ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2559/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2559/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 5 din 06 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

58808/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală, s-au dispus

următoarele:

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de

schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, formulată

de inculpatul V.D.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat

încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, astfel cum a fost

pusă în discuție din oficiu, după cum urmează:

- pentru inculpatul M.I., din infracțiunile

prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din

Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul H.V.C., din infracțiunile

prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din

Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen. raportat

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul V.D., din infracțiunile

prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din

Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul M.I., la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul M.I. urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani

închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost

aplicată inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis

inculpatului M.I. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14

aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.I..

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul H.V.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul H.V.C.

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de

ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost

aplicată inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv

aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C.

pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis

inculpatului H.V.C. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14

aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului H.V.C.

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul V.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul V.D. urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani

închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost

aplicată inculpatului V.D. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis

inculpatului V.D. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată aceluiași inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 14

aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului V.D.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 60.000 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu (câte 200 RON

pentru fiecare inculpat asistat) s-a avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că, în cursul lunii aprilie 2011 (în perioada 01 - 13 aprilie

2011) inculpații M.I., zis „O.”, V.D., H.V.C. și martorul I.M., zis „N.” (în

prezent arestat și judecat în Germania, pentru aceleași fapte cercetate și în

prezenta cauză) au organizat, condus și finanțat comiterea infracțiunii de

trafic (internațional) de droguri de mare risc, respectiv cumpărarea și

transportul unei cantități importante de cocaină din America Centrală

(Republica Costa Rica), pe care au încercat să o introducă în România, prin

intermediul altor persoane (G.I. și G.I.D., în prezent arestați și ei în

Germania)/„cărăuși”/care în prealabil înghițeau drogurile, porționate și

încapsulate.

Astfel, la data de 03 aprilie 2011,

inculpatul M.I. și martorul I.M. i-au condus cu un autoturism pe coinculpații

V.D., H.V.C., precum și pe martorul G.I. (unul din „cărăuși”) până la

aeroportul din Budapesta, de unde au cumpărat pentru aceștia bilete de avion

pentru ruta Budapesta/Managua, unde îi aștepta celălalt „cărăuș” - martorul

G.I.D., zis „G.”. Martorul I.M. a fost cel care i-a dat inculpatului H.V.C.

banii pentru a achita contravaloarea biletelor de avion (6.000 dolari SUA).

De la Budapesta s-au îmbarcat în cursa

aeriană inculpații H.V.C., V.D. și martorul G.I.D., ceilalți întorcându-se în

România.

Traseul urmat a fost Germania/Mexic/San

Salvador/Nicaragua, de unde inculpații V.D., H.V.C., precum și pe martorul

G.I.D., cu un taxi, s-au deplasat în Costa Rica, țară unde s-au cazat la un

hotel, contravaloarea serviciilor fiind achitată de către inculpatul H.V.C.

La datele de 05 aprilie 2011 și, respectiv,

06 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. au efectuat câte un transfer

bancar prin W.U., prin intermediul numitului C.N., virând în Costa Rica suma

totală de 7.000 dolari SUA, beneficiarul acestei sume de bani fiind

coinculpatul V.D.

În Republica Costa Rica, inculpații V.D. și

H.V.C., cu suma de 7.000 dolari SUA primită din România, au cumpărat cantitatea

de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi „cărăuși” - martorii G.I.D. și

G.I.D. -, au porționat-o în capsule, pe care aceștia din urmă au îngurgitat-o,

în vederea transportării și vânzării în municipiul București, de către

inculpatul M.I. și martorul I.M. Inculpatul V.D. a fost persoana de încredere a

coinculpatului M.I. și a martorului I.M., el fiind administratorul banilor.

La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I.

și martorul I.M. au organizat deplasarea în Germania, pentru a-i prelua de la

aeroportul Frankfurt/Main pe coinculpații H.V.C., V.D. și pe martorii G.I.D. și

G.I.D. Astfel, inculpatul M.I. și M.G.M., zis „E.”, au călătorit cu

autoturismul marca P., cu numărul de înmatriculare B, iar martorii I.M. și A.C.

- cu autoturismul marca R.M., cu nr. de înmatriculare B1. În timpul deplasării

pe ruta terestră București/Arad/Ungaria/Austria, aceștia au circulat în tandem,

pe teritoriul României oprind ambele autoturisme, iar ocupanții lor făcând

împreună cumpărături.

Pe traseul Ungaria/Austria/Germania,

inculpații menționați au fost supravegheați de către organele judiciare de

resort, în baza solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală

din România.

La data de 12 aprilie 2011, persoanele

menționate mai sus s-au întâlnit pe aeroportul Frankfurt/Main. În autoturismul

marca P., cu nr. de înmatriculare B, au urcat inculpații M.I., M.G.M., V.D. și

H.V.C., iar în autoturismul marca R.M., cu numărul de înmatriculare B1,

martorii I.M., A.C. și cei doi „cărăuși” - G.I.D. și G.I.D.

Din cauza modalității de transport al

drogurilor de mare risc, care punea în pericol viața martorilor G.I.D. și

G.I.D., în urma schimbului de informații prin canalele polițienești,

autoturismul marca RM a fost oprit de către autoritățile judiciare din

Republica Federală Germania, ocazie cu care s-a stabilit identitatea

pasagerilor, respectiv I.M., A.C., G.I.D. și G.I.D., ultimii doi recunoscând că

au îngurgitat cocaină, pe care au transportat-o din Managua. Urmare a

radiografiei efectuate la Spitalul din Aschaffenburg, s-a constatat faptul că

ambii curieri au fost plini până sus de stupefiante, transportând cantitatea

totală de 1,8 kg cocaină, primul dintre având în corp 10 recipiente, iar cel

de-al doilea - 91 de recipiente.

Inculpații M.I., M.G.M., V.D. și H.V.C., care

se aflau în celălalt autoturism - marca P., cu nr. de înmatriculare B, au

reușit să părăsească teritoriul Republicii Federale Germania, iar la data de 13

aprilie 2011 au fost depistați pe teritoriul României.

Astfel, reține instanța de fond că în drept

fapta inculpatului M.I. care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu

inculpații H.V.C. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8

Kg de cocaină, pe care coinculpații H.V.C. și V.D. o cumpăraseră din Costa

Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și G.I.D., activitatea infracțională

fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele

care îngurgitaseră drogurile, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01

- 13 aprilie 2011, prin intermediul inculpaților H.V.C. și V.D., a cumpărat din

Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania cantitatea de 1,8 Kg de

cocaină, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01

- 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații H.V.C. și V.D., a organizat, finanțat

și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și

trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din

Costa Rica a cantității de 1,8 Kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin

W.U. de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în

vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea

„cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale

infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic

de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc,

prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fiecare infracțiune a fost săvârșită în stare

de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., față de

condamnarea suferită de inculpatul M.I. prin Sentința penală nr. 943 din 17

octombrie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr.

3757/2003 a CSJ, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 13

februarie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 970 de zile.

Faptele inculpatului H.V.C. care, în perioada

01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a încercat să

introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V.C.

și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și

G.I.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde

au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri

de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada

01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a cumpărat din Costa

Rica, a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi

„cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01

- 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a organizat, finanțat

și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și

trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din

Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin

W.U. de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în

vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea

„cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale

infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic

de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc,

prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fiecare infracțiune a fost săvârșită în stare

de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., față de

condamnarea suferită de inculpatul H.V.C. prin Sentința penală nr. 140 din 18

septembrie 2001 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin Decizia penală nr. 288/2

noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, din executarea căreia a fost liberat

condiționat la data de 25 ianuarie 2005, cu un rest rămas neexecutat de 1296 de

zile, și nu postcondamnatorie, cum s-a reținut, din eroare, în actul de

sesizare.

Faptele inculpatului V.D. care în perioada 01

- 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V.C., a încercat să

introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V.C.

și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I.D. și

G.I.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde

au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional

de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada

01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V.C., a cumpărat din Costa

Rica și a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi

„cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 01

- 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V.C., a organizat, finanțat

și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic

de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica

a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși prin W.U. de

inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea

introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și

de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de

organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de

mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10

din Legea nr. 143/2000.

Apreciază Tribunalul București că faptele

inculpaților ce se circumscriu și dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, nu sunt absorbite de cele ale art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, inculpații cumpărând, transportând și deținând droguri de

mare risc, fără drept, modalități normative distincte de cele prevăzute la art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Se apreciază de către instanța de fond că

toți inculpații au comis faptele în forma autoratului, chiar dacă, drogurile au

fost transportate în corpul celor doi cărăuși, nejustificându-se în acest mod

diferențierea acestei situații de cea în care drogurile sunt transportate

într-o geantă sau un autovehicul, în speță martorii fiind doar un „mijloc de

transport”.

Raportându-se la dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 143/2000 și art. 7, art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, tribunalul

a reținut că activitatea infracțională a celor trei inculpați se circumscrie

infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, normă de sancționare specială,

distinctă, a activităților de organizare, conducere sau finanțare a faptelor

incriminate de același act normativ, în speță a celor de trafic internațional

de droguri.

Reținând vinovăția inculpaților sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor rezultate după schimbarea încadrării juridice,

instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea

orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel,

în termenul legale de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen., inculpații M.I.,

H.V.C. și V.D., care au criticat soluția instanței pentru motive de

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul

M.I. a invocat, sub un prim aspect, nerespectarea dispozițiilor art. 287 alin.

(1) C. proc. pen., cu ocazia soluționării cauzei în fond, arătând că tribunalul

nu și-a exercitat rolul activ în administrarea probelor, respingând toate

solicitările inculpaților, formulate în acest sens. Inculpatul a apreciat că

judecarea și condamnarea sa, fără verificarea probelor de vinovăție care au

stat la baza trimiterii sale în judecată, echivalează cu absența cercetării

judecătorești, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.

Pe de altă parte, apelantul-inculpat a

invocat lipsa de temeinicie a condamnării sale pe baza convorbirilor telefonice

interceptate, ce nu sunt elocvente, și a declarațiilor martorilor ce nu au fost

ascultați nemijlocit, solicitând a se dispune achitarea sa, conform art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În cuprinsul concluziilor scrise, apelantul a

solicitat reindividualizarea pedepsei prin orientarea ei spre minimul special,

având în vedere gradul de pericol social al faptelor și împrejurarea că

drogurile nu au ajuns pe teritoriul țării.

Apelantul-inculpat H.V.C. a invocat, sub un

prim aspect, netemeinicia soluției de condamnare, arătând că probatoriul

administrat nu confirmă săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând

a se dispune o soluție de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin.

(2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În

subsidiar, invocând circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și

circumstanțele sale personale favorabile, în sensul că are o familie organizată

și un copil minor în întreținere, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în

sensul orientării acesteia spre minimul special prevăzut de lege.

Apelantul-inculpat V.D. a formulat critici

similare, arătând că probatoriul nu dovedește săvârșirea faptelor, iar dubiul

astfel persistent îi profită, impunându-se achitarea sa, conform art. 11 alin.

(2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În

subsidiar, invocând modalitatea concretă de săvârșire a faptei, dar și gradul

său de implicare, apelantul a solicitat redozarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 181/A din 11 iunie

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis apelurile

declarate de inculpații M.I., H.V.C. și V.D. împotriva Sentinței penale nr.

5/06 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția I penală.

A desființat în parte, Sentința penală

apelată și rejudecând, în fond:

1) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de

ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului M.I.,

în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I. din

infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 10

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea

finală a art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 10 raportat

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat

pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea, ca

pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat

la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe

o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. a contopit cele două pedepse principale astfel stabilite, urmând ca

inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat

inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe

o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani

închisoare.

2) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de

ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului

H.V.C., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor,

astfel:

- pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.V.C. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.V.C.

la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe

o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii

A redus durata pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.,

aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C.

pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. la 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani

închisoare, urmând ca inculpatul H.V.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15

ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat

inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani

închisoare.

3) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de

ani închisoare și 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului V.D.,

în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 11 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani

interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.;

- pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul V.D. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.D.

la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe

o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii

A redus durata pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.,

aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C.

pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. la 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani

închisoare, urmând ca inculpatul V.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15

ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat

inculpatului V.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani

închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței

penale.

A menținut starea de arest preventiv a

inculpaților M.I., H.V.C. și V.D. și a dedus prevenția, pentru fiecare

inculpat, de la data de 14 aprilie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au

rămas în sarcina sa; onorariul în cuantum de 300 RON, cuvenit apărătorului din

oficiu desemnat pentru inculpatul H.V.C./doamna avocat C.M., precum și

onorariul parțial în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat

pentru inculpatul V.D. la termenul din data de 27 februarie 2012, s-au avansat

din fondul Ministerului Justiției.

A admis cererea formulată de domnul avocat

G.M. și a dispus scutirea acestuia de sancțiunea amenzii judiciare în sumă de

1.000 RON, aplicată prin încheierea din data de 09 aprilie 2012.

A dispus acordarea onorariului parțial în

cuantum de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul

H.V.C./domnul avocat G.M.

Pentru a decide astfel, instanța de prim

control judiciar a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect

modalitatea în care fiecare dintre cei trei apelanți inculpați s-a implicat în

conceperea și ulterior în punerea în executare a rezoluției infracționale

orientate spre procurarea cantității de 1,8 kg. de cocaină din Republica Costa

Rica și introducerea ei, în mod fraudulos, pe teritoriul României.

Reține instanța de prim control judiciar că

toate criticile formulate de inculpați referitoare la lipsa unor probe certe de

vinovăție, nu sunt întemeiate, întregul ansamblu probator înlăturând orice

dubiu cu privire la vinovăția lor, operațiunea de introducere în țară de

droguri de mare risc în perioada 3 aprilie 2011/12 aprilie 2011, fiind dovedită

pe baza unor probe certe, clare și legal administrate pe parcursul procesului

penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor,

reține instanța de prim control judiciar că soluția dispusă de instanța de fond

este criticabilă sub aspectul reținerii în sarcina inculpatului M.I. atât a

infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cât și a celei prev. de

art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Contrar instanței de fond, Curtea de Apel

București a reținut că acțiunile întreprinse de inculpatul M.I., în vederea

introducerii în țară a drogurilor nu reprezintă acțiuni de sine stătătoare, de

natură a constitui o infracțiune autonomă de introducere în țară de droguri, în

formă tentată, ci se subsumează în integralitate laturii obiective a

infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc

în formă consumată.

În acest sens reține Curtea de Apel București

că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011/12

aprilie 2011 au constituit acte de organizare a transportului de cocaină, de

conducere și de finanțare a introducerii în țară de droguri de mare risc.

Finalitatea tuturor acestor acțiuni a fost

aceea a introducerii în țară de droguri de mare risc, iar faptul că inculpatul

M.I. „a încercat să introducă în România, cantitatea de 1,8 kg. de cocaină,

prin intermediul coinculpaților H.V.C. și V.D.”, așa cum a susținut prima

instanță, definește tocmai acest scop al activității de organizare/finanțare

întreprinse, iar nu o activitate ilicită distinctă.

De asemenea, reține instanța de prim control

judiciar că activitățile complexe desfășurate de inculpatul M.I. în organizarea

transportului de droguri din data de 11 aprilie 2011 reflectă specificul

laturii obiective complexe a faptei prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Ca atare o corectă calificare a faptei impune

ca prevederile art. 10 din Legea nr. 143/2000 să fie reținute nu singure ci

prin raportare la dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

pentru a se sublinia astfel, în mod integral, fapta concretă a cărei organizare

a fost asigurată de inculpați, dar și sancțiunea ce poate fi aplicată.

Pentru aceste motive, reține Curtea de Apel

București că faptele inculpatului M.I. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În privința inculpaților H.V.C. și V.D.,

reține Curtea de Apel București că aceștia au desfășurat activități legate de

transportul și circulația drogurilor de mare risc însoțindu-i pe cei doi

cărăuși pe traseul aerian parcurs pe teritoriul altor state, săvârșind astfel

infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

referire la art. 4 C. pen. cât și art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că au procurat din Costa Rica

cantitatea de 1,8 kg cocaină și au încercat să o introducă în România cu

ajutorul cărăușilor.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 10

din Legea nr. 143/2000, reține Curtea de Apel București că cei doi inculpați nu

au deținut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai infracțiunii

prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar actele lor nu se subsumează unor

activități de „organizare”, „conducere” sau „finanțare” în înțelesul laturii

obiective a infracțiunii.

Reține Curtea de Apel București că persoana

ce a deținut calitatea de conducător a fost inculpatul M.I., inculpații H.V.C.

și V.D. nu au avut autonomie decizională ci doar s-au supus acțiunilor și

măsurilor luate de inculpatul M.I.

Pentru aceste argumente Curtea de Apel

București a dispus achitarea celor doi inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Sub aspectul individualizării pedepselor

apreciază instanța de prim control judiciar că modificările aduse Sentinței sub

aspectul încadrării juridice a faptelor impun o nouă evaluare a tratamentului

sancționator prin luarea în considerare a rolului deținut de fiecare inculpat,

a contribuției efective aduse la desfășurarea activității infracționale, dar și

a faptelor concret săvârșite.

În acest sens, reține instanța de apel

poziția dominantă a inculpatului M.I., spre deosebire de poziția de subordonați

deținută de ceilalți doi inculpați.

Din acest punct de vedere al contribuției

efective la comiterea faptelor apreciază Curtea de Apel București că aplicarea

unor pedepse moderate, orientate spre mediul limitelor speciale prevăzute de

lege, este de natură a permite inițierea unui proces de conștientizare a

consecințelor faptelor comise, de asimilare a rolului educativ al pedepsei și a

finalității sale preventive.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385

3

C. proc. pen.,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT/Serviciul

Teritorial București și inculpații M.I., H.V.C. și V.D.

Criticile formulate de parchet vizează

netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților - caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., greșita încadrare juridică a faptelor reținute în

sarcina inculpatului M.I., - caz de casare prev. de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen. și comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept

consecință greșita achitare a inculpaților H.V.C. și V.D./caz de casare prev.

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În raport de aceste motive de recurs

parchetul solicită casarea Deciziei penale atacate și menținerea Sentinței

instanței de fond.

Recurenții inculpați M.I., H.V.C. și V.D.

critică decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond, întrucât instanțele au respins cererile de audiere a unor martori din

Germania și a martorului M.G.M., cerere considerată esențială pentru corecta

soluționare a cauzei.

Recurenții inculpați invocă și cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., apreciind că

instanțele au comis o eroare gravă de fapt ce a avut consecință greșita lor

condamnare.

Este invocat de către inculpați și cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca în

cazul în care vor fi respinse celelalte motive de recurs să se reducă pedepsele

ținând seama de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptelor.

Analizând legalitatea și temeinicia Deciziei

recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385

6

alin.

(2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai în

limitele motivelor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., cât

și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază Înalta Curte că sunt întemeiate atât recursul declarat de parchet,

cât și recursurile declarate de inculpați, însă numai în anumite limite, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei

analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de

urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare

judecătorească, faptele au fost comise cu forma de vinovăție cerută de textul

de incriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt

întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpaților pentru faptele

reținute în sarcina lor.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor

reține Înalta Curte că instanța de fond a realizat o corectă încadrare în drept

a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, încadrare ce

corespunde situației de fapt reținute, împrejurare pentru care apreciază că

recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării

juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanța de apel

nefiind corectă/caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Sub aspectul situației de fapt, reține

instanța de fond în urma analizării materialului probator, relevante în acest

sens fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice,

procesul-verbal de redare a notei întocmite de către Direcția de Informații și

Protecție Internă ca urmare a supravegherii operative a inculpaților, informațiile

comunicate de autoritățile judiciare din Ungaria, Austria, Germania care au

fost solicitate prin Biroul Sirene să efectueze o supraveghere operativă a

celor două autoturisme folosite de inculpați, că în cursul lunii aprilie 2010,

inculpații M.I., H.V.C. V.D. și martorul I.M., în prezent arestat și judecat în

Germania pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză, au organizat,

condus și finanțat comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de

mare risc și anume cumpărarea și transportul unei cantități importante de

cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin

intermediul altor persoane și anume G.I.D. și G.I.D., în prezent arestați și ei

în Germania, care au îngurgitat drogurile porționate și încapsulate.

Reține Înalta Curte că situația de fapt nu

comportă discuții, fiind corect stabilită de instanța de fond și avută în

vedere și de instanța de apel, însă cu privire la încadrarea juridică a

faptelor reținute în sarcina inculpaților, apreciază că prima instanță a

raportat corect situația de fapt la normele de drept incidente în cauză.

În procesul de analiză a încadrării juridice a

faptelor vom porni de la expunerea normelor de drept incidente.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000.

experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în

vânzare, vânzarea distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,

transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind

circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3

la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi.

Art. 3 din Legea nr. 143/2000.

precum și importul ori exportul de droguri de risc, se pedepsesc cu închisoare

de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani

și interzicerea unor drepturi.

Art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Organizarea, conducerea sau finanțarea

faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsesc cu pedepsele prevăzute de lege

pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Cu privire la faptele reținute în sarcina

inculpatului M.I. rezultă că instanța fondului a apreciat că faptele săvârșite

de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 20

C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Instanța de prim control judiciar a schimbat

încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță și a reținut în sarcina

inculpatului M.I. faptele prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu

împărtășește punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel București care,

contrar dispozițiilor legale incidente în cauză cât și Deciziei nr. 38 din 22

septembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a raportat dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 143/2000 la o altă infracțiune din aceeași lege, respectiv art. 3

alin. (1) și (2).

Latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.

10 din Legea nr. 143/2000, constă în organizarea, conducerea și finanțarea

uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din lege, activități ce au fost

executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpații H.V.C. și V.D., în

sensul că au organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic

internațional de droguri de mare risc și anume cumpărarea din Costa Rica a

cantității de 1,8 kg. de cocaină, transportul în vederea introducerii în

România, recrutarea, conducerea și aducerea cărăușilor la și de la aeroport.

Toate activitățile desfășurate de inculpatul

M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev.

de art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv organizare, conducere, finanțare

au fost executate pentru introducerea în țară a drogurilor, situație în care nu

se poate reține că aceste activități se subsumează în integralitate laturii

obiective a infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de

mare risc în formă consumată, așa cum în mod total eronat a reținut instanța de

prim control judiciar.

Pentru a se putea reține infracțiunea de

trafic internațional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea

drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în țară,

biroul vamal fiind situat pe teritoriul țării, împrejurare ce nu se regăsește

în cauza dedusă judecății, aceasta fiind rațiunea pentru care s-a reținut forma

tentată a infracțiunii de trafic internațional de droguri.

Intenția inculpatului M.I. a fost aceea de a

introduce în țară drogurile, intenție ce nu a fost finalizată însă nu ca urmare

a desistării inculpatului ci datorită intervenției autorităților judiciare din

Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se

aflau inculpații, intervenție determinată de existența riscului de a fi pusă în

primejdie viața martorilor G.I.D. care îngurgitase cantitatea de 10 recipiente

și G.I.D. care îngurgitase 91 de recipiente.

Dacă în cazul infracțiunii prev. de art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau

scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri, în cazul

infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea,

conducerea sau finanțarea faptelor prev. de art. 2 - 9 din lege, împrejurare în

raport de care apreciază Înalta Curte că cele două infracțiuni au o latură

obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracțiunii prev. de art.

10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9.

Argumentele reținute de instanța de apel în

sensul că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie

2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere și

finanțare ce au avut drept finalitate introducerea în țară a drogurilor și nu

au constituit acțiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate.

Conținutul constitutiv al infracțiunii prev.

de art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acțiuni privind organizarea sau

finanțarea traficului internațional de droguri ci doar introducerea sau

scoaterea din țară a drogurilor.

Este adevărat că aceste acțiuni de

organizare, finanțare, conducere, sunt realizate în scopul comiterii uneia din

infracțiunile prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voința

legiuitorului a fost aceea de a sancționa distinct aceste acțiuni ilicite,

tocmai pentru a sancționa modul organizat de comitere a infracțiunilor,

împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.

Norma de trimitere cuprinsă în textul prev.

de art. 10 din lege nu are forța de a anihila caracterul de sine stătător al

infracțiunii,ea referindu-se doar la modalitatea de sancționare în sensul că

împrumută sancțiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor.

Față de argumentele prezentate reține Înalta

Curte, că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) C.

pen. cât și ale infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, situația

de fapt reținută evidențiind distinct latura obiectivă a ambelor infracțiuni.

În mod corect cele două instanțe au constatat

vinovăția inculpaților și sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

față de împrejurarea că ei au obținut aceste droguri prin intermediul

cărăușilor care au îngurgitat cantitatea de 1,8 kg cocaină porționată în

capsule, cărăușii fiind în acest caz un „mijlo