ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 80 din 29 iunie 2010 pronunțată în

dosarul

nr. 3784/104/2009, Tribunalul Olt a dispus în baza art. 174 alin. (1) raportat

la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului P.M.

, la

16 ani închisoare.

A aplicat

inculpatului pedeapsa complementară de

interzicerea

a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe

durată

de 1 an.

În baza art.

71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut măsura preventivă a

arestării inculpatului.

În baza art.

88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 29

iunie 2009.

A luat act că partea vătămată P.F.,

nu s-a constituit parte

civilă în cauză și că persoana vătămată P.M.,

domiciliată

nu participă în proces

în calitate de parte vătămată și nu s-a

constituit parte civilă în această

cauză.

A obligat

inculpatul la plata sumei de 1400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezintă

onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului

Olt din fondurile Min.

Justiției.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

că prin rechizitoriul nr. 288/P/2009 din data de 24 noiembrie 2009

întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt,

inculpatul P.M.

a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1)

lit. c) C. pen., constând în aceea că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu

victima, care este tatăl său, în ziua de 28 iunie 2009, inculpatul a avut o

nouă ceartă cu aceasta, urmare căreia a strâns-o de gât și i-a provocat leziuni

traumatice care au condus la deces.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2002, victima M.P. și

soția sa - părinții inculpatului - au vândut acestuia întreaga lor avere

imobilă, iar contractul astfel încheiat a avut ca efecte și obligația pentru

inculpat de a-i întreține pe părinții săi pe întreaga durată a vieții lor,

obligație ce a dus la deteriorarea relațiilor dintre inculpat și fratele său

care locuia în aceeași curte, dar într-o altă casă, separată printr-un gard de

sârmă, în comuna Vădăstrița, județul Olt.

Prin sentința

nr. 2862 din 28 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Caracal, victima M.P. a

obținut rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere

pentru neîndeplinirea din culpă de către inculpat a obligațiilor pe care acesta

le avea fată de victimă.

Relațiile

dintre inculpat și victimă s-au tensionat și mai mult, atunci când aceasta din

urmă i-a reproșat inculpatului că îl șicanează pe fratele său prin faptul că nu

îi permite accesul la fântână.

În acest

context, relațiile dintre inculpat și victimă s-au deteriorat în continuare,

inculpatul exercitând în mai multe rânduri acte de agresiune fizică asupra

tatălui său.

La data de 28

iunie 2009, fiind duminică, inculpatul a mers la târgul săptămânal din comună

unde a consumat băuturi alcoolice, a revenit în jurul prânzului la domiciliu,

după care a mers în vizită la martorii B.I. și concubina acestuia, V.G., pe

care intenționa să-i pună moși la copilul său ce urma să se nască. Și în

locuința martorilor, inculpatul a consumat băuturi alcoolice.

La revenirea

în domiciliu, după orele 13,oo, inculpatul s-a certat din nou cu tatăl său

căruia i-a cerut să părăsească locuința comună.

Pe fondul stării

de surescitare nervoasă datorată neînțelegerilor din familie și amplificată de

starea de ebrietate în care se afla, inculpatul, după ce a luat rezoluția

infracțională de a ucide victima, a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i

leziuni traumatice care au condus la deces.

Din raportul

de constatare medico-legală nr. 213/A din 7 octombrie 2009 întocmit de

Serviciul Județean de Medicină Legală Olt a rezultat că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a

unei asfixii

mecanice prin sugrumare. S-a

mai reținut în concluziile actului

medico-legal

menționat, că leziunile de violență prezentate de victimă

s-au putut

produce prin compresiune cu mâna (sugrumare) în

condițiile unei agresiuni individuale și că între leziunile de violență

și deces există legătură de cauzalitate de tip direct și necondiționat.

Apărarea inculpatului în sensul că decesul

victimei nu a fost

cauzat de

acțiunea sa directă deoarece, deși a prins victima de gât și a strâns-o cu

ambele mâini, agresiunea nu a fost de intensitate mare

a fost înlăturată de instanța de fond ca

neîntemeiată.

Probele administrate în cauză, în primul rând,

constatările și concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au

dovedit din partea inculpatului o acțiune violentă, de intensitate suficientă

pentru

a produce decesul victimei.

Acțiunea inculpatului a vizat o zonă vitală

a corpului victimei - gâtul - unde se află traseul căilor respiratorii

a

căror asfixie produce decesul

într-un interval de timp scurt, de doar

câteva minute. De asemenea, nu

s-a dovedit vreo altă cauză

generatoare de

deces, în afară de agresiunea exercitată de inculpat

asupra victimei.

În plus, cu puțin timp înainte de deces, în jurul

orelor 13,oo,

victima a fost

observată de vecini și de ceilalți membri ai familiei, era

în stare

bună, moartea acesteia survenind la scurt timp după incidentul pe care l-a avut

cu inculpatul.

În raport de

situația de fapt dedusă judecății, în sarcina

inculpatului

P.M. s-a reținut vinovăție pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174

alin. (1) raportat la art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen.

La

individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și cele

cu caracter

particular ale cauzei, între care conduita inculpatului,

caracterizată prin acte repetate de violență fizică și verbală exercitate

asupra

victimei un interval relativ mare de

timp înaintea uciderii acesteia și

antecedentele

penale ale inculpatului constând într-o condamnare la

amendă penală

pentru o infracțiune de violență.

În favoarea inculpatului nu s-a reținut

circumstanța atenuantă

legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen., deoarece nu s-a constatat că acesta a comis infracțiunea de omor

sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții

provocate de victimă.

In aprecierea

stării subiective a inculpatului din momentul comiterii infracțiunii s-a avut

în vedere raportul de proporționalitate între actele victimei, care au constat

doar în replicile din timpul certurilor avute cu inculpatul, urmare a propriei

conduite culpabile a acestuia din urmă de a nu-și fi îndeplinit obligațiile din

contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între

inculpat și părinții săi.

Prin urmare,

hotărârea infracțională de a ucide victima a fost urmarea propriei opțiuni

lucide a inculpatului și nu a mâniei, iar starea de a se fi aflat sub influența

băuturilor alcoolice a constituit prin propria voință a inculpatului, doar o

condiție care a amplificat pornirea criminală a acestuia.

Cu privire la

starea inculpatului de a se fi aflat în timpul comiterii infracțiunii în stare

de beție, instanța de fond a constatat că aceasta nu reprezintă o cauză care

înlătură caracterul penal al faptei conform art. 49 alin. (1) C. pen.,

deoarece, nu este vorba de o beție accidentală completă, ci dimpotrivă,

persoana în cauză - inculpatul s-a aflat în stare de beție incompletă produsă

în mod voluntar prin satisfacerea propriilor vicii. Această împrejurare nu

poate constitui nici o circumstanță atenuantă conform art. 49 alin. (2) C.

pen., deoarece, în primul rând, nu este vorba de o stare de beție completă, ci

incompletă, atâta timp cât procesul de intoxicare cu etanol nu a dus la totala

anihilare a facultăților mintale ale inculpatului, iar în al doilea rând,

starea de beție nu a fost accidentală întrucât nu s-a datorat unei întâmplări.

Dimpotrivă, inculpatul a băut în mod sistematic, dimineața, în ziua

incidentului cu ocazia prezenței la târgul săptămânal și apoi la domiciliul

persoanelor pe care Ie-a vizitat.

A mai reținut

tribunalul că prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a)

și c) C. pen., așa cum a cerut inculpatul, s-ar ajunge la condamnarea acestuia

la o pedeapsă care prin cuantumul stabilit sub minimul prevăzut de lege ar fi

insuficientă pentru realizarea scopului preventiv cerut de art. 52 C. pen.

În consecință,

s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 16 ani închisoare este de

natură a contribui la reeducarea inculpatului și la realizarea funcțiilor

coercitivă și educativă ale sancțiunii.

De asemenea,

inculpatului i s-au aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 1 an și

pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 71

alin. (1) C. pen., a interzicerii acelorași

drepturi pe durata

detenției.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut

arestarea preventivă a inculpatului cu motivarea că sunt

întrunite

condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1) raportat la art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar potrivit art.

88 alin. (1)

C. pen., din durata

pedepsei închisorii s-a dedus reținerea și

arestarea preventivă începând cu data de 29 iunie 2009.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat că

partea vătămată

P.F., nepoate victimei și fiica inculpatului nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul

de pe lângă

Tribunalul Olt și inculpatul P.M.

Parchetul a

criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie

susținând că s-a făcut o greșită individualizare atât a pedepsei principale,

cât și a celei

complementare, și că în mod

greșit i s-a interzis inculpatului - ca

pedeapsă complementară și accesorie - dreptul prevăzut de art. 64

alin.

(1) lit. a) teza a l-a C. pen.

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie

în sensul că

pedeapsa principală la care a fost condamnat este prea

mare, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Prin decizia penală nr. 197 din 5 octombrie 2010

pronunțată de

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a

admis apelul declarat de parchet, s-a desființat

sentința atacată pe

latură penală și s-a majorat durata pedepsei

complementare în sensul că i s-au interzis inculpatului P.M. drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de

3 ani.

Neconstatând

din oficiu alte motive de nelegalitate și

netemeinicie

a hotărârii atacate, instanța de apel a menținut celelalte

dispoziții

ale acesteia, precum și măsura arestării preventive a

inculpatului, deducând prevenția de la 29 iunie 2010 în continuare, la

zi.

Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței

penale nr. 80 din

29 iunie 2010 a fost respins ca nefundat.

În considerentele deciziei, instanța de apel a

reținut, în ceea ce

privește

individualizarea pedepsei complementare, că în raport de

datele negative ce caracterizează persoana

inculpatului și de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de numai 1

an nu este de natură să creeze protecția necesară în raport de

valorile apărate prin art. 1 C. pen. In

consecință, instanța de

apel a

apreciat că este necesară majorarea duratei pe care inculpatul

va avea interzise drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.,

la 3 ani.

Celelalte

critici aduse hotărârii instanței de fond de către procuror și inculpat au fost

apreciate ca nefondate.

Astfel, s-a reținut că nu este nelegală sentința

pronunțată de

tribunal în ce

privește interzicerea ca pedeapsă complementară și ca

pedeapsa accesorie

a dreptului de „a alege" prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

I

C. pen., în condițiile în care inculpatul este

acuzat de comiterea unei infracțiuni grave asupra

persoanei, ceea ce

dovedește un respect minim în raport de unul din

drepturile

fundamentale apărate de lege,

respectiv, viața persoanei.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului,

s-a apreciat că a

fost corect

individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind

fondată critica adusă sub acest aspect

hotărârii

instanței de fond, nici din partea parchetului (care a cerut

majorarea cuantumului pedepsei), nici din partea

inculpatului (care a

cerut reducerea cuantumului pedepsei sub minimul

prevăzut de lege).

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul

P.M.

care, atât personal, în ultimul

cuvânt, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei.

În susținerea criticii aduse deciziei sub

aspectul menționat,

inculpatul a

solicitat să se aibă în vedere faptul că nu a intenționat să

ucidă

victima, împrejurare care în opinia sa justifică reducerea cuantumului

pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma

motivului invocat de inculpat, care în drept se încadrează în dispozițiile art.

385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, în

conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. ultim din același cod, Înalta

Curte constată că recursul nu este

fondat.

Instanțele de

fond și apel au reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului

inculpat și încadrarea juridică a infracțiunii dedusă judecății.

E

ste necontestată împrejurarea că în după amiaza

zilei de 28

iunie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, pe fondul

unor relații tensionate cu tatăl său, determinate de faptul că victima a

obținut hotărâre judecătorească de rezoluțiune a

contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prin care îi vânduse

inculpatului întreaga avere imobilă,

acesta a strâns pe victimă de gât

cu

mâinile provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces.

Contrar celor susținute de recurent, în sensul că

deși a prins

victima cu mâinile de

gât nu a urmărit uciderea acesteia, Înalta Curte constată că sub aspectul

laturii subiective, inculpatul a acționat cu

intenția directă de a-și ucide tatăl. în acest sens, relevante sunt

concluziile

raportului de constatare medico-legală nr. 213/A din 7 octombrie 2009 întocmit

de Serviciul Județean de Medicină Legală

Olt

potrivit cărora, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

insuficienței

cardiorespiratorii acute, consecință a unei asfixii

mecanice prin sugrumare. Mai rezultă din concluziile aceluiași act

medico-legal

că leziunile de violență constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin

compresiune cu mâna (sugrumare) în

condițiile

unei agresiuni individuale și că între leziunile de violență și

deces există legătură de cauzalitate de tip direct

și necondiționat. De

asemenea, zona

vitală a corpului victimei vizată de inculpat - gâtul -

unde se află traseul căilor respiratorii a căror

obturare prin asfixie

produce decesul într-un interval de timp de câteva

minute demonstrează că recurentul a prevăzut rezultatul infracțiunii,

respectiv, decesul victimei și a urmărit

producerea lui prin săvârșirea

faptei.

În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta

Curte constată

că la stabilirea sancțiunii aplicată recurentului

inculpat, atât în ceea

ce privește

cuantumul, cât și modalitatea de executare, instanțele au

dat eficiența

cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de

textul de lege care

incriminează infracțiunea de omor calificat pentru

săvârșirea căreia recurentul-inculpat a fost

trimis în judecată și

condamnat,

modul și împrejurările în care a fost comisă, gradul ridicat

de pericol social concret al faptei, urmarea

produsă și datele ce

caracterizează persoana inculpatului.

Referitor la acest din urmă aspect, Înalta Curte

reține, pe de o

parte, că recurentul inculpat nu se află la primul

contact cu legea

penală - prin sentința

penală nr. 5 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei

Slatina a fost condamnat la amendă penală tot pentru o infracțiune

contra persoanei, - ceea ce denotă perseverență

în săvârșirea

infracțiunilor de

același gen, iar pe de altă parte, atitudinea acestuia

după comiterea faptei, de a încerca să ascundă

omorul prin inițierea

unor activități tradiționale specifice

înmormântării.

Față de argumentele mai sus arătate, reținute și

de instanța de

apel în considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată

neîntemeiată cererea inculpatului de reducere a cuantumului

pedepsei care, oricum a fost stabilit spre minimul

special prevăzut de

lege [pedeapsa prevăzută de art. 174 alin. (1)

raportat la art. 175

alin. (1) lit. c) C.

pen., este închisoarea de la 15 la 25 de ani].

Raportat la

criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.,

se constată că pedeapsa de 16 ani închisoare a fost just

individualizată și că executarea acesteia de către

inculpat în regim de

detenție este de

natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut

de art. 52 C. pen., și de a contribui la

reeducarea recurentului.

În consecință,

recursul declarat de inculpatul P.M. se va respinge ca nefondat în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pt. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat

la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.

,

din pedeapsa aplicată recurentului-inculpat se va

deduce durata

reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2009 la 28 ianuarie 2011.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-

inculpat

va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 200 lei reprezentând

onorariul apărătorului

desemnat din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.M.

împotriva deciziei

penale nr. 197 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și

arestării preventive de

la 29 iunie 2009 la 28 ianuarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500

lei cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie

2011.