ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3101/2011

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată: Prin Sentința penală nr. 279 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul G.G. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. combinat cu art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la 8 (opt) ani închisoare și s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus arestul preventiv de la 25 iunie 2010, la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului G.G. S-a admis acțiunea civilă susținută din oficiu în beneficiul părții vătămate minore de reprezentantul ministerului public. A fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale. În baza art. 191 C. proc. pen.,a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, nr. 331/P/2010 din 12 iulie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul G.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul G.G. locuiește în comuna Crasna, satul Cărpiniș, județul Gorj, iar în apropiere locuiește persoana vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, care a fost încredințată spre creștere și educare bunicii sale P.E. În ziua de 21 iunie 2010, în jurul orelor 12,00, a mers la locuința părții vătămate pentru a duce unchiului acesteia, martorul P.V., o sticlă cu bere. Partea vătămată L.E.L. se afla în fața locuinței, în șosea, împreună cu fratele ei L.I. și alți copii. La propunerea inculpatului, partea vătămată a acceptat să urce pe motoscuter și s-au deplasat la locuința acestuia, iar când au intrat în curte, au fost observați de către martorul J.I. Partea vătămată a ajutat inculpatul la diferite treburi gospodărești, după care au intrat în locuință și au consumat suc.

Fiind și sub influența alcoolului, inculpatul a propus părții vătămate să întrețină raporturi sexuale. La refuzul acesteia, inculpatul a sărutat-o, a luat-o în brațe, a trântit-o pe pat, cu o mână i-a imobilizat brațele, iar cu cealaltă i-a tras în jos pantalonul și chilotul. Și-a dat și el pantalonul și chilotul în jos și a întreținut raport sexual normal cu partea vătămată, după care i-a introdus și degetul în vagin. În această perioadă, partea vătămată s-a opus și s-a zbătut provocându-i inculpatului leziuni traumatice la nivelul mâinilor și a organelor genitale.

Din Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, s-a constatat că partea vătămată era virgină la data examinării, iar din Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010 a rezultat că inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă, ce puteau fi produse prin zgâriere, iar la nivelul prepuțului, s-a constatat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin contact al penisului, forțat sau repetat, de o suprafață semidură sau moale. După consumarea raportului sexual, inculpatul a condus partea vătămată până în apropierea locuinței acesteia, iar la despărțire a amenințat-o cu bătaia dacă va spune cuiva despre cele petrecute.

În seara zilei de 23 iunie 2010, martorele P.M. și B.N., mătușile părții vătămate au intenționat să-i facă baie, ocazie cu care au observat pete de sânge pe chilot și la insistențele lor, le-a spus ce s-a întâmplat, fiind astfel sesizate organele de poliție. Această stare de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizarea și declarația numitei P.E. reprezentantă legală a părții vătămate minore, declarația părții vătămate L.E.L., Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, declarațiile inculpatului G.G., care recunoaște fapta comisă, Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declarațiile martorilor P.M., P.V., B.N. și J.l. La data de 25 iunie 2010 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.

Prin Încheierea nr. 47 din 25 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 8159/95/2010, s-a dispus arestarea preventivă, măsură menținută în timpul cercetării judecătorești. Reprezentanții legali ai minorei au învederat instanței că partea vătămată nu înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal, întrucât inculpatul este prieten de familie și au o părere foarte bună despre el. Ascultat de către instanță, în prezența apărătorului ales în ședința publică din 21 septembrie 2010, inculpatul a recunoscut și regretat faptele săvârșite, precizând că a încercat să întrețină raport sexual cu minora, însă nu a reușit să introducă penisul în vaginul acesteia, datorită faptului că aceasta a început să plângă și de asemenea, a încercat să introducă puțin degetul în vaginul părții vătămate, însă nu a reușit pentru că pe aceasta o durea.

Fiind audiată, în prezența reprezentanților legali, partea vătămată minoră a declarat că inculpatul a dezbrăcat-o, fără să o bată, s-a pus peste ea în pat și a încercat să-i introducă ceva în vagin, însă nu a reușit pentru că ea a început să plângă, după care, a încercat să-i împingă degetul în vagin, moment în care i-a spus inculpatului că o doare și a lăsat-o în pace. Depozițiile martorilor audiați în cauză, sub prestare de jurământ, nu au adus elemente noi față de starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Analizând întregul material probator analizat în cauză, tribunalul a reținut următoarele: În fapt, în ziua de 21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la locuința sa, unde i-a propus să întrețină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia, inculpatul a luat-o în brațe, fără a o lovi, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat și el și s-a întins peste aceasta în pat. Depoziția părții vătămate minore, coroborată cu conținutul Raportului de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care reiese că aceasta este virgină la data examinării și cu declarația inculpatului, au format convingerea instanței că între cei doi nu a avut loc un raport sexual normal, așa cum în mod greșit s-a reținut în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Este adevărat că inculpatul a încercat să introducă penisul și degetul în vaginul părții vătămate, iar la rugămintea acesteia, a renunțat, însă aceste împrejurări nu au indus ipoteza că între aceștia a avut loc un act sexual de orice natură, prin constrângere, în sensul art. 197 C. pen.

Tribunalul, față de starea de fapt mai sus expusă, reținută după terminarea cercetării judecătorești și având în vedere Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în considerentele căreia se reține că „actul sexual înseamnă în primul rând penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una din formele de constrângere menționate de art. 197 C. pen., constituie infracțiunea de viol", și-a format convingerea că în speță, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

(tentativă la infracțiunea de viol). Convingerea instanței formată în acest sens, a fost întărită, așa cum s-a precizat de împrejurarea că minora, după cele întâmplate, este virgină, iar depoziția acesteia și a inculpatului, au clarificat starea de fapt, respectiv, nu a avut loc penetrație sexuală prin conjuncție corporală sau prin folosirea unui corp străin. Concret, fapta săvârșită de inculpat, nu reprezintă o modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, ci numai o tentativă întreruptă la infracțiunea de viol, în formă agravată, tentativă întreruptă nu de factori exteriori, ci de atitudinea minorei care a reușit să-i creeze inculpatului un sentiment de milă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, însă și aspectul că fapta acestuia ar putea avea consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării armonioase a minorei, acționând traumatizant asupra psihicului acesteia. Pe latura civilă, a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin fapta inculpatului.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul G.G. Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a arătat că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică în tentativă la viol, iar pedeapsa a fost greșit individualizată; inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate, rezultând astfel că infracțiunea de viol a fost consumată; pedeapsa aplicată este prea blândă, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de viol sunt între 10 și 25 ani, astfel că s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului. Prin motivele de apel, inculpatul G.G. a solicitat aplicarea dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere recunoașterea inculpatului; a mai solicitat redozarea pedepsei, întrucât inculpatul recunoaște tentativa de viol, este tânăr și nu are antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 58 din 9 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 279 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva aceleiași sentințe penale. A desființat sentința în parte. A înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. proc. pen, a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzice drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 22 decembrie 2010 la zi, și a menținut starea de arest a inculpatului. În faza de apel a fost audiat inculpatul, care a declarat că nu a întreținut raport sexual normal cu minora și nu a introdus degetul în vaginul acesteia, astfel cum a declarat anterior. A mai arătat că după plecarea minorei a constatat că avea sânge pe mâini, de la o zgârietură, care nu știe cum i s-a produs, și că presupune că și pata de sânge de pe chiloții minorei provine de la sângele de pe mâinile sale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de instanța de fond nu este în concordanță cu probele administrate în cauză, ceea ce a dus la o greșită schimbare a încadrării juridice reținute prin actul de sesizare. Curtea a reținut, astfel, că în ziua de 21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la locuința sa, unde i-a propus să întrețină raporturi sexuale. La refuzul acesteia, inculpatul a luat-o în brațe, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat și el și s-a întins peste aceasta în pat.

Inculpatul a încercat să întrețină raport sexual normal cu partea vătămată, însă nu a reușit, aspect ce rezultă din declarația acestuia la instanța de fond și de apel, a minorei, audiată nemijlocit la instanța de fond, precum și, îndeosebi, din Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care reiese că aceasta este virgină la data examinării. S-a reținut că este evident că inculpatul a încercat să întrețină raport sexual normal cu partea vătămată, împrejurare ce rezultă și din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 09 iulie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă, ce puteau fi produse prin zgâriere, iar la nivelul prepuțului, s-a constatat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin iritație mecanică, posibil prin contact al penisului, forțat sau repetat, de o suprafață semidură sau moale.

S-a constatat, însă, că după acest moment, inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate minore, aspect ce rezultă din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, date în acest sens în fața instanței de fond (susținerea inculpatului formulată cu prilejul audierii de instanța de apel, că nu i-a făcut nimic părții vătămate, fiind apreciată ca nesinceră, de vreme ce până în prezent inculpatul a declarat constant că a introdus degetul în vaginul părții vătămate). S-a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, de a introduce degetul în vaginul părții vătămate minore, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În cauză, inculpatul a acționat asupra sexului, pentru a obține o satisfacție sexuală, profitând în acest timp de imposibilitatea părții vătămate (în vârstă de 10 ani) de a se apăra. S-a constatat, astfel, că motivul de apel formulat de parchet, prin care s-a arătat că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., este întemeiat, atâta timp cât din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului date la instanța de fond rezultă că inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate minore în vârstă de 10 ani, acțiunea de penetrare fiind suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii de viol în formă consumată.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere de către instanța de apel criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 25 de ani închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia (asupra unei minore în vârstă de numai 10 ani, profitând de inocența specifică vârstei și de încrederea pe care minora o avea în inculpat, date fiind relațiile de vecinătate și prietenie dintre aceștia), urmarea produsă (traumele de ordin fizic și îndeosebi psihic pe care fapta le-a avut asupra minorei, asupra dezvoltării ulterioare intelectuale și emoționale a acesteia), persoana și conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă după comiterea faptei a amenințat partea vătămată că o bate și o moară dacă va spune ce i s-a întâmplat.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de aplicare a art. 320 1 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței și nici nu a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Mai mult decât atât, instanța a reținut că în faza de apel, inculpatul și-a schimbat, fără vreo motivare, declarația dată la instanța de fond, arătând că nu a introdus degetul în vaginul părții vătămate și că doar a încercat să întrețină raport sexual normal cu aceasta.

S-a apreciat că împrejurările invocate de inculpat, în sensul că a recunoscut tentativa la viol, este tânăr, nu are antecedente penale și a comis fapta pe fondul consumului de alcool, nu sunt în măsură, numai prin ele însele, să conducă la reținerea de circumstanțe atenuante sau la aplicarea unei pedepse orientate spre minim, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei și la vârsta persoanei vătămate, de numai 10 ani. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul G.G. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, menținerea încadrării juridice dată de prima instanță, aceea de tentativă de viol prevăzută de art. 20 C. pen.

rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., susținând că infracțiunea de viol nu s-a consumat. În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră raportat la gravitatea faptei și la circumstanțele sale personale. Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul declarat de inculpat fiind nefondat. Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 7 C. proc. pen.: Instanța de apel, cu argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice pertinente, care nu vor fi reiterate ci doar completate, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

în formă consumată. Înalta Curte subliniază faptul că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de viol nu interesează dacă persoana de sex feminin a fost sau nu deflorată. Este suficient pentru consumarea infracțiunii să aibă loc introducerea organului sexual bărbătesc în cavitatea vaginală a femeii, chiar dacă actul nu a continuat până la finalizarea condițiilor care pot realiza procreația (a se vedea în acest sens, practica fostului Tribunal Suprem; cu titlu de exemplu, Decizia nr. 27/1975) Potrivit noilor reglementări aduse prin O.G.nr.

89/2001, infracțiunea de viol constă nu numai în raportul sexual normal între o persoană de sex masculin și una de sex feminin, ci violul a fost definit ca fiind „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de se apăra sau de a-și exprima voința". Întrucât noțiunea de act sexual de orice natură a primit interpretări diferite în practica judiciară, prin Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a statuat că prin act sexual de orice natură (susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 din C. pen.), se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit, sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra, ori de a-și exprima voința.

În această interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale cât și pe cele nefirești, heterosexuale dar și relațiile sexuale între persoane de același sex. Atât doctrina cât și jurisprudența în materie sunt unanime în a aprecia că actul sexual înseamnă penetrație sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin - iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol. În speța dedusă judecății, rezultă fără niciun fel de dubiu că inculpatul G.G.

a încercat, prin constrângere, să întrețină raport sexual normal cu minora L.E.L., în vârstă de 10 ani și, întrucât nu a reușit, i-a introdus acesteia degetul în vagin. Sub acest aspect, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, în condiții de publicitate și contradictorialitate, sunt concordante și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (declarația numitei P.E. reprezentanta legală a părții vătămate minore, Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declarațiile martorilor P.M., P.V., B.N. și J.l. În consecință și Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul G.G.

este aceea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și nu aceea reținută de prima instanță, de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., infracțiunea fiind consumată în momentul penetrării vaginului părții vătămate cu degetul, fiind lipsită de relevanță sub aspectul încadrării juridice împrejurarea că minora nu a fost deflorată. În egală măsură, Înalta Curte constată că nici cazul de casare invocat în subsidiar de inculpat, acela prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Înalta Curte observă faptul că art. 197 alin. (3) C. pen. prevede pedepse mai severe dacă subiectul pasiv al infracțiunii de viol nu a împlinit vârsta de 15 ani, legiuitorul urmărind realizarea unei protecții superioare a minorilor sub această vârstă, din cauza consecințelor mult mai grave ale violului asupra psihicului acestor persoane vulnerabile.

Rezultă că norma de incriminare obligă erga omnes la respectarea dreptului la libertate sexuală a persoanelor cu vârsta sub 15 ani. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, la stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie adecvate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. la cerințele și datele particulare ale speței, precum și la persoana inculpatului în așa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social al faptei și persoanei inculpatului precum și necesităților de apărare a valorilor sociale.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în art. - 52 alin. (1) -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni". Pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen.

și cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispozițiile art. 52 C. pen. În concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de împrejurările și modalitatea de săvârșire a acesteia (prin ademenirea minorei, care se juca cu alți copii, în locuința sa, profitând de încrederea pe care aceasta o avea în inculpat, datorită relațiilor de vecinătate și de prietenie între familiile celor doi dar și prin constrângere fizică, constând în imobilizarea brațelor minorei deasupra capului și dezbrăcarea forțată a acesteia), de vârsta fragedă a părții vătămate, de consecințele abuzului sexual asupra dezvoltării ulterioare a minorei, fiind avute în vedere, totodată, circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv, lipsa antecedentelor penale, atitudinea parțial sinceră pe parcursul procesului penal.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca neîntemeiată cererea de reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel, „conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale.

Celelalte date personale ale inculpatului, așa cum s-a menționat anterior, au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen. fiind evaluate în contextul gravității deosebite a faptei. Pentru toate aceste considerente și având în vedere că la examinarea din oficiu a cauzei nu au fost constatate motive de reformare a deciziei atacate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 25 iunie 2010 la 16 septembrie 2011. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2010 la 16 septembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2011.