ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1580/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 195 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5418/104/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., în prezent arestat preventiv, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la 8 ani închisoare, pedeapsă principală și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 565 din 27 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 2668/311/2012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pedeapsă principală și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 05 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.F.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 608 din 18 septembrie 2012 emis de Judecătoria Slatina în executarea Sentinței penale nr. 565 din 27 iunie 2012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5082,18 RON, reactualizată la data plății efective, cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

S-a luat act că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare statului (500 RON avansate la urmărirea penală) din care 200 RON onorariu avocat oficiu conform delegației de asistență juridică obligatorie nr. 1021 din 21 septembrie 2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 261/P/2012 din data de 20 septembrie 2012, în baza disp. art. 262 pct. 1 lit. b) C. pen. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.F., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 20 iunie 2011, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, picioarele și o coadă de mătură pe soția sa M.M., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 75 - 80 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Tribunalul, analizând probatoriul administrat pe întreg parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești și apreciindu-l conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - în ansamblu și în scopul aflării adevărului, a reținut următoarele:

Inculpatul M.F. și partea vătămată s-au căsătorit în anul 1997 și din căsătoria lor au rezultat 4 copii, după căsătorie cei doi locuind în domiciliul mamei inculpatului M.F., situat în orașul P.O., sat P.S., jud. O.

La scurt timp după căsătorie între soți au apărut neînțelegeri, inculpatul lovind-o pe soția sa în mod repetat, lovituri care i-au produs suferințe fizice însă nu au determinat-o pe aceasta să se adreseze organelor judiciare, de fiecare dată manifestând înțelegere pentru acest comportament și reluând conviețuirea alături de soțul său.

În ziua de 20 iunie 2001 partea vătămată M.M. a plecat de la domiciliul său și s-a deplasat la domiciliul vecine sale, M.E., pe care a ajutat-o la săpatul viei din proprietate, iar după terminarea muncii, partea vătămată și martora M.E. au servit masa, unde au consumat și un "păhărel de țuică". După ce a servit masa, aceasta s-a deplasat la domiciliul său pentru a-și alimenta copiii cu mâncarea pe care i-o dăduse martora M.E., după care s-a reîntors în locuința acesteia din urmă, unde și-a continuat munca până în jurul orelor 15,00, ulterior deplasându-se la domiciliul său, unde l-a găsit pe inculpat care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Între inculpat și partea vătămată a avut loc o discuție contradictorie, moment în care M.F. s-a repezit la soția sa, lovind-o cu pumnii și picioarele în mod repetat.

Apoi, inculpatul a lovit-o pe victimă cu capul de giurgiuveaua camerei și de pereți, după care cu o coadă de mătură a încercat să o lovească în mod repetat în cap, însă partea vătămată M.M. și-a protejat capul cu mâinile, astfel că loviturile ce vizau capul au dus la fracturarea ambelor antebrațe.

Partea vătămată s-a refugiat sub patul din încăpere însă inculpatul a tras-o de picioare și a scos-o afară continuând să o lovească cu un ciomag și cu o coadă de mătură, aplicarea în mod repetat și de o intensitate apreciabilă a acestora determinând intrarea în starea de comă a părții vătămate care a rămas pe podeaua încăperii în stare de inconștiență și plină de sânge, de o parte a acestora neputându-se proteja, ele atingându-și ținta, respectiv capul, având ca urmare fracturi fronto-parietale cu înfundare.

În timp ce își lovea soția a intervenit mama sa încercând să-l oprească, însă a fost lovită și aceasta cu aceeași coadă de mătură și pentru că la un moment dat victima a rămas întinsă pe pardoseala din cameră, a luat o găleată cu apă și a aruncat peste ea ca să-și revină iar apoi a încercat să o ridice din locul în care era căzută dar pentru că nu a reușit, a lăsat-o întinsă pe pardoseală și a plecat.

Despre agresiunea inculpatului asupra soției sale s-au sesizat vecinii, martorul M.E.M. fiind cel care a solicitat prezența organelor medicale dar și a organelor de poliție la domiciliul inculpatului, la scurt timp partea vătămată fiind transportată la Spitalul Slatina, și de aici în aceeași zi la Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 Craiova, unde timp de aprox. 2 săptămâni s-a aflat în stare de comă profundă, viața sa fiind salvată datorită tratamentului medical acordat în mod corespunzător și în timp util de cadrele medicale.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală din 28 noiembrie 2011 a IML Craiova, partea vătămată a prezentat ataxie cerebroasă sechelară, postraumatism cranio-cerebral mediu prin agresiune fizică, sindrom de compresiune medulară bilateral cu nivel T9-T10 parapareză spastică HDL5-S1 cu efect minim compresiv, hernie, platou vertebral T6, tulburare depresivă majoră, necesitând pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale, leziuni care nu i-au pus în primejdie viața, la data examinării prezentând însă o deficiență globală accentuată incapacitate adaptivă și cu capacitate de muncă pierdută în totalitate corespunzător gr. II de invaliditate.

S-a constatat că această situație de fapt a rezultat cu evidență din întregul material probator administrat în cauză, inculpatul recunoscând în faza de urmărire penală agresiunea exercitată asupra soției sale, potrivit declarației existentă la dosar, fapta acestuia care în ziua de 20 iunie 2011 i-a aplicat părții vătămate multiple lovituri de o intensitate apreciabilă având în vedere statura părții vătămate, cu pumnii, picioarele, corpuri contondente, respectiv ciomag, coadă de mătură, a lovit-o cu capul de giurgiuveaua camerei și de pereți, provocându-i un nr. de 33 de leziuni ce au indus starea de comă a acesteia, astfel cum sunt evidențiate în raportul de constatare medico-legală din 3 august 2011 și raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei din 28 noiembrie 2011 întocmite de IML Craiova, ce au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale și care au determinat pierderea în totalitate a capacității de muncă corespunzător gr. II de invaliditate, respectiv deficiență globală accentuată cu incapacitate adaptivă 70% întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav în modalitatea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a apreciat că vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte a rezultat cu certitudine și dincolo orice îndoială rezonabilă, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat prin actul de sesizare al instanței, fiind legală și temeinică, inculpatul acceptând posibilitatea suprimării vieții victimei având în vedere împrejurările și modalitatea concretă în care a acționat.

Sub aspect subiectiv și pentru stabilirea formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul, instanța a avut în vedere aceleași împrejurări, respectiv materialitatea actului, obiectele vulnerante folosite de inculpat, intensitatea loviturilor aplicate și zona anatomică vizată precum și comportamentul ulterior al inculpatului, toate acestea relevând împrejurarea că inculpatul nu a acționat numai cu intenția generală de a vătăma ci a acceptat posibilitatea survenirii decesului victimei.

Relevante din această perspectivă au fost numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei, aceasta fiind lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele, cu un ciomag și o coadă de mătură, izbită cu capul de pereți și giurgiuveaua ferestrei, loviturile aplicate vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul, victima suferind fracturi cu înfundare fronto-parietală dar și leziuni ale mâinilor în încercarea de a se apăra de multitudinea loviturilor aplicate de inculpat, precum și atitudinea inculpatului care a lăsat-o în stare de comă în casă până în dimineața zilei următoare când s-au sesizate alte persoane de starea acesteia și au chemat organele medicale.

Tribunalul a constat că în cauză operează elementul circumstanțial prev. de art. 176 lit. a) C. pen., respectiv "prin cruzimi" având în vedere conținutul actelor medico-legale întocmite în cauză și împrejurarea că victima a prezentat un număr foarte mare de leziuni traumatice situate pe întreaga suprafața corporală, inculpatul lovind-o în mod repetat atât cu pumnii, cu picioarele dar și cu obiecte contondente, nici măcar intervenția mamei sale nereușind să-l oprească, dând dovadă de perseverență și cruzime aplicând victimei un număr atât de mare de lovituri și pe o perioadă lungă de timp, agresiunea înregistrând mai multe momente, fiind întreruptă de încercările repetate ale victimei de a se proteja, aceasta refugiindu-se sub patul din încăpere de unde însă a fost trasă afară de inculpat, care a continuat să o lovească până a intrat în comă, chiar și atunci, aruncând apă cu o găleată peste ea (potrivit propriei declarații).

S-a motivat că prin "cruzimi" în înțelesul art. 176 lit. a) C. pen. se înțelege o acțiune violentă săvârșită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care inspiră oroare, groază atât victimei cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește ori care află pe alte căi despre comiterea ei; fapta inculpatului de a lovi victima în mod repetat, atât cu pumnii cât și obiecte contondente, în moduri diferite prin izbire cu capul de giurgiuveaua camerei, cu deosebită intensitate pe o durată apreciabilă de timp și aproape pe toată suprafața corpului, inclusiv la cap până la inducerea stării de comă, lovituri care au produs multiple tumefacții, fracturi cerebrale, respectiv un nr. de 33 leziuni, iar după acea de a o abandona pe podeaua încăperii în această stare, părăsind domiciliul fără a se interesa de soarta victimei prezintă toate trăsăturile tentativei de omor calificat și deosebit de grav, decesul victimei nesurvenind ca urmare a tratamentului medical corespunzător și aplicat la timp de cadrele medicale.

Apreciindu-se ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale prev. de art. 345 C. proc. pen. instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în limitele textului de lege incriminator, având în vedere la individualizarea acesteia, criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârșite și persoana inculpatului. Astfel tribunalul a reținut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care a conceput și realizat în concret acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav, de împrejurările care o particularizează, de caracterul și importanța obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul și gravitatea urmărilor constând în vătămarea sănătății corporale a părții vătămate, dar și de persoana inculpatului, care a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii, nu prezintă tulburări psihice, la data comiterii faptei având discernământul păstrat (raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 30 iulie 2012) a regretat fapta comisă, însă anterior a mai suferit multiple condamnări.

În considerarea acestor aspecte instanța a dispus condamnarea inculpatului și aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, în condițiile art. 57 C. pen., apreciind că aceasta este de natură a atinge scopul prevăzut de legiuitor în disp. art. 52 C. pen. fiind în măsură a reprezenta pentru inculpat un avertisment determinant în corijarea comportamentului social viitor, în sensul respectării legii penale, satisfăcând, în cazul concret dedus judecății, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Totodată, instanța a constatat că prin Sentința penală nr. 119 din 9 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 4156/311/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 196 din 23 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, inculpatul M.F. a fost condamnat în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicați. 75 lit. a) C. pen. la 2000 RON amendă penală.

Prin Sentința penală nr. 565 din 27 iunie 2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 2668/31172012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012, a fost admisă cererea formulată de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Judecătoriei Slatina, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului, astfel că în baza art. 63

1

C. pen. a fost înlocuită amenda penală de 2000 RON aplicată prin Sentința penală nr. 119/2011, neexecutată de inculpat potrivit referatului întocmit de BEP, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, la data de 18 septembrie 2012 fiind emis mandatul de executare nr. 608 la IPJ Olt, pedeapsa începând la 2 octombrie 2012 și expirând la 2 aprilie 2013 potrivit procesului-verbal N72522 din 2 octombrie 2012 emis de Penitenciarul Craiova.

S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă la data de 20 iunie 2011, fiind concurentă cu infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. comisă în noaptea de 19 mai 2009, pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 119 din 9 februarie 2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă la 23 iunie 2011, și pentru care ulterior prin Sentința penală nr. 565 din 27 iunie 2012, definitivă prin nerecurare la 18 septembrie 2012, a fost înlocuită amenda penală aplicată inițial cu pedeapsa de 6 luni închisoare, astfel că în considerarea art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. instanța a contopit pedeapsa principală de 8 ani închisoare aplicată inculpatului în cauza de față și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 608 din 18 septembrie 2012 emis în executarea Sentinței penale nr. 565 din 27 iunie 2012 a Judecătoriei Slatina.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi au fost avute în vedere atât dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen., dar în special jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părintești, în mod automat și absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenție.

Deși hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) C. pen. mutatis mutandis aceleași argumente s-au impus și în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanța având obligația să motiveze stabilirea acelora care se justifică a fi aplicate.

În cauză, examinând proporționalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., instanța a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, cu intenție indirectă a cărei gravitate relevă faptul că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața, astfel că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie este proporțională și justificată pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, instanța a aplicat inculpatului, în considerarea acelorași argumente, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește măsura arestării preventive, la acest moment procesual, instanța a constatat subzistența temeiului de fapt și de drept, avut în vederea la luarea acesteia, respectiv dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și în plus reține existența unei hotărâri de condamnare, a inculpatului, chiar nedefinitivă, ceea ce determină aprecierea necesității menținerii măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen.

Având în vedere că la data de 5 septembrie 2012 inculpatul a fost reținut iar ulterior la data de 06 septembrie 2012, arestat preventiv, astfel cum a rezultat din ordonanța de reținere nr. 261/P/2012 din data de 5 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și din încheierea nr. 64 din 7 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5122/104/2012, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 41 din 06 septembrie 2012, măsură ce fost menținută pe parcursul cercetării judecătorești, în baza art. 88 C. pen. instanța a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive, de la data de 05 septembrie 2012 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, în conformitate cu art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, potrivit cărora "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată" instanța a reținut că în termen legal, respectiv în faza de urmărire penală Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, s-a constituit parte civilă cu suma de 5082,18 RON reactualizată la data plății efective reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu internarea părții vătămate M.M., astfel că în considerarea textelor legale precitate va angaja răspunderea civilă a inculpatului pentru plata sumei de 5082,18 RON (reactualizată), cu acest titlu.

Pe de altă parte, s-a constatat că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă, instanța urmând a lua act de manifestarea de voință a acesteia.

În cauză, instanța nu a făcut aplicarea art. 118 lit. b) C. pen. având în vedere că nu a fost identificat ciomagul ori coada de mătură ce aparțin inculpatului și pe care acesta le-a folosit la săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul M.F.

Parchetul prin motivele de apel, precizate în cadrul dezbaterilor, a arătat că se critică soluția instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale, a pedepselor complementare și accesorii, în condițiile în care, raportat la natura faptei și împrejurările de comitere, se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum ridicat și interzicerea și a drepturilor prev. de art. 64 lit. e) și d) C. pen., pentru protejarea intereselor superioare ale copiilor minori ai inculpatului, aparte din conflict desfășurându-se în fața acestora.

S-a precizat că nu se mai susține critica privind nelegalitatea pedepsei principale aplicate, dezvoltate în cadrul punctului nr. 1 din motivele scrise de apel, privind nelegalitatea pedepsei aplicate în condițiile în care limitele pentru pedeapsa prevăzută în cazul tentativei la omor deosebit de grav erau de la 10 la 25 ani închisoare.

Inculpatul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul temeiniciei, solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate cu consecința reducerii cuantumului acesteia și orientării la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, dată fiind atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului în tot cursul procesului penal, împrejurarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, are patru copii în întreținere, un nivel scăzut de educație, fapta a fost săvârșită sub influența consumului de alcool.

Prin Decizia penală nr. 14 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva Sentinței penale nr. 195 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5418/104/2012 și a fost respins apelul inculpatului M.F., ca nefondat.

A fost desființată sentința penală în parte sub aspectul laturii penale. A fost descontopită pedeapsa rezultantă și repuse pedepsele în individualitatea lor.

A fost majorată pedeapsa principală și cea complementară, pe care o și modifică respectiv: de la 8 ani închisoare pedeapsă principală și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a și lit. b) C. pen, la 10 ani închisoare pedeapsă principală și 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

A fost recontopită pedeapsa aplicată în speță cu pedeapsa aplicată inc. prin Sentința penală nr. 565/2012 a Judecătoriei Slatina, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicația disp. art. 71 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. privind pedeapsa accesorie.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că Tribunalul a reținut o stare de fapt și o încadrare juridică în concordanță cu probatoriul administrat, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind dovedită inclusiv cu recunoașterea de către acesta a vinovăției.

Astfel, din coroborarea probelor administrate în tot cursul procesului penal - respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice; actele medico-legale întocmite în cauză privind pe partea vătămată M.M., declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor D.C., D.G.S., M.E., M.E.M. și M.E., declarațiile inculpatului și raportul medico-legal de expertiză psihiatrică pentru inculpat -, se reține că la data de 20 iunie 2011, inculpatul M.F. a lovit-o, în mod repetat cu pumnii, picioarele și o coadă de mătură, pe soția sa M.M. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale și invaliditate de gradul II prin deficiență globală accentuată, parapareză spastică.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei penale - motivând că a început să o lovească pe soția sa întrucât, întorcându-se de la muncă a găsit-o pe aceasta în stare avansată de ebrietate - și nu a solicitat alte probe în apărare.

Sub aspectul încadrării juridice în mod corect instanța de fond a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului constând în aplicarea timp îndelungat și în mod repetat de multiple lovituri cu pumnii, picioarele, o coadă de mătură în zona capului și a corpului, părții vătămate, soția sa, precum și lovirea acesteia cu capul de giurgiuveaua camerei și pereți, producând totodată leziuni în zona mâinilor în condițiile în care partea vătămată a încercat să se protejeze, numărul leziunilor la nivelul capului, care au indus starea de comă, fiind de 35 - leziuni evidențiate în raportul de constatare medico-legală din 3 august 2011 și raportul de expertiză medico-legală din 28 noiembrie 2011 întocmite de IML Craiova, ce au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale și care au determinat pierderea în totalitate a capacității de muncă corespunzător gr. II de invaliditate, respectiv deficiență globală accentuată cu incapacitate adaptivă 70%, - după lovirea părții vătămate aceasta fiind udată cu apă și abandonată în stare de inconștiență până a doua zi dimineața, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prin cruzimi, în modalitatea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., infracțiune pentru care în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acesta acceptând posibilitatea suprimării vieții victimei, având în vedere durata în timp, natura leziunilor, organele vizate (zona capului) și modalitatea concretă în care a acționat.

S-a stabilit că partea vătămată pentru a se apăra de numeroasele lovituri aplicate de către inculpat, îndreptate asupra capului, și-a protejat această regiune cu mâinile, care în urma leziunilor aplicate, i-au fost fracturate.

Chiar dacă prin natura lor leziunile produse nu au pus în primejdie viața victimei, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, de tentativă la omor deosebit de grav prin cruzimi are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieții persoanei, date fiind elementele de fapt, circumstanțele reale, personale și de ordin juridic reținute în cauză -intenția de suprimare a vieții, regiunea corporală lezată, (respectiv zona fronto-parietală ce a prezentat 35 leziuni) instrumentele folosite, (coada de mătură, lovirea capului victimei de pereți și giurgiuvea), prezența leziunilor de autoapărare la nivelul mâinilor, durata în timp a aplicării leziunilor și atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei.

Din probele dosarului rezultă că în prima parte loviturile au fost aplicate părții vătămate, în prezența celor patru copii minori care, ulterior au fugit la o locuință alăturată.

Sub aspectul criticilor de apel formulate, instanța de apel a apreciat ca fondate cele formulate de către parchet, urmând ca criticile inculpatului să nu fie primite.

Astfel, sub aspectul pedepsei principale aplicate inculpatului, instanța de apel a constatat că tribunalul s-a orientat la pedeapsa alternativă a închisorii și nu a detenției pe viață, în aceste condiții limitele de pedeapsă, conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I C. pen., fiind cuprinse între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată, respectiv de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare.

Nu au fost primite criticile invocate de inculpat, privind reținerea și aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., în cauză nefiind identificate și probate împrejurări care să poată fi reținute ca fiind circumstanțe judiciare atenuante.

Astfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe judiciare atenuante este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Văzând limitele de pedeapsă astfel cum au fost reținute mai sus, dispozițiile art. 72 C. pen., împrejurările și modul de săvârșire a faptei așa cum au fost reținute în actul de sesizare și de instanță, urmările produse, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei penale, acesta abandonând victima în stare de inconștiență timp de aproape o zi, după ce a udat-o cu apă, neluând măsuri de a chema o ambulanță pentru transportarea victimei la spital dar și persoana acestuia, cunoscut ca o persoană violentă, condamnat anterior pentru infracțiuni de violență, dar care a recunoscut săvârșirea faptei penale în tot cursul procesului penal, instanța de apel a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de către inculpat, periculozității acestuia și poate duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, așa cum el definit de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești și dreptul de a fi curator sau tutore, care constituie o ingerință în exercitarea drepturilor la respectarea vieții private și de familie, instanța de apel constată că aceasta se aplică, potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale dacă se constată de către instanță că, în raport cu tipul de infracțiune săvârșită de inculpat, conduita acestuia și de interesul minorului, limitării exercitării acestor drepturi ale inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate și în continuare pe o durată stabilită, este o măsură necesară pentru protejarea minorului și, ca atare, urmărește un scop legitim. În cauză, raportat la natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, aplicarea și a pedepsei complementare și pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. e) și d) C. pen., inculpatului M.F. care a săvârșit o infracțiune de tentativă la omor calificat și deosebit de grav asupra soției, în condițiile și împrejurările reținute anterior, parte a conflictului desfășurându-se în prezenta celor patru copii minori, se apreciază a fi o măsură necesară pentru protejarea minorilor, urmărind un scop legitim și nu reprezintă o ingerință în efectuarea dreptului la respectarea vieții private și de familie.

Se va menține, ca pedepse complementare și accesorii și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen., acestea fiind completate cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., pedeapsa complementară fiind majorată de la 4 ani la 6 ani.

S-a apreciat astfel că sub aspectul pedepsei accesorii ce va fi aplicată inculpatului, acestea respectă principiul proporționalității, fiind în acord cu Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.F., solicitând, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea circumstanțelor atenuante și a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., arătându-se că a regretat și a recunoscut fapta săvârșită.

Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de apel este adecvată, corespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicat inculpatului în speță de față, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire ale acesteia.

Înalta Curte apreciază că în cauză au fost respectate dispozițiile legale mai sus arătate, iar instanța de apel a aplicat o pedeapsă just și corect individualizată, raportat la pericolul social extrem de ridicat al faptei săvârșită de inculpat, față de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de infracțiuni și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute esențiale ale ființei umane.

Înalta Curte apreciază că inculpatul a manifestat o vădită lipsă de respect față de valori sociale fundamentale protejate de legea penală - dreptul la viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei motiv pentru care aplicarea unei pedepse mai blânde, nu se justifică.

Înalta Curte constată că în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțele atenuante reglementate de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecințele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) și e) teza I C. pen., avându-se contextul în care acesta a săvârșit faptele - context marcat de împrejurările și modul de săvârșire a faptei așa cum au fost reținute în actul de sesizare și de instanță, urmările produse, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei penale, acesta abandonând victima în stare de inconștiență timp de aproape o zi, după ce a udat-o cu apă, neluând măsuri de a chema o ambulanță pentru transportarea victimei la spital dar și persoana acestuia, cunoscut ca o persoană violentă, condamnat anterior pentru infracțiuni de violență, dar care a recunoscut săvârșirea faptei penale în tot cursul procesului penal.

Totodată nu poate fi primită solicitarea inculpatului de reținere a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a pedepsei aplicate, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) din același cod, dispozițiile legale privind recunoașterea vinovăției nu pot fi aplicate în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, cum este cazul în speță.

Aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 10 ani, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancțiunea, astfel stabilită de instanța de fond, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât și al unui mijloc de reeducare a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile legale mai sus arătate, iar instanțele au aplicat cumulat criteriile de individualizare și au acordat semnificația cuvenită acestora.

În cauză, pedeapsa a fost just individualizată și nu se constată existența unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului M.F.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2012 la 9 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 mai 2013.

Procesat de GGC - NN