ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2559/2012

Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 5 din 06 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 58808/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală, s-au dispus următoarele: A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, formulată de inculpatul V.D. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, astfel cum a fost pusă în discuție din oficiu, după cum urmează: - pentru inculpatul M.I., din infracțiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - pentru inculpatul H.V.C., din infracțiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul V.D., din infracțiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului M.I. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.I.. 2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.V.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul H.V.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului H.V.C. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului H.V.C. 3. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul V.D.

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului V.D. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului V.D. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V.D.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 60.000 RON, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu (câte 200 RON pentru fiecare inculpat asistat) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cursul lunii aprilie 2011 (în perioada 01 - 13 aprilie 2011) inculpații M.I., zis „O.”, V.D., H.V.C. și martorul I.M., zis „N.” (în prezent arestat și judecat în Germania, pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză) au organizat, condus și finanțat comiterea infracțiunii de trafic (internațional) de droguri de mare risc, respectiv cumpărarea și transportul unei cantități importante de cocaină din America Centrală (Republica Costa Rica), pe care au încercat să o introducă în România, prin intermediul altor persoane (G.I.

și G.I.D., în prezent arestați și ei în Germania)/„cărăuși”/care în prealabil înghițeau drogurile, porționate și încapsulate. Astfel, la data de 03 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. i-au condus cu un autoturism pe coinculpații V.D., H.V.C., precum și pe martorul G.I. (unul din „cărăuși”) până la aeroportul din Budapesta, de unde au cumpărat pentru aceștia bilete de avion pentru ruta Budapesta/Managua, unde îi aștepta celălalt „cărăuș” - martorul G.I.D., zis „G.”. Martorul I.M. a fost cel care i-a dat inculpatului H.V.C. banii pentru a achita contravaloarea biletelor de avion (6.000 dolari SUA). De la Budapesta s-au îmbarcat în cursa aeriană inculpații H.V.C., V.D. și martorul G.I.D., ceilalți întorcându-se în România.

Traseul urmat a fost Germania/Mexic/San Salvador/Nicaragua, de unde inculpații V.D., H.V.C., precum și pe martorul G.I.D., cu un taxi, s-au deplasat în Costa Rica, țară unde s-au cazat la un hotel, contravaloarea serviciilor fiind achitată de către inculpatul H.V.C. La datele de 05 aprilie 2011 și, respectiv, 06 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. au efectuat câte un transfer bancar prin W.U., prin intermediul numitului C.N., virând în Costa Rica suma totală de 7.000 dolari SUA, beneficiarul acestei sume de bani fiind coinculpatul V.D. În Republica Costa Rica, inculpații V.D. și H.V.C., cu suma de 7.000 dolari SUA primită din România, au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi „cărăuși” - martorii G.I.D.

și G.I.D. -, au porționat-o în capsule, pe care aceștia din urmă au îngurgitat-o, în vederea transportării și vânzării în municipiul București, de către inculpatul M.I. și martorul I.M. Inculpatul V.D. a fost persoana de încredere a coinculpatului M.I. și a martorului I.M., el fiind administratorul banilor. La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. au organizat deplasarea în Germania, pentru a-i prelua de la aeroportul Frankfurt/Main pe coinculpații H.V.C., V.D. și pe martorii G.I.D. și G.I.D. Astfel, inculpatul M.I. și M.G.M., zis „E.”, au călătorit cu autoturismul marca P., cu numărul de înmatriculare B, iar martorii I.M. și A.C. - cu autoturismul marca R.M., cu nr. de înmatriculare B1.

În timpul deplasării pe ruta terestră București/Arad/Ungaria/Austria, aceștia au circulat în tandem, pe teritoriul României oprind ambele autoturisme, iar ocupanții lor făcând împreună cumpărături. Pe traseul Ungaria/Austria/Germania, inculpații menționați au fost supravegheați de către organele judiciare de resort, în baza solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală din România. La data de 12 aprilie 2011, persoanele menționate mai sus s-au întâlnit pe aeroportul Frankfurt/Main. În autoturismul marca P., cu nr. de înmatriculare B, au urcat inculpații M.I., M.G.M., V.D. și H.V.C., iar în autoturismul marca R.M., cu numărul de înmatriculare B1, martorii I.M., A.C. și cei doi „cărăuși” - G.I.D.

și G.I.D. Din cauza modalității de transport al drogurilor de mare risc, care punea în pericol viața martorilor G.I.D. și G.I.D., în urma schimbului de informații prin canalele polițienești, autoturismul marca RM a fost oprit de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania, ocazie cu care s-a stabilit identitatea pasagerilor, respectiv I.M., A.C., G.I.D. și G.I.D., ultimii doi recunoscând că au îngurgitat cocaină, pe care au transportat-o din Managua. Urmare a radiografiei efectuate la Spitalul din Aschaffenburg, s-a constatat faptul că ambii curieri au fost plini până sus de stupefiante, transportând cantitatea totală de 1,8 kg cocaină, primul dintre având în corp 10 recipiente, iar cel de-al doilea - 91 de recipiente.

Inculpații M.I., M.G.M., V.D. și H.V.C., care se aflau în celălalt autoturism - marca P., cu nr. de înmatriculare B, au reușit să părăsească teritoriul Republicii Federale Germania, iar la data de 13 aprilie 2011 au fost depistați pe teritoriul României. Astfel, reține instanța de fond că în drept fapta inculpatului M.I. care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații H.V.C. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, pe care coinculpații H.V.C. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și G.I.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, prin intermediul inculpaților H.V.C. și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații H.V.C. și V.D., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 Kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin W.U.

de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000. Fiecare infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., față de condamnarea suferită de inculpatul M.I. prin Sentința penală nr. 943 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 3757/2003 a CSJ, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 13 februarie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 970 de zile.

Faptele inculpatului H.V.C. care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V.C. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și G.I.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I.

și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin W.U.

de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000. Fiecare infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., față de condamnarea suferită de inculpatul H.V.C. prin Sentința penală nr. 140 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin Decizia penală nr. 288/2 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 25 ianuarie 2005, cu un rest rămas neexecutat de 1296 de zile, și nu postcondamnatorie, cum s-a reținut, din eroare, în actul de sesizare.

Faptele inculpatului V.D. care în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V.C., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V.C. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și G.I.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I.

și H.V.C., a cumpărat din Costa Rica și a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V.C., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin W.U.

de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000. Apreciază Tribunalul București că faptele inculpaților ce se circumscriu și dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nu sunt absorbite de cele ale art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, inculpații cumpărând, transportând și deținând droguri de mare risc, fără drept, modalități normative distincte de cele prevăzute la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Se apreciază de către instanța de fond că toți inculpații au comis faptele în forma autoratului, chiar dacă, drogurile au fost transportate în corpul celor doi cărăuși, nejustificându-se în acest mod diferențierea acestei situații de cea în care drogurile sunt transportate într-o geantă sau un autovehicul, în speță martorii fiind doar un „mijloc de transport”. Raportându-se la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și art. 7, art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, tribunalul a reținut că activitatea infracțională a celor trei inculpați se circumscrie infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, normă de sancționare specială, distinctă, a activităților de organizare, conducere sau finanțare a faptelor incriminate de același act normativ, în speță a celor de trafic internațional de droguri.

Reținând vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor rezultate după schimbarea încadrării juridice, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legale de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen., inculpații M.I., H.V.C. și V.D., care au criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul M.I. a invocat, sub un prim aspect, nerespectarea dispozițiilor art. 287 alin. (1) C. proc. pen., cu ocazia soluționării cauzei în fond, arătând că tribunalul nu și-a exercitat rolul activ în administrarea probelor, respingând toate solicitările inculpaților, formulate în acest sens.

Inculpatul a apreciat că judecarea și condamnarea sa, fără verificarea probelor de vinovăție care au stat la baza trimiterii sale în judecată, echivalează cu absența cercetării judecătorești, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. Pe de altă parte, apelantul-inculpat a invocat lipsa de temeinicie a condamnării sale pe baza convorbirilor telefonice interceptate, ce nu sunt elocvente, și a declarațiilor martorilor ce nu au fost ascultați nemijlocit, solicitând a se dispune achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În cuprinsul concluziilor scrise, apelantul a solicitat reindividualizarea pedepsei prin orientarea ei spre minimul special, având în vedere gradul de pericol social al faptelor și împrejurarea că drogurile nu au ajuns pe teritoriul țării.

Apelantul-inculpat H.V.C. a invocat, sub un prim aspect, netemeinicia soluției de condamnare, arătând că probatoriul administrat nu confirmă săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând a se dispune o soluție de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, invocând circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și circumstanțele sale personale favorabile, în sensul că are o familie organizată și un copil minor în întreținere, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul orientării acesteia spre minimul special prevăzut de lege. Apelantul-inculpat V.D. a formulat critici similare, arătând că probatoriul nu dovedește săvârșirea faptelor, iar dubiul astfel persistent îi profită, impunându-se achitarea sa, conform art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, invocând modalitatea concretă de săvârșire a faptei, dar și gradul său de implicare, apelantul a solicitat redozarea pedepsei. Prin Decizia penală nr. 181/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis apelurile declarate de inculpații M.I., H.V.C. și V.D. împotriva Sentinței penale nr. 5/06 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția I penală.

A desființat în parte, Sentința penală apelată și rejudecând, în fond: 1) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului M.I., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - sporul de 2 ani închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I. din infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I.

la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

2) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului H.V.C., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - sporul de 2 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.V.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.V.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la 7 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul H.V.C.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

3) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului V.D., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - sporul de 2 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul V.D. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la 7 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul V.D.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului V.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale. A menținut starea de arest preventiv a inculpaților M.I., H.V.C. și V.D. și a dedus prevenția, pentru fiecare inculpat, de la data de 14 aprilie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa; onorariul în cuantum de 300 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H.V.C./doamna avocat C.M., precum și onorariul parțial în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul V.D. la termenul din data de 27 februarie 2012, s-au avansat din fondul Ministerului Justiției. A admis cererea formulată de domnul avocat G.M. și a dispus scutirea acestuia de sancțiunea amenzii judiciare în sumă de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din data de 09 aprilie 2012. A dispus acordarea onorariului parțial în cuantum de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H.V.C./domnul avocat G.M.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect modalitatea în care fiecare dintre cei trei apelanți inculpați s-a implicat în conceperea și ulterior în punerea în executare a rezoluției infracționale orientate spre procurarea cantității de 1,8 kg. de cocaină din Republica Costa Rica și introducerea ei, în mod fraudulos, pe teritoriul României. Reține instanța de prim control judiciar că toate criticile formulate de inculpați referitoare la lipsa unor probe certe de vinovăție, nu sunt întemeiate, întregul ansamblu probator înlăturând orice dubiu cu privire la vinovăția lor, operațiunea de introducere în țară de droguri de mare risc în perioada 3 aprilie 2011/12 aprilie 2011, fiind dovedită pe baza unor probe certe, clare și legal administrate pe parcursul procesului penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reține instanța de prim control judiciar că soluția dispusă de instanța de fond este criticabilă sub aspectul reținerii în sarcina inculpatului M.I. atât a infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cât și a celei prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Contrar instanței de fond, Curtea de Apel București a reținut că acțiunile întreprinse de inculpatul M.I., în vederea introducerii în țară a drogurilor nu reprezintă acțiuni de sine stătătoare, de natură a constitui o infracțiune autonomă de introducere în țară de droguri, în formă tentată, ci se subsumează în integralitate laturii obiective a infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc în formă consumată.

În acest sens reține Curtea de Apel București că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011/12 aprilie 2011 au constituit acte de organizare a transportului de cocaină, de conducere și de finanțare a introducerii în țară de droguri de mare risc. Finalitatea tuturor acestor acțiuni a fost aceea a introducerii în țară de droguri de mare risc, iar faptul că inculpatul M.I. „a încercat să introducă în România, cantitatea de 1,8 kg. de cocaină, prin intermediul coinculpaților H.V.C. și V.D.”, așa cum a susținut prima instanță, definește tocmai acest scop al activității de organizare/finanțare întreprinse, iar nu o activitate ilicită distinctă. De asemenea, reține instanța de prim control judiciar că activitățile complexe desfășurate de inculpatul M.I.

în organizarea transportului de droguri din data de 11 aprilie 2011 reflectă specificul laturii obiective complexe a faptei prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000. Ca atare o corectă calificare a faptei impune ca prevederile art. 10 din Legea nr. 143/2000 să fie reținute nu singure ci prin raportare la dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru a se sublinia astfel, în mod integral, fapta concretă a cărei organizare a fost asigurată de inculpați, dar și sancțiunea ce poate fi aplicată. Pentru aceste motive, reține Curtea de Apel București că faptele inculpatului M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În privința inculpaților H.V.C. și V.D., reține Curtea de Apel București că aceștia au desfășurat activități legate de transportul și circulația drogurilor de mare risc însoțindu-i pe cei doi cărăuși pe traseul aerian parcurs pe teritoriul altor state, săvârșind astfel infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 4 C. pen. cât și art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că au procurat din Costa Rica cantitatea de 1,8 kg cocaină și au încercat să o introducă în România cu ajutorul cărăușilor.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, reține Curtea de Apel București că cei doi inculpați nu au deținut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar actele lor nu se subsumează unor activități de „organizare”, „conducere” sau „finanțare” în înțelesul laturii obiective a infracțiunii. Reține Curtea de Apel București că persoana ce a deținut calitatea de conducător a fost inculpatul M.I., inculpații H.V.C. și V.D. nu au avut autonomie decizională ci doar s-au supus acțiunilor și măsurilor luate de inculpatul M.I. Pentru aceste argumente Curtea de Apel București a dispus achitarea celor doi inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000. Sub aspectul individualizării pedepselor apreciază instanța de prim control judiciar că modificările aduse Sentinței sub aspectul încadrării juridice a faptelor impun o nouă evaluare a tratamentului sancționator prin luarea în considerare a rolului deținut de fiecare inculpat, a contribuției efective aduse la desfășurarea activității infracționale, dar și a faptelor concret săvârșite. În acest sens, reține instanța de apel poziția dominantă a inculpatului M.I., spre deosebire de poziția de subordonați deținută de ceilalți doi inculpați.

Din acest punct de vedere al contribuției efective la comiterea faptelor apreciază Curtea de Apel București că aplicarea unor pedepse moderate, orientate spre mediul limitelor speciale prevăzute de lege, este de natură a permite inițierea unui proces de conștientizare a consecințelor faptelor comise, de asimilare a rolului educativ al pedepsei și a finalității sale preventive. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385 3 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT/Serviciul Teritorial București și inculpații M.I., H.V.C. și V.D. Criticile formulate de parchet vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților - caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I., - caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. și comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecință greșita achitare a inculpaților H.V.C. și V.D./caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În raport de aceste motive de recurs parchetul solicită casarea Deciziei penale atacate și menținerea Sentinței instanței de fond. Recurenții inculpați M.I., H.V.C. și V.D. critică decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât instanțele au respins cererile de audiere a unor martori din Germania și a martorului M.G.M., cerere considerată esențială pentru corecta soluționare a cauzei.

Recurenții inculpați invocă și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că instanțele au comis o eroare gravă de fapt ce a avut consecință greșita lor condamnare. Este invocat de către inculpați și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca în cazul în care vor fi respinse celelalte motive de recurs să se reducă pedepsele ținând seama de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptelor. Analizând legalitatea și temeinicia Deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385 9 C. proc.

pen., cât și din perspectiva dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că sunt întemeiate atât recursul declarat de parchet, cât și recursurile declarate de inculpați, însă numai în anumite limite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost comise cu forma de vinovăție cerută de textul de incriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor reține Înalta Curte că instanța de fond a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, încadrare ce corespunde situației de fapt reținute, împrejurare pentru care apreciază că recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanța de apel nefiind corectă/caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.

Sub aspectul situației de fapt, reține instanța de fond în urma analizării materialului probator, relevante în acest sens fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal de redare a notei întocmite de către Direcția de Informații și Protecție Internă ca urmare a supravegherii operative a inculpaților, informațiile comunicate de autoritățile judiciare din Ungaria, Austria, Germania care au fost solicitate prin Biroul Sirene să efectueze o supraveghere operativă a celor două autoturisme folosite de inculpați, că în cursul lunii aprilie 2010, inculpații M.I., H.V.C. V.D.

și martorul I.M., în prezent arestat și judecat în Germania pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză, au organizat, condus și finanțat comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc și anume cumpărarea și transportul unei cantități importante de cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin intermediul altor persoane și anume G.I.D. și G.I.D., în prezent arestați și ei în Germania, care au îngurgitat drogurile porționate și încapsulate. Reține Înalta Curte că situația de fapt nu comportă discuții, fiind corect stabilită de instanța de fond și avută în vedere și de instanța de apel, însă cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, apreciază că prima instanță a raportat corect situația de fapt la normele de drept incidente în cauză.

În procesul de analiză a încadrării juridice a faptelor vom porni de la expunerea normelor de drept incidente. Art. 2 din Legea nr. 143/2000. 1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. 2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 3 din Legea nr. 143/2000.

1. Introducerea sau scoaterea din tara, precum și importul ori exportul de droguri de risc, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. 2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 10 din Legea nr. 143/2000. Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsesc cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului M.I. rezultă că instanța fondului a apreciat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Instanța de prim control judiciar a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță și a reținut în sarcina inculpatului M.I. faptele prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu împărtășește punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel București care, contrar dispozițiilor legale incidente în cauză cât și Deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a raportat dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 la o altă infracțiune din aceeași lege, respectiv art. 3 alin. (1) și (2). Latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, constă în organizarea, conducerea și finanțarea uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din lege, activități ce au fost executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpații H.V.C. și V.D., în sensul că au organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și anume cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg.

de cocaină, transportul în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea cărăușilor la și de la aeroport. Toate activitățile desfășurate de inculpatul M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv organizare, conducere, finanțare au fost executate pentru introducerea în țară a drogurilor, situație în care nu se poate reține că aceste activități se subsumează în integralitate laturii obiective a infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc în formă consumată, așa cum în mod total eronat a reținut instanța de prim control judiciar.

Pentru a se putea reține infracțiunea de trafic internațional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în țară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul țării, împrejurare ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății, aceasta fiind rațiunea pentru care s-a reținut forma tentată a infracțiunii de trafic internațional de droguri. Intenția inculpatului M.I. a fost aceea de a introduce în țară drogurile, intenție ce nu a fost finalizată însă nu ca urmare a desistării inculpatului ci datorită intervenției autorităților judiciare din Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se aflau inculpații, intervenție determinată de existența riscului de a fi pusă în primejdie viața martorilor G.I.D.

care îngurgitase cantitatea de 10 recipiente și G.I.D. care îngurgitase 91 de recipiente. Dacă în cazul infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri, în cazul infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. de art. 2 - 9 din lege, împrejurare în raport de care apreciază Înalta Curte că cele două infracțiuni au o latură obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracțiunii prev. de art. 10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9. Argumentele reținute de instanța de apel în sensul că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I.

în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere și finanțare ce au avut drept finalitate introducerea în țară a drogurilor și nu au constituit acțiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate. Conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acțiuni privind organizarea sau finanțarea traficului internațional de droguri ci doar introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor. Este adevărat că aceste acțiuni de organizare, finanțare, conducere, sunt realizate în scopul comiterii uneia din infracțiunile prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voința legiuitorului a fost aceea de a sancționa distinct aceste acțiuni ilicite, tocmai pentru a sancționa modul organizat de comitere a infracțiunilor, împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.

Norma de trimitere cuprinsă în textul prev. de art. 10 din lege nu are forța de a anihila caracterul de sine stătător al infracțiunii,ea referindu-se doar la modalitatea de sancționare în sensul că împrumută sancțiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor. Față de argumentele prezentate reține Înalta Curte, că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) C. pen. cât și ale infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, situația de fapt reținută evidențiind distinct latura obiectivă a ambelor infracțiuni.

În mod corect cele două instanțe au constatat vinovăția inculpaților și sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, față de împrejurarea că ei au obținut aceste droguri prin intermediul cărăușilor care au îngurgitat cantitatea de 1,8 kg cocaină porționată în capsule, cărăușii fiind în acest caz un „mijlo