ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3688/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3688/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 139 din 15 iunie 2011

a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 83 de la 20 aprilie 2011, pronunțată

de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 248/95/2011.

A desființat sentința

apelată, sub aspectul laturii penale și civile, în parte.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și dispoziția privind latura civilă.

În baza art. 197

alin. (1), (2) și lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.I.E. la pedeapsa de 10 ani

închisoare.

A menținut starea de

arest și a dedus detenția preventivă a inculpatului, de la data de 20 aprilie

2011, la zi.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 10.000 RON daune morale, către partea vătămată P.L.S.

A menținut celelalte dispoziții

din sentința apelată.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul S.I.E. (deținut în penitenciarul pentru minori și

tineri Craiova), împotriva sentinței penale nr. 83 de la 20 aprilie 2011, pronunțată

de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 248/95/2011.

A obligat apelantul -

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, 200

RON a reprezentat onorariu avocat oficiu care a fost suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 83 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului

Gorj, secția penală, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice

din art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 - 42 C. pen., în art. 202 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

S.I.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a întrunit elementele constitutive

ale infracțiunii.

În baza art. 197

alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., combinat

cu art. 65 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.I.E. la 5 (cinci) ani

închisoare și interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen., pe o durată de 2 (doi) ani; pedeapsa complementară s-a dispus a fi executată

în condițiile art. 66 C. pen. și s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus reținerea și

arestul preventiv de la 16 decembrie 2010, la zi, iar conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului S.I.E.

S-a luat act de împrejurarea

că partea vătămată - prin reprezentantul său legal - nu s-a constituit parte civilă

și s-a constatat că părții vătămate minore nu i-a fost produs un prejudiciu material

sau moral.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare statului,

din care, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată

din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj nr. 614/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv

- a inculpatului S.I.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197

alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și respectiv art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen.

Instanța de fond și-a

format convingerea că starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj a corespuns întru-totul realității, fiind corectă, din analiza întregului

material probator rezultând că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

în cursul anului 2009 și până în anul 2010, în mod repetat, a întreținut acte sexuale

cu partea vătămată P.L.S. - sora sa conuterină - în vârstă de 10 ani, prin constrângere

și profitând de imposibilitatea acesteia de a conștientiza ceea ce se întâmplă.

Astfel, s-a reținut în

fapt că inculpatul și partea vătămată P.L.S. - în vârstă de 10 ani - sunt frați

și au locuit împreună cu mama acestora, P.M., și sora lor, P.I.I., în comuna N.

La data de 16 decembrie

2010, după ce mama acestora a plecat de acasă, inculpatul s-a hotărât să se deplaseze

în pădurea din apropierea casei pentru a lua lemne de foc și pentru a întreține

raport sexual cu sora sa, P.L.S., iar în momentul în care au ajuns la marginea pădurii,

i-a cerut de mai multe ori, pe un ton ridicat, să se dezbrace, pentru a întreține

raporturi sexuale cu ea. De frică, partea vătămată s-a dezbrăcat până la genunchi,

după care s-a așezat pe geaca pe care inculpatul a pus-o pe sol, iar la solicitarea

acestuia s-a așezat pe partea stângă a corpului. Inculpatul s-a dezbrăcat de asemenea,

dându-și hainele jos până la genunchi, s-a așezat lângă partea vătămată, pe geacă,

a mângâiat-o pe organele genitale, după care a întreținut act sexual cu aceasta,

fără să o penetreze. În acel moment a sosit mama acestora, P.M. și i-a observat

pe cei doi, inculpatul recunoscând că a procedat în acest fel de mai multe ori,

astfel încât reprezentanta legală a minorei a sesizat organele de poliție.

Din raportul de constatare

medico-legală din 17 decembrie 2010 întocmit de S.M.L. Gorj, a rezultat că partea

vătămată nu a prezentat leziuni traumatice, fiind virgină la data examinării.

Starea de fapt reținută

de prima instanță a fost dovedită cu probele administrate, respectiv: declarațiile

reprezentantului legal al minorei, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe

fotografice, proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte, proces-verbal

de consemnare a declarației părții vătămate, copii acte de identitate, acte medico-legale,

declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor B.I. și S.V.M., care s-au

coroborat cu recunoașterea inculpatului.

La data de 16 decembrie

2010, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, iar prin încheierea

nr. 101 din 17 decembrie 2010, Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă pe

o perioadă de 29 de zile, măsura fiind ulterior prelungită și menținută de către

instanță.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul a fost de acord să fie audiat în prezența unui apărător desemnat din

oficiu, recunoscând și regretând faptele, cu precizarea că în perioada 2009 - 2010

a întreținut de mai multe ori cu sora sa acte sexuale, solicitând schimbarea încadrării

juridice din infracțiunile de viol și incest, în infracțiunea de corupție sexuală

prev. de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, partea vătămată,

fiind ascultată în ședință nepublică, a confirmat starea de fapt reținută în actul

de sesizare a instanței.

Instanța de fond a reținut

starea de fapt din rechizitoriu, însă a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor

prin actul de sesizare a instanței, nu este corectă, întrucât, din actele dosarului

a rezultat că inculpatul nu a întreținut cu sora sa, niciodată, un act sexual normal,

apt de a conduce la procreare, astfel încât a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea

prev. de art. 203 C. pen., în raport de dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Instanța de fond a apreciat

însă că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol în

infracțiunea de corupție sexuală, așa cum s-a solicitat de către inculpat, fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, invocând în acest sens

și decizia nr. 20/3/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, instanța de

fond l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. combinat cu art. 65

C. pen. și cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., la pedeapsa închisorii, cu orientare

sub minimul special și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen., pe o durată în cuantum moderat, apreciind că și în acest fel poate

fi atins scopul educativ, preventiv și punitiv al pedepsei, prev. de art. 52 C.

pen.

Împotriva acestei hotărâri,

au declarat apel - în termen legal - atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj,

cât și inculpatul S.I.E.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj a criticat sentința sub aspectul laturii penale și civile, întrucât

în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen. cu privire la infracțiunea de viol, deși, din actele dosarului a rezultat

că în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut acte sexuale

cu partea vătămată, prin constrângere, la data de 16 decembrie 2010 și în cursul

anului 2009; de asemenea, a criticat greșita individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului pentru infracțiunea de viol, în raport de gravitatea faptei săvârșite

și consecințele imediate, dar și pe termen lung, pe care abuzul sexual le poate

avea asupra psihicului părții vătămate minore; cu ocazia dezbaterilor, s-a învederat

că nu se susține motivul scris de apel privind greșita achitare a inculpatului pentru

infracțiunea de incest pentru care a fost trimis în judecată, însă s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice din această infracțiune în infracțiunea de corupție

sexuală prev. de art. 202 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune; de asemenea,

sentința a fost criticată sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greșit

instanța de fond a luat act că partea vătămată - prin reprezentantul legal - nu

s-a constituit parte civilă, în baza art. 17 C. proc. pen., instanța având obligația

să soluționeze acțiunea civilă, pronunțând o soluție de admitere sau respingere,

în cauza de față impunându-se obligarea inculpatului la plata unor daune morale,

în raport de trauma psihică produsă părții vătămate, care a fost nevoită să suporte

nu numai abuzul sexual, dar și teama repetării unor astfel de fapte în viitor.

Inculpatul a criticat

hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea

apelului, desființarea sentinței, iar pe fond, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunea prev. de

art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând

că fapta reținută în sarcina sa nu a putut fi considerată viol, care ar fi presupus

acte sexuale de orice natură, ci a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii

de corupție sexuală, fiind acte cu caracter obscen, cu precizarea că cele două infracțiuni

s-au deosebit prin elementul material, dar și sub aspectul laturii subiective, în

cauza de față fiind vorba de o încălcare a eticii moralei, pudoarei în domeniul

vieții sociale, aspecte ce definesc infracțiunea de corupție sexuală; s-a solicitat,

de asemenea, menținerea sentinței în ceea privește achitarea sa cu privire la infracțiunea

de incest și condamnarea pentru infracțiunea de corupție sexuală la o pedeapsă sub

minimul special prevăzut de lege, în raport de circumstanțele personale ale acestuia.

Curtea a apreciat că apelul

promovat de Parchet este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat.

Verificând hotărârea apelată

în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanță

a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent

și just apreciat, respectiv: declarațiile părții vătămate, actele medico-legale,

declarațiile martorilor, care s-au coroborat cu recunoașterea inculpatului.

Astfel, din probele administrate

a rezultat că, începând cu anul 2009 și până la data de 16 decembrie 2010, inculpatul

a întreținut cu sora sa - în vârstă de 10 ani - mai multe acte sexuale, în aceeași

modalitate, în baza aceleiași rezoluții infracționale, faptele săvârșite întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev. de

art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub acest aspect, a apreciat

Curtea, este fondat apelul declarat de Parchet, întrucât prima instanță, deși în

considerentele hotărârii a reținut săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată,

a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se modificarea

hotărârii în acest sens.

Critica formulată de inculpat

privind greșita condamnare pentru infracțiunea de viol, precum și solicitarea acestuia

privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de corupție sexuală, sunt

nefondate.

Astfel, potrivit art.

197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în actul sexual de orice natură,

cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau

profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, în înțelesul

acestui text de lege constituind act sexual orice modalitate în care au loc raporturile

sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane

de același sex.

Așa cum s-a stabilit și

prin decizia nr. 111/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie

potrivit art. 414

1

alin. (2) C. proc. pen., prin act sexual de orice

natură, susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută în art. 197

C. pen. se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin

folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau

de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de

a se apăra ori de a-și exprima voința.

Spre deosebire de aceasta,

infracțiunea de corupție sexuală s-a realizat, sub aspectul laturii obiective, prin

săvârșirea unor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezența unui minor,

astfel încât, în raport de conținutul constitutiv al infracțiunii de viol menționat

mai sus și de decizia instanței supreme, se apreciază că, în cauza de față, activitatea

infracțională a inculpatului constituie o singură infracțiune de viol prev. de

art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., actele cu caracter obscen săvârșite de inculpat fiind

incluse în noțiunea de „act sexual de orice natură”, în accepțiunea dată de lege.

În raport de aceste considerente,

critica Parchetului privind schimbarea încadrării juridice din art. 203 C. pen.

în art. 202 C. pen., este nefondată, soluția primei instanțe în sensul achitării

inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 203 C. pen. fiind legală și temeinică,

întrucât, în cazul infracțiunii de incest este vorba de realizarea unui raport sexual,

cele două infracțiuni - respectiv viol și incest - putând fi reținute în concurs,

în situația săvârșirii infracțiunii de viol în modalitatea raportului sexual, atunci

când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând

de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Apelul declarat de Parchet

a fost fondat în ceea ce privește critica privind cuantumul pedepsei la care inculpatul

a fost condamnat pentru infracțiunea de viol și aplicarea dispozițiilor art. 74,

76 C. pen., întrucât s-a apreciat că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum

al pedepsei care să aibă consecință recuperarea inculpatului.

Astfel, la stabilirea

cuantumului pedepsei aplicate și modalității acesteia, instanța a avut în vedere

că atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, a fost condiționată

de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea

faptei, periculozitatea socială a autorului - pe de o parte - și durata sancțiunii

și natura sa, pe de altă parte.

Față de circumstanțele

reale ale comiterii faptei, împrejurările în care a fost comisă, dar și datele ce

au caracterizat persoana inculpatului, instanța de apel a apreciat că scopul educativ

și preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin condamnarea inculpatului la o

pedeapsă cu închisoare, într-un cuantum majorat, cu executare în regim de detenție.

Numai vârsta inculpatului și atitudinea parțial sinceră a acestuia pe parcursul

procesului penal, în raport cu gravitatea faptei săvârșite, nu pot constitui un

motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat pentru o infracțiune

de viol, partea vătămată fiind în vârstă de 10 ani. Și aceasta, întrucât în procesul

de individualizare a pedepsei, instanța are în vedere, în totalitate, criteriile

prevăzute de lege și nu numai unul singur, așa cum a procedat prima instanță, pentru

că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor

sau altul pentru același gen de infracțiuni.

S-a apreciat așadar că

sentința atacată a fost greșită sub aspectul individualizării pedepsei aplicată

inculpatului S.I.E. cu privire la pedeapsa principală. Astfel, în mod greșit instanța

de fond a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 C.

pen., fără a indica de altfel despre care dintre circumstanțele prevăzute este vorba,

fără a face o analiză temeinică a elementelor de individualizare care rezultă din

dosarul cauzei.

Sub acest aspect, instanța

de fond nu a ținut seama că inculpatul, după absolvirea clasei a VII-a a renunțat

la cursurile școlare, iar conform declarațiilor sale, înainte de săvârșirea faptei

din 16 decembrie 2010 a consumat în exces alcool și, conform declarațiilor mamei

sale în prezența consilierului de probațiune, inculpatul a manifestat un astfel

de comportament și în relația cu surorile mai mari, conform relatărilor acestora.

Ca urmare, instanța de

apel a apreciat ca nefondată solicitarea apelantului - inculpat privind reducerea

pedepsei la care a fost condamnat către minimul general prevăzut de lege și, eventual,

schimbarea modalității de executare a acesteia, dând o mai mare eficiență circumstanțelor

atenuante personale, întrucât, potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii

de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta săvârșită,

cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul

să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea

unor alte fapte penale.

Curtea a apreciat că apelul

declarat de Parchet este fondat și în ceea ce privește critica privind modul de

soluționare a laturii civile, întrucât prima instanță a avut obligația, conform

art. 17 C. proc. pen., să soluționeze din oficiu acțiunea civilă, partea vătămată

fiind o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.

A considerat că victima

unei infracțiuni de natura celei comise de către inculpat, victimă în vârstă de

10 ani, sora inculpatului, este îndreptățită la repararea prejudiciului nepatrimonial

cauzat prin suferințele psihice pe care le-a suportat de pe urma săvârșirii infracțiunii

de viol de către fratele său, prin atingerea integrității morale și psihoafective

a acesteia, astfel încât, acordarea unei compensații sub forma unor daune morale

în cuantum de 10.000 RON pentru prejudiciul moral încercat, apare ca fiind justificată.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și solicitând reindividualizarea

pedepsei. A invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, cât și a celor care, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pot fi luate în considerare din oficiu

de către inculpat, constată că recursul formulat este nefondat.

Pedeapsa de 10 ani închisoare,

aplicată inculpatului este egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege

pentru infracțiunea de care se face vinovat.

Aplicarea unei pedepse

mai reduse în cuantum ar fi posibilă doar ca urmare a reținerii unor circumstanțe

atenuante.

În mod corect a apreciat

însă instanța de apel că atitudinea parțial sinceră a inculpatului și faptul că

este tânăr nu pot fi valorificate drept circumstanțe atenuante, având în vedere

gravitatea faptei reținute, declarațiile martorei P.M., mama inculpatului, care

a arătat că și cealaltă fiică a sa, P.I.I., în vârstă de 8 ani a fost abuzată sexual

în anul 2009 de inculpat, concluziile referatului de evaluare din 28 februarie 2011,

privind lipsa resurselor necesare pentru adoptarea unei atitudini pozitive, cauzată

de abandonul școlar, consumul de alcool și lipsa unei preocupări constructive.

De aceea, Înalta Curte,

în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., acesta să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat S.I.C. împotriva deciziei penale nr. 139

din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 16 decembrie

2010 la 20 octombrie 2011.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie

2011.