ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 29 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 3784/104/2009, Tribunalul Olt a dispus în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului P.M. , la 16 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicerea a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durată de 1 an. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 350 alin. (1) C. proc.
pen. a menținut măsura preventivă a arestării inculpatului. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 29 iunie 2009. A luat act că partea vătămată P.F., nu s-a constituit parte civilă în cauză și că persoana vătămată P.M., domiciliată nu participă în proces în calitate de parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă în această cauză. A obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezintă onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului Olt din fondurile Min. Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 288/P/2009 din data de 24 noiembrie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul P.M.
a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu victima, care este tatăl său, în ziua de 28 iunie 2009, inculpatul a avut o nouă ceartă cu aceasta, urmare căreia a strâns-o de gât și i-a provocat leziuni traumatice care au condus la deces. Din probele administrate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2002, victima M.P. și soția sa - părinții inculpatului - au vândut acestuia întreaga lor avere imobilă, iar contractul astfel încheiat a avut ca efecte și obligația pentru inculpat de a-i întreține pe părinții săi pe întreaga durată a vieții lor, obligație ce a dus la deteriorarea relațiilor dintre inculpat și fratele său care locuia în aceeași curte, dar într-o altă casă, separată printr-un gard de sârmă, în comuna Vădăstrița, județul Olt.
Prin sentința nr. 2862 din 28 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Caracal, victima M.P. a obținut rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere pentru neîndeplinirea din culpă de către inculpat a obligațiilor pe care acesta le avea fată de victimă. Relațiile dintre inculpat și victimă s-au tensionat și mai mult, atunci când aceasta din urmă i-a reproșat inculpatului că îl șicanează pe fratele său prin faptul că nu îi permite accesul la fântână. În acest context, relațiile dintre inculpat și victimă s-au deteriorat în continuare, inculpatul exercitând în mai multe rânduri acte de agresiune fizică asupra tatălui său. La data de 28 iunie 2009, fiind duminică, inculpatul a mers la târgul săptămânal din comună unde a consumat băuturi alcoolice, a revenit în jurul prânzului la domiciliu, după care a mers în vizită la martorii B.I.
și concubina acestuia, V.G., pe care intenționa să-i pună moși la copilul său ce urma să se nască. Și în locuința martorilor, inculpatul a consumat băuturi alcoolice. La revenirea în domiciliu, după orele 13,oo, inculpatul s-a certat din nou cu tatăl său căruia i-a cerut să părăsească locuința comună. Pe fondul stării de surescitare nervoasă datorată neînțelegerilor din familie și amplificată de starea de ebrietate în care se afla, inculpatul, după ce a luat rezoluția infracțională de a ucide victima, a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces. Din raportul de constatare medico-legală nr. 213/A din 7 octombrie 2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin sugrumare.
S-a mai reținut în concluziile actului medico-legal menționat, că leziunile de violență prezentate de victimă s-au putut produce prin compresiune cu mâna (sugrumare) în condițiile unei agresiuni individuale și că între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate de tip direct și necondiționat. Apărarea inculpatului în sensul că decesul victimei nu a fost cauzat de acțiunea sa directă deoarece, deși a prins victima de gât și a strâns-o cu ambele mâini, agresiunea nu a fost de intensitate mare a fost înlăturată de instanța de fond ca neîntemeiată. Probele administrate în cauză, în primul rând, constatările și concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au dovedit din partea inculpatului o acțiune violentă, de intensitate suficientă pentru a produce decesul victimei.
Acțiunea inculpatului a vizat o zonă vitală a corpului victimei - gâtul - unde se află traseul căilor respiratorii a căror asfixie produce decesul într-un interval de timp scurt, de doar câteva minute. De asemenea, nu s-a dovedit vreo altă cauză generatoare de deces, în afară de agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei. În plus, cu puțin timp înainte de deces, în jurul orelor 13,oo, victima a fost observată de vecini și de ceilalți membri ai familiei, era în stare bună, moartea acesteia survenind la scurt timp după incidentul pe care l-a avut cu inculpatul. În raport de situația de fapt dedusă judecății, în sarcina inculpatului P.M. s-a reținut vinovăție pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și cele cu caracter particular ale cauzei, între care conduita inculpatului, caracterizată prin acte repetate de violență fizică și verbală exercitate asupra victimei un interval relativ mare de timp înaintea uciderii acesteia și antecedentele penale ale inculpatului constând într-o condamnare la amendă penală pentru o infracțiune de violență. În favoarea inculpatului nu s-a reținut circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece nu s-a constatat că acesta a comis infracțiunea de omor sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții provocate de victimă.
In aprecierea stării subiective a inculpatului din momentul comiterii infracțiunii s-a avut în vedere raportul de proporționalitate între actele victimei, care au constat doar în replicile din timpul certurilor avute cu inculpatul, urmare a propriei conduite culpabile a acestuia din urmă de a nu-și fi îndeplinit obligațiile din contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între inculpat și părinții săi. Prin urmare, hotărârea infracțională de a ucide victima a fost urmarea propriei opțiuni lucide a inculpatului și nu a mâniei, iar starea de a se fi aflat sub influența băuturilor alcoolice a constituit prin propria voință a inculpatului, doar o condiție care a amplificat pornirea criminală a acestuia.
Cu privire la starea inculpatului de a se fi aflat în timpul comiterii infracțiunii în stare de beție, instanța de fond a constatat că aceasta nu reprezintă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei conform art. 49 alin. (1) C. pen., deoarece, nu este vorba de o beție accidentală completă, ci dimpotrivă, persoana în cauză - inculpatul s-a aflat în stare de beție incompletă produsă în mod voluntar prin satisfacerea propriilor vicii. Această împrejurare nu poate constitui nici o circumstanță atenuantă conform art. 49 alin. (2) C. pen., deoarece, în primul rând, nu este vorba de o stare de beție completă, ci incompletă, atâta timp cât procesul de intoxicare cu etanol nu a dus la totala anihilare a facultăților mintale ale inculpatului, iar în al doilea rând, starea de beție nu a fost accidentală întrucât nu s-a datorat unei întâmplări.
Dimpotrivă, inculpatul a băut în mod sistematic, dimineața, în ziua incidentului cu ocazia prezenței la târgul săptămânal și apoi la domiciliul persoanelor pe care Ie-a vizitat. A mai reținut tribunalul că prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., așa cum a cerut inculpatul, s-ar ajunge la condamnarea acestuia la o pedeapsă care prin cuantumul stabilit sub minimul prevăzut de lege ar fi insuficientă pentru realizarea scopului preventiv cerut de art. 52 C. pen. În consecință, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 16 ani închisoare este de natură a contribui la reeducarea inculpatului și la realizarea funcțiilor coercitivă și educativă ale sancțiunii.
De asemenea, inculpatului i s-au aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 1 an și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen., a interzicerii acelorași drepturi pe durata detenției. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului cu motivarea că sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1) raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., din durata pedepsei închisorii s-a dedus reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 29 iunie 2009. Sub aspectul laturii civile s-a constatat că partea vătămată P.F., nepoate victimei și fiica inculpatului nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul P.M. Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că s-a făcut o greșită individualizare atât a pedepsei principale, cât și a celei complementare, și că în mod greșit i s-a interzis inculpatului - ca pedeapsă complementară și accesorie - dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a l-a C. pen. Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa principală la care a fost condamnat este prea mare, solicitând reducerea cuantumului acesteia. Prin decizia penală nr. 197 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat sentința atacată pe latură penală și s-a majorat durata pedepsei complementare în sensul că i s-au interzis inculpatului P.M.
drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții ale acesteia, precum și măsura arestării preventive a inculpatului, deducând prevenția de la 29 iunie 2010 în continuare, la zi. Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 80 din 29 iunie 2010 a fost respins ca nefundat. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește individualizarea pedepsei complementare, că în raport de datele negative ce caracterizează persoana inculpatului și de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de numai 1 an nu este de natură să creeze protecția necesară în raport de valorile apărate prin art. 1 C. pen.
In consecință, instanța de apel a apreciat că este necesară majorarea duratei pe care inculpatul va avea interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 3 ani. Celelalte critici aduse hotărârii instanței de fond de către procuror și inculpat au fost apreciate ca nefondate. Astfel, s-a reținut că nu este nelegală sentința pronunțată de tribunal în ce privește interzicerea ca pedeapsă complementară și ca pedeapsa accesorie a dreptului de „a alege" prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., în condițiile în care inculpatul este acuzat de comiterea unei infracțiuni grave asupra persoanei, ceea ce dovedește un respect minim în raport de unul din drepturile fundamentale apărate de lege, respectiv, viața persoanei.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, s-a apreciat că a fost corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind fondată critica adusă sub acest aspect hotărârii instanței de fond, nici din partea parchetului (care a cerut majorarea cuantumului pedepsei), nici din partea inculpatului (care a cerut reducerea cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de lege). Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.M. care, atât personal, în ultimul cuvânt, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat reducerea cuantumului pedepsei. În susținerea criticii aduse deciziei sub aspectul menționat, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu a intenționat să ucidă victima, împrejurare care în opinia sa justifică reducerea cuantumului pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivului invocat de inculpat, care în drept se încadrează în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Instanțele de fond și apel au reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și încadrarea juridică a infracțiunii dedusă judecății. E ste necontestată împrejurarea că în după amiaza zilei de 28 iunie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, pe fondul unor relații tensionate cu tatăl său, determinate de faptul că victima a obținut hotărâre judecătorească de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prin care îi vânduse inculpatului întreaga avere imobilă, acesta a strâns pe victimă de gât cu mâinile provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces.
Contrar celor susținute de recurent, în sensul că deși a prins victima cu mâinile de gât nu a urmărit uciderea acesteia, Înalta Curte constată că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenția directă de a-și ucide tatăl. în acest sens, relevante sunt concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 213/A din 7 octombrie 2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt potrivit cărora, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin sugrumare. Mai rezultă din concluziile aceluiași act medico-legal că leziunile de violență constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin compresiune cu mâna (sugrumare) în condițiile unei agresiuni individuale și că între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate de tip direct și necondiționat.
De asemenea, zona vitală a corpului victimei vizată de inculpat - gâtul - unde se află traseul căilor respiratorii a căror obturare prin asfixie produce decesul într-un interval de timp de câteva minute demonstrează că recurentul a prevăzut rezultatul infracțiunii, respectiv, decesul victimei și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei. În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că la stabilirea sancțiunii aplicată recurentului inculpat, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, instanțele au dat eficiența cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează infracțiunea de omor calificat pentru săvârșirea căreia recurentul-inculpat a fost trimis în judecată și condamnat, modul și împrejurările în care a fost comisă, gradul ridicat de pericol social concret al faptei, urmarea produsă și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Referitor la acest din urmă aspect, Înalta Curte reține, pe de o parte, că recurentul inculpat nu se află la primul contact cu legea penală - prin sentința penală nr. 5 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei Slatina a fost condamnat la amendă penală tot pentru o infracțiune contra persoanei, - ceea ce denotă perseverență în săvârșirea infracțiunilor de același gen, iar pe de altă parte, atitudinea acestuia după comiterea faptei, de a încerca să ascundă omorul prin inițierea unor activități tradiționale specifice înmormântării.
Față de argumentele mai sus arătate, reținute și de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată neîntemeiată cererea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei care, oricum a fost stabilit spre minimul special prevăzut de lege [pedeapsa prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., este închisoarea de la 15 la 25 de ani]. Raportat la criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., se constată că pedeapsa de 16 ani închisoare a fost just individualizată și că executarea acesteia de către inculpat în regim de detenție este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., și de a contribui la reeducarea recurentului.
În consecință, recursul declarat de inculpatul P.M. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pt. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. , din pedeapsa aplicată recurentului-inculpat se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2009 la 28 ianuarie 2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul- inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 197 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2009 la 28 ianuarie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.