Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
50515/3/2009
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 1097/2011 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 50515/3/2009 — recurs împotriva sentinței nr. 41 a Tribunalului București

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41 Î/ F din 04 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 50515/3/2009, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 07 iunie 2010 (fila 240 d.i.) au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate, prin apărători, de către: inculpatul P.M., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 14 lit. d) din Legea nr. 142/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; inculpatul B.O., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzutăde art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; inculpatul P.M., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen.; inculpatul S.L., din infracțiunea prevăzutăde art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reținute în sarcina: - inculpatul A.J., zis „Ț.", din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. - inculpatul A.V., zisă „L.", din infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. - inculpatul B.P., zisă „G.", din infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen. - inculpatul P.M., zis „C.", din infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. - inculpatul S.L., din infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 33 lit. b) C. pen.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.