ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 iulie 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei penale nr. 12/A din data de 30 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113/29 aprilie 2024 Tribunalul Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 (1) (a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. 2014 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (faptă din perioada noiembrie 2013 - septembrie 2016, persoana vătămată C.). În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. (a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și lit. (b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa cu închisoarea: durata reținerii din 08.12.2016; durata arestării preventive din perioada 09.12.2016 - 16.12.2016;durata arestului la domiciliu de la data de 16.12.2016 la 05.10.2018.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 (1) (f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul A. sub aspectul infracțiunilor de:

-proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen. (faptă din perioada octombrie 2005 - aprilie 2007, vizând martora "D.";

-trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1(a) și (b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din perioada ianuarie 2007 - iunie 2007, vizând martorele E. și F.);

-trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 și (2) raportat la art. 210 alin. 1(a) și (b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din perioada 2006 - vara anului 2007, vizând martorele G., H. și I.);

-spălare de bani (în formă continuată), prevăzută de art. 29 alin. 1(c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C. pen. 2014 (faptă din perioada 2006 - 2015);

-instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 alin. 1(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din 2007, vizând imobilul situat în municipiul Galați, b-dul x, nr. 13, jud. Galați);

-instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 alin. 1(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din 2010, vizând imobilul situat în municipiul Galați, str. x, jud. Galați);

-instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 alin. 1(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din 2010, vizând imobilul situat în municipiul Galați, Cartier Aurel Vlaicu, str. x, jud. Galați);

-instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 alin. 1(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din 2011, vizând imobilul situat în municipiul Galați, str. x, jud. Galați);

- instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 alin. 1(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din 2013, vizând imobilul situat în municipiul Galați, strada x nr. 186, județul Galați)

A condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 (1) (a) C. pen., cu aplicarea art. 5 (1) C. pen. 2014 (faptă din perioada aprilie 2013 - decembrie 2016, persoana vătămată J.). În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. (a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și lit. (b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În temeiul art. 38 (1) și art. 39 (1) (b) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în przenta cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 632/20.10.2017 a Tribunalului Galați (modificată și definitivă prin decizia penală nr. 1086/A/26.10.2018 a Curții de Apel Galați) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 (1) raportat la art. 188 (1) C. pen. (faptă din data de 28.02.2016), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an și 2 luni închisoare la 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. (a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și lit. (b) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În temeiul art. 72 (1) C. pen., a dedus din pedeapsa cu închisoarea: durata reținerii din 08.12.2016; durata arestării preventive din perioada 09.12.2016 - 16.12.2016; durata arestului la domiciliu de la data de 16.12.2016 la 05.10.2018; durata reținerii și arestului la domiciliu de la 18.03.2016 la 23.08.2016 (sentința penală nr. 632/20.10.2017 a Tribunalului Galați); pedeapsa executată în baza sentinței penale nr. 632/20.10.2017 a Tribunalului Galați de la 30.10.2018 la 21.11.2021.

În temeiul art. 396 (6) în referire la art. 16 (1) (f) teza II C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul B. sub aspectul infracțiunilor de: complicitate la proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen. (faptă din perioada octombrie 2005 - aprilie 2007, vizând martora "D."); trafic de persoane, prevăzută de art. 210 (1) (a) și (b) C. pen., cu aplicarea art. 35 (1)și art. 5 (1) C. pen. (faptă din perioada ianuarie 2007 - iunie 2007, vizând martorele E. și F.); trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 și (2) raportat la art. 210 (1)(a) și (b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C. pen. (faptă din perioada 2006 - vara anului 2007, vizând martorele G., H. și I.); instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 (1)(a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 (1) C. pen. (faptă din 2007, vizând imobilul situat în municipiul Galați, str. x, a sc. 6, p. 96, jud. Galați); instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 53 alin. 3 C. pen. în referire la art. 29 (1) (a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 (1) C. pen. (faptă din 2013, vizând imobilul situat în municipiul Galați, strada x nr. 3 (fostă ȘtiinȚei nr. 58), jud. Galați).

În temeiul art. 112 (1) (a) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor sume: de la inculpatul A. suma de 181.000 euro în echivalent RON la data plății; de la inculpatul B. suma de 156.400 euro în echivalent RON la data plăți.

În temeiul art. 249 alin. 1 C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize deținute de K. în ceea ce privește: imobil situat în extravilanul comunei Cuca, jud. Galați, identificat în tarlaua x, parcela x, având nr. cadastral x, înregistrat în cartea funciară numărul x, constituit din 10.000 mp teren arabil, achiziționat în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/08.05.2015; imobil situat în extravilanul comunei Cuca, jud. Galați, intabulat în cartea funciară nr x, același număr cadastral, constituit din 46.000 mp teren arabil, număr tarla x, număr parcelă 5, achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.11.2015.

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., s-a menținut ca legală și temeinică măsura sechestrului asigurător instituit asupra: imobil situat în mun. Galați consistând în apartamentul nr. x, str. x 2, având nr. cadastral x, înregistrat în cartea funciarĂ nr. x, achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.06.2000, de către A. căsătorit cu K. (doar asupra cotei indivize deținute de inculpatul A.); imobil situat în intravilanul comunei Cuca, jud. Galați, intabulat în cartea funciară nr. x, cu același număr cadastral, constituit din 1854 m.p. teren, tarlaua x, nr. parcelă 302, achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.04.2005, de către A. căsătorit cu K. (doar asupra cotei indivize deținute de inculpatul A.); imobil situat în extravilanul comunei Cuca, jud. Galați, identificat în tarlaua x, parcela x, având nr. cadastral x, înregistrat în cartea funciară numărul x, constituit din 10.000 mp teren arabil, achiziționat în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/08.05.2015; imobil situat în extravilanul comunei Cuca, jud. Galați, intabulat în cartea funciară nr x, acelși număr cadastral, constituit din 46.000 mp teren arabil, număr tarla x, număr parcelă 5, achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.11.2015 de către A. căsătorit cu K. (doar asupra cotei indivize deținute de inculpatul A.); imobil situat în municipiul Galați, Blvd. Traian Vuia 13, apartament 3, jud. Galați, achiziționat în baza actului notarial autentificat sub numărul x/12.07.2007, deținut în drept de L. și M.; imobil situat în municipiul Galați, strada x nr. 186, județul Galați, având număr cadastral compus din teren curți - construcții în suprafață totală real măsuratăde 685 mp (suprafața în acte 665 mp) și construcțiile edificate pe acest teren constând în C1 - locuință, C2 - anexă și C3 - anexă din tablă cu destinația garaj, achiziționat în baza actului notarial autentificat sub numărul x/09.01.2013, deținută în drept de N. și O.; imobil situat în municipiul Galați, Cartier Aurel Vlaicu, str. x 24, apartament 14, jud. Galați, cu o suprafață de 73 mp, cu nr. cadastral x;14, înregistrat în cartea funciară nr. x, deținut în drept de P. și K..

A revocat măsura sechestrului asigurător instituit asupra: imobil situat în municipiul Galați, str. x 9, apartament 60, jud. Galați, constituit din 52 mp suprafață utilă, achiziționat în baza actului notarial autentificat sub numărul x/30.03.2010, având numărul cadastral x, înregistrat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Galați; imobil situat în municipiul Galați, str. x 9, apartament 74, jud. Galați, cu numărul cadastral x;74, înregistrat în cartea funciară, achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/16.06.2011; imobil situat în municipiul Galați, strada x 3 (fostă Științei 58), jud. Galați, format din suprafața de teren curți construcții 850 mp, real măsurată de 867 mp și construcția edificată pe acest teren, C1 - cu destinația de locuință edificată în regim de parter și mansardă cu o suprafață construită la sol de 249,46 mp și o suprafață utilă desfășurată de 301,47 mp, imobilul fiind intabulat în Cartea Funciară nr. x a localității cadastrale Galați, având număr cadastral - teren și -C1 - construcția, achiziționat în baza actului notarial autentificat sub numărul x/26.06.2013 la prețul de 600.000 RON; imobil situat în municipiul Galați, str. x 7, apartament 96, jud. Galați, în suprafață utilă de 68,18 mp, înscris în cartea funciară a municipiului Galați cu numărul x.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații A. și B. în vederea introducerii în Sistemul de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat inculpații A. și B. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 50.000 RON fiecare.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., a dispus avansarea onorariilor avocaților din oficiu din fondurile Ministerului Justiției (av. Q. - 942 RON, av. R. - 2040 RON).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A. și B..

Prin decizia nr. 122/A din 31 ianuarie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și B., s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 113/29.04.2024 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2017, în rejudecare:

S-a redus de la 4 ani închisoare la 3 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

S-a menținut dispoziția de executare a pedepsei în regim privativ de libertate. S-a redus de la 5 ani închisoare la 3 ani și 9 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014. S-a redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. de la 6 ani și 2 luni închisoare la 4 ani și 11 luni închisoare.

A fost menținută dispoziția de executare a pedepsei în regim privativ de libertate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. . 122/A din 31 ianuarie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori au declarat recurs în casație inculpații B. și A. la data de 6.03.2025.

Procedura de comunicare a recursului în casație cu părțile a fost îndeplinită.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 13.05.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpații B. și A. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut prev.de art. 438 alin. (1) pct. (7) și pct. (8) C. proc. pen.

Inculpații B. și A. au criticat decizia penală nr. 122/A din 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, au invocat cazurile de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. (7) și pct. (8) C. proc. pen., și au solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 122/A din 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și, rejudecând, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (5), rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaților pentru presupusa săvârșire a infracțiunii prev. și ped. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014.

În subsidiar au solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. înlăturarea greșitei aplicării a legii, respectiv încetarea procesului penal în raport cu inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și ped. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014.

Totodată, prin cererea formulată de inculpații prin apărător ales a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat.

În esență, s-a susținut că decizia din apel nu conține o motivare, după cum nu conține descrierea faptei realizată de către instanța de control și nici achiesarea la descrierea faptei realizată de către instanța de fond. În ceea ce privește solicitarea de achitarea a inculpatului A., având în vedere lipsa tipicității infracțiunii de trafic de persoane care vizează persoana vătămată C. transpare prin raportare la lipsa oricăror acte de exploatare din partea inculpatului A. în raport de această persoană.

Contrar celor reținute în decizia care face obiectul prezentului recurs în casație, că în cauză inculpatul A. nu a acționat în condițiile prev. de dispozițiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul în care, în fapt, nu au existat acte de inducere în eroare, nici acte de constrângere, instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane în raport de numita C., deși ansamblul probator, cu precădere declarațiile acestei persoane, contrazic această teză.

Or, contrar susținerilor apărătorului inculpaților, Curtea a reținut că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpați. Așadar, situația de fapt și vinovăția celor doi inculpați în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 persoana vătămată C., respectiv persoana vătămată J. au fost corect stabilite de către prim instanță, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.

De altfel, pentru inculpatul B., apărarea a arătat că, soluția de condamnare pronunțată în prezenta cauză a fost fundamentată pe o declarație a persoanei vătămate din etapa urmăririi penale in rem, declarație pe care nu a menținut-o, arătând că aceasta nu corespunde adevărului.

Mai mult decât atât, a susținut și faptul că la momentul de debut al activității în discuție persoana vătămată a consimțit să practice prostituția, consimțământul fiind valabil, neviciat, cu atât mai mult cu cât aceasta practica prostituția și anterior oricărui contact cu inculpatul B.. Examinând modul efectiv și concret în care instanța de apel a circumscris fapta dedusă judecății la încadrarea juridică în temeiul căreia a dispus condamnarea recurentului, rezultă că în cauză s-a produs o grava eroare de drept.

Față de aceste argumente, recurentul inculpat B., prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului în casație declarat împotriva deciziei penale recurate, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 210 C. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta privește situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.. Astfel, în concret, a făcut trimitere la decizia recurată prin care recurentul inculpat B. a fost condamnat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 (faptă din perioada aprilie 2013- decembrie 2016 persoana vătămată J.).

Recurentul a susținut că o primă carență se referă la perioada reținută cu titlu de perioadă infracțională. Sub aspect probator, acuzația în raport de numita J. este susținută de declarația acesteia din etapa urmăririi penale, fiind infirmată de cele date în fața instanței de judecată. Dincolo de aspectele invocate mai sus, inculpatul a arătat că numita J. a încetat să practice prostituția în folosul inculpatului B. cel mai târziu data de 11.11.2016, persoana vătămată nu s-a mai prostituat în folosul inculpatului B., astfel încât, fapta a fost comisă în perioada cuprinsă între aprilie 2013- 11 noiembrie 2016. Cu privire la această susținere, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (de la 3 la 10 ani) dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. prescriau un termen de prescripție a răspunderii penale de 8 ani.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul B. a mai arătat, că în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (2) din anexa 1 la Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență, respectiv ale art. 64 alin. (5) din anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prevenirea stării de urgență, care exceptează de la suspendarea procesului cauzele care au ca obiect printre altele spălarea banilor fără a distinge după cum acestea au fost comise în timpul stării de urgenta sau anterior acesteia.

Mai mult decât atât, a susținut și faptul că inculpatul B. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în prezenta cauză, motiv pentru care aceasta nu a fost suspendată în cursul celor 60 de zile în interiorul cărora a fost declarată starea de urgenta, mărturie în acest sens fiind faptul că la data de 08.05.2020, anterior ridicării stării de urgenta (15.05.2020), au avut loc dezbaterile în apel în primul ciclu procesual.

S-a solicitat să se aibă în vedere, faptul că nu s-a suspendat cursul prescripției răspunderii penale pe durata stării de urgenta, termenul general de prescripție împlinindu-se la data de 7 iunie 2020, anterior pronunțării deciziei în apel, respectiv la data de 28 iulie 2020.

Prin încheierea din 13 mai 2025, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 122/A din 31 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017. S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data 24 iunie 2025, cu citarea recurenților-inculpați și a persoanelor vătămate C. și J.. S-a încunoștințat apărătorul ales al recurenților-inculpați, iar în ipoteza în care nu confirmă prezența la termenul de judecată acordat, se emite adresă la Baroul București pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată inculpații B. și A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererilor de recurs în casație a rezultat și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, domiciliul, precum și semnătura apărătorului ales, avocat S., fiind atașată împuternicirea avocațială.

S-a reținut că în cauza de față, recurenții inculpați B. și A. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat".

Având în vedere de motivele invocate, respectiv lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată (antamând, printre altele, chestiunea neprevederii în legea penală a faptelor care li se impută și dezincriminarea unor fapte), din perspectiva condițiilor formale, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și A. este admisibilă în principiu.

Examinând recursurile în casație formulate de recurenții inculpați B. și A., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În esență, inculpații A. și B. au invocat cazurile de recurs în casație prev de art. 438 pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., și au solicitat să se constate că, în mod greșit, au fost condamnați, pentru infracțiunea de trafic de persoane, nefiind întrunite elementele de tipicitate întrucât nu au existat acte de inducere în eroare și nici de constrângere, lipsa oricăror acte de exploatare, precum și că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpații A. și B. ce au susținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de persoane.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că în perioada noiembrie 2013 - septembrie 2016, în baza aceleași rezoluții infracționale, a îndemnat, înlesnit și tras foloase recrutând și traficând pe persoana vătămată majoră C. în vederea practicării de bunăvoie a prostituției iar ulterior a acționat asupra aceleași persoane vătămate majore prin constrângere fizică și psihică, prin inducere în eroare și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința și de starea de vădită vulnerabilitate, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, suma de bani obținută de aceasta (aproximativ 110.000 euro) fiind însușită în cea mai mare parte de A..

În sarcina inculpatului B. s-a reținut că în perioada aprilie 2013- decembrie 2016, în baza aceleași rezoluții infracționale, a îndemnat, înlesnit și tras foloase recrutând și traficând pe persoana vătămată majoră J. în vederea practicării de bunăvoie a prostituției iar, ulterior, a acționat asupra acesteia prin constrângere fizică și psihică, prin inducere în eroare și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința și de starea de vădită vulnerabilitate, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, suma de bani obținută de aceasta în cuantum de aproximativ 430.000 euro fiind însușită în cea mai mare parte de inculpat.

Potrivit art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 17 iulie 2009, în vigoare de la 01 februarie 2014, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Obiectul juridic este constituit, pe de o parte, din relațiile sociale care se referă la libertatea persoanei, iar pe de altă parte, din relațiile sociale care se referă la respectarea demnității, protejarea integrității corporale sau sănătății, împotriva faptelor de exploatare a acesteia și de transformare a persoanei într-un mijloc de obținere a unor beneficii materiale. Obiectul material al infracțiunii, poate fi reprezentat de corpul persoanei, în măsura în care se acționează în mod nemijlocit asupra acestuia. Infracțiunea de trafic de persoane are ca obiect material corpul persoanei în situația în care părțile vătămate au fost recrutate în vederea practicării prostituției prin inducere în eroare, apoi cazate și supuse unor violențe.

În cauză, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă săvârșită asupra persoanelor vătămate C. și J., instanța de control judiciar a reținut că inculpații au efectuat acte de recrutare, în sensul arătat anterior, respectiv, după identificarea persoanelor, potențiale victime, persoana tinere, necăsătorite, dar fără o experiență de viață, au acționat prin inducerea în eroare prin metoda "loverboy" pentru a le convinge să practice prostituția în folosul lor, profitând de atașamentul emoțional dezvoltat de acestea față de ei. Ambii inculpați ascundeau față de victime starea civilă, lăsând impresia fie că nu sunt căsătoriți, fie că sunt căsătoriți dar că nu au relații bune cu soțiile și că sunt dispuși să divorțeze în orice moment. Inculpații asigurau victimelor traficate transportul, cazarea în Italia, "strada" pe care să practice prostituția, stradă care potrivit spuselor lor le aparținea, cu promisiunea împărțirii în mod egal a veniturilor obținute astfel și cu promisiunea achiziționării pe numele tinerelor a unor bunuri imobile. Ulterior, inculpații se foloseau de constrângere fizică și psihică pentru a le determina pe victimele traficate să continue activitatea de prostituție.

Așadar, contrar susținerii celor doi inculpați, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de aceștia, iar situația de fapt și vinovăția celor doi în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. 2014, privind pe persoana vătămată C., respectiv persoana vătămată J. au fost corect stabilite de prima instanță și instanța de control judiciar, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise, în cauză fiind întrunite toate condițiile atașate elementului material.

Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane se poate realiza în una din modalitățile sale, prin recrutare și de cele mai multe ori, recrutarea se realizează prin inducerea în eroare a victimei. Pentru a putea fi reținută infracțiunea de trafic de persoane, este necesar ca modalitățile elementului material să fie săvârșite prin folosirea anumitor mijloace, cum sunt: amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda ori înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Aceste mijloace reprezintă condiții ale elementului material. În lipsa lor nu se poate reține săvârșirea infracțiunii analizate, fiind vorba despre îndeplinirea unor condiții alternative, iar nu cumulative. Satisfacerea oricăreia dintre acestea este suficientă pentru întregirea elementului material.

Susținerea inculpaților în sensul că nu au existat acte de inducere în eroare este neîntemeiată, întrucât inducerea în eroare a unei persoane, constă în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a o recruta, transporta, transfera, caza sau primi, în vederea exploatării.

De asemenea, infracțiunea de trafic de persoane este o infracțiune de pericol, care se consumă în momentul realizării oricăreia dintre modalitățile elementului material, dacă fiecare dintre aceste acte au fost realizate în scopul exploatării unei persoane. În cazul acestei infracțiuni, rezultatul constă într-o stare contrară celei existente anterior, în care este afectată desfășurarea normală a relațiilor sociale legate de obiectul ocrotirii penale, care constă în apărarea libertății fizice, în principal, precum și în apărarea libertății psihice, a vieții, integrității fizice și sănătății persoanei. Urmarea imediată constă, așadar, în crearea unei stări de pericol, în ceea ce o privește pe victimă, pericolul fiind reprezentat de posibilitatea exploatării acesteia. Fiind vorba despre o infracțiune de pericol, în cazul infracțiunii privind traficul de persoane, nu este necesară cercetarea aspectului legat de producerea urmării imediate, pentru a se reține consumarea acesteia.

Natura criticilor formulate de recurenți țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludenta probelor administrate în cauză ori suficiența acestora. Criticile recurenților referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective în sensul că nu au existat acte de inducere în eroare, reprezintă în realitate chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, practic vizează probatoriul administrat cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în fața celorlalte instanțe, se impun a fi respinse ca nefondate.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor

Concluzionând, Înalta Curte constată că există concordanță deplină între fapta comisă de recurenții inculpați A. și B., astfel cum a reținută de instanța de apel și modelul descris de legiuitor în norma de incriminare, fiind, așadar, îndeplinite condițiile de tipicitate ce caracterizează infracțiunea de trafic de persoane.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație invocat de inculpați prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", Înalta Curte reține că acesta privește situațiile în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

Pentru a se constata incidența acestui motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal trebuie apreciată prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Astfel, de pildă, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având însă în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen.

În jurisprudența instanței supreme, s-a apreciat că se circumscrie acestui caz de recurs în casație critica soluției de încetare a procesului penal întemeiată greșit pe intervenirea prescripției răspunderii penale atunci când aceasta a fost pronunțată fără a se ține seama de cererea inculpatului de continuare a procesului penal formulată în temeiul art. 18 din C. proc. pen. (deciziile nr. 262/RC din 17 octombrie 2014, nr. 234/RC din 26 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) ori când au fost aplicate dispozițiile art. 153 - art. 156 din C. pen., fără, însă, să fi fost incidente (deciziile nr. 251/RC din 20 iunie 2019, nr. 174/RC din 15 mai 2019, nr. 286/RC din 22 septembrie 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Însă, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, situație care permite analizarea recursului în casație formulat în cauză.

Contrar celor susținute de inculpați, Înalta Curte constată că termenul general al prescripției răspunderii penale nu era împlinit la data pronunțării deciziei în apel.

Astfel, în prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională".

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:

"72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

În sensul celor de mai sus este Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Prin Decizia nr. 16 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1229 din 06 decembrie 2024) s-a stabilit că:

"1. Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripției răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție, numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este C. pen. sau legislația specială conținând dispoziții penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 și 24 iunie 2018.

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispozițiile C. pen. în vigoare în perioada menționată constituind legea penală mai favorabilă indiferent de natura infracțiunii deduse judecății.

Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpat se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care cei doi recurenți inculpați au fost condamnați.

Termenul de 8 ani, de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 210 alin. (1) lit a din C. pen., plecând ca dată de începere a curgerii a termenului din decembrie 2016 și luând în considerare suspendările termenelor de prescripție din perioada stării de urgență pe durata a 60 de zile, nu s-a împlinit la data pronunțării deciziei recurate, r