ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1451/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 203 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1031/104/2012 s-au dispus următoarele: 1. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ș.N., la 2 ani închisoare, pedeapsă principală și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la 8 luni închisoare. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pedeapsă principală și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe timp de 4 ani termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă și 2 ani interval de timp). Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata termenului de încercare și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea acesteia pe durata aceluiași termen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. 2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.I.G., pentru infracțiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 25 din Legea nr. 365/2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.N. a următoarelor bunuri: - 1 dispozitiv electronic de tip MSR 206, UL 1950E 156304, LR 100944, made in Taiwan; - 1 laptop marca S.; - 3 cărți de credit fără nume titular ,fără număr cont și fără perioadă de valabilitate inscripționate „S.” (2 cărți credit) și „D.” (1 carte credit); - 9 post-it-uri autocolante ce cuprind litere, cifre și diferite semne (6 folii mari și 3 folii mici). În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la același inculpat a următoarelor bunuri: - 6 acte identitate false pe următoarele nume: P.I., B.M.M., L.R., A.B. și H.B. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul Ș.N. la plata sumei de 1.400 RON cheltuieli judiciare statului (1.000 RON avansați la urmărirea penală) din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, conform delegației de asistență juridică obligatorie din 15 martie 2012. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în sumă de 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației de asistență obligatorie din 15 martie 2012 au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 73D/P/2011 din 05 martie 2012, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților S.I.G., arestat în altă cauză și Ș.N.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților S.I.G. și Ș.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003, întrucât fapta nu există și în baza în baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. c) C. proc. pen. și art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 365/2002, întrucât faptele nu au fost săvârșite de acesta. În fapt, în actul de trimitere în judecată s-a reținut că în cursul lunii august 2011 inculpatul S.I.G. a luat legătura cu inculpatul Ș.N. și martorul B.M.A., pe care i-a întrebat dacă vor să facă rost de bani, propunându-le să meargă în Italia în scopul de a lucra pentru el, în sensul ca cei doi, respectiv Ș.N. și B.M.A., să scoată bani de pe cărțile de credit sau să cumpere produse cu cărți de credit, pe care inculpatul S.I.G. le va falsifica. Inițial, inculpatul Ș.N. și martorul B.M.A. nu au dat un răspuns cert, însă până în luna octombrie 2011, inculpatul S.I.G.

i-a contactat de foarte multe ori spunându-le că trebuie să meargă în Italia, în final, aceștia acceptând propunerea inculpatului S.I.G. și hotărând să plece în Italia la data de 12 octombrie 2011. S-a mai reținut că la data de 11 octombrie 2011 inculpatul S.I.G. l-a contactat pe inculpatul Ș.N. spunându-i că urmează să plece pe data de 12 octombrie 2011 iar el va merge la autogară pentru a face rezervările la autocar urmând a plăti un avans de 15 euro pentru biletul de autocar. În acest scop, inculpatul S.I.G. a venit la domiciliul inculpatului Ș.N. cu un autoturism taxi și a luat-o pe soția acestuia, respectiv pe martora Ș.C. cu care s-a deplasat la autogară și au plătit rezervările la autocar.

Cu această ocazie, inculpatul S.I.G. i-a comunicat inculpatului Ș.N. că împreună cu ei va merge un alt băiat, identificat ulterior ca fiind B.M.A., stabilind totodată că urmau să plece a doua zi la orele 07.30 din autogara municipiului Craiova. A doua zi, respectiv la data de 12 octombrie 2011, în jurul orelor 07.30 - 07.45 inculpatul Ș.N. s-a întâlnit în autogara din municipiul Craiova cu inculpatul S.I.G. și martorul B.M.A., după care au plecat toți trei spre municipiul Slatina, de unde urmau să plece în Italia. S-a mai arătat că în momentul în care cei trei s-au întâlnit în autogara din municipiul Craiova, inculpatul S.I.G. i-a dat inculpatului Ș.N.

mai multe bunuri, respectiv un dispozitiv electronic folosit la citirea și scrierea datelor pe cărțile de credit, trei carduri învelite într-o coală de hârtie albă, mai multe autocolante în relief folosite la inscripționarea cărților de credit, un laptop într-o pungă de plastic, precum și patru cărți de identitate contrafăcute pe diferite nume, emise de autoritățile din Cehia, toate conținând fotografia inculpatului Ș.N., motivând că el este cunoscut cu antecedente în ceea ce privește cărțile de credit și a avut probleme cu autoritățile din Italia și pentru mai multă siguranță, aceste bunuri să le țină inculpatul Ș.N., care fiind mai în vârstă nu putea fi supus controlului. În momentul în care au ajuns în autogara din municipiul Slatina între cei doi inculpați a apărut un conflict, iar inculpatul Ș.N.

a declarat că nu mai merge în Italia, cerându-i coinculpatului S.I.G. să îi restituie banii, lucru ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care inculpatul Ș.N. i-a comunicat că îi va restitui bunurile în momentul în care va primi suma de bani. În aceste condiții cei trei au plecat spre Craiova cu două mijloace de transport separate. S-a apreciat că în drept faptele celor doi inculpați Ș.N. și S.I.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. și respectiv art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 365/2002. Pe parcursul cercetării judecătorești la termenul din 23 aprilie 2012, în prezența apărătorului său ales a fost ascultat inculpatul Ș.N.

care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând integral comiterea celor trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, cunoscând probele administrate în cursul urmăririi penale și înțelegând să și le însușească. A mai precizat că menține toate declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, neavând alte probatorii de solicitat în apărarea sa cu excepția actelor în circumstanțiere . Fiind audiat la data de 19 iunie 2012 în prezența apărătorului său ales, inculpatul S.I.G. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. A susținut că îl cunoaște pe inculpatul Ș.N. de aproximativ 6 ani, întâlnindu-se cu acesta la sfârșitul lunilor septembrie - octombrie 2011, dată la care în urma discuțiilor purtate și deoarece anterior stabilise să meargă în Italia cu prietena sa, s-a hotărât plece în același timp cu acesta, scopul deplasării sale constituindu-l achiziționarea de obiecte de îmbrăcăminte, ce urmau să fie valorificate prin intermediul magazinului prietenei sale. A mai susținut că urma să fie însoțit și de martorul B.M.A., în urma discuției cu inculpatul Ș.N. convenind să plece împreună la data de 12 octombrie 2011. A mai arătat că în urma unei discuții telefonice cu inculpatul Ș.N., în seara zilei de 11 octombrie 2011 a mers la domiciliul acestuia care, cunoscând că anterior se ocupase de clonarea unor carduri - fiind și condamnat în Italia la 6 luni închisoare - l-a întrebat dacă mai are astfel de preocupări.

În aceeași seară inculpatul Ș.N. i-a arătat un aparat de falsificat carduri, precum și mai multe carduri falsificate, dar și documente de identitate falsificate, despre care i-a relatat că le va lua cu sine în Italia. În dimineața zilei de 12 octombrie 2011 împreună cu B.M.A. s-a deplasat în autogara Craiova, unde s-au întâlnit cu inculpatul Ș.N., plecând spre municipiul Slatina, acolo unde a avut o discuție contradictorie cu inculpatul, acesta lovindu-l cu palma și adresându-i injurii, motiv pentru care a sunat la 112, organele de poliție sancționându-l contravențional pe inculpatul Ș.N. În urma incidentului din autogara Slatina a renunțat a mai merge în Italia și pentru a se întoarce în Craiova, l-a contactat telefonic pe numitul B.M., șofer de taxi, care s-a deplasat în municipiul Slatina, de unde l-a luat atât pe el, cât și pe B.M.A., transportându-i în municipiul Craiova.

A mai susținut că pe drumul de întoarcere spre Craiova a apelat din nou serviciul 112, denunțându-l pe inculpatul Ș.N. în sensul că acesta deține aparatură de clonat carduri asupra sa. Au fost ascultați martorii din acte B.M. și Ș.C. Cu ocazia audierii sale martorul B.M. și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală, arătând că în ziua de 12 octombrie 2011 în jurul orelor 09.00 în timp ce se afla în municipiul Craiova a fost contactat de inculpatul S.I. care i-a cerut să vină în autogara Slatina, acolo unde l-a întâlnit pe inculpat însoțit de o persoană despre care ulterior a aflat că se numește B.M. În timp ce se întorceau spre municipiul Craiova, mai precis pe raza orașului Balș au fost opriți de organele de poliție și conduși la sediu, unde se găsea și inculpatul Ș.N., toți revenind în municipiul Slatina pentru a fi audiați.

A mai arătat martorul că, în timp ce se îndrepta spre municipiul Craiova având în taxi pe inculpatul S.I. și martorul B.M.A., de la inculpat a aflat că acesta intenționa să meargă în Italia la muncă însă s-a certat cu inculpatul Ș.N. și a apelat serviciul de urgență 112, denunțându-l deoarece avea asupra sa „aparatură de clonare carduri”. Martora Ș.C., soția inculpatului Ș.N., a susținut că cei doi inculpați se cunoșteau de aproximativ 3-4 ani, adică din anul 2008, și începând cu perioada august - septembrie 2011 inculpatul S. „a venit frecvent în domiciliul nostru și a insistat în mod repetat ca soțul său să îl însoțească în afara țării la muncă, respectiv în Italia” fără a ști ce anume urmau să muncească.

A mai arătat că în luna octombrie 2011 soțul său s-a hotărât să-l însoțească pe inculpatul S. în Italia și în acest sens împreună cu acesta s-a deplasat cu un taxi în autogara Craiova, unde a achitat 15 euro, reprezentând un avans din contravaloarea biletului de autocar. Deși soțul său a plecat din Craiova spre Slatina împreună cu inculpatul S. în seara zilei de 12 octombrie 2011 a revenit în domiciliu, povestindu-i că „s-a certat cu inculpatul S., chiar l-a lovit pe acesta, motiv pentru care inculpatul S. a sunat la 112 și a anunțat organele de intervenție”. A mai susținut că tot soțul său i-a explicat că inculpatul S. l-ar fi jignit și pentru acest motiv l-a lovit; ulterior pe 13 octombrie „i-a adus la cunoștință că în timp ce se întorcea spre Craiova a fost oprit de organele de poliție, asupra sa fiind găsit un dispozitiv și niște cărți de credit, despre care ar fi susținut că i le-ar fi dat S. în momentul în care au plecat spre Slatina”.

Martora a mai relatat, de asemenea, că tot de la soțul său a luat cunoștință de faptul că „în momentul în care au plecat spre Slatina, mai precis în autogara Craiova, acesta ar fi primit de la S. un rucsac în care se aflau aceste obiecte, fără a cunoaște conținutul rucsacului deoarece S. nu i-a spus ce anume conține; despre conținutul rucsacului a aflat în momentul în care a fost oprit de poliție”. Tot de la soțul său, a aflat și că atunci când s-au certat în autogara Slatina „nu a apucat să-i restituie rucsacul deoarece S. ar fi fugit”. Martora a mai susținut că împreună cu soțul său a făcut bagajul, iar printre obiectele sale nu se afla acel rucsac. Pe parcursul cercetării judecătorești nu a putut fi audiat în mod nemijlocit martorul din acte B.M.A.

deoarece din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere din data de 12 noiembrie 2012, rezultă că acesta este plecat la muncă în Anglia; de altfel și din înscrisurile existente la dosar, înaintate instanței de martorul B.M.A. rezultă că acesta este angajat cu contract de muncă pe o perioadă de 6 luni în Anglia, neputându-se prezenta pentru a fi ascultat. În considerarea acestui aspect și a dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. la termenul din data de 30 octombrie 2012, instanța a dat citire declarației dată la urmărirea penală de martorul B.M.A.

Pentru lămurirea situației juridice a celor doi inculpați au fost solicitate fișele de cazier judiciar ale acestora, ce au fost atașate la dosar instanță, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul S.I.G., a fost atașată la dosar și copia sentinței penale nr. 78 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2664/101/2012, însoțită de un referat privind stadiul executării pedepsei aplicate acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului precum și întregul material probator administrat în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești, prin prisma declarațiilor date de inculpați în fața instanței și a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Așa cum s-a reținut în actul de sesizare al instanței și cum de altfel au recunoscut și cei doi inculpați, aceștia locuiau în municipiul Craiova cunoscându-se de aproximativ 6 ani, context în care s-au întâlnit pe raza municipiului la începutul lunii octombrie 2011. Din discuțiile purtate cu această ocazie au înțeles că intenționează să se deplaseze în Italia, convenind ca deplasarea să o facă în același timp, inculpatul S.I.G. intenționând să achiziționeze obiecte de îmbrăcăminte pentru magazinul deținut de prietena sa, împreună cu acesta urmând a se deplasa și prietenul său, martorul B.M.A. Potrivit înțelegerii, în dimineața zilei de 12 octombrie 2011, după ce anterior inculpatul Ș.N.

își procurase biletul de transport prin intermediul soției sale, care se deplasase în autogara Craiova, unde avansase suma de 15 euro, cei doi inculpați și martorul B.M. s-au întâlnit în autogara Craiova, deplasându-se cu un microbuz spre municipiul Slatina cu intenția de a lua autocarul cu destinația Italia - Roma. În autogara Slatina, între cei doi inculpați a apărut un conflict, generat de condițiile de cazare pe care intenționa să le impună inculpatul Ș.N., împrejurare în care acesta l-a lovit pe inculpatul S.I.G. și i-a adresat injurii, din acest motiv apelând serviciul de urgență 112, la fața locului sosind organele de poliție care au întocmit un proces-verbal de contravenție, sancționându-l pe inculpatul Ș.N.

Pe fondul acestui conflict inculpatul S.I.G. a hotărât să nu mai meargă în Italia, contactând telefonic pe numitul B.M., șofer de taxi în municipiul Craiova, care s-a deplasat în autogara Slatina, de unde l-a luat pe inculpat și pe prietenul acestuia B.M.A., deplasându-se spre municipiul Craiova. S-a menționat că pe drumul de întoarcere inculpatul S.I.G. a apelat din nou serviciul de urgență 112, încunoștințând organele de intervenție că asupra inculpatului Ș.N., ce plecase cu un microbuz tot spre Craiova - după incidentul din autogara Slatina - se află mai multe carduri falsificate, precum și un dispozitiv de falsificare de astfel de instrumente de plată, pe care inculpatul i le arătase acestuia în seara zilei de 11 octombrie 2011. Pe raza orașului Balș, taxiul în care se găsea inculpatul S.I.G.

și martorul B.M.A. a fost oprit de organele de poliție, care le-au solicitat să-i însoțească în vederea luării unor declarații. Totodată, urmare denunțului făcut de inculpatul S.I.G. în aceeași zi, respectiv 12 octombrie 2011, asupra inculpatul Ș.N. ce se afla în microbuzul cu care se întorcea în municipiul Craiova, au fost identificate un dispozitiv electronic de tip MSR 206, două suporturi din material plastic de culoare gri pe avers și alb pe revers, un număr de 4 fotocopii ce reprezintă acte de identitate cu fotografia sa pe diferite nume (L.R., A.B. și H.B.) emise de Republica Cehă, un laptop marca S., un nr. de 9 post-it-uri ce cuprind litere, cifre și diverse semne autocolante și 3 telefoane marca N., așa cum a rezultat din procesul-verbal de constatare.

Cu privire la toate aceste bunuri inculpatul Ș.N. a înțeles să declare că îi aparțin coinculpatului S.I.G., care i le-ar fi înmânat în timp ce se găseau în autogara Craiova în ziua de 12 octombrie 2011, iar după ce s-au certat în autogara Slatina, a plecat cu scopul de a se întoarce acasă, urcându-se în microbuzul spre Craiova „după ce în prealabil discutase cu S.I. să-i dea înapoi tot ce îi dăduse în autogara din Craiova, acesta spunându-i că nu poate să le ia, că o să aibă probleme pe drum și să i le ducă înapoi în Craiova”.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 03 ianuarie 2012 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, dispozitivul analizat supus examinării folosit la inscripționarea benzii magnetice a cardurilor este un produs comercial fabricat de compania S.T.P., fiind destinat citirii și inscripționării cartelor magnetice, acționarea acestora realizându-se manual prin deplasarea într-o fantă special dedicată a aparatului ; la o singură trecere a unei cartele magnetice prin fanta aparatului, pot fi citite sau înscrise una, două sau toate cele trei piste ale benzii magnetice atașate cartelei, pentru utilizare dispozitivul conectându-se la un calculator personal prin utilizarea unui cablu special pentru conexiune de date de tip RS232; după alimentarea dispozitivului și pornirea aplicației dedicate pe calculatorul personal, se pot realiza funcțiile de citire, înscriere sau copiere a unor cartele magnetice; în urma testării funcționale a dispozitivului s-a constatat că acesta este în stare de funcționare, folosindu-se cartele magnetice ce au relevat faptul că dispozitivul poate fi folosit la citirea, înscrierea sau copierea datelor pe banda magnetică a cartelelor.

În ceea ce privește cele trei carduri, două inscripționate „S.” și un card inscripționat „D.” s-a concluzionat că din punct de vedere constructiv prezintă dimensiunile și caracteristicile standard ale unei cărți de credit, iar neconcordanța dintre inscripționările grafice prezente la aversul acestora și informațiile identificate pe banda magnetică coroborată cu inexistența unei corespondențe între datele înscrise pe acestea, relevă contrafacerea lor prin inscripționarea datelor cu ajutorul unui echipament dedicat. Pe parcursul cercetării judecătorești cu ocazia audierii sale, astfel cum a rezultat din declarația dată în ședința publică din data de 23 aprilie 2012, în prezența apărătorului său ales inculpatul Ș.N.

a înțeles să recunoască integral toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și să solicite aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul S.I.G., se constată că acesta nu a recunoscut săvârșirea vreunei infracțiuni, susținând că singura legătură pe care a avut-o cu inculpatul Ș.N. și martorul B.M.A. a fost de a merge cu același mijloc de transport în Italia. Pe de altă parte, din declarația martorului B.M.A. dată în faza de urmărire penală, rezultă că a fost într-adevăr contactat de inculpatul S.I.G. în ziua de 10 octombrie 2011 pentru a-l însoți în Italia, acolo unde acesta intenționa să cumpere diverse bunuri,cu precădere articole vestimentare „utilizând în acest scop carduri clonate” urmând a pleca cu autocarul în Italia în ziua de 12 octombrie 2011 împreună cu un prieten ale acestuia „a cărui identitate nu o cunoștea”.

Martorul a mai declarat că în ziua de 12 octombrie 2011 s-a întâlnit în gara Craiova cu inculpatul S.I.G. însoțit de o altă persoană „cu care urmau să plece în Italia” însă în momentul în care au ajuns în autogara Slatina, între cei doi a avut loc o altercație, inculpatul S.I.G. apelând serviciul 112 și reclamând faptul că prietenul său deține în bagaje aparatură destinată clonării de carduri bancare „până în acel moment neștiind că persoana ce urma să-i însoțească în Italia deține astfel de bunuri”. Prima instanță a constatat că susținerea inculpatului Ș.N., potrivit căreia bunurile identificate asupra sa reprezentând dispozitivul de clonat carduri și cardurile falsificate ar fi aparținut inculpatului S., care i le-ar fi înmânat în momentul în care s-au întâlnit în autogara Slatina, nu este reală fiind contrazisă de mai multe aspecte, printre care: - împrejurarea că martorul B.M.A.

nu confirmă această predare de bunuri, în dimineața zilei de 12 octombrie 2011 atunci când inculpatul Ș.N. s-a întâlnit cu cei doi în autogara Craiova; - împrejurarea că alături de aceste bunuri, asupra inculpatului Ș.N. au mai fost găsite 4 fotocopii ce reprezintă acte de identitate emise de Republica Cehă pe diferite nume, cu fotografia sa și nu a inculpatului S.I.G.; - nu în ultimul rând, de aspectele contradictorii declarate de inculpat și martora Ș.C., soția sa, referitoare la cunoașterea sau necunoașterea de către inculpat a conținutului rucsacului remis spre păstrare de inculpatul S.I.G. Astfel, s-a constatat că fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul Ș.N. a declarat că în momentul în care s-a întâlnit cu S.I.

și B.M. în autogara Craiova, „S.I. mi-a dat să pun în bagajul meu un dispozitiv electronic folosit la citirea și scrierea datelor pe cărțile de credit învelite într-o plasă se plastic, 3 carduri blanc învelite într-o coală de hârtie albă, mai multe autocolante în relief folosite la inscripționarea cărților de credit, un laptop într-o pungă de plastic și 4 cărți de identitate contrafăcute, emise de autoritățile cehe pe numele A.B. (2 bucăți), L.R. (1 bucată) și H.B.

(1 bucată) toate având poza mea”, cunoscând așadar chiar la momentul luării în posesie natura bunurilor primite de la inculpatul S. În contradicție cu declarația inculpatului s-a reținut că este depoziția martorei Ș.C., soția acestuia, care referitor la acest aspect a înțeles să declare: „de la soțul meu știu că a primit de la S., în momentul în care au plecat spre Slatina, mai precis în autogara Craiova, un rucsac în care se aflau aceste obiecte, fără a cunoaște conținutul rucsacului deoarece S. nu i-a spus ce anume conține acesta; despre conținutul rucsacului a aflat în momentul în care a fost oprit de poliție”. În același sens, prima instanță a reținut că motivul pentru care după conflictul din autogara Slatina inculpatul Ș.N.

nu a restituit toate aceste bunuri coinculpatului S.I.G. - deși potrivit susținerilor sale aparțineau acestuia - a fost acela că inculpatul S. „i-a spus că nu poate să le ia că o să aibă probleme pe drum și să i le aducă înapoi în Craiova”. În legătură cu acest aspect, aceeași martoră Ș.C., soția inculpatului Ș.N., a înțeles să declare „mai știu de la soțul meu că nu a apucat să-i restituie rucsacul în Slatina, deoarece S. ar fi fugit”. Faptul că inculpatul S.I.G. nu a fugit a rezultat din declarația martorului B.M., care a relatat că ajungând în autogara Slatina s-a întâlnit cu inculpatul S., care era însoțit de o altă persoană, despre care ulterior a aflat că se numește B.M., aceștia urcându-se în taxi și plecând spre municipiul Craiova.

Așadar, susținerea inculpatului Ș.N., referitoare la împrejurarea că bunurile identificate asupra sa în ziua de 12 octombrie 2012 ar aparține în fapt coinculpatului S.I.G., s-a reținut că nu este credibilă, fiind puțin probabil ca, în cunoștință de cauză cu privire la caracterul prohibit de lege al acestora și în contextul în care avusese un conflict cu inculpatul S.I.G. (lovindu-l și injuriindu-l pe acesta, fapte ce au atras sancționarea sa contravențională) să fie de acord totuși să poarte asupra sa pe drumul de întoarcere spre Craiova aceste bunuri, riscând a fi el însuși identificat de organele de poliție. Prima instanță a constatat așadar că situația de fapt expusă în actul de trimitere în judecată a fost infirmată de cercetarea judecătorească, dar și de mijloacele de probă administrate chiar pe parcursul urmăririi penale.

Astfel, deși în considerentele actului de sesizare s-a reținut că cei trei S.I.G., Ș.N. și B.M.A. „se cunosc de foarte mult timp” atât inculpatul Ș.N., cât și martorul B.M.A. au declarat că nu s-au cunoscut anterior, ci numai în ziua de 10 decembrie 2011 (declarația B.M.A. - „în ziua de 12 octombrie 2011 m-am întâlnit în gara Craiova cu prietenul meu S., care era însoțit de o persoană de aproximativ 40 de ani, persoană cu care urma să plecăm în Italia”; declarație Ș.N. - „m-am întâlnit în jurul orelor 07.45 în autogara din municipiul Craiova, cu S.I. și cu un băiat pe care nu îl cunoșteam și despre care am aflat de la organele de poliție că se numește B.M.A.”). Un alt aspect reținut, în cuprinsul rechizitoriului contrar chiar declarațiilor date în faza de urmărire penală de cei implicați, este motivul pentru care inculpatul Ș.N.

ar fi refuzat să-i restituie inculpatului S.I.G. bunurile interzise de lege ce îi aparțineau, date în autogara Craiova și care au fost găsite asupra sa de organele de poliție în timp ce se deplasa cu microbuzul spre municipiul Craiova; astfel, în considerentele actului de învestire a instanței se reține faptul că inculpatul Ș.N. a refuzat să mai meargă în Italia după conflictul din autogara Slatina, cerându-i lui S.I.G. să-i restituie banii, lucru care nu s-a întâmplat „motiv pentru care inculpatul Ș.N. i-a spus că-i va restitui bunurile pe care i le dăduse în momentul în care va primi suma de bani, în aceste condiții cei trei plecând spre Craiova cu două mijloace de transport separate”. Contrar acestui fapt, inculpatul Ș.N.

a declarat la urmărirea penală că „în momentul în care mă certam cu S.I., i-am zis acestuia să-mi restituie suma de 15 euro pe care îi dăduse soția mea ca avans, iar acesta l-a trimis pe B.M. să schimbe suma de 100 RON, din care mi-a dat suma de 60 RON”. S-a constatat așadar că toate aceste aspecte, contradictorii asupra unor elemente esențiale ale cauzei certifică odată în plus caracterul nesincer al susținerilor inculpatului Ș.N., cu privire la apartenența reală a bunurilor interzise de lege identificate asupra sa, chiar dacă actul de sesizare reține această situație de fapt. În condițiile în care inculpatul S.I.G. a negat cu vehemență faptul că acele bunuri i-ar fi aparținut, iar declarațiile martorilor B.M.A.

și B.M. sunt neconcludente cu privire la acest aspect, ba dimpotrivă nu confirmă varianta inculpatului Ș.N. în sensul că inculpatul S. i-ar fi remis acestuia în ziua de 12 octombrie 2011 în autogara Craiova un rucsac cu acele bunuri, coroborat cu împrejurarea că asupra inculpatului S.I.G. nu au fost identificate vreunul din bunurile interzise de lege, denotă lipsa de temeinicie a situației de fapt reținută în actul de inculpare ce a fundamentat trimiterea în judecată a inculpatului S.I.G. Chiar dacă martora Ș.C. a susținut în fața instanței împrejurarea că nu a observat în seara zilei de 11 octombrie 2012 în bagajul soțului său rucsacul cu bunurile mai sus menționate, această susținere trebuie privită cu reticență prin prisma calității de soț a acesteia față de inculpatul Ș.N.

Pe de altă parte, tot în considerarea actului de trimitere în judecată prima instanță a mai reținut că dispozitivul acestuia conține la pct. 3 soluția scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului B.M.A. în baza art. 249 C. proc. pen. art. 10 lit. c) C. proc. pen. și art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 365/2002 întrucât faptele nu au fost săvârșite de acesta. În considerarea acestei soluții cu referire la infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.

reținută în sarcina celor doi inculpați, prima instanță a reținut că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, constituie grup infracțional organizat, grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a unora sau a mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi.

Așadar, ceea ce face diferențe între cele două forme de asociere infracțională, este modul coordonat de funcționare, în cadrul grupului infracțional organizat trebuind să se regăsească o subordonare ierarhică, prestabilită în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii, caracterul coordonat presupunând o structură determinată, anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa-zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități structurate, caracterul coordonat presupunând planificare, organizare, control cât și procurare de instrumente, mijloace specifice, folosirea de combinații etc., iar ceea ce este comun acestora este numărul persoanelor implicate, „grupul indiferent de caracterul organizat sau spontan al acestuia, trebuind să fie format din trei sau mai multe persoane”.

Or, în rechizitoriu referitor la această infracțiune a fost descrisă activitatea infracțională a celor doi inculpați, care au fost trimiși în judecată față de cea de treia persoană care a făcut obiectul anchetei, respectiv numitul B.M.A., dispunându-se soluția scoaterii de sub urmărire penală întrucât „fapta nu a fost săvârșită de acesta” [art. 10 lit. c) C. proc. pen.]. În această situație prima instanță a reținut că fapta prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost imputată prin actul de sesizare numai inculpaților S.I.G. și Ș.N. fără a se mai reține participația penală a vreunei alte persoane; potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003 inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este potrivit prezentei legi grup infracțional organizat [art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003] se pedepsește după caz potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 323 C. pen. și art. 167 C. pen. prima instanță a avut în vedere practica constantă potrivit căreia prin asocierea „mai multor persoane” se înțelege constituirea unui grup de cel puțin 3 persoane. Și aceasta întrucât, din moment ce în cazul unor infracțiuni prevăzute în alte texte ale C. pen., legiuitorul a folosit expresia „două sau mai multe persoane” rezultă că prin „mai multe persoane” a înțeles să se refere nu la două, ci la mai multe. De aceea, s-a constatat că infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 reținută în sarcina inculpaților îi lipsește un element al laturii obiective, anume asocierea să fi fost făcută de trei sau mai multe persoane.

De altfel, față de apărarea constantă a inculpatului S.I.G., care a negat comiterea vreunei infracțiuni din cele reținute în sarcina sa, deci implicit lipsa vreunei inițiative în constituirea grupului infracțional și având în vedere ansamblul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, respectiv declarația coinculpatului Ș.N. și a martorului B.M.A.

din care rezultă că aceștia nu se cunoșteau în precedent, acesta din urmă declarând „personal nu am știut până în acel moment, respectiv în autogara Slatina că persoana care urma să ne însoțească în Italia pe prietenul meu, S.I.G., deținea astfel de bunuri”, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici din această perspectivă, neputându-se conchide că cei trei au constituit în mod spontan un grup infracțional în scopul comiterii de infracțiuni câtă vreme toți trei s-au cunoscut numai în dimineața zilei de 12 octombrie 2011. În considerarea situației de fapt mai sus expusă, cu referire la ansamblul probator administrat în cauză și ținând seama de dispozițiile art. 63 C. proc.

pen. privind aprecierea probelor și art. 345 C. proc. pen., prima instanță a constatat că fapta inculpatului Ș.N. de a deține - astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 12 octombrie 2011 - un dispozitiv electronic funcțional folosit la falsificarea cardurilor, precum și 4 carduri contrafăcute, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere a instrumentelor de plată electronică falsificate și respectiv deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică prev. de art. 24 alin. (2) și respectiv art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002. Vinovăția inculpatului, ce îmbracă forma intenției directe, s-a reținut că rezultă cu certitudine din întregul ansamblu probator administrat în cauză, chiar și din recunoașterea inculpatului care a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., respectiv judecata sa în baza procedurii simplificate. În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul Ș.N. privind aplicarea dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., s-au constatat următoarele: Deși instanța, nu a reținut situația de fapt expusă în actul de trimitere în judecată, nici cu privire la existența infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., dar nici cu privire la împrejurarea recunoscută de inculpat, potrivit căreia bunurile identificate asupra sa, interzise de lege ar aparține coinculpatului S.I.G., având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale precitate în sensul că până la începerea cercetării judecătorești inculpatul a formulat o cerere de judecată în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen. - nefiind culpa acestuia că probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost suficiente pentru a stabili că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat - a admis cererea acestuia în sensul că în privința celor două infracțiuni pentru care a dispus condamnarea inculpatului, a redus limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială cu o treime, aceasta având în vedere și dispozițiile art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. V din O.U.G. nr. 121/2011. În același sens, prima instanță a reținut că, chiar dacă în privința inculpatului S.I.G., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a continuat judecata cauzei potrivit procedurii de drept comun, având în vedere că din materialul probator astfel administrat constată că cele două infracțiuni descrise în rechizitoriu și recunoscute de inculpatul Ș.N.

sunt probate dincolo de orice dubiu, iar acesta a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. până la începerea cercetării judecătorești, în considerarea art. 16 din Constituție potrivit căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii, pentru evitarea aplicării unor tratamente diferite între inculpați dar și în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 320 1 C. proc. pen. a dispus condamnarea acestuia cu aplicarea textului legal precitat. La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de legea specială, de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana inculpatului cât și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În considerarea textului citat și având în vedere recunoașterea inculpatului, lipsa antecedentelor penale și datele persoanele cu referire la starea de sănătate (potrivit actelor medicale) s-a precizat că aplicarea unei pedepse în limitele prev. de art. 320 1 C. proc. pen. de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, respectiv de 2 ani închisoare pedeapsă rezultantă, este de natură a atinge scopul prev. de legiuitor în dispozițiilor art. 52 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei instanța constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 81-82 C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă aplicată nu este mai mare de 2 ani., inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, iar în raport cu datele personale pozitive anterior expuse, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 4 ani termen de încercare, din care 2 ani pedeapsă și 2 ani interval de timp. Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

În raport cu dispozițiile art. 64 și 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, fiind prevăzută de textul legal precitat și totodată necesară și proporțională cu natura și gravitatea infracțiunilor comise de inculpat.

Aceeași apreciere a făcut prima instanță și cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părintești, în mod automat și absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoare în absența oricărui control exercitat de instanța de judecată fără luarea în considerare a tipului infracțiunii. Pe cale de consecință, în baza ar. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

pe durata termenului de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea acesteia pe durata aceluiași termen. În considerarea argumentelor expuse anterior cu privire la infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2002 rap. la art. 323 C. pen., respectiv pentru lipsa elementelor constitutive ale acesteia, s-a dispus achitarea inculpatului Ș.N. conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. În privința inculpatului S.I.G., prima instanță a reținut că materialul probator administrat în cauză și apreciat conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în ansamblu și în scopul aflării adevărului, nu a confirmat cu certitudine și dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., instanța fără a mai relua argumentele expuse anterior privind pe inculpatul Ș.N., a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ceea ce-l privește pe coinculpatul S.I.G., astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea acestuia. Cu privire la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, prev. și ped.

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 respectiv, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 constând în deținerea de instrumente de plată electronică, și deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prima instanță a constatat că asupra inculpatului nu au fost identificate vreun astfel de instrument ori echipament electronic, bunurile interzise de lege fiind identificate în ziua de 12 octombrie 2011 asupra inculpatului Ș.N. Pe de altă parte, inculpatul nu a recunoscut situația de fapt expusă în actul de sesizare, ce a fundamentat trimiterea sa în judecată, potrivit căreia aceste bunuri i-ar fi aparținut, situație în măsură a angaja răspunderea sa penală.

Este adevărat că inculpatul Ș.N. l-a incriminat prin declarațiile sale, însă numai declarația acestuia nu este de natură a determina angajarea răspunderii penale a inculpatului, în lipsa altor probe care să certifice vinovăția acestuia. Împrejurarea expusă în actul de sesizare, respectiv faptul că în antecedență inculpatul ar fi fost condamnat pentru falsificarea unor carduri - aspect recunoscut și de acesta cu ocazia audierii de către instanță - nu constituie nici pe departe o probă care să contureze vinovăția inculpatului în cauza dedusă judecății. Chiar dacă martorul B.M.A. a înțeles să declare în faza de urmărire penală că inculpatul S.I.G.

i-a propus să meargă în Italia pentru a folosi cărți de credit falsificate, această declarație chiar prin coroborare cu declarația coinculpatului Ș.N., nu este în măsură a face dovada vinovăției sale cu privire la cele două infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată; și aceasta întrucât, pe de o parte, asupra sa nu au fost găsite astfel de bunuri, iar pe de altă parte, nu este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul Ș.N. avea tot interesul de a-l incrimina, față de apărarea pe care acesta a înțeles să și-o facă în cauză, în sensul că, în fapt aceste bunuri, deși deținute de el în ziua de 12 octombrie 2011, nu îi aparțineau, fiind ale inculpatului S.I.G. În condițiile în care asupra inculpatului S.I.G.

nu au fost identificate niciunul din bunurile interzise de lege, iar dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea privind comerțul electronic, incriminează tocmai deținerea unor instrumente de plată electronică ori echipamente de falsificare a acestora, prima instanță a apreciat că în cauză nu există nici măcar probe indirecte care să contureze indicii privind vinovăția inculpatului. În acest sens s-a menționat că în codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 prezumția de nevinovăția este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 2 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi ce garantează libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organului judiciar care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului penal; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar aceasta trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, în caz de îndoială ce nu poate fi înlăturată prin probe, impunându-se soluția achitării.

Or, în cazul în care probele referitoare la vinovăția inculpatului nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la aceasta, nu se poate angaja răspunderea penală a unei persoanei, aceasta beneficiind de prezumția mai sus menționată, nefiind obligată să-și dovedească nevinovăția. În cauza de față, prima instanță a reținut că nu are temei pentru a dispune condamnarea inculpatului S.I.G.

numai pentru considerentul că în antecedență „s-a ocupat de clonarea cardurilor” fiind chiar condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în Italia și numai în temeiul declarației incriminatoare a coinculpatului Ș.N., în condițiile în care acesta a negat constant chiar de la începutul declanșării procedurii judiciare prezente săvârșirea vreunei infracțiuni și cel mai important aspect, esențial în cauza dedusă judecății, asupra sa nu au fost găsite bunuri interzise de lege, astfel că nu se poate concluziona că în ziua de 12 octombrie 2011 inculpatul a deținut instrumente de plată falsificate ori echipamente ce servesc la falsificarea acestora. Chiar dacă depoziția martorului B.M.A., audiat în faza de urmărire penală, atestă împrejurarea că inculpatul S.I.G.

i-ar fi solicitat să meargă în Italia, pentru a utiliza în acest scop „carduri clonate” aceasta nu face dovada situație de fapt reținută în actul de inculpare ca fiind temei al subzistenței celor două infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, respectiv a împrejurării că inculpatul S.I.G. a deținut carduri și echipamente de falsificat asemenea instrumente de plată, devenind credibilă, odată în plus, apărarea acestuia reținută de instanță, potrivit căreia toate bunurile deținute și identificate asupra inculpatului Ș.N. în ziua de 12 octombrie 2011 îi aparțineau acestuia (1 dispozitiv electronic de tip MSR 206 UL 3 cărți de credit fără nume titular 4 acte identitate false pe diferite nume având fotografia sa).

În considerarea acestei situații de fapt și reținând că infracțiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, nu au fost săvârșite de inculpatul S.I.G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. c) C. proc. pen. prima instanță a dispus achitarea acestuia. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.N. a bunurilor identificate asupra sa în ziua de 12 octombrie 2011, constituind obiectul material al infracțiunilor prev. și ped.

de art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, bunurile fiind folosite la săvârșirea acestora, respectiv a unui dispozitiv electronic de tip MSR 206, UL 1950E 156304, LR 100944, made în Taiwan, 1 laptop marca S., 3 cărți de credit fără nume titular fără număr cont și fără perioadă de valabilitate inscripționate „S.” (2 cărți credit) și „D.” (1 carte credit) și 9 post-it-uri autocolante ce cuprind litere, cifre și diferite semne (6 folii mari și 3 folii mici), iar în temeiul art. 118 lit. f) C. pen. a dispus confiscarea de la același inculpat a celor 6 acte de identitate false emise pe următoarele nume: P.I., B.M.M., L.R., A.B., A.B. și H.B. (fila 8 dosar urmărire penală), deținerea acestora fiind interzisă de lege având în vedere caracterul contrafăcut al acestora și împrejurarea că în raport de natura lor, fac dovada identității persoanei, astfel că nu se pot afla decât în posesia titularului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, cu privire la inculpatul S.I.G., D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt. Prin motivele scrise de apel hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului S.I.G. pentru infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002. S-a arătat că, în raport de momentul la care inculpatul S.I.G. a formulat denunțul și anume după conflictul pe care l-a avut cu Ș.N., în condițiile în care în mod cert și anterior acestui moment a avut cunoștință de existența obiectelor de clonat carduri, se impune concluzia că a fost implicat în activitatea infracțională de deținere de aparatură de clonat carduri, sens în care sunt și declarațiile martorilor Ș.C.

și B.M. S-a mai arătat că depoziția pe care acest din urmă martor a dat-o în faza de urmărire penală, confirmă dincolo de orice îndoială activitatea infracțională a inculpatului S.I.G. în procurarea, manipularea, deținerea skimerului, laptopului și cardurilor, iar prima instanță în mod greșit a înlăturat-o din ansamblul materialului probator numai ca urmare a faptului că nu a reușit, din motive obiective, să procedeze la audierea sa în ședință publică. S-a mai arătat că prin soluția de achitare a inculpatului nu se descurajează fenomenul infracțional, iar simpla negare a faptelor de către inculpat