ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 468/2012

Asupra recursurilor de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. lll din 8 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.F.C., la 10 ani închisoare și interzicerea pe durata de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen., aplicându-i-se dispozițiile art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen. S-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 aprilie 2011, la zi.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată, parte civilă P.A.C. prin reprezentant legal mama, Ș.C.A., și pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă. A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către partea vătămată, parte civilă și la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din 10 mai 2011, dat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 535/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

S-a reținut în sarcina sa, că în data de 19 aprilie 2011, a atras-o la domiciliul său pe minora P.A.C. unde a încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual și, pentru că nu a reușit a introdus în vaginul acesteia degetul mare cauzându-i leziuni. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În raport de recunoașterea inculpatului și probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că, în data de 19 aprilie 2011, în jurul orelor 15,00, inculpatul A.F.C., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se deplasa spre locuința sa, a văzut pe minora P.A.C., în vârstă de 4 ani și 9 luni, separată de grupul de copii ce se jucau pe stradă.

Inculpatul a ridicat-o în brațe și i-a propus să meargă la domiciliul acestuia pentru a se juca pe calculator. Minora a acceptat, astfel că inculpatul a luat-o pe umeri și s-a deplasat la domiciliu. În locuință, a dezbrăcat-o pe victimă de pantaloni și lenjeria intimă și a încercat să întrețină cu ea un raport sexual, însă nu a reușit, apoi a introdus degetul mare de la mâna dreaptă în vaginul minorei, provocându-i leziuni ce au necesitat 6-7 zile timp de îngrijiri medicale în vederea vindecării. În tot timpul acestei agresiuni, minora a plâns și a cerut inculpatului să o lase să plece, însă inculpatul și-a încetat agresiunea în momentul în care a auzit că cineva intră pe poarta locuinței, ceea ce l-a determinat să se îmbrace și să o îmbrace și pe victimă, trimițând-o să se joace pe calculator.

Instanța de fond a apreciat, că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) teza I C. pen., pentru care a se dispus condamnarea. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a dat eficiență dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., precum și celorlalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca urmare, având în vedere, că împrejurare de natură să agraveze răspunderea penală, vârsta mică a minorei, dar și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră încă de la începutul cercetărilor, și comportamentul său după săvârșirea faptei, dând dovada că a realizat consecințele faptei sale și că regretă acțiunea sa, instanța i-a aplicat pedeapsa închisorii în cuantum de 10 ani, cu executare prin privare de libertate, și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., fapta sa concretă făcându-l în mod evident nedemn de exercitarea acestor drepturi, iar ca pedeapsă accesorie s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Din durata pedepsei s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive. Cum instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, și a constatat că în continuare pentru înlăturarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acestuia în libertate, a apreciat că se impune privarea de libertate și a menținut măsura arestării preventive. Victima minoră, prin reprezentantul său legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, inculpatul fiind de acord, astfel că instanța a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpat la plata acestei sume. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inculpatul A.F.C.

și partea civilă P.A.C. Parchetul și partea civilă au susținut aceleași motive de netemeinicie, în legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, care, în opinia acestora, este prea mică, în raport cu gravitatea faptei comise. Inculpatul, prin apărătorul său, a susținut că pedeapsa este foarte mare și nu ține seama de atitudinea sinceră și în general de circumstanțele pozitive ce se pot reține în favoarea inculpatului. Prin decizia penală nr. 90/ A-MF din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vâlcea, de inculpatul A.F.C.

și de partea civilă P.A.C., împotriva sentinței penale nr. 111 din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. 2280/90/2011. A fost menținută starea de arest a apelantului inculpat A.F.C. și deduce la zi arestul preventiv. A fost obligat apelantul inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Așa cum a constatat instanța din probatoriul administrat, în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul și l-a însușit, pe 19 aprilie 2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a atras-o pe minora P.A., în vârstă de 4 ani și 9 luni, în domiciliul său, pentru a întreține cu aceasta un raport sexual, însă, nereușind a folosit degetul provocându-i minorei leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale.

S-a apreciat că infracțiunea comisă și recunoscută de inculpat se înscrie în categoria infracțiunilor de o gravitate sporită, datorită valorilor sociale cărora le aduce atingere, cât și consecințelor pe care le produce, însă, gravitatea infracțiunii nu este singurul criteriu pe baza căruia se determină sancțiunea concretă. Inculpatul a manifestat în fața instanței o poziție sinceră, regretând profund faptele pe care le-a comis, și sub influența consumului de alcool, a fost de acord să despăgubească victima cu sumele de bani pe care le-a solicitat. Din fișa de cazier judiciar, rezultă că acesta în antecedență se prezintă ca o persoană fără trecut infracțional, este tânăr, integrat în familie și societate.

În acest context al tuturor datelor ce caracterizează persoana inculpatului și fapta sa, instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 10 ani, cu executare în regim de detenție, reprezintă, totuși, în opinia curții, o sancțiune serioasă și echilibrată. În sistemul actual de drept, pedeapsa nu mai reprezintă o retribuire a răului pentru răul produs, ci ea trebuie să îndeplinească, pe lângă funcția coercitivă de exemplaritate și una de reintegrare socială și de reeducare a inculpatului, deziderate care nu se pot atinge în afara proporționalității dintre sancțiune și interesul general ce trebuie atins, prin aplicarea acesteia. Instanța de prim contro judiciar a apreciat că pedeapsa la care s-a oprit prima instanță, respectă cerințele unei juste individualizări, atât din perspectiva criteriilor stabilite de lege cât și a funcțiilor ei, astfel încât nu se pune problema modificării regimului sancționator.

Împotriva cestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul A.F.C., criticând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate. În recursul său, parchetul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor și majorarea pedepsei aplicată inculpatului, întrucât aceasta este prea mică în raport cu gravitatea faptei comise. În recursul său, inculpatului A.F.C. a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă. Înalta Curte, examinând recursurile declarate în raport de motivul invocat care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este fondat, iar recursul declarat de inculpatul A.F.C. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Verificând actele dosarului se reține că instanța de fond și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport cu materialul probator administrat în cauză, însă pedeapsa ce i-a fost aplicată este greșit individualizată, instanțele acordând semnificație deosebită circumstanțelor personale ale inculpatului și minimalizând celelalte criterii de individualizare în prevăzute de art. 72 C. pen., Potrivit art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în cazul recunoașterii vinovăției instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. Legiuitorul a prevăzut că sancțiunea ce se aplică în cazul procedurii simplificate, prevăzută de art. 320* C. proc. pen., se individualizează între limita minimă specială și limita maximă specială, astfel că apare evident că pedeapsa principală trebuie stabilită prin raportare la acești parametri, prin prisma tuturor împrejurărilor de circumstanțiere prevăzute în conținutul art. 72 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, pentru ca pedeapsa sa-și realizeze funcțiile și scopul astfel cum sunt definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, în cuantum de 10 ani închisoare, nu răspunde principiului proporționalității între gravitatea faptei cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracțiunea săvârșită, viol prevăzută de art. în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., asupra părții vătămate în vârstă de numai 4 ani și 9 luni.

Raportat la pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă, inculpatul luând-o pe partea vătămată din grupul de copii cu care se juca și ducând-o la domiciliul său, unde a dezbrăcat-o pe minoră, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința, a încercat să întrețină cu ea un raport sexual, după care i-a produs acesteia, în urma introducerii în vagin a degetului mare de la mâna dreaptă, mai multe leziuni, de consecințele faptei asupra stării sănătății fizice a victimei și trauma psihică suferită de aceasta, cu posibile consecințe pe termen lung, se apreciază că aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de textul de lege incriminator este în măsură să realizeze funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, precum și scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că pericolul social concret al faptei și circumstanțele personale ale inculpatului nu justifică aplicarea unei pedepse la minimul special rezultat în urma reducerii cu 1/3 la care se referă art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., impunându-se majorarea ei. Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei și periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, rezultate din modalitatea în care a comis fapta, asupra unui minor în vârstă de numai 4 ani și 9 luni, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, ademenind-o să îl însoțească la domiciliul său, cu promisiunea că o va lăsa să se joace la calculator, urmările de natură fizică și psihologică pe care fapta le-a produs asupra părții vătămate, atestate medical, cererea inculpatului de a privind reducerea pedepsei este nejustificată.

Pentru a este considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, va casa decizia atacată și în parte sentința penală nr. 111 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului A.F.C. și rejudecând, va majora de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.F.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. l și 3 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Se vor mențin celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul A.F.C.

Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 88 C. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului inculpat se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 19 aprilie 2011 la 20 februarie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 90/ A-MF din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și în parte sentința penală nr. 111 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului A.F.C. și rejudecând: Majorează de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.F.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.F.C. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 aprilie 2011 la 20 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2012.