ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3003/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 90 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.E. la pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 201 alin. (2), alin. (3

1

), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 201 alin. (2), alin. (3

1

), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului Ș.E., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 22 noiembrie 2011 la zi.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnată inculpata Ș.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei Ș.I. în pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară, aceasta din urmă se va executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.E. la câte 50.000 RON daune morale față de fiecare dintre părțile civile minore Ș.G.E. și Ș.O.M.

A fost obligată inculpata Ș.I. la câte 50.000 RON daune morale față de fiecare dintre părțile civile minore Ș.G.E. și Ș.O.M.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare dintre inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul Ș.E. s a căsătorit cu inculpata Ș.I. în anul 1988, iar în perioada 1989-1998 au avut 10 copii, cel de-al unsprezecelea fiind născut în 2011. Din cei 11 copii, 7 au fost abandonați la casa de copii, încă de la naștere, 4 din aceștia au fost adoptați de familii din Irlanda, Grecia și America, iar 3 sunt și în prezent în Centrul de plasament.

Partea vătămată Ș.G.E. a fost născută la ... 1994 și a fost dată la leagănul de copii încă de la naștere, dar pentru că nu a fost adoptată până în 1997, a fost adusă acasă de către familia Ș., unde mai aveau încă un copil, Ș.I.E., născut în 1992.

În 1998, inculpata Ș.I. a născut-o și pe partea vătămată Ș.O.M., pe care, de asemenea, a luat-o acasă.

Cei doi părinți, împreună cu cei trei copii, au locuit permanent într-o cameră, situată în imobilul deținut de mama inculpatului, și în perioada 2000-2011, nu au desfășurat nici o activitate, asigurându-și existența din alocațiile minorilor, ajutoare sociale și alimente de la cantina socială.

În încăperea pe care o foloseau existau doar două paturi, un pat fiind folosit de către inculpata Ș.I., în care dormea cu partea vătămată Ș.O.M., iar în celălalt pat dormeau inculpatul cu partea vătămată Ș.G.E. și cu fiul său, Ș.I.E. Din anul 2000, inculpatul și soția sa au adus-o în locuința acestora pe martora L.M., cu care inculpatul a avut relații de concubinaj încă din momentul în care s-a mutat la aceștia, până în luna aprilie 2010, când a părăsit locuința acestora.

În toată această perioadă, martora L.M. a dormit în același pat cu inculpatul, cu partea vătămată Ș.G.E. și cu fiul său, Ș.I.E.

Deși inculpatul Ș.E., în toată această perioadă, întreținea relații sexuale normale alternativ atât cu soția sa, inculpata Ș.I., cât și cu concubina sa, L.M., începând cu anul 2004, le-a constrâns și pe cele două fiice Ș.G.E. și Ș.O.M. să întrețină acte sexuale orale, profitând de faptul că inculpata Ș.I. era foarte distantă de minore, recunoscând faptul că pe Ș.G.E. nu a suportat-o niciodată, încă de când a fost adusă de la casa de copii, iar pe Ș.O.M. a crescut-o și a îngrijit-o mai mult L.M.

De partea vătămată Ș.G.E., tatăl său s-a ocupat efectiv de când a adus-o acasă, inculpata refuzând să-i facă baie, să o îngrijească sau să-i asigure hrana, afirmând permanent că nu este fiica sa, lipsind-o total de afecțiune.

În vara anului 2004, în perioada de vacanță, într-o noapte, inculpatul Ș.E. a trezit-o din somn pe Ș.G.E., a condus-o în holul camerei, a sprijinit-o de zid, și a încercat să o penetreze. Minora s-a opus și a început să plângă, însă inculpatul a insistat să o forțeze, însă pentru că minora a început să plângă mai tare, i-a dat două palme și a lăsat-o să plece în cameră. După circa o săptămână, inculpatul a început frecvent să abuzeze de minoră, fie să suporte actul sexual oral, fie să îndeplinească ea actul sexual oral, fie practicând acte nefirești, mângâind-o pe corp, în special în zonele intime sau frecându-se cu organul sexual de corpul minorei, pentru obținerea excitației sexuale, fapte comise de 2-3 ori pe săptămână, alternativ.

Tot în vara anului 2004, prin aceleași modalități, inculpatul a început să abuzeze și de partea vătămată Ș.O.M. Acesta le amăgea pe cele două minore profitând de vârsta acestora, deoarece se ocupa de îngrijirea lor, le cumpăra dulciuri și în momentul în care erau singure, le constrângea să accepte acte sexuale orale.

În aceeași perioadă, inculpatul le-a interzis celor două minore să socializeze cu copii de vârsta lor, aflați în vecinătate sau cu vecinii, cu colegii de școală și le-a dezvoltat sentimentul de rușine și vinovăție, pentru a se asigura că acestea vor păstra tăcerea.

Instanța de fond a apreciat, că așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în faza urmăririi penale și judecării cauzei, în imobilul folosit de inculpatul Ș.E. și familia sa erau scandaluri frecvente, chiar săptămânal, iar în perioada 2004-2010, perioadă în care acesta a abuzat sexual de cele două minore, inculpata Ș.I. și martora L.M., îi reproșau inculpatului Ș.E. faptul că întreține acte sexuale cu cele două minore, folosind expresii foarte vulgare atât la adresa inculpatului, cât și la adresa celor două părți vătămate, în prezența acestora, scandaluri la care asistau și vecinii.

Inculpata Ș.I. îi reproșa părții vătămate Ș.G.E., afirmând că știe ce-i face inculpatul noaptea, dar cu toate acestea nu a luat nici o măsură pentru a o proteja, lăsând-o în continuare să doarmă în același pat cu inculpatul, refuzând să o primească în același pat cu ea. Inculpatul Ș.E., pe de altă parte, în prezența părților vătămate, îi spunea inculpatei Ș.I. că abuzează de cele două minore, afirmând că „sunt mai bune la pat”, folosind expresii vulgare.

Atât inculpata cât și martora L.M. foloseau la adresa părților vătămate cuvinte vulgare, de genul: jigodie, curvă, proastă, muistă, traseistă, boarfă, iar inculpatului îi reproșau că întreține relații sexuale cu cele două minore, folosind expresii de genul „nu-ți ajungem noi două” și îndemnându-l să intre în casă să abuzeze în continuare de părțile vătămate.

Cu ocazia audierii, inculpata Ș.I. a precizat că nu a suportat-o pe Ș.G.E. de când a fost adusă de la casa de copii, motiv pentru care inculpatul s-a ocupat efectiv de aceasta, i-a făcut baie până la vârsta de 12 ani, i-a spălat obiectele de îmbrăcăminte și i-a pregătit hrana, iar de Ș.O.M. s-a ocupat L.M., până ce minora a trecut în clasa a VI-a, respectiv până în anul 2009.

Aceasta a mai precizat că a adus-o pe L.M. în locuință, fiind de acord să doarmă cu soțul său, știind că este amanta acestuia, deși atunci când se certau L.M. îi reproșa inculpatului că abuzează sexual de cele două minore, afirmând că i-a prins în casă în timp ce făceau astfel de lucruri.

Începând cu anul 2010, cele două părți vătămate l-au refuzat constant pe inculpat și datorită comportamentului său violent și agresiv, urmare refuzului, dar și al inculpatei, ce le-a supus la o maltratare psihică permanentă, sub formă de dispreț constant și abandon afectiv, au înregistrat rezultate foarte proaste la învățătură, absențe la școală și au avut tendințe de suicid.

Deși inculpatul Ș.E. și inculpata au aflat că minorele au probleme școlare și au tendințe de suicid, nu și-au schimbat atitudinea ostilă, refuzând să colaboreze cu cadrele didactice sau cu cadrele sanitare, astfel că nu au luat nici o măsură pentru a ajuta cele două minore, ci au continuat să aibă aceeași atitudine ostilă și violentă.

În momentul când Ș.G.E. a refuzat să mai doarmă cu inculpatul, acesta a obligat-o pe Ș.O.M. să doarmă cu el, motivând că urinează în pat. Din mesajul telefonic trimis de Ș.G.E. martorei A.A., la data de 08 noiembrie 2011, rezultă că în timpul nopții respective, inculpatul a trezit-o pe Ș.O.M. din somn, pentru că adormise în celălalt pat, i-a dat o palmă și i-a cerut să se mute lângă el în pat. Niciunul din părinți nu au dus-o la medic pe Ș.O.M. pentru a fi consultată și a primi tratament adecvat privind afecțiunea de care suferea, respectiv control sfincterian incomplet, aceștia motivând că urinează în pat deoarece consumă suc și că este sănătoasă.

Începând cu luna aprilie 2011, martora A.A., știind situația precară a familiei Ș. și observând că urmează să se nască un alt copil în familie, s-a oferit și le-a zugrăvit camera în care locuiau, timp în care a observat faptul că cele două părți vătămate sunt foarte retrase și aflând de la vecini că părinții le agresează deseori, atât verbal cât și fizic, s-a hotărât să le ajute cu alimente și cu rechizite. Aceasta a aflat de situația școlară proastă a celor două părți vătămate, a luat legătura cu cadrele didactice și le-a sprijinit pe cele două minore să promoveze anul școlar, iar în septembrie 2011, când au început un nou an școlar, le-a cumpărat rechizite, și pentru toate acestea minorele s-au atașat de martoră.

Tot începând cu luna septembrie 2011, Ș.G.E. a fost consiliată psihologic de către psihologul școlii care, după câteva ședințe de consiliere, a bănuit că minora este abuzată sexual. Psihologul a încercat să discute cu părinții minorei, însă aceștia au refuzat orice colaborare, învinuita afirmând că nu este fiica ei, iar inculpatul a avut o atitudine ostilă și agresivă, atât față de psiholog, cât și față de dirigintele minorei.

Martora A.A., după ce a stat de vorbă cu psihologul minorei, a întrebat-o pe Ș.G.E. dacă a fost abuzată sexual de tată sau frate, iar aceasta, fiind surprinsă de întrebare, a precizat „de fratele meu, nu”.

După câteva zile, martora le-a cerut celor două minore să scrie, dacă nu pot să spună, ce le-a făcut tatăl său.

La data de 30 octombrie 2011, părțile vătămate au scris două bilete intitulate „My story dirty” și „Monstru”, pe care le-au înmânat martorei A.A. și în care au descris o parte din abuzurile suferite. Martora a citit cele două înscrisuri și neștiind cum să procedeze mai departe, s-a deplasat la psihologul școlii, le-a prezentat, iar reprezentanții acestei școli au sesizat organele de poliție.

Cele două părți vătămate au avut puterea și curajul să relateze modul în care au fost abuzate sexual de inculpat și maltratate fizic și psihic de inculpat și învinuită, după mai multe ședințe de consiliere psihologică. Maltratarea fizică și psihică a celor două părți vătămate, sub forma disprețului constant manifestat, respingerea acestora, abandonul afectiv, injuriile, amenințările și violențele asupra lor

-

au continuat din parte celor doi părinți până la data de 17 noiembrie 2011, ocazie cu care inculpatul le-a agresat din nou pe cele două părți vătămate, și urmare intervenției organelor de cercetare penală părțile vătămate au fost preluate, pentru a le asigura protecția de către D.G.S.A.P.C. Vâlcea.

În cauză, au fost efectuate rapoarte de constatare medico-legală prin care s-a stabilit că părțile vătămate sunt virgine.

De asemenea, s-au dispus și efectuat rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică din conținutul cărora rezultă că părțile vătămate au un intelect normal și discernământul vârstei.

Din completarea la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, urmare a evaluării psihologice a părților vătămate, rezultă că atât inculpatul Ș.E. cât și învinuita Ș.I. le-a pus în pericol integritatea fizică și viața, deoarece urmare a comportamentului acestora minorele au avut tendințe de suicid. Aceștia au neglijat nevoia de sănătate a minorelor și nevoia de încredere parentală, le-au creat sentimentul de marginalizare, și le-au dezvoltat sentimentul de trădare, inducându-le sentimentul de copii nedoriți. De asemenea, le-au dezvoltat sentimentul de stigmatizare și vinovăție determinând tulburări de comportament social și manipulator, precum și crearea și menținerea unui mediu familial psihopatogen de către ambii părinți.

Psihologul specialist a concluzionat că prin crearea unui mediu familial ostil, care nu a asigurat un nivel minm de educare, oferind un mod familial promiscuu de către ambii părinți, aceștia exercitând fie rol activ, fie nonactiv tolerant, a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea morală a celor două părți vătămate.

În faza urmăririi penale, inculpatul Ș.E. a recunoscut faptul că începând cu anul 2004, a întreținut acte sexuale orale până în anul 2010, cel puțin o dată pe săptămână, cu ambele minore, descriind modul în care practica aceste acte sexuale orale. A recunoscut modul în care a comis actele de perversiune sexuală asupra celor două minore, recunoscând și faptul că le solicita acestora și obiecte intime purtate, pentru a obține satisfacții ale instinctului sexual, precizând că această modalitate a folosit-o și în cursul anului 2010, după ce minorele au refuzat constant abuzurile sexuale.

Acesta a recunoscut și faptul că pentru a le constrânge pe cele două minore, devenea nervos și agresiv atunci când îl refuzau, iar când acceptau, se purta frumos cu acestea. Inculpatul a recunoscut și faptul că inculpata Ș.I. și martora L.M., atunci când izbucnea un scandal în familie, îi strigau faptul că le abuzează sexual pe cele două minore.

În faza judecării cauzei, același inculpat nu a mai recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța de fond a apreciat că acest comportament abuziv al celor doi părinți față de părțile vătămate rezultă cu prisosință și din declarația fiului acestora, Ș.I.E., care relatează modul în care aceștia le tratau pe cele două minore. Printre altele, acesta relatează și faptul că a fost agresat fizic de inculpat încă de când Ș.G.E. era în clasa a II-a, „din gelozie”, reproșându-i că a încercat să abuzeze sexual de minoră. Atitudinea părinților l-a determinat și pe fiul acestora să aibă același comportament față de părțile vătămate. De asemenea, din mesajele telefonice trimise de părțile vătămate martorei A.A. în perioada 19 octombrie 2011 - 16 noiembrie 2011, rezultă atât agresivitatea celor doi părinți față de minore, cât și a fratelui acestora, dar și gradul de insuportabilitate la care ajunseseră părțile vătămate.

Instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de inculpatul Ș.E. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și în baza acestui text de lese instanța l-a condamnat la pedeapsa închisorii. Având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra două victime, Tribunalul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului pentru două infracțiuni de viol aflate în concurs real.

Alternativ cu actele sexuale orale, inculpatul practica și acte de perversiune sexuală, doar pentru obținerea excitației sexuale, astfel acesta obținea satisfacții ale instinctului sexual nu numai prin modalitatea de a le face baie minorelor, pentru a le vedea dezbrăcate, prin mângâierile obscene sau prin actele sexuale orale, cât și prin fetișism, întrucât obișnuia să le solicite obiectele intime purtate pe care le folosea pentru a obține satisfacție sexuală.

Aceste aspecte rezultă din declarațiile date de inculpat în faza urmăririi penale, coroborat cu declarațiile celor două victime.

Pe măsură ce minorele au mai crescut, sentimentul de culpabilizare s-a dezvoltat în paralel cu sentimentul de rușine, și conștientizând de ceea ce se întâmplă, au început să-l refuze. Inculpatul însă când era refuzat, devenea violent și agresiv cu miorele, astfel că acestea erau constrânse prin aceste modalități, să accepte în continuare abuzurile sexuale.

Instanța de fond a apreciat, că așa cum rezultă din întreg materialul probator în imobilul folosit de inculpatul Ș.E. și familia sa erau scandaluri frecvente, chiar săptămânal, iar în perioada 2004-2010, perioadă în care acesta a abuzat sexual de cele două minore, inculpata Ș.I. și martora L.M., îi reproșau inculpatului Ș.E. faptul că întreține acte sexuale cu cele două minore, folosind expresii foarte vulgare atât la adresa inculpatului, cât și la adresa celor două părți vătămate, în prezența acestora, scandaluri la care asistau și vecinii.

Totodată, Tribunalul a constatat că din conținutul acelorași probe rezultă că inculpatul Ș.E. a săvârșit infracțiunea de perversiune sexuală în formă continuată față de cele două minore, în modalitățile descrise mai sus, respectiv faptele au produs scandal public, răspândindu-se în rândul comunității faptele reprobabile săvârșite de inculpat; minorele nu împliniseră vârsta de 15 ani, acestea au fost constrânse pentru a fi supuse de către tatăl lor perversiunilor sexuale prin violențe fizice și morale; minorele au fost în imposibilitatea de a se apăra datorită autorității tatălui lor care le amenința și le-a produs traume psihice. Tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul Ș.E. întrunesc elementele constitutive ale două infracțiuni prevăzute de art. 201 alin. (2), alin. (3

1

), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

În ce privește infracțiunile prevăzute de art. 306 C. pen. Tribunalul a constatat că pentru a le constrânge pe cele două minore pentru a obține satisfacții sexuale, inculpatul Ș.E. devenea nervos și agresiv atunci când îl refuzau, iar când acceptau se purta frumos cu acestea. Acesta a recunoscut și faptul că inculpata Ș.I. și martora L.M., atunci când izbucnea un scandal în familie, îi strigau faptul că le abuzează sexual pe cele două minore.

Este evident, a reținut instanța de fond, că inculpatul Ș.E. nu și-a îndeplinit obligațiile părintești, așa cum sunt stabilite de art. 28 și urm. din Legea nr. 272/2004.

Astfel, inculpatul nu și-a îndeplinit obligația legală de creștere și educare a celor două minore, respectiv a abandonat locul de muncă pentru a invoca lipsa banilor, iar hrana o procura de la cantina săracilor, nu s-a preocupat de educarea celor două minore, de sănătatea acestora, le-a lovit și jignit deseori, punându-le grav în pericol dezvoltarea fizică și psihică, astfel încât victima S.G.E. a vrut să-și pună capăt zilelor dorind să se sinucidă, devenind total dezinteresat de viața și sănătatea minorelor.

Potrivit art. 306 C. pen., punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Or, în speță, Tribunalul a constatat că prin actele de violență săvârșite de inculpat în scopul obținerii de satisfacții sexuale a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a celor două victime ale infracțiunilor de viol și perversiune sexuală, așa cum rezultă din rapoartele de evaluare asupra celor două părți vătămate dispuse în faza urmăririi penale și judecării cauzei.

Instanța de fond a apreciat, că faptele săvârșite de inculpatul Ș.E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen., și în baza acestui text de lege, l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

Având în vedere făptul că acest inculpat a săvârșit infracțiunea de mai sus împotriva a două victime, respectiv Ș.G.E. și Ș.O.M., s-a reținut că inculpatul a săvârșit două infracțiuni prevăzute de art. 306 C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de consecințele pe care le-a produs săvârșirea faptelor asupra dezvoltării fizice și psihice asupra celor două minore (victima Ș.G.E. a avut tentative de suicid, iar victima Ș.O.M. a rămas în continuare sub influența traumelor având sentimente de culpabilizare și refuzând orice dialog), iar pe de altă parte, repugnarea de către opinia publică a unor asemenea fapte reprobabile.

De asemenea, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. Tribunalul a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului Ș.E., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Potrivit art. 52 C. pen., raportat la art. 1 C. proc. pen., scopul pedepsei aplicate inculpatului este acela de a realiza prevenția generală, adică pedeapsa aplicată va atrage atenția celor tentați să săvârșească asemenea fapte de rigorile legii, precum și prin pedepsele ce vor fi aplicate, precum și prevenția specială, care are scop educativ și coercitiv.

Pe cale de consecință, a apreciat Tribunalul, reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în condițiile art. 57 C. pen.

În ce privește pe inculpata Ș.I., Tribunalul a apreciat că a săvârșit două infracțiuni de rele tratamente aplicabile minorului.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că această inculpată, prin comportamentul său și prin tratamentele la care le-a supus pe cele două părți vătămate, a încălcat toate obligațiile stabilite prin lege, pe care le avea pentru asigurarea creșterii, educării, dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale încălcând prin comportamentul lor, și toate drepturile minorelor prevăzute de lege.

Potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, având obligația de a-și îndeplini obligațiile față de copil, ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

Conform art. 28 din aceeași lege, copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante.

În art. 31, se menționează faptul că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea spirituală și materială a copilului în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.

Art. 32 din aceeași lege prevede: „copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop, părinții sunt obligați să supravegheze copilul, să coopereze cu copilul, să îi respecte viața intimă privată și demnitatea, să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta, să ia în considerare opinia acestuia, să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor, să coopereze cu persoanele fizice și peroanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului”.

Conform art. 43 din aceeași lege, copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale, iar pentru acest lucru, conform alin. (4), părinții sunt obligați să solicite asistență medicală.

În art. 44 și 45 se precizează faptul că părinții au responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bine condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării fiind obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare și învățătură.

Art. 85 menționează: „copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, abuz, rele tratamente sau neglijență, orice persoană poate sesiza autoritățile abilitate să ia măsuri corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență”.

Conform art. 89, prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea voluntară sau involuntară a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Or, în speță, Tribunalul a constatat că inculpata Ș.I. a încălcat textele de lege de mai sus, respectiv de nenumărate ori a făcut afirmația că față de minora Ș.G.E. nu a avut niciun sentiment, că este un copil nedorit, nu i-a asigurat hrană, medicamente, îmbrăcăminte, întrucât nu a vrut să-și asume obligații față de aceasta după ce s-a întors de la casa de copii.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că această inculpată a avut un comportament deosebit de violent față de cele două minore, iar cu ocazia audierii, inculpata Ș.I. a precizat că nu a suportat-o pe Ș.G.E. de când a fost adusă de la casa de copii, motiv pentru care inculpatul s-a ocupat efectiv de aceasta, i-a făcut baie până la vârsta de 12 ani, i-a spălat obiectele de îmbrăcăminte și i-a pregătit hrana, iar de Ș.O.M. s-a ocupat L.M., până ce minora a trecut în clasa a VI-a, respectiv până în anul 2009.

Aceasta a mai precizat că a adus-o pe L.M. în locuință, fiind de acord să doarmă cu soțul său, știind că este amanta acestuia, deși atunci când se certau L.M. îi reproșa inculpatului că abuzează sexual de cele două minore, afirmând că i-a prins în casă în timp ce făceau astfel de lucruri.

Toate aceste fapte reprobabile săvârșite de inculpată au determinat pe minora Ș.G.E. să recurgă la acte care să-i pună viața în pericol, respectiv a dorit să se sinucidă, iar în privința minorei Ș.O.M., aceasta a rămas cu traume psihice, așa cum rezultă din rapoartele de evaluare psihologică efectuate atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

Tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpata Ș.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen., și în baza acestui text de lege, a condamnat-o la pedeapsa închisorii.

Având în vedere faptul că această inculpată a săvârșit infracțiunea de mai sus împotriva a două victime, respectiv Ș.G.E. și Ș.O.M., s-a apreciat că aceasta a săvârșit două infracțiuni prevăzute de art. 306 C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de consecințele pe care le-a produs săvârșirea faptelor asupra dezvoltării fizice și psihice asupra celor două minore (victima Ș.G.E. a avut tentative de suicid, iar victima Ș.O.M. a rămas în continuare sub influența traumelor având sentimente de culpabilizare și refuzând orice dialog, iar pe de altă parte, repugnarea de către opinia publică a unor asemenea fapte reprobabile.

De asemenea, instanța de fond a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei Ș.I., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat ca în cursul cercetării judecătorești, până la citirea actului de sesizare a instanței, părțile vătămate minore, respectiv Ș.G.E. și Ș.O.M., prin avocat din oficiu, s-au constituit părți civile cu câte 500.000 RON, cerere reiterată în prezența reprezentantului legal, respectiv directorul Centrului de plasament și avocatului ales, cu ocazia audierii în camera de consiliu.

Potrivit art. 1357 alin. (1) din noul C. civ. (Legea nr. 187/2009 intrată în vigoare prin Legea nr. 71/2011), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare.

De asemenea, conform art. 1391 alin. (1) din noul C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Or, în speță, Tribunalul a constatat că cele două victime ale infracțiunilor de mai sus, prin acțiunea și inacțiunea inculpaților au suferit un prejudiciu moral, fiindu-le grav afectată sănătatea, având nevoie de o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață socială.

Pe cale de consecință, având în vedere textul de lege menționat mai sus, precum și dispozițiile art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 17 C. pen., Tribunalul a admis cererile și a obligat pe fiecare dintre inculpați la câte 50.000 RON cu titlu de daune morale față de fiecare dintre părțile civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel:

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte), față de dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 17/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru inculpata Ș.I. instanța a omis cu ocazia contopirii să menționeze pedeapsa complementară aplicată acesteia și majorarea pedepselor aplicate inculpaților, întrucât faptele comise de către aceștia sunt grave, derulate pe o perioadă îndelungată, iar părțile vătămate sunt minore.

Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că apelurile declarate de Parchet și inculpatul Ș.E. sunt fondate pentru următoarele motive: fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor de viol săvârșite de inculpatul Ș.E., Curtea a reținut că, potrivit deciziei nr. 17/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, „raportul sexual săvârșit în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, atât înainte, cât și după ce aceasta a împlinit 15 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Infracțiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la alin. (2) lit b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se va reține în concurs cu infracțiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.”, fapt pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).

În ceea ce privește al doilea motiv de apel al Parchetului, Curtea a reținut că instanța de fond, cu ocazia contopirii pedepselor aplicate inculpatei Ș.I., în temeiul prevederilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a dispus ca aceasta să execute pe lângă pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o durată de 10 ani, astfel că acest motiv de apel a fost apreciat ca nefondat.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea a reținut următoarele:

Din întregul material probatoriu administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul Ș.E. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia. Inculpatul, în perioada 2004-2010, a abuzat sexual de cele două minore. La data începerii actelor de constrângere a celor două minore de a întreține acte sexuale orale sau acte de perversiune sexuala cu inculpatul, minorele aveau vârsta de 6 și respectiv 10 ani, ceea ce denotă gravitatea faptelor comise de inculpat, care a profitat de vârsta fragedă a propriilor fiice, inculpatul le-a determinat pe părțile vătămate să aibă acte sexuale orale cu acesta, prin constrângere, aplicându-le corecții fizice sau ademenindu-le cu dulciuri.

Atitudinea și comportamentul inculpatului față de proprii copii, prin forțarea acestora la efectuarea de acte sexuale orale, acte de perversiune sexuală, doar pentru obținerea excitației sexuale a inculpatului, pe o perioadă îndelungată de timp, a adus grave prejudicii psihice celor două minore, care vor fi marcate de comportamentul propriului tată, cu consecințe asupra dezvoltării armonioase a părților vătămate. Minora Ș.G.E. a avut tentative de suicid, iar Ș.O.M. sentimente de culpabilizare, devenind introvertită, greu comunicând cu persoanele din jur, iar faptele inculpatului sunt cu atât nai grave cu cât victimele aveau vârsta mai mică de 15 ani atunci când acesta a început săvârșirea faptelor.

Inculpatul, chiar și în fața instanței de apel a încercat să se disculpe și să nege săvârșirea faptelor sale, în aprecierea acestuia actele sexuale orale și de perversiuni exercitate pe o perioadă îndelungată de timp, neputând fi interpretate a intra în conținutul infracțiunii de viol, atâta timp cât actele medicale arată că minorele sunt virgine.

Curtea a reținut că afirmațiile inculpatului sunt contrare dispozițiilor deciziei nr. 3/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, dar denotă și periculozitatea inculpatului care minimalizează faptele pe care acesta le-a comis asupra propriilor copii.

În raport de faptele comise, persoana inculpatului, relația de rudenie a acestuia cu victimele, impactul avut asupra comunității a faptelor acestuia, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond inculpatului Ș.E. pentru infracțiunile de viol nu sunt îndestulătoare și prin urmare a dispus majorarea acestora la două pedepse principale de câte 25 ani închisoare și la câte 13 ani două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatei Ș.I., Curtea a reținut că aceasta este mama naturală a celor două minore. Față de minora Ș.G.E. inculpata a manifestat o totală lipsă de afecțiune, afirmând mereu că aceasta nu este fiica ei. Inculpata nu s-a ocupat deloc de fetiță, din momentul când a adus-o acasă, a refuzat să-i facă baie, să o îngrijească. Minora Ș.O.M. a fost îngrijită de amanta inculpatului Ș.E., care locuia în aceeași casă cu ei, mama minorei nu s-a ocupat de creșterea și îngrijirea acesteia, totodată inculpata încuviințând și acceptând actele sexuale la care minorele au fost supuse de soțul său, astfel că instanța de apel a apreciat că se impune majorarea pedepselor aplicate inculpatei de la 4 ani la două pedepse a câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (două fapte).

Menținând dispozițiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata Ș.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen.

Per ansamblu, Curtea a apreciat că aducerea în „mediul familial” a celor două minore de la leagănul de copii, unde au fost lăsate tot de inculpați, nu a constituit decât o bună oportunitate pentru aceștia de a exercita asupra minorelor fapte antisociale și reprobabile și o sursă de venit, beneficiind de alocațiile acestora, întrucât inculpații nu realizează niciun fel de venit, motive pentru care apelul inculpatei Ș.I. și susținerile inculpatului Ș.E., privind cuantumul ridicat al pedepselor au fost apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești inculpații Ș.E. și Ș.I., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei decizii motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că sunt fondate numai sub aspectul greșitei durate a pedepsei complementare.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani și degradarea militară.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că inculpatului Ș.E. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen. pe o durată de 13 ani, cu depășirea termenului maxim prevăzut de lege, respectiv de 10 ani.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea penală recurată este nelegală, motiv pentru care va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul Ș.E. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa, în parte, decizia penală atacată și, rejudecând, va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ș.E., la câte 10 ani.

În ce privește criticile formulate de recurenții inculpați referitoare la cuantumul prea mare al pedepselor aplicate, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Instanța de control judiciar apreciază că prin decizia penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaților, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptelor, periculozitatea socială a autorilor, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - metode folosite pentru săvârșire, făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen.); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.

În acest sens, se reține că infracțiunile de viol și perversiune sexuală denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai importante valori sociale, dreptul la viață, la integritate corporală, la sănătate ale individului. Infracțiunile comise sunt deosebit de grave, cu urmări asupra dezvoltării fizice și psihice ale minorelor, având în vedere modalitatea de săvârșire, ceea ce relevă o periculozitate deosebită a inculpaților. Actele de violență extremă exercitate de aceștia în comiterea faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care au fost evaluate corect de către instanța de apel, în procesul individualizării pedepselor.

În sarcina ambilor inculpați sunt reținute câte două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorilor, infracțiuni cu un grad sporit de periculozitate din perspectiva faptului că subiectul pasiv al infracțiunii este minorul aflat în imposibilitate de a se apăra sau de a riposta. Faptele sunt cu atât mai grave cu cât mama minorelor, manifestând o totală lipsă de afecțiune față de acestea, a încuviințat și acceptat actele sexuale la care fetițele, în vârstă de 6 și respectiv 10 ani, au fost supuse de soțul său, respectiv inculpatul Ș.E.

Se constată, așadar, că instanța de apel, respectând principiul proporționalității pedepsei în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., a aplicat pedepse conforme gradului de pericol ridicat al faptelor comise, prin executarea acestora urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Astfel că nu se impune reducerea pedepselor întrucât acestea corespund atât scopului preventiv educativ, cât și celui coercitiv vizat de dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea ce privește cererea reprezentantului Ministerului Public de aplicare a unor sporuri, prin raportare la persoana și conduita inculpaților, Înalta Curte consideră că pentru atingerea scopului pedepsei nu se impune aplicarea unui spor la pedeapsa cea mai grea cu ocazia efectuării operațiunii de contopire - cuantumul acestora fiind corect individualizat.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ș.I. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești.

Față de cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul Ș.E. împotriva deciziei penale anterior menționate, va casa, în parte, decizia penală atacată șl, rejudecând, va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ș.E., la câte 10 ani, urmând ca, potrivit art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul Ș.E. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și rejudecând, reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ș.E., la câte 10 ani.

Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ș.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta inculpata Ș.I. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru recurentul intimat inculpat Ș.E. în sumă de 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân in sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 25 septembrie

2012.