ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 671/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 78 din 24 mai 2011, Tribunalul Olt, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.P. la 19 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 19 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive începând cu 21 august 2010, la zi.

S-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova și, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.213,38 RON, reactualizată la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare. Totodată, s-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile Ș.L. și P.J. și, în baza art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.000 RON daune morale către partea civilă Ș.L.; 100.000 RON despăgubiri civile către partea civilă P.J., din care suma de 50.000 RON daune morale și 50.000 RON daune materiale. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.P., cu titlu de măsură de siguranță, a sumei de 100 RON reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen.

Față de soluția pronunțată, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.300 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că, la data de 11 august 2010, în jurul orelor 8 00 , inculpatul O.P., angajat în calitate de cioban la turma de oi și capre a numitului G.I.M., zis „M. al lui D." din localitatea Comani, județul Olt, a plecat cu oile la pășunat în punctul „LP" pe raza aceleași localități. În dimineața aceleiași zile, victima P.D. împreună cu soția sa, P.J., au hotărât să se deplaseze cu căruța trasă de un cal în punctul „LP" pentru a recolta iarbă pentru animale. în acest scop, au înhămat calul la căruță și s-au deplasat în acest punct, de unde au recoltat iarbă de pe terenurile din imediata apropiere, iar în jurul orelor 11 00 au plecat spre locuința lor.

În timp ce se deplasau pe drumul agricol ce duce spre localitatea Comani, au observat că în porumbii ce aparțineau societății agricole „R.", se afla o cantitate însemnată de iarbă, astfel că au oprit căruța, au coborât din ea și au mers la marginea porumbilor, de unde au recoltat din nou iarbă. După oprirea căruței, victima a desfăcut lanțul de la huluba căruței, pentru a lega calul de picior, pe care l-au lăsat în apropierea lor. În timp ce victima și soția sa recoltau iarbă, de ei s-a apropiat o turmă de oi, care erau însoțite de inculpatul O.P. și de mai mulți câini. În acest moment, câinii care îl însoțeau pe inculpat, s-au repezit spre victimă și spre soția sa, împrejurare în care P.D. l-a atenționat pe inculpat să-și potolească câinii pentru că exista riscul să-i atace.

În aceste împrejurări, inculpatul a devenit agresiv, apropiindu-se de victima P.D., aducându-i injurii, după care, având asupra sa un ciomag la capătul căruia se aflau înfășurate mai multe fire de sârmă, l-a lovit cu acesta în mod repetat în cap. În urma loviturilor aplicate, victima a căzut la sol, astfel că soția sa, P.J., a început să țipe și să ceară ajutor persoanelor care se aflau în apropiere. Urmare acestui fapt, inculpatul O.P., profitând de faptul că victima se afla în stare de agonie, a sustras hățurile și hamul de la calul acesteia și și-a continuat drumul spre sat, după ce a încercat să ia cu el și calul victimei, lovindu-l de mai multe ori cu ciomagul pe spate și provocându-i mai multe răni.

După ce inculpatul a sustras hamul și hățurile de la căruță, a părăsit locul faptei, plecând spre stână. La scurt timp după agresiune, la fața locului au venit și martorii S.C. și S.E., care au ajutat-o pe P.J. să pună victima în căruță și să o transporte la domiciliul său, victima fiind apoi dusă cu ambulanța la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde, cu tot tratamentul medical aplicat, a decedat în ziua de 20 august 2010. Potrivit concluziilor Raportului medico-legal de autopsie nr. 3084/A3 din 26 septembrie 2010 al IML Craiova, avizat sub nr. 80/E2 din 27 septembrie 2010 de către Comisia de Control și Avizare din cadrul aceleași instituții, moartea victimei P.D., în vârstă de 72 ani, a fost violentă, datorându-se hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo-cerebrale, urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit, leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu corpuri dure, între acestea și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționat.

Instanța a reținut această situație de fapt din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor S.C., S.E., P.M., C.V., P.V., M.M., D.S., P.I.A., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, procesul-verbal de depistare a inculpatului în ziua de 11 august 2010 având asupra sa un ciomag, raportul de expertiză medico-legală ADN, procesul-verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 21 august 2010, precum și declarațiile inculpatului care, deși a negat constant săvârșirea infracțiunilor sub aspectul cărora a fost trimis în judecată, a confirmat împrejurarea că în ziua incidentului era singurul cioban angajat la numitul G.I.M., zis „M.

al lui D.", că în acea zi s-a deplasat cu oile la păscut pe raza localității Comani însoțit de mai mulți câini și că ciomagul în care au fost identificate mai multe fire de păr aparținând victimei P.D. s-a aflat în posesia sa în ziua incidentului. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei de omor, s-a arătat că una din împrejurările care atribuie acesteia un caracter deosebit de grav trebuie să constea în scopul special urmărit de făptuitor, în speță săvârșirea unei tâlhării, fiind, așadar, necesar ca activitatea făptuitorului să fie de asemenea natură și violențele să fie exercitate în așa mod încât să exprime legătura lor din punct de vedere material și subiectiv cu scopul ce se cere a fi realizat, astfel încât omorul să fi creat în mod obiectiv condițiile favorabile săvârșirii tâlhăriei, iar făptuitorul să fi avut reprezentarea realizării, prin săvârșirea omorului, a scopului urmărit.

Având în vedere aceste considerente și în raport cu starea de fapt evidențiată de probatoriul cauzei, ținând seama de declarația inculpatului care a negat constant săvârșirea faptelor, instanța a apreciat că probele administrate nu au condus cu evidență la concluzia că mobilul omorului ar fi fost jaful, respectiv că inculpatul O.P. a exercitat violențele ce au dus la decesul victimei P.D. tocmai pentru a crea condițiile favorabile însușirii celor două bunuri ale acestuia, neputându-se reține că aceste violențe exprimă, atât din punct de vedere material cât și subiectiv, legătura lor cu scopul realizat ulterior.

Ținând seama de împrejurarea că inculpatul a devenit agresiv și a aplicat victimei mai multe lovituri cu ciomagul în cap după ce aceasta i-a cerut să-și liniștească câinii, iar mai apoi, în timp ce victima se găsea căzută la pământ și soția sa striga după ajutor, și-a însușit hamul și hățurile de la căruța victimei, încercând și însușirea calului aparținând acesteia, instanța a apreciat că, în cauză, nu este incidență circumstanța agravantă prevăzută de lit. d) a articolului 176 C. pen., neexistând probatorii care să certifice că inculpatul a ucis victima pentru a săvârși infracțiunea de tâlhărie, hotărârea de însușire a bunurilor aflate asupra victimei fiind imediat ulterioară exercitării actelor de agresiune fizică ce au dus la decesul acesteia.

S-a mai arătat de către instanța de fond că, și în această situație, deși intenția de deposedare a victimei a survenit posterior exercitării violențelor, fapta de însușire a bunurilor în aceste împrejurări constituie totuși tâlhărie, fiind invocată în acest sens Decizia nr. 50/1971 a Tribunalului Suprem Secția penală, CD/1971, pag. 322, întrucât între sustragere și violențele care au precedat-o există un raport de cauzalitate al cărui aspect obiectiv constă în aceea că deposedarea a fost înlesnită și favorizată de violența exercitată. În considerarea acestor aprecieri, instanța a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) și art. 176 lit. c) și d) C. pen.

în infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) și 176 lit. c) C. pen. Apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., instanța a angajat răspunderea penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen., fapta fiind comisă în public și de o persoană care a mai săvârșit un omor (anterior inculpatul fiind condamnat la 6 ani închisoare prin Sentința penală nr. 17 din 13 martie 2001 pronunțată în Dosarul nr. 6104/2000 de Tribunalul Olt pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen.) și tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., fapta fiind comisă în loc public, vinovăția inculpatului ce îmbracă forma intenției indirecte (pentru infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen.) și, respectiv, a intenției directe (pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.) rezultând în mod indubitabil din întregul material probator administrat în cauză.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârșite, determinat de modul în care s-au realizat în concret acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunilor săvârșite, de împrejurările care le particularizează, de caracterul și importanța obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul și gravitatea urmărilor acestora constând în decesul victimei, de condițiile concrete în care a survenit urmarea produsă, de rezonanța socială produsă în comunitatea locală prin faptele comise de inculpat, dar și de persoana inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptelor și este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de aceeași natură, respectiv tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în raport de care faptele deduse judecății s-a constatat a fi comise în stare de recidivă postexecutorie.

Sub aspectul pedepsei accesorii, instanța a reținut că inculpatul a comis mai multe infracțiuni cu intenție având ca urmare moartea unei persoane, în condițiile în care anterior a atentat la aceeași valoare supremă, respectiv viața omului, fiind condamnat tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor, infracțiuni a căror gravitate relevă faptul că acesta nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața, apreciindu-se că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie este proporțională și justificată pe durata executării pedepsei principale.

Cu privire la latura civilă a procesului penal, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, instanța a angajat răspunderea civilă a inculpatului pentru plata sumei de 7.213,38 RON, reactualizată la data plății efective, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar, potrivit art. 998 și 999 C. civ., a apreciat ca fiind întemeiate acțiunile civile promovate de părțile civile Ș.L. și P.J. sub aspectul daunelor morale solicitate, fiind evident că prin decesul victimei li s-a creat un prejudiciu moral personal nepatrimonial, constând în suferința psihică creată prin atingerea adusă sentimentelor de rudenie și afinitate existente intre aceasta și fiică, respectiv soție, ce se impune a fi reparat, precum și sub aspectul daunelor materiale solicitate de partea civilă P.J., în suma de 50.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul O.P., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În apelul său, Ministerul Public a susținut greșita schimbare de către instanța de fond a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) și art. 176 lit. c) și d) C. pen. În infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) și 176 lit. c) C. pen., arătând că, în cauză, se impunea și reținerea agravantei prev. de art. 176 lit. d) C. pen. întrucât din probele administrate rezultă că violențele și agresiunea exercitată de inculpat au fost de asemenea natură încât au creat în mod obiectiv condițiile favorabile săvârșirii tâlhăriei, iar inculpatul a avut reprezentarea realizării prin săvârșirea omorului a tâlhăriei.

Tot sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii de omor, s-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., pe motiv că fapta nu a fost comisă în public, ci pe câmp, care nu este loc public în înțelesul art. 152 lit. a) C. pen., iar de față nu au fost două persoane pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 152 lit. b) C. pen. În ce privește infracțiunea de tâlhărie, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reținerea agravantei prevăzute de alin. (2) lit. b) a art. 211 C. pen., întrucât inculpatul în momentul comiterii tâlhăriei avea asupra sa o bâtă, pe care a folosit-o și la comiterea omorului.

Parchetul a criticat sentința Tribunalului și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, arătându-se că sancțiunea penală aplicată inculpatului nu corespunde scopului pedepsei, fiind prea blândă sub aspectul cuantumului, impunându-se majorarea acesteia față de gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise, modalitatea concretă de săvârșire, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist și a avut o conduită procesuală nesinceră. În apelul inculpatului au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, față de atitudinea procesuală sinceră manifestată de inculpat în fața instanței de apel, când a arătat că recunoaște și regretă comiterea faptelor.

Prin Decizia penală nr. 253 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat, în parte, sentința penală atacată, în ce privește latura penală, și, rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b). C. pen. În baza art. 174 alin. (1), 175 lit. i) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.P. la pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Totodată, în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. În baza art. 88 C. pen., art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă în continuare arestarea preventivă de la 24 mai 2011 la zi și menținută starea de arest a inculpatului.

Totodată, instanța a respins, ca nefundat, apelul inculpatului O.P. și l-a obligat la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, în cauză, nu este incidență circumstanța agravantă prevăzută de lit. d) a art. 176 C. pen., privitoare la comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav în scopul de a săvârși sau de a ascunde săvârșirea unei tâlhării.

S-a arătat că, pentru incidența acestei agravante, era necesar să existe probe certe din care să rezulte că scopul urmărit de făptuitor în momentul comiterii omorului era acela de a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării, însă, în speță, niciuna dintre dovezile administrate nu demonstrează că acesta a fost scopul urmărit de inculpat, în condițiile în care între el și victimă s-a declanșat un conflict spontan, ca urmare a faptului că, în mod inopinat, câinii care îl însoțeau pe inculpat s-au repezit la victimă și soția acestuia, unul dintre câini mușcând-o pe soția victimei, iar, pe fondul acestui conflict spontan, inculpatul a devenit agresiv și a început să aplice victimei mai multe lovituri în zona capului cu o bâtă pe care o avea asupra lui, în urma loviturilor aplicate victima fiind doborâtă la pământ.

În aceste împrejurări, soția victimei a început să țipe, cerând ajutor, condiții în care inculpatul, profitând de starea de inconștiență în care victima fusese adusă, a sustras hățurile și hamul de pe cal, a dezlegat calul și l-a lovit de mai multe ori, după care a părăsit locul faptei, luând asupra lui hamul și hățurile.

A reținut instanța de apel că, în raport de modul cum inculpatul a acționat, rezultă că, după ce victima a fost adusă în stare de inconștiență, acesta a luat hotărârea de a sustrage hamul și hățurile calului, cu dublu scop, respectiv de a și le însuși, dar în mod evident și cu intenția de a o împiedica pe victimă și soția acestuia să se deplaseze, fiind lipsiți de mijlocul de transport (căruța) adus în stare improprie deplasării, ca urmare a deshămării calului, astfel încât inculpatul să aibă un avantaj în deplasare, pentru a nu exista probe care să îl plaseze în locul comiterii crimei, urmărind astfel să se sustragă răspunderii penale, relevantă în acest sens fiind și atitudinea ulterioară a inculpatului, care a negat inițial comiterea faptei, încercând să se plaseze într-un alt loc decât cel unde s-a comis agresiunea.

Deși în rechizitoriu și în hotărârea instanței de fond s-a reținut că inculpatul a urmărit să își însușească și calul victimei, iar hamul și hățurile au fost luate de inculpat din căruță, instanța de apel a constatat că această susținere nu are fundament, întrucât din probele administrate rezultă că intenția inculpatului a fost de a sustrage numai hățurile și hamul, nu și calul, iar acestea au fost luate de inculpat de pe cal și nu din căruță. În sprijinul acestei opinii au fost reținute declarațiile constante ale părții civile P.J., care a susținut la urmărirea penală și instanța de fond, că, după lovirea victimei, inculpatul a lovit și calul și a luat hamurile și hățurile de pe acesta și a plecat cu ele.

În același sens, s-a mai arătat și că, dacă inculpatul ar fi urmărit să sustragă și calul, nu l-ar fi dezlegat și nu l-ar fi deshămat (deplasarea acestuia fiind astfel îngreunată), în realitate, prin această acțiune, urmărind să sperie calul pentru a-l îndepărta de căruță, soția victimei fiind astfel lipsită de un mijloc rapid de deplasare pentru a anunța fapta de omor. Cum intenția de deposedare a victimei de bunurile respective a survenit ulterior exercitării actelor de violență, care nu au fost comise în acest scop, Curtea a concluzionat că nu se poate reține în sarcina inculpatului varianta agravantă prevăzută de lit. d) a art. 176 C. pen., apreciindu-se că instanța de fond a procedat în mod corect la schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării acesteia.

În ceea ce privește solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice dată infracțiunii de omor în sensul înlăturării agravantei prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen., instanța de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, din probele administrate, rezultă că actele de violență au fost exercitate de inculpat asupra victimei chiar în marginea unui drum agricol, loc ce nu constituie proprietatea privată a vreunei persoane și este accesibil publicului în orice moment, fiind, astfel, îndeplinită cerința prevăzută de art. 152 lit. a) C. pen.

Referitor la infracțiunea de tâlhărie, față de împrejurarea că, în momentul comiterii faptei, inculpatul era înarmat cu o bâtă, instanța de apel a considerat că se impunea a se reține și varianta calificată prevăzută de alin. (2) lit. b) a art. 211 C. pen., privind comiterea faptei de o persoană având asupra sa o armă, bâta fiind asimilată unei arme în înțelesul dispozițiilor art. 151 alin. (2) C. pen., întrucât a fost folosită pentru agresarea victimei, solicitarea parchetului în acest sens fiind apreciată ca întemeiată. Sub aspectul criticilor de netemeinicie, s-a arătat de către Curte că pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

nu a fost just individualizată, având în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, urmarea produsă, respectiv valoarea socială lezată (viața persoanei), modalitatea și împrejurările comiterii (fapta fiind comisă în loc public, prin aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate cu o bâtă în zona capului victimei), precum și împrejurarea că inculpatul a fost condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni, fapta din prezenta cauză fiind comisă prin același mod de operare ca și cea pentru care a fost anterior condamnat (lovirea victimei cu o bâtă în zona capului). Ca urmare, s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracțiune la 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., având în vedere modalitatea, împrejurările comiterii faptei, respectiv de o persoană înarmată, într-un loc public, ținând cont și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, s-a apreciat că scopul sancțiunii penale poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare.

Referitor la apelul declarat de inculpat, s-a arătat că, deși în faza de apel acesta a recunoscut comiterea faptelor, respectiva împrejurare, necoroborată cu alte elemente de fapt, nu este suficientă pentru a aplica o pedeapsă într-un cuantum mai redus și în niciun caz nu se impune reținerea acestui aspect drept circumstanță atenuantă, având în vedere că inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru același gen de infracțiuni și prin același mod de operare, criticile formulate de inculpat sub acest aspect fiind nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul O.P., pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său motivat în scris, Ministerul Public, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a reiterat criticile formulate în apel privind greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) și 176 lit. c) C. pen., arătând, pentru aceleași considerente expuse și în fața instanței de apel, că, în cauză, se impunea reținerea agravantei prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen. și înlăturarea celei reglementate de 175 lit. i) C. pen. În plus, Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pe motive de nelegalitate, arătând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., că, în mod greșit, instanțele inferioare au omis să dispună, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea de la inculpat a obiectului corp delict folosit la săvârșirea infracțiunii de omor. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor declarate în cauză, Ministerul Public nu a mai susținut criticile formulate cu privire la greșita încadrare juridică dată faptei de omor, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) și (4) C. proc. pen., a pus în discuție incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor prin înlăturarea agravantelor prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen.

și art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În ceea ce îl privește pe inculpat, acesta a criticat decizia penală recurată sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea cuantumului sancțiunii penale față de împrejurarea că faptele comise nu au avut un caracter premeditat, ci accidental. De asemenea, față de atitudinea procesuală manifestată în apel, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat reindividualizarea pedepsei închisorii ca urmare a aplicării respectivelor prevederi legale. În drept, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc.

pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul O.P. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. Analizând, cu prioritate, critica de nelegalitate a hotărârilor recurate, Înalta Curte constată, astfel cum s-a arătat și de către Parchet, că instanțele inferioare, deși au dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor, au omis să ia față de acesta, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la instrumentul (ciomagul) folosit la săvârșirea infracțiunii, ridicat de la domiciliul inculpatului în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală.

Ca urmare, constatând că, sub acest aspect, hotărârile pronunțate sunt contrare legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului, va casa, în parte, aceste hotărâri și va face aplicarea art. 118 lit. b) C. pen. cu privire la bunul folosit de inculpat la comiterea infracțiunii de omor.

2. Potrivit art. 175 lit. i) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat uciderea unei persoane săvârșită în public, iar conform art. 152 C. pen., pentru a fi considerată ca fiind săvârșită în public, este necesar ca fapta să fi fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană (lit. a), în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane (lit. b) sau într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane (lit. c). În cauză, din probele administrate, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de apel, că actele de violență asupra victimei nu au fost exercitate de inculpat în timp ce părțile se aflau pe drumul agricol, ci pe terenul proprietate privată învecinat cu respectivul drum agricol, în interiorul lanului de porumb cultivat pe acesta, loc care nu este accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) sau b C. pen.; astfel, conform mențiunilor făcute în cuprinsul procesului-verbal din data de 11 august 2010, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat existența pe solul acoperit cu iarbă a unor urme de târâre și tăvălire, precum și faptul că firele de porumb erau culcate și aveau urme de sânge,

aspect confirmat pe deplin și de planșele foto anexate la respectivul proces-verbal, din care rezultă, neîndoielnic, că agresiunea a fost comisă de inculpat pe terenul proprietate privată învecinat cu drumul agricol; în același sens, al desfășurării conflictului dintre părți în interiorul culturii de porumb și nu pe drumul agricol sunt și depozițiile părții civile P.J., ale martorei S.E., precum și declarația inculpatului dată în faza de apel; pe de altă parte, se constată că, în speță, nu pot fi incidente nici prevederile art. 152 lit. c) C. pen., nefiind de față la comiterea faptei decât o singură persoană, respectiv soția victimei, iar intenția inculpatului nefiind aceea ca faptele să fie văzute și auzite de alte persoane, ci, dimpotrivă, așa cum s-a constatat și de către Curtea de apel, de a ascunde aceste fapte, urmărind să sperie calul pentru a-l îndepărta de căruță și a o lipsi, astfel, pe soția victimei de un mijloc rapid de deplasare pentru a anunța omorul săvârșit.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și cea de prim control judiciar au dat o greșită încadrare juridică faptei comise de inculpat, motiv pentru care, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se impune admiterea, sub acest aspect, a recursului declarat de inculpat, casarea, în parte, a hotărârilor atacate și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Cu privire la agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., Înalta Curte, în acord cu Tribunalul și instanța de apel, constată că aceasta este incidență în cauză, având în vedere că hățurile și hamul au fost sustrase de inculpat în timp ce căruța și calul se aflau în staționare pe drumul agricol învecinat cu terenul pe care s-a desfășurat acțiunea agresivă a recurentului, loc care prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen. 3. Sub aspectul proporționalizării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corectă individualizare a acestora, ținându-se seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.

Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor (într-un loc public, de o persoană având asupra sa o armă - infracțiunea de tâlhărie; prin aplicarea unor lovituri repetate, de foarte mare intensitate, în zona capului, cu un obiect dur - infracțiunea de omor) și circumstanțele personale ale inculpatului, au fost aplicate pedepse corect individualizate, orientate spre jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie și, respectiv, egală cu acest maxim prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea de apel a avut în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunii de omor, modalitatea în care a acționat inculpatul, acesta lovind cu bestialitate victima, în repetate rânduri, cu un obiect contondent, după care a sustras mai multe bunuri și a părăsit locul săvârșirii faptelor, încercând să o împiedice pe soția victimei să se deplaseze pentru a reclama agresiunea comisă, comportamentul procesual al recurentului, oscilant pe parcursul desfășurării urmăririi penale și al judecății, acesta încercând, inițial, să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, precum și împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind săvârșite în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 17 din 13 martie 2001 a Tribunalului Olt, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor în forma tentativei, aspect ce denotă perseverența sa infracțională, predispoziția pentru comiterea unor infracțiuni de violență, precum și împrejurarea că scopul sancțiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curtea apreciază că pedepsele principale aplicate inculpatului de către instanța de apel au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere în acest sens prevederile alin. (7) teza finală al acestui articol, care exclud de la posibilitatea aplicării procedurii simplificate acele infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, ipoteză ce se regăsește și în cauză, având în vedere că infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Înalta Curte constată, însă, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat, că instanța de apel, fără a ține seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, precum și de jurisprudența constantă în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Calmanovici împotriva României; cauza Hirst împotriva Marii Britanii), a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa complementară și cea accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., fără să analizeze în ce măsură aceasta se impune în cauză față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, raportat la natura faptei comise, Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, apreciază că se impunea interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie doar a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Constatând, pentru motivele anterior arătate, incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 , 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 9 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul O.P., va casa, în parte, decizia penală recurată și sentința penală pronunțată de Tribunalul Olt, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, pedeapsa complementară și accesorie și măsura de siguranță a confiscării speciale și, rejudecând în fond, va descontopi în pedepsele componente pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului O.P. de către instanța de apel, în baza art. 334 C. proc.

pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., menținând pedeapsa de 25 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., se va dispune confiscarea instrumentului folosit la săvârșirea infracțiunii, ridicat în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor. În temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va deduce prevenția inculpatului de la 21 august 2010 la zi. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul O.P. împotriva Deciziei penale nr. 253 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 78 din 24 mai 2011 a Tribunalului Olt, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, pedeapsa complementară și accesorie și măsura de siguranță a confiscării speciale și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului O.P., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen.

și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și menține pedeapsa de 25 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., contopește pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea instrumentului folosit la săvârșirea infracțiunii, ridicat în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 august 2010 la 12 martie 2012. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat O.P., în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012. Procesat de GGC - LM