curtea a preciat că în ceea ce privește obligarea inculpaților la plata despăgubirilor către persoanele vătămate care s-au constituit părți civile, trebuie să se facă în solidar de la inculpații care au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane față de fiecare parte vătămată. Din probele administrate în cauză au rezultat următoarele: La traficarea persoanei vătămate E. și-au adus contribuția infracțională inculpații C., B. și D.. La traficarea persoanei vătămate I. și-au adus contribuția infracțională inculpații C., B., D. și A.. La traficarea persoanei vătămate F. și-au adus contribuția infracțională inculpații C., B. și D.. La traficarea persoanei vătămate G. și-au adus contribuția infracțională inculpații C., B., D. și A.. La traficarea persoanei vătămate H. și-au adus contribuția infracțională inculpații C. și D., aceștia au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile către persoanele vătămate mai sus-menționate. b)În ceea ce privește confiscarea specială în temeiul art. 249 din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat, participant la traficarea persoanelor vătămate a sumelor de bani rezultate din infracțiune și care nu au servit la despăgubirea acestora, conform contribuției infracționale și nu în mod global și în solidar așa cum a apreciat instanța de fond. Analizând probele administrate în cauză a rezultat că:- la traficarea persoanei vătămate J., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B. și D..-la traficarea persoanei vătămate K., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B. și D..-la traficarea persoanei vătămate L., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C. și B..-la traficarea persoanei vătămate V., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B., D. și A..-la traficarea persoanei vătămate M., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C. și B..-la traficarea persoanei vătămate N., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B. și D..-la traficarea persoanei vătămate O., care nu s-a constituit parte civilă a participat inculpatul C..-la traficarea persoanei vătămate U., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C. și D..-la traficarea persoanei vătămate P., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B. și D..-la traficarea persoanei vătămate Q., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C. și A..-la traficarea persoanei vătămate R., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B. și D..-la traficarea persoanei vătămate T., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B., D. și A..-la traficarea persoanei vătămate S., care nu s-a constituit parte civilă au participat inculpații C., B., D. și A.. Pe cale de consecință s-au admis apelurile declarate de inculpați pe latură civilă, pentru motivele mai sus menționate, referitoare la modalitatea de obligare a inculpaților la plata despăgubirilor civile către persoanele vătămate și la modalitatea de confiscare a sumelor de bani însușite de inculpați ca rezultat al activității infracționale și care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. III. Împotriva deciziei penale nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori au formulat cerere de recurs în casație inculpații A., B., C. și D.. La data de 03.12.2020 magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație. În drept, s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În motivare s-a arătat că, în mod neîntemeiat, Curtea de Apel Galați a respins raționamentul popus de către inculpat fără a face, însă, referire la argumentele invocate, limitându-se la a valida opinia tribunalului. Astfel, curtea în mod preponderent a reiterat elemente ale stării de fapt reținute de tribunal, iar ulterior, ca unic element de noutate, a adăugat unele considerații generale cu privire la noțiunea de muncă forțată, fără a le aplica la situația concretă. Astfel, în legătură cu motivarea curții de apel a adus următoarele critici: Cu privire la condițiile degradante de locuit, pe care instanțele le-au reținut, a arătat că, într-adevăr, unele persoane vătămate nu erau cazate în locații foarte spațioase, mai multe persoane în cameră, uneori bărbați împreună cu femei, însă, majoritatea victimelor s-au declarat mulțumite de spațiile de cazare, având în vedere și condițiile de care beneficiau în satul natal. A afirma că aceste condiții erau degradante, prin raportare probabil la standardul de viață al unui magistrat, nu este altceva decât o exagerare lipsită de orice fel de fundament. Cu privire la faptul că persoanele nu aveau libertatea de a pleca în măsura în care condițiile de lucru nu erau satisfăcătoare, a arătat că un astfel de "argument" denotă o necunoaștere a stării de fapt, căci lucrătorii erau liberi să părăsească fermele în orice moment, unii chiar alegând această soluție. În acest sens, a exemplificat că inculpatul C. a afirmat că îi este indiferent unde lucrează una dintre persoane, atâta timp cât i se va plăti remunerația cuvenită pentru serviciile de intermediere (deci. dl. I.). Cu privire la faptul reținut de instanțe, respectiv că remunerația corespunzătoare muncii era scăzută, în opinia sa, a precizat că nu pot decela care sunt standardele la care se raportează instanța atunci când face această apreciere, însă, în realitate, salariul muncitorilor pornea de la 1000 euro/luna (suma inițial promisă) și putea ajunge chiar până la aproximativ 1300 euro/lună, în funcție de volumul de muncă. A evidențiat că sumele, în mod evident, nu sunt unele de neglijat, raportându-se la veniturile pe care victimele le-ar fi putut realiza în țară, în lipsa oricărei calificări profesionale. Referitor la programul îndelungat de muncă a argumentat că, în conformitate cu declarațiille existente la dosarul cauzei, se poate concluziona că în anumite zile programul de lucru era de până la 10-12 ore. Or, inculpații nu aveau niciun control asupra condițiilor concrete de muncă, ei având doar rolul de intermediari. Este relevant și faptul că lucrătorii erau remunerați pentru orele muncite în plus fața de programul inițial convenit, de 8 ore/zi. Astfel, sancțiunea aplicată nu trebuia să fie de natură penală, aceasta privind, de fapt, dreptul muncii. Cu privire la faptul că recrutarea ar fi avut loc prin promisiuni false în legătură cu natura și condițiile muncii. A precizat că această afirmație cu titlu general demonstrează dezinteresul manifest al instanței de control judiciar pentru starea de fapt dedusă judecății. Astfel, sub aspectul naturii muncii a arătat că munca efectiv prestată viza munca la ferme agricole pe teritoriul Italiei, precizând că, în legătură cu programul de lucru și remunerația a existat, într-adevăr, o neconcordanță, însă, chiar și așa, orele efectuate suplimentar erau plătite, iar muncitorii aveau posibilitatea să părăsească fermele în cazul în care ar fi existat nemulțumiri. Cu privire la lipsa posesiei asupra propriilor documente de identitate, a replicat, arătând că au existat situații izolate în care unor persoane (J., K. lonuț) li s-au reținut actele de identitate de către angajatorii italieni, în scopul încheierii contractelor de muncă. Ceea ce a omis instanța este că problema era una izolată, majoritatea persoanelor vătămate declarând că li s-au încheiat contracte de muncă și nu au avut probleme legate de acte. Cât privește existența unor amenințări la adresa muncitorilor în situația în care nu respectau condițiile de muncă, a menționat că în viziunea organelor judiciare, principalele acte de violență ar fi de natură economică, victimele fiind amenințate cu pierderea locului de muncă în cazul neachitării către inculpați a comisionului de intermediere convenit. Or, o asemenea amenințare nu se poate subsuma noțiunii de "pedeapsă", ca element constitutiv al muncii forțate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și în viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului. A precizat că au existat, totuși, acte de amenințare cu violența fizică, însă nu au avut legătură cu prestarea muncii de către victime. Ulterior, a făcut o prezentare comparativă a condițiilor de incriminare a infracțiunii de trafic de persoane, cu modificările suferite de-a lungul timpului, concluzionând că fapta de trafic de persoane săvârșită în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate a fost dezincriminată începând cu data de 24 octombrie 2012. În esență, a arătat că, condițiile în care au ajuns să lucreze "victimele" presupusei infracțiuni se subsumează noțiunii de muncă efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, nicidecum celei de muncă forțată. În acest sens, pentru delimitarea conceptuală a noțiunii de muncă forțată, a făcut referire la aceasta noțiune prin prisma dreptului intern, internațional și a Curții Europeane a Drepturilor Omului. A analizat punctual condițiile în care victimele presupusei infracțiuni au prestat munca și a concluziat că fapta inculpaților de a prezenta persoanelor interesate informații despre locuri de muncă în Italia și de a-i transporta pe aceștia către fermele unde vor lucra, nu poate fi catalogată drept constrângere, deși, prima instanță și instanța de apel au reținut, în mod greșit, contrariul. Tot cu titlu de observație preliminară, a menționat că pentru aceleași fapte, în cazul cetățenilor italienii, s-a pronunțat o soluție de achitare, motiv suplimentar pentru care aceeași soluție se impune și în prezenta cauză. Totodată, a făcut o analiză proprie a ceea ce înseamnă programul de lucru și a remunerației. În acest sens, sub un prim aspect, a arătat că, inculpații nu au exercitat un control direct asupra aspectelor concrete legate de munca în Italia, ei având doar rolul de a recruta și transporta muncitorii și că, odată puși în contact cu angajatorii italieni, inculpații nu mai aveau nicio atribuție în ceea ce privește activitățile desfășurate la ferme. Pe de altă parte, serviciile lucrătorilor au fost remunerate echitabil, salariul final reflectând în mod corespunzător orele suplimentare de muncă. În ceea ce privește condițiile de cazare ale acestor persoane a precizat că nu există o acțiune de inducere în eroare, relevantă din perspectivă penală, deoarece înțelegerea inițială dintre inculpați și persoanele vătămate nu a vizat și condițiile de locuit, cu atât mai mult nu li s-a promis un nivel de trai la standarde înalte. Or, din declarațiile persoanelor vătămate reiese cu certitudine faptul că majoritatea erau mulțumite. Desigur că unele persoane vătămate au declarat despre condițiile de cazare că nu erau cele mai luxoase. În lumina acestor declarații, instanțele au considerat că respectivele aprecieri ale condițiilor de cazare sunt făcute ca urmare a unui nivel scăzut de așteptare a muncitorilor și că în realitate condițiile erau total neadecvate. În acest sens, a precizat că nu trebuie totuși pierdut din vedere că persoanele proveneau din mediul rural, abandonate de propriul stat, care au acceptat sau chiar au solicitat din proprie inițiativă să plece la muncă în Italia, tocmai din cauza condițiilor precare pe care le aveau inițial. Referitor la perceperea comisionului a arătat că această activitate, în sine, nu este nelegală, precizând că activitatea de plasare a forței de muncă în afara țării este reglementată prin Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, iar la momentul comiterii faptelor (2009-2016), legea nu prevedea nicio interdicție cu privire la perceperea acestui tip de comision. Referitor la presupusele acte de constrângere, conform declarațiilor persoanelor vătămate, instanțele au reținut existența unor "amenințări", în sensul că neplata acestor sume va atrage pierderea locurilor de muncă. Or, a arătat că asimilarea acestei consecințe - de altfel firești - cu o constrângere în sensul legii penale este cel puțin surprinzătoare. Dimpotrivă, abordarea inculpaților se poate traduce în planul dreptului civil, astfel: neexecutarea obligației va atrage rezilierea contractului. A făcut referire la declarația lui I. care afirmă că, odată plecat de la ferma, a început să fie amenințat de transportatorii români, această declarație primind o greutate deosebită atât pentru procuror, cât și pentru instanțe. Însă, declarația domnului Q. care explică acest eveniment este trecută cu vederea în mod spectaculos. Cu privire la declarațiile conform cărora dl. C. a proferat amenințări cu acte de violență fizică în scopul determinării unor persoane să achite în continuare comisionul stabilit (deci. dl. E.). A afirmat că această conduită rămâne deosebit de relevantă în ceea ce privește conturarea laturii subiective cu care s-a comis presupusa infracțiune. Or, este necesar ca actele de executare ale traficului de persoane să se realizeze în scopul supunerii la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat. Însă, așa cum reiese din starea de fapt, unicul scop urmărit de recurent a fost obținerea remunerației cuvenite. Cu privire la reținerea actelor de identitate, a menționat că organelor judiciare au reținut că unora li s-a reținut actele de identitate în scopul încheierii contractelor individuale de muncă. Or, a precizat că din declarațiile celorlalte persoane vătămate, reiese că situația este una punctuală și nu reprezinta regula. Cu privire la libertatea de voință a victimelor a arătat că legiuitorul a exclus expres consimțământul victimei din sfera cauzelor ce pot justifica infracțiunea de trafic de persoane, conform art. 210 alin. (3) din C. pen. A precizat că noțiunea de muncă forțată presupune prestarea muncii în lipsa unui consimțământ valabil. A precizat că este evident că muncitorii au consimțit la obținerea locurilor de muncă, deoarece inculpatul era cunoscut în satul natal pentru intermedierea obținerii de locuri de muncă în Italia, iar inițierea acestei intermedieri s-a bazat pe recomandări venite din partea rudelor sau consătenilor. Or, odată ajunse în Italia, persoanele în cauză nu au fost obligate sau private de libertate în vederea prestării muncii agricole la fermă, decizia de a rămâne să lucreze aparținându-le în totalitate. Față de aceste aspecte, a concluzionat că singura încadrare juridică rațională pe care o pot primi faptele descrise este aceea de trafic de persoane în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate în prezent dezincriminată. A solicitat achitarea inculpaților C., A., D. și B. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin încheierea din data de 10 decembrie 2020, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 695/A din data de 28 august 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D.. A fixat termen la data de 14 ianuarie 2021, cu citarea părților, cu încunoștințarea telefonică a apărătorului ales al inculpaților A., B., C. și D., avocat X. și a dispus și desemnarea de apărători din oficiu pentru recurenții inculpați. A fost respinsă cererea formulată de inculpații A., B., C. și D. privind suspendarea executării hotărârii, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. IV. Examinând, pe fond, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Recursurile în casație declarate de inculpații A., B., C. și D. au fost admis în principiu cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Prioritar analizei motivelor invocate de către recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesară expunerea unor considerații teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză. Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate. Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege. Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei. Dispozițiile precizate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective. În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, instanța de recurs în casație constată că recurenții inculpați au formulat critici privind atât hotărârea primei instanțe, cât și a instanței de apel, apărarea inculpaților susținând că aceste instanțe au depășit cadrul legal prin condamnarea inculpaților pentru fapte ce nu au fost corect incadrate juridic, și sub acest aspect, a concluzionat că singura încadrare juridică rațională pe care o pot primi faptele descrise este aceea de trafic de persoane în scopul executării unei munci sau îndeplinirii unui serviciu cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate în prezent dezincriminată. Așa cum s-a arătat, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârea recurată și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt. În speță, inculpații A., B., C. și D. au fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. În fapt, s-au reținut în sarcina inculpaților următoarele: Fapta inculpatului C. care, în perioada 2009 - 2016, prin acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, acționând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de optsprezece victime majore - J., E., I., F., K., L., G., V., H., M., N., O., U., P., Q., R., T. și S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuții lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetățenilor italieni Y., Z., AA. și BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forțat de către cetățenii italieni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată și în stare de recidivă, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen. Fapta inculpatului B. care, în perioada 2009 - 2016, prin acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, acționând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de treisprezece victime majore - J., E., I., F., K., L., V., M., N., P., R., T. și S. pe care, personal sau împreună cu alte persoane, contra unei contribuții lunare cuprinse între 100-150 de euro, le transporta în Italia, unde le preda cetățenilor italieni Y., Z., AA. și BB., în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forțat de către cetățenii italieni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. Fapta inculpatului D. care, în perioada 2009 - 2016, prin acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, acționând prin inducere în eroare, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, a recrutat un număr de treisprezece victime majore - J., I., F., K., G., V., H., N.,