ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3188/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3188/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 83 din 30 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr. 659/104/2010, în

baza art. 197 alin. (1) și 3 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1)

lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.E.G. la 11 ani închisoare și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durată de 1 an.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei

principale a închisorii; în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului; în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului cu începere de la data de 16 ianuarie 2010.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 20.000 RON despăgubiri pentru daune morale către

partea civilă B.N.I., asistată de ocrotitorul legal N.S.; a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat, din care,

suma de 200 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului

Olt.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul cu nr. 34/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a fost trimis în judecată inculpatul

V.E.G. pentru comiterea faptei de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

teza a II-a C. pen. cu aplicare art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în

fapt în aceea că în data de 15 ianuarie 2010, în jurul orei 13

00

,

victima, pe fondul unor relații conflictuale cu familia, s-a aflat în locuința

lui V.N. - fratele inculpatului, împreună cu martora D.A. - nepoata acestora,

care efectua lucrări de curățenie a locuinței.

În locuință se mai

afla inculpatul care, profitând de plecarea nepoatei sale, fără ca victimei

să-i spună acest lucru, a determinat-o pe aceasta din urmă să consume vin

dintr-un recipient tip PET cu capacitatea de 2,5 litri, turnându-i un pahar,

spunându-i că îi va fi bine, dar și profitând de personalitatea imatură

psiho-afectiv a acesteia.

Deși a consumat un

singur pahar cu vin, victima - care suferă de o boală psihică (tulburare de

conduită limitativ la contextul familial) și are contraindicații la consumul de

băuturi alcoolice întrucât acestea potențează efectul sedativ al

medicamentelor, ce pot induce comă - a fost cuprinsă de amețeală și a început

să-și piardă cunoștința. Ca urmare, victima a fost nevoită să se așeze pe pat,

iar în acest timp, inculpatul a închis ușile și ferestrele, a dat drumul la

muzică, spre a crea o ambianță corespunzătoare actelor sale ulterioare, și apoi

a dezbrăcat-o pe aceasta. Deși se afla la debutul unei stări comatoase, victima

a putut totuși să-și dea seama că inculpatul a întreținut un raport sexual cu

aceasta, profitând de starea indusă de consumul de băuturi alcoolice în

condițiile menționate, după care și-a pierdut total cunoștința.

În urma

investigațiilor pe care le-a întreprins, ca urmare a intervenției organelor de

poliție a martorei D.A., tatăl victimei împreună cu aceste organe au găsit pe

victima minoră în locuința menționată, în stare de inconștiență, în poziția

culcat, întruna din camere, menționându-se totodată că spre a împiedica accesul

la victimă, inculpatul a încercat să dea informații false tatălui acesteia,

căruia i-a spus că victima nu se mai află în locuința menționată, ca și

martorei D.A., căreia i-a comunicat că aceasta s-ar afla la o verișoară a sa cu

prenumele de L.

S-a constatat astfel

de instanța de fond că fapta comisă de inculpat - în împrejurările scrise

anterior - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, pentru

care inculpatul a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în

vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., cât și

cele cu caracter particular ale cauzei.

Între acestea, s-au

reținut: modalitatea în care inculpatul a comis fapta penală prezentată

anterior, starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit.

b) C. pen., ce are ca prim termen pedeapsa de 1 an închisoare pronunțată prin

Sentința penală nr. 407 din 11 mai 2006 de către Judecătoria Slatina pentru o

infracțiune intenționată, cel de al doilea termen fiind infracțiunea de față.

Față de cele

menționate, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea cu 1 an mai mare

față de minimul special, de natură să realizeze scopul preventiv și funcțiile

coercitivă și educativă ale acestei sancțiuni.

Sub aspectul laturii

civile a procesului se constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ. întrucât prin fapta sa ilicită

inculpatul a produs un prejudiciu de natură morală victimei reprezentat de

lezarea vieții sale sexuale. În acest sens se reține că acțiunea civilă având acest

obiect a fost exercitată și din oficiu de către procuror. Nivelul

despăgubirilor necesar reparării acestui prejudiciu se va stabili la chiar suma

pretinsă de partea civilă, anume 20.000 RON întrucât astfel își poate realiza

funcția reparatorie și preventivă. De aceea, va fi obligat inculpatul la plata

sumei menționate cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea

civilă minoră asistată de ocrotitoarea legală, mama sa.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât și

inculpatul V.E.G.

Reprezentantul

Ministerului Public susținând oral o parte din motivele scrise de apel, critică

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece inculpatul a fost trimis

în mod greșit în judecată pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) teza a II-a

rap. la art. 197 alin. (3) teza I C. pen., deși acesta trebuia să fie trimis în

judecată pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) teza I rap. la art. 197 alin.

(3) teza I C. pen., iar instanța de judecată, fără să schimbe încadrarea

juridică, l-a condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3)

teza a II-a C. pen., astfel încât, atât în raport de conținutul constitutiv,

dar și în raport de limitele de pedeapsă, instanța de fond l-a condamnat pe

inculpat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată și nici nu s-a

pus în discuție schimbarea încadrării juridice.

De asemenea, a mai

criticat sentința și pentru că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă

principală cât și o pedeapsă complementară prea mică, în raport cu gradul de

pericol social ridicat al infracțiunii, față de împrejurările concrete și de

rezonanța socială a faptei acestuia.

S-a solicitat în

consecință admiterea apelului desființarea sentinței, condamnarea inculpatului

la pedeapsa închisorii pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3)

teza I C. pen.

Inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei și reținerea unor circumstanțe favorabile,

respectiv că acesta nu a cunoscut împrejurarea că victima urma tratament

medical pentru afecțiuni psihiatrice, că aceasta a consumat de bună voie alcool

și că, de bună voie a întreținut un raport sexual cu inculpatul, iar acesta din

urmă a fost de acord să plătească despăgubirile civile solicitate.

Prin Decizia penală

nr. 106 din 3 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt - și inculpatul V.E.G.

S-a desființat

sentința penală atacată, pe latura penală.

În baza art. 197

alin. (1) teza I raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.E.G. la pedeapsa de 10

ani închisoare.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dedus prevenția

inculpatului de la 30 iunie 2010 în continuare, la zi.

S-a menținut măsura

arestării preventive.

Cheltuielile

judiciare reprezentând onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, în sumă de

100 RON, respectiv 200 RON pentru fiecare apărător (F.L. și N.C.), au rămas în

sarcina statului.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Potrivit art. 197

alin. (3) C. pen. pedeapsa pentru viol este închisoarea de la 10 la 25 de ani

și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit 15 ani, iar dacă

fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este

închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Se constată că aceste

dispoziții prevăd două modalități diferite și nealternative - în raport de

limitele de pedeapsă - de sancționare a infracțiunii de viol în raport de

elemente circumstanțiale ale laturii obiective, respectiv vârsta victimei ori

decesul ei, ca urmare a morții sau sinuciderii, spre deosebire de dispozițiile

art. 197 alin. (1) C. pen. care stabilesc o singură sancțiune cu pedeapsa

închisorii - neexistând teze diferite care să impună o schimbare a încadrării

juridice - indiferent dacă elementul alternativ al laturii obiective s-a

realizat prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a

se apăra ori a-și exprima voința.

Ori, din probe

rezultă că, pe de o parte că raportul sexual s-a realizat datorită faptului că

inculpatul apelant a profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra și a-și

exprima voința, că aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani iar pe de altă parte

că, victima violului, nu a decedat și nu s-a sinucis urmarea acestui raportului

sexual - cum greșit a reținut instanța de fond -, astfel că încadrarea juridică

legală este ce prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și nu cea

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza II C. pen., dată de instanța de

fond.

Condamnând pe

inculpat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată

instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală.

Critica inculpatului

privind nereținerea de circumstanțe atenuante care să ducă la reducerea

pedepsei sub minimul special nu este fondată în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen. și art. 18/1 C. pen. deoarece caracterizările date

inculpatului privind comportamentul bun avut anterior comiterii aceste

infracțiuni sunt contrazise de fișa de cazier judiciar care dovedește că

inculpatul a mai fost condamnat anterior și este recidivist.

Nu poate fi reținută

nici apărarea apelantului inculpat că nu ar fi cunoscut vârsta reală a minorei,

din declarațiile martorilor, coroborate cu susținerile inculpatului și ale

victimei, rezultând că acesta și-a dat seama - apelantul știind că ea este

colegă cu nepoata sa, dar și în raport de dezvoltarea acesteia somatică și

psihică, vârsta și experiența de viață, inclusiv cea sexuală a inculpatului,

fiind determinantă în această apreciere - că victima avea o vârstă mai mică de

15 ani.

Cu motivarea reținută

privind critica de nelegalitate, s-au admis apelurile, s-a desființat sentința

și, în baza art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) teza I C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se cauza spre judecare, a

fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii orientată la minimul special

și spre minim, ținându-se seama de împrejurările concrete de comitere a faptei,

de faptul că acesta a avut o bună colaborare cu autoritățile locale și a fost

cooperant și a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu victima,

apreciindu-se că această proporționalizare îndeplinește, în potrivit art. 72 C.

pen., scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul V.E.G., invocând temeiul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

A arătat că în raport

de împrejurările cauzei, nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

inculpatul nu a cunoscut starea de minoritate a victimei, aceasta se afla sub

influența alcoolului și l-a provocat pe inculpat, declarațiile părții vătămate

fiind contradictorii.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea

constată că recursul este nefondat.

Din materialul

probator administrat în cauză rezultă că la data de 15 ianuarie 2010 inculpatul

V.E.G. a întreținut un raport sexual cu minora B.N.I. în vârstă de 14 ani și 10

luni (colegă de școală cu nepoata și cu fiul său), profitând de imposibilitatea

acesteia de a-și exprima voința, alterată de consumul de alcool și de

afecțiunile psihice de care suferea.

Inculpatul a

recunoscut fapta comisă, în materialitatea ei, încercând să acrediteze ideea că

nu a cunoscut starea de minoritate a victimei și că aceasta ar fi fost cea care

a avut inițiativa raportului sexual.

În realitate, aceste

susțineri ale inculpatului nu pot fi primite, întrucât pe de o parte acesta

știa că victima este minoră (în condițiile în care a venit la locuința sa

însoțită de nepoata sa D.A., care i-a relatat inculpatului că partea vătămată

este colegă de clasă atât cu ea, cât și cu fiul inculpatului), iar pe de altă

parte a realizat starea fizică și psihică în care se afla aceasta (după ce

consumase alcool dintr-o sticlă găsită la fața locului).

În aceste condiții,

nu se poate vorbi despre vreun acord pe care victima și l-ar fi exprimat cu

privire la întreținerea de relații sexuale cu inculpatul, așa încât în mod

corect acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197

alin. (1) teza a II-a și alin. (3) teza I C. pen.

În raport de această

încadrarea juridică, inculpatul a fost condamnat de către instanța de apel la

10 ani închisoare, pedeapsă egală cu minimul special, ce nu ar putea fi redusă

decât ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a unor circumstanțe

atenuante și al aplicării art. 80 C. pen., în condițiile în care acesta a comis

fapta în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

Or, Curtea constată

că în speță nu este incidență niciuna dintre împrejurările menționate în art.

74 C. pen. cu efecte de atenuare a pedepsei, astfel încât recursul inculpatului

este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

pen.

Va deduce prevenția

la zi și-l va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul V.E.G. împotriva Deciziei penale nr. 106 din 3

mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, reținerea și arestarea preventivă de la 16

ianuarie 2010 la 22 septembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2011.