ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3782/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257 din data de 18 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (1) – (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.N., la pedeapsa închisorii de 6 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) – (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 luni. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată cu aplic.

art. 320 1 alin. (1) – (4) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 luni. În baza art. 33 - 34 și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.N. să execute pedepsele cele mai grele, respectiv de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. S-a aplicat inculpatului art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 alin. (1) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv de la 13 martie 2012 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.N. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. a fost disjunsă acțiunea civilă, stabilindu-se termen la 02 iulie 2012. În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea unui cuțit de bucătărie cu prăsele de culoare neagră, corp delict. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.N. la 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală și instanța de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 46/P/2012 din 09 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatul C.N., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20/174, 175 lit. i) C. pen.; ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.; portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: în luna ianuarie 2012, inculpatul C.N. zis „M." locuia la adresa de domiciliu din com. Catane, jud. Dolj, împreună cu membrii familiei și se afla în relații conflictuale cu frații G.A. și G.M. din toamna anului 2011 când, pe fondul unui conflict spontan, aceștia l-au agresat verbal și fizic. În după-amiaza zilei de 16 ianuarie 2012, în jurul orelor 16,00, inculpatul a mers la barul aparținând PF P.C., din localitate, unde se aflau aproximativ 20 consumatori și, după ce a cumpărat țigări și o sticlă de bere, s-a așezat la o masă cu B.V. La scurt timp, l-a observat în incinta barului pe G.A. consumând băuturi alcoolice împreună cu alte persoane.

Acesta se afla în stare de ebrietate, fapt care i-a întărit inculpatului convingerea că este momentul oportun să se răzbune. Inculpatul C.N. a părăsit barul, aspect ce a fost sesizat de G.A., care a realizat că acesta se va întoarce să-l bată și i-a chemat telefonic pe frații săi, G.M. și G.A., care au venit însoțiți de cumnatul și unchiul lor, D.P. și, respectiv, G.S. După aproximativ 20 minute, inculpatul a revenit la bar împreună cu cei 5 copii, C.M. zis „M.", C.F. zis „B.", C.A. zis „D.", C.B., C.I. zis „M." și doi nepoți, S.A. zis „D." din comuna Negoi și I.B. zis „P.". C.N. și cei care îl însoțeau s-au așezat la o masă, la distanță de câțiva metri de cei din familia G., au cumpărat o sticlă de lichior, iar după câteva minute inculpatul i-a chemat pe frații G.M.

și G.A. și au discutat în legătură cu starea conflictuală dintre ei. În timpul discuției, G.M. a fost lovit în cap cu o sticlă, mai întâi de S.A., iar apoi, în aceeași zonă, cu o altă sticlă, de C.M.. Intre membrii celor două familii s-a declanșat un scandal, inculpatul și cei care îl însoțeau aruncând cu sticle în direcția fraților G., răsturnând și distrugând mese, scaune și monitorul calculatorului, tulburând totodată ordinea și liniștea publică. În acest context, inculpatul C.N. a mers la G.A. și l-a înjunghiat, de mai multe ori, cu un cuțit ce îl avea asupra lui. Cuțitul folosit la agresiune i-a scăpat inculpatului din mână și a fost luat de martorul C.S. care l-a predat martorului B.V., iar organele de politie l-au ridicat de pe masa de biliard cu ocazia cercetării locului faptei.

După consumarea agresiunii asupra părții vătămate G.A., câțiva membrii din grupul inculpatului au ieșit din bar și s-au înarmat cu ciomege și scânduri pe care le-au rupt dintr-un gard din apropiere și cu aceste obiecte au spart geamurile de la ușa de acces. Inculpatul, împreună cu fiii și nepoții, au plecat acasă cu o autoutilitară, cu care veniseră la bar, iar frații G.M. și G.A. au fost transportați la Spitalul Băilești, iar apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova unde ultimul dintre ei a fost internat și supus unei intervenții chirurgicale. Din raportul de constatare medico-legală și certificatul medico-legal emise de Institutul de Medicină Craiova a rezultat că partea vătămată G.A.

a fost internată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în perioada 16 ianuarie - 30 ianuarie 2012 cu diagnosticul „Plăgi tăiate (trei) toracice penetrante bilateral. Hemotorax stâng. Plăgi tăiate (două) antebraț drept cu secțiune tendoane musculatură extensoare. Șoc Traumatic. Șoc hemoragie". În concluziile certificatului medico-legal avizat de Comisia de Control și Avizare a Actelor Medico-legale de pe lângă Institutul de Medicină Legală Craiova s-a menționat că leziunile traumatice prezentate de G.A. s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător, leziunile au putut fi produse în data de 16 ianuarie 2012 și au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale cu consecința punerii în primejdie a vieții.

Cu ocazia audierilor, partea vătămată G.A. a susținut în mod constant că a fost înjunghiată de inculpatul C.N. în împrejurările mai sus expuse. S-a reținut că declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele ale martorilor P.C., B.V., G.A., C.S., B.P. și G.S., care au precizat că singura persoană ce a avut cuțit în mână în timpul conflictului a fost inculpatul C.N. De asemenea, martorii A.F., B.C., B.F., B.O. și D.P., persoane ce se aflau în bar în momentul conflictului, dar care nu au observat cuțitul în mâna inculpatului, au declarat că au aflat ulterior că cel care l-a înjunghiat pe G.A. a fost C.N. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C.N. a avut o atitudine oscilantă în legătură cu faptele săvârșite.

Inițial, acesta a negat chiar și prezența în bar, în timpul conflictului, susținând că se afla la o soră în com. Lipovu. Ulterior, acesta a revenit asupra declarațiilor date și a confirmat prezența în bar în momentul conflictului, dar a negat că l-ar fi înjunghiat cu cuțitul pe G.A., precizând că acest lucru a fost făcut de fiul său, C.M. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în data de 09 aprilie 2012, inculpatul C.N. a recunoscut săvârșirea agresiunii comise asupra părții vătămate G.A. Inculpatul a susținut că G.A. îl doborâse la podea pe fiul său, C.A. și avea în mână o sticlă, moment în care a intervenit trăgându-l de haine, după care l-a înjunghiat de două ori cu un cuțit, ce îl avea asupra sa, iar când s-a ridicat l-a mai înjunghiat o dată.

S-a arătat în actul de sesizare că susținerile inculpatului în ceea ce privește împrejurările în care l-a înjunghiat pe G.A. sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, în timpul conflictului, a suferit leziuni traumatice și G.M. ce au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal, emis de I.M.L. Craiova). S-a reținut că autorii agresiunii au fost S.A. și C.M., față de care s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea aceleiași unități de parchet, în vederea continuării cercetărilor fată de C.M., C.F., C.A., C.B., C.I., S.A. și I.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea odinii și liniștii publice, prev. de art. 217 alin. (1) și art. 321 C. pen. întrucât din probele administrate a rezultat că, prin acțiunile lor, au distrus bunuri din incinta barului administrat de P.C. și au tulburat ordinea și liniștea publică. Din relatarea inculpatului C.N. a rezultat că administratorul barului a fost despăgubit pentru distrugerile provocate in timpul conflictului. S-a reținut că vinovăția inculpatului C.N.

este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă; declarațiile părții vătămate; actele medico-legale; declarațiile martorilor; declarațiile inculpatului. În drept, s-a reținut în actul de sesizare că faptele inculpatului C.N. realizează sub aspect constitutiv elementele infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20/174, 175 lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Prin ordonanța nr. 46/P/2012 din 13 martie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea învinuitului C.N., pe o durată de 24 ore pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 20/174, 175 lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată și a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă. Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. 3173/63/2012, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 14 martie 2012. Măsura arestării preventive nu a fost prelungită. La data de 10 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat Tribunalului Dolj, în conformitate cu art. 264 C. proc.

pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată, sub nr. 4580/63/2012. Întrucât prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, prin dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., atât în privința procedurii de judecată - în cazul în care inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești recunoaște în totalitate faptele din actul de inculpare și achiesează la probele administrate în faza de urmărire penală, cât și în privința cuantumului pedepsei stabilite de lege, care va fi redus cu 1/3, norme care sunt de imediată aplicare, s-a procedat la audierea inculpatului C.N. care a care a recunoscut în totalitate fapta dedusă judecății și starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.

Analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, prima instanță a reținut că starea de fapt expusă în actul de sesizare al instanței este corectă și dovedită cu probele administrate în cauză. În concluzie, procedându-se conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., luându-se act de probatoriile administrate și de declarația inculpatului, s-a constatat că faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20/174, 175 lit. i) C. pen.; ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.; portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. Vinovăția inculpatului fiind pe deplin stabilită și dovedită, în baza probatoriului administrat la urmărirea penală, care se bazează pe declarații de martori, raport de constatare medico-legală din 01 februarie 2012, declarațiile părții vătămate, prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în dispozitivul rechizitoriului. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 320 1 C. proc. pen. și art. 72 C. pen. relativ la gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost comisă, consecințele produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Totodată, la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere limitele de pedeapsă așa cum se reduc prin voința legiuitorului în baza dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen., dar și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale. S-a reținut că, deși inculpatul C.N. a recunoscut atât în faza de urmărire penală, cât și în instanță activitatea infracțională dedusă judecății, este lipsit de antecedente penale și are o vârstă înaintată, totuși, față de gravitatea infracțiunilor deduse judecății, amploarea și impactul pe care infracțiuni de acest gen le produc, prima instanță a apreciat că o pedeapsă peste limita minimă prevăzută de legiuitor, așa cum a fost ea modificată prin dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu executare, va fi în măsură să realizeze atât funcția de constrângere, cât și cea de exemplaritate a pedepsei la care face referire art. 52 C. pen.

Totodată, s-a apreciat că, în funcție de dispozițiile legii penale care reglementează limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen., dar și obligativitatea aplicării unei pedepse complementare, ținând cont de cuantumul pedepsei ce va fi individualizată judiciar pentru această infracțiune, s-a aplicat față de inculpat și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Au fost aplicate prevederile art. 33 - 34 și art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Întrucât conform art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) ca pedeapsă accesorie, a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen. În ceea ce privește dreptul de a alege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, motiv pentru care prima instanță nu a interzis exercițiul acestui drept.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv de la 13 martie 2012 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv. Deși partea vătămată a fost prezentă la termenul de judecată din data de 07 mai 2012 solicitând amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător, prima instanță a apreciat că nu poate soluționa acțiunea civilă deoarece la acel termen de judecată nu s-a explicat acesteia că se poate constitui parte civilă în cadrul procesului penal, această obligație procedurală revenind instanței de judecată.

Deși ulterior a fost citată cu mențiunea de a se prezenta în instanță și de a-și preciza pretențiile civile, întrucât pe dovada de comunicare a procedurii de citare apare semnătura fratelui părții vătămate, instanța de fond nu a avut certitudinea că partea vătămată a luat la cunoștință de drepturile procedurale pe care i le-a făcut cunoscute instanța ulterior, conform dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. Ca atare, s-a apreciat că în respectivul moment procesual nu se poate soluționa acțiunea civilă, motiv pentru care, în baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., a fost disjunsă acțiunea civilă și a fost stabilit termen la 02 iulie 2012 pentru soluționarea acesteia. În baza art. 118 lit. b) C. proc.

pen. s-a dispus confiscarea unui cuțit de bucătărie cu prăsele de culoare neagră, corp delict. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.N., criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitând aplicarea unei pedepse mai blânde față de circumstanțele personale, constând în comportarea sa sinceră în cursul procesului, de recunoașterea și regretarea faptelor săvârșite și de lipsa antecedentelor penale, precum și de situația familială și vârsta sa. Prin decizia penală nr. 259 din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a fost respins apelul inculpatului C.N.

declarat împotriva sentinței penale nr. 257 din data de 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4580/63/2012, ca nefondat. S-a dedus detenția preventivă de la 18 iunie 2012 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. Curtea de apel, examinând motivele de apel invocate, cât și din oficiu, hotărârea atacată, conform prevederilor art. 378 alin. (1) C. proc.

pen., a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat la urmărirea penală (inculpatul arătând, prin declarația dată, că recunoaște comiterea faptei și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.), dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepselor aplicate. Susținerea privind incidența circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Cât privește „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., instanța de apel a reținut că aceasta nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale (care, de altfel, reprezintă o situație de normalitate), întrucât recunoașterea unor împrejurări ca circumstanță atenuantă judiciară nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea manieră gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, or, în cauză, față de împrejurările în care inculpatul a comis infracțiunile de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (acesta a lovit victima de mai multe ori cu cuțitul, în loc public, în prezența mai multor persoane, pe fondul unei relații conflictuale anterioare și cu scopul de a se răzbuna), lipsa antecedentelor penale și faptul că până la data comiterii faptei a avut un comportament normal în rândul comunității unde trăiește nu justifică reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În același sens, s-a apreciat că atitudinea de recunoaștere a faptei nu atrage automat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, întrucât pe de o parte, comportarea sinceră în cursul procesului în sensul dispozițiilor legale menționate nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii pe fondul existenței la dispoziția organelor judiciare a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de orice dubiu rezonabil, iar pe de altă parte, în speță, poziția de recunoaștere a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței a fost valorificată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.

și, astfel, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și nici reducerea pedepsei, întrucât acestei poziții procesuale nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

S-a mai reținut că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, dar și de circumstanțele personale ale acestuia - lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei de către inculpat, indiscutabil un element ce trebuie reținut întrucât sugerează asumarea deplină a răspunderii pentru consecințele juridice ale acesteia, precum și celelalte date personale ale acestuia, cum ar fi vârsta înaintată - stabilind inculpatului pentru infracțiunea de tentativa la omor calificat o pedeapsă de 6 ani închisoare, pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special și jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată, respectiv cea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., reduse cu o treime, așa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei în raport de art. 20 C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Prin raportare la condițiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen., curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost just dimensionată și este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen., ca și pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., solicitând casarea acesteia și redozarea pedepsei aplicate, prin raportare și la circumstanțele personale, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale acestuia.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. În prezenta cauză, înalta Curte constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptelor, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum în mod corect a reținut și instanța de prim control judiciar, deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate față de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului. Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate apar ca fiind temeinice și legale, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii.

Astfel fiind, înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de executare.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de redozare a pedepselor, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 13 martie 2012 la 19 noiembrie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 259 din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 13 martie 2012 la 19 noiembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2012