ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 178 din 10.04.2023, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (fapta din data de 16.01.2022).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 16.01.2022, ora 23:21 la 17.02.2022.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., după rămânerea definitivă sentinței, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A. care la data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său, victima B., după ce, aceasta din urmă a lovit cu un bici, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit, cauzându-i o leziune incompatibilă cu viața, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 195 C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. și a art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1089/A din data de 06.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 178/10.04.2023 a Tribunalului Galați și s-a înlăturat dispozițiile privind condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C. pen. și, în rejudecare:

S-a constatat că prin încheierea din data de 14.09.2023 a Curții de Apel Galați s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății, din infracțiunea de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare (conform art. 60 C. pen.) pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din 16.01.2022).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata măsurilor preventive, respectiv reținerea și arestarea preventivă de la data de 16.01.2022 la data de 17.02.2022.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 424 alin. (2) în referire la art. 399 alin. (1) și art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat că la data pronunțării prezentei hotărâri, măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză față de inculpatul A. încetează de drept.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 178/10.04.2023 a Tribunalului Galați.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 05 decembrie 2023, inculpatul A., prin avocat C., cu împuternicire avocațială la dosar prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casație și, în principal, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal și, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În esență, s-a arătat că în cauză soluția de condamnare la o pedeapsa cu închisoarea cu privare de libertate este greșită, indiferent de încadrarea juridică dată faptei (lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., raportat la art. 199 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., sau infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.), având în vedere că în cauza supusă judecății existau probe/indicii temeinice ce rezultă din înregistrarea cu camerele de supraveghere cu privire la o cauză de încetare a procesului penal respectiv cauza justificativă a legitimei apărări (art. 19 C. pen.), cât și o cauză de neimputabilitate, respectiv aceea a excesului neimputabil (art. 26 C. pen.) ale căror efecte se extind asupra tuturor participanților.

Apărarea a arătat că a apelat la starea de fapt privind cauza de neimputabilitate, datorită modului diferit de a stabili dacă apărarea inculpatului era sau nu proporțională cu atacul victimei, respectiv legitimă apărare sau exces neimputabil.

Astfel, în ceea ce privește faptul că un cuțit ar crea o disproporție între cele două părți, trebuie să se aibă în vedere că victima era o persoană tânără (30 de ani), mult mai puternică constituție robustă, în stare de ebrietate, înarmată cu un lemn/bici/obiect contondent, iar inculpatul o persoană mult mai în vârstă - de 60 ani, inferioară din punct de vedere fizic, cuțitul echilibrând această disproporție sau ar justifica tulburarea inculpatului aflat sub impactul unor lovituri puternice cu un obiect contondent, în urma căreia i s-au creat echimoze, hematom, excoriații și fractură fără deplasare orbito-temporal stâng, potrivit raportului de primă expertiză medico - legală nr. 29/A1-D/17.01.2022.

Apărarea a mai criticat faptul că instanța de apel a respins administrarea de probatorii, respectiv audierea soției inculpatului, întrucât aceasta nu a fost audiată nici în primă instanță, precum și vizionarea în mod nemijlocit a înregistrării video de pe camerele de supraveghere, întrucât administrarea acestor probe ar fi putut da posibilitatea instanței de control judiciar de a constata în mod nemijlocit cauza de neimputabilitate, respectiv legitima apărare prevăzută/excesul neimputabil.

De asemenea, potrivit celor anterior prezentate, se poate retine depășirea legitimei apărări ca fiind circumscrisă excesului neimputabil, nicidecum circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.

În concluzie, a arătat că prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și conferă instanței de recurs în casație posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare menționat, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor care vizează vinovăția.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

IV. Prin încheierea din 07.02.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, fiind respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07.02.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

De asemenea, nu poate fi invocat acest caz de casare pentru a se obține schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și al solicitării de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., vizează, în esență, incidența cauzei justificative a legitimei apărări, precum și a cauzei de neimputabilitate a excesului imputabil, respectiv existența unei disproporții de forțe între inculpat (persoană în vârstă, de 60 de ani și victimă (persoană tânără, de 30 de ani, mult mai puternică, constituție robustă, în stare de ebrietate, înarmată cu un cu un lemn/bici/obiect contondent), fapt ce ar conduce la existența unei tulburări din partea inculpatului, aflat sub impactul unor lovituri puternice.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că la data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condițiile în care atât acesta cât și inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce B. l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuțit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă și a condus în scurt timp la decesul victimei.

Instanța supremă, analizând motivele invocate de inculpat, apreciază că în realitate nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii, ci se contestă situația de fapt, respectiv se încearcă, contrar celor reținute de instanța de apel, să se acrediteze ideea că inculpatul a acționat în mod justificat sau fără vinovăție, iar apărarea a fost proporțională cu gravitatea atacului având în vedere circumstanțele producerii evenimentului și persoanele implicate.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuție stabilirea unei alte situații de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză. Practic, pentru a se ajunge la concluzia solicitată de inculpat, este necesară o reinterpretare a probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. prin raportare la art. 199 alin. (1) C. pen. (violența în familie), cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (circumstanța atenuantă a legitimei apărări).

Prin urmare, faptele inculpatului vor fi analizate din perspectiva acestei încadrări juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Așadar, potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esență, că infracțiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenție a vieții, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condițiile în care atât acesta cât și inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce fiul său l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuțit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă și a condus în scurt timp la decesul victimei.

În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Or, analizând acțiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte reține că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de omor săvârșite de inculpatul A..

Astfel, prin acțiunea sa, de lovire a victimei cu un cuțit în zona piciorului stâng, s-a produs urmarea imediată cerută de lege, respectiv decesul victimei B., existând legătură de cauzalitate între conduita inculpatului și urmarea imediată, în sensul în care moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei masive.

Așadar, în dezacord cu apărarea, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 188 alin. (1) C. pen., fiind realizată corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.

Practic, se constată că, în realitate, recurentul nu invocă faptul că acțiunea sa nu este tipică, ci că există o presupusă cauză justificativă, respectiv legitima apărare, reglementată de art. 19 C. pen., conform căreia nu constituie infracțiune fapta inculpatului care acționează pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

De asemenea, se mai invocă și existența unei cauze de neimputabilitate, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen., respectiv excesul neimputabil, potrivit căreia nu este imputabilă fapte prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacatului.

Or, aceste critici, pentru a fi examinate, presupun reanalizarea materialului probator și reinterpretarea situației de fapt, aspecte care nu sunt în căderea instanței de recurs în casație, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În calea extraordinară a recursului în casație, astfel cum s-a reliefat, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat acțiunile/inacțiunile reglementate în art. 188 alin. (1) C. pen. și nici nu se poate, astfel cum anterior s-a precizat, să se constate incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Mai mult, prin reținerea unei cauze justificative sau de neimputabilitate, nu se poate ajunge la concluzia dorită de apărare, că fapta nu este prevăzută de legea penală pentru a se putea dispune achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte constată că din examinarea hotărârii atacate, se observă că instanța de apel a analizat aceste argumente ale apărării, înlăturându-le motivat.

Referitor la critica inculpatului vizând respingerea administrării unor probe de către instanța de apel, precum și la solicitarea acestuia privind reexaminarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, Înalta Curte reamintește că legea nu prevede competența de a readministra probe sau de a administra probe noi cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, instanța de recurs în casație fundamentându-și întotdeauna soluția pe baza faptelor definitiv constatate.

Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în realitate, aspectele criticate de recurent nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A., care în data de 16.01.2022, în jurul orelor 14:00, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său B., în condițiile în care atât acesta cât și inculpatul se aflau în stare de ebrietate, imediat după ce B. l-a lovit cu un bici din lemn de trei ori, inclusiv în zona capului, inculpatul A. a lovit cu un cuțit în zona piciorului stâng, ceea ce a provocat o hemoragie externă masivă și a condus în scurt timp la decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1089/A din data de 06 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.