ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3101/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3101/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată:

Prin Sentința penală nr. 279 din 22 decembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010, în baza art.

334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care

inculpatul G.G. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută de art.

197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. combinat cu art. 65 C. pen., a

fost condamnat inculpatul G.G. la 8 (opt) ani închisoare și s-au interzis

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4

(patru) ani.

S-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus arestul

preventiv de la 25 iunie 2010, la zi.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului G.G.

S-a admis acțiunea

civilă susținută din oficiu în beneficiul părții vătămate minore de

reprezentantul ministerului public.

A fost obligat

inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000 RON

reprezentând daune morale.

În baza art. 191 C.

proc. pen.,a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Gorj, nr. 331/P/2010 din 12 iulie 2010, a fost trimis în

judecată inculpatul G.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și

pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin actul de

sesizare s-a reținut că inculpatul G.G. locuiește în comuna Crasna, satul

Cărpiniș, județul Gorj, iar în apropiere locuiește persoana vătămată L.E.L., în

vârstă de 10 ani, care a fost încredințată spre creștere și educare bunicii

sale P.E.

În ziua de 21 iunie

2010, în jurul orelor 12,00, a mers la locuința părții vătămate pentru a duce

unchiului acesteia, martorul P.V., o sticlă cu bere.

Partea vătămată

L.E.L. se afla în fața locuinței, în șosea, împreună cu fratele ei L.I. și alți

copii.

La propunerea

inculpatului, partea vătămată a acceptat să urce pe motoscuter și s-au deplasat

la locuința acestuia, iar când au intrat în curte, au fost observați de către

martorul J.I.

Partea vătămată a

ajutat inculpatul la diferite treburi gospodărești, după care au intrat în

locuință și au consumat suc.

Fiind și sub

influența alcoolului, inculpatul a propus părții vătămate să întrețină

raporturi sexuale.

La refuzul acesteia,

inculpatul a sărutat-o, a luat-o în brațe, a trântit-o pe pat, cu o mână i-a

imobilizat brațele, iar cu cealaltă i-a tras în jos pantalonul și chilotul.

Și-a dat și el

pantalonul și chilotul în jos și a întreținut raport sexual normal cu partea

vătămată, după care i-a introdus și degetul în vagin.

În această perioadă,

partea vătămată s-a opus și s-a zbătut provocându-i inculpatului leziuni traumatice

la nivelul mâinilor și a organelor genitale.

Din Raportul de

constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină

Legală Gorj, s-a constatat că partea vătămată era virgină la data examinării,

iar din Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010 a rezultat că

inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă, ce puteau fi produse

prin zgâriere, iar la nivelul prepuțului, s-a constatat o leziune traumatică ce

s-a putut produce prin contact al penisului, forțat sau repetat, de o suprafață

semidură sau moale.

După consumarea

raportului sexual, inculpatul a condus partea vătămată până în apropierea

locuinței acesteia, iar la despărțire a amenințat-o cu bătaia dacă va spune

cuiva despre cele petrecute.

În seara zilei de 23

iunie 2010, martorele P.M. și B.N., mătușile părții vătămate au intenționat

să-i facă baie, ocazie cu care au observat pete de sânge pe chilot și la

insistențele lor, le-a spus ce s-a întâmplat, fiind astfel sesizate organele de

poliție.

Această stare de fapt

a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizarea și declarația

numitei P.E. reprezentantă legală a părții vătămate minore, declarația părții

vătămate L.E.L., Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010,

declarațiile inculpatului G.G., care recunoaște fapta comisă, Raportul de

constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declarațiile martorilor P.M., P.V.,

B.N. și J.l.

La data de 25 iunie

2010 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a formulat propunere de

arestare preventivă a inculpatului.

Prin Încheierea nr.

47 din 25 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr.

8159/95/2010, s-a dispus arestarea preventivă, măsură menținută în timpul

cercetării judecătorești.

Reprezentanții legali

ai minorei au învederat instanței că partea vătămată nu înțelege să se

constituie parte civilă în procesul penal, întrucât inculpatul este prieten de

familie și au o părere foarte bună despre el.

Ascultat de către instanță, în prezența apărătorului

ales în ședința publică din 21 septembrie 2010, inculpatul a recunoscut și

regretat faptele săvârșite, precizând că a încercat să întrețină raport sexual

cu minora, însă nu a reușit să introducă penisul în vaginul acesteia, datorită

faptului că aceasta a început să plângă și de asemenea, a încercat să introducă

puțin degetul în vaginul părții vătămate, însă nu a reușit pentru că pe aceasta

o durea.

Fiind audiată, în

prezența reprezentanților legali, partea vătămată minoră a declarat că

inculpatul a

dezbrăcat-o, fără să o bată, s-a pus peste ea în pat și a încercat să-i

introducă ceva în vagin, însă nu a reușit pentru că ea a început să plângă,

după care, a încercat să-i împingă degetul în

vagin, moment în care i-a spus

inculpatului că o doare și a lăsat-o în pace.

Depozițiile

martorilor audiați în cauză, sub prestare de jurământ, nu au adus elemente noi

față de starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj.

Analizând întregul

material probator analizat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, în ziua de

21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a

dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la locuința sa,

unde i-a propus să întrețină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia,

inculpatul a luat-o în brațe, fără a o lovi, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat și el

și s-a întins peste aceasta în pat.

Depoziția părții

vătămate minore, coroborată cu conținutul Raportului de constatare

medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj,

din care reiese că aceasta este virgină la data examinării și cu declarația

inculpatului, au format convingerea instanței că între cei doi nu a avut loc un

raport sexual normal, așa cum în mod greșit s-a reținut în rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Este adevărat că

inculpatul a încercat să introducă penisul și degetul în vaginul părții

vătămate, iar la rugămintea acesteia, a renunțat, însă aceste împrejurări nu au

indus ipoteza că între aceștia a avut loc un act sexual de orice natură, prin constrângere,

în sensul art. 197 C. pen.

Tribunalul, față de

starea de fapt mai sus expusă, reținută după terminarea cercetării

judecătorești și având în vedere Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în considerentele căreia

se reține că „actul sexual înseamnă în primul rând penetrația sexuală,

indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și

victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste

acte are loc prin una din formele de constrângere menționate de art. 197 C.

pen., constituie infracțiunea de viol", și-a format convingerea că în

speță, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

197 alin. (1) și (3) C. pen. (tentativă la infracțiunea de viol).

Convingerea instanței

formată în acest sens, a fost întărită, așa cum s-a precizat de împrejurarea că

minora, după cele întâmplate, este virgină, iar depoziția acesteia și a

inculpatului, au clarificat starea de fapt, respectiv, nu a avut loc penetrație

sexuală prin conjuncție corporală sau prin folosirea unui corp străin.

Concret, fapta

săvârșită de inculpat, nu reprezintă o modalitate de obținere a unei

satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, ci numai

o tentativă întreruptă la infracțiunea de viol, în formă agravată, tentativă

întreruptă nu de factori exteriori, ci de atitudinea minorei care a reușit să-i

creeze inculpatului un sentiment de milă.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen.,

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social

concret al faptei, împrejurarea că acesta a recunoscut și regretat fapta

comisă, nu are antecedente penale, însă și aspectul că fapta acestuia ar putea

avea consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării armonioase a minorei,

acționând traumatizant asupra psihicului acesteia.

Pe latura civilă, a

fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000

RON reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat

acesteia prin fapta inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul

G.G.

Prin motivele de

apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a arătat că în mod greșit s-a

schimbat încadrarea juridică în tentativă la viol, iar pedeapsa a fost greșit

individualizată; inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate,

rezultând astfel că infracțiunea de viol a fost consumată; pedeapsa aplicată

este prea blândă, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de viol sunt între

10 și 25 ani, astfel că s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Prin motivele de

apel, inculpatul G.G. a solicitat aplicarea dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. privind reducerea

limitelor de pedeapsă, având în vedere recunoașterea inculpatului; a mai

solicitat redozarea pedepsei, întrucât inculpatul recunoaște tentativa de viol,

este tânăr și nu are antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 58 din 9 martie 2011 Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul

declarat de inculpatul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 279 din 22 decembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010.

A admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva aceleiași sentințe

penale.

A desființat sentința

în parte.

A înlăturat

dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice a

faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În baza art. 197

alin. (1) și (3) C. proc. pen, a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 15

ani închisoare și interzice drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

și e) C. pen. pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară.

A aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în

continuare, de la 22 decembrie 2010 la zi, și a menținut starea de arest a

inculpatului.

În faza de apel a

fost audiat inculpatul, care a declarat că nu a întreținut raport sexual normal

cu minora și nu a introdus degetul în vaginul acesteia, astfel cum a declarat

anterior. A mai arătat că după plecarea minorei a constatat că avea sânge pe

mâini, de la o zgârietură, care nu știe cum i s-a produs, și că presupune că și

pata de sânge de pe chiloții minorei provine de la sângele de pe mâinile sale.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din

oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de instanța de fond nu

este în concordanță cu probele administrate în cauză, ceea ce a dus la o

greșită schimbare a încadrării juridice reținute prin actul de sesizare.

Curtea a reținut, astfel,

că în ziua de 21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influența băuturilor

alcoolice, a dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la

locuința sa, unde i-a propus să întrețină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia,

inculpatul a luat-o în brațe, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat și el și s-a întins

peste aceasta în pat.

Inculpatul a încercat

să întrețină raport sexual normal cu partea vătămată, însă nu a reușit, aspect

ce rezultă din declarația acestuia la instanța de fond și de apel, a minorei,

audiată nemijlocit la instanța de fond, precum și, îndeosebi, din Raportul de

constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină

Legală Gorj, din care reiese că aceasta este virgină la data examinării.

S-a reținut că este

evident că inculpatul a încercat să întrețină raport sexual normal cu partea

vătămată, împrejurare ce rezultă și din concluziile Raportului de constatare

medico-legală din 09 iulie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj,

din care rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă,

ce puteau fi produse prin zgâriere, iar la nivelul prepuțului, s-a constatat o

leziune traumatică ce s-a putut produce prin iritație mecanică, posibil prin

contact al penisului, forțat sau repetat, de o suprafață semidură sau moale.

S-a constatat, însă,

că după acest moment, inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate

minore, aspect ce rezultă din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului,

date în acest sens în fața instanței de fond (susținerea inculpatului formulată

cu prilejul audierii de instanța de apel, că nu i-a făcut nimic părții

vătămate, fiind apreciată ca nesinceră, de vreme ce până în prezent inculpatul

a declarat constant că a introdus degetul în vaginul părții vătămate).

S-a apreciat că fapta

inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, de a introduce degetul în

vaginul părții vătămate minore, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În cauză, inculpatul

a acționat asupra sexului, pentru a obține o satisfacție sexuală, profitând în

acest timp de imposibilitatea părții vătămate (în vârstă de 10 ani) de a se

apăra.

S-a constatat,

astfel, că motivul de apel formulat de parchet, prin care s-a arătat că în mod

greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la viol, prev. de

art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., este întemeiat, atâta timp

cât din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului date la instanța de

fond rezultă că inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate minore

în vârstă de 10 ani, acțiunea de penetrare fiind suficientă pentru realizarea

elementului material al infracțiunii de viol în formă consumată.

La individualizarea

pedepsei, au fost avute în vedere de către instanța de apel criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la

25 de ani închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea

și împrejurările comiterii acesteia (asupra unei minore în vârstă de numai 10

ani, profitând de inocența specifică vârstei și de încrederea pe care minora o

avea în inculpat, date fiind relațiile de vecinătate și prietenie dintre

aceștia), urmarea produsă (traumele de ordin fizic și îndeosebi psihic pe care

fapta le-a avut asupra minorei, asupra dezvoltării ulterioare intelectuale și

emoționale a acesteia), persoana și conduita inculpatului, care nu este

cunoscut cu antecedente penale, însă după comiterea faptei a amenințat partea

vătămată că o bate și o moară dacă va spune ce i s-a întâmplat.

În ceea ce privește

solicitarea inculpatului de aplicare a art. 320

1

C. proc. pen.,

instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită întrucât inculpatul nu a

recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței

și nici nu a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală.

Mai mult decât atât, instanța a reținut că în faza

de apel, inculpatul și-a schimbat, fără vreo motivare, declarația dată la

instanța de fond, arătând că nu a introdus degetul în vaginul părții vătămate

și că doar a încercat să întrețină raport sexual normal cu aceasta.

S-a apreciat că

împrejurările invocate de inculpat, în sensul că a recunoscut tentativa la

viol, este tânăr, nu are antecedente penale și a comis fapta pe fondul

consumului de alcool, nu sunt în măsură, numai prin ele însele, să conducă la

reținerea de circumstanțe atenuante sau la aplicarea unei pedepse orientate

spre minim, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei și la

vârsta persoanei vătămate, de numai 10 ani.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs inculpatul G.G. care a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

solicitând, în principal, menținerea încadrării juridice dată de prima

instanță, aceea de tentativă de viol prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art.

197 alin. (1) și (3) C. pen., susținând că infracțiunea de viol nu s-a

consumat.

În subsidiar,

inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră

raportat la gravitatea faptei și la circumstanțele sale personale.

Examinând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și din oficiu, în

limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele,

recursul declarat de inculpat fiind nefondat.

Sub aspectul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 7 C. proc. pen.:

Instanța de apel, cu

argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice

pertinente, care nu vor fi reiterate ci doar completate, a reținut în sarcina

inculpatului săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen. în formă consumată.

Înalta Curte subliniază

faptul că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de viol nu

interesează dacă persoana de sex feminin a fost sau nu deflorată. Este

suficient pentru consumarea infracțiunii să aibă loc introducerea organului

sexual bărbătesc în cavitatea vaginală a femeii, chiar dacă actul nu a

continuat până la finalizarea condițiilor care pot realiza procreația (a se

vedea în acest sens, practica fostului Tribunal Suprem; cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 27/1975)

Potrivit noilor

reglementări aduse prin O.G.nr. 89/2001, infracțiunea de viol constă nu numai

în raportul sexual normal între o persoană de sex masculin și una de sex

feminin, ci violul a fost definit ca fiind „actul sexual, de orice natură, cu o

persoană de sex diferit sau de același sex prin constrângerea acesteia sau

profitând de imposibilitatea ei de se apăra sau de a-și exprima voința".

Întrucât noțiunea de

act sexual de orice natură a primit interpretări diferite în practica

judiciară, prin Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunțată în recurs în

interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a statuat

că prin act sexual de orice natură (susceptibil de a fi încadrat în

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 din C. pen.), se înțelege orice

modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau

acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit, sau de același sex,

prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra, ori

de a-și exprima voința.

În această

interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile

sexuale normale cât și pe cele nefirești, heterosexuale dar și relațiile

sexuale între persoane de același sex.

Atât doctrina cât și

jurisprudența în materie sunt unanime în a aprecia că actul sexual înseamnă

penetrație sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală

între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin - iar dacă oricare

dintre aceste acte are loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea

victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de viol.

În speța dedusă

judecății, rezultă fără niciun fel de dubiu că inculpatul G.G. a încercat, prin

constrângere, să întrețină raport sexual normal cu minora L.E.L., în vârstă de

10 ani și, întrucât nu a reușit, i-a introdus acesteia degetul în vagin. Sub

acest aspect, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate date în cursul

urmăririi penale și în fața instanței de fond, în condiții de publicitate și

contradictorialitate, sunt concordante și se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză (declarația numitei P.E. reprezentanta legală a părții

vătămate minore, Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010,

Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declarațiile martorilor

P.M., P.V., B.N. și J.l.

În consecință și

Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul

G.G. este aceea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și nu

aceea reținută de prima instanță, de tentativă de viol, prevăzută de art. 20

rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., infracțiunea fiind consumată în

momentul penetrării vaginului părții vătămate cu degetul, fiind lipsită de

relevanță sub aspectul încadrării juridice împrejurarea că minora nu a fost

deflorată.

În egală măsură,

Înalta Curte constată că nici cazul de casare invocat în subsidiar de inculpat,

acela prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. nu este incident

în cauză.

Înalta Curte observă faptul că art. 197 alin. (3) C.

pen. prevede pedepse mai severe dacă subiectul pasiv al infracțiunii de viol nu

a împlinit vârsta de 15 ani, legiuitorul urmărind realizarea unei protecții

superioare a minorilor sub această vârstă, din cauza consecințelor mult mai grave

ale violului asupra psihicului acestor persoane vulnerabile. Rezultă că norma

de incriminare obligă erga omnes la respectarea dreptului la libertate sexuală

a persoanelor cu vârsta sub 15 ani.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, la stabilirea și aplicarea pedepsei

trebuie adecvate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. la cerințele

și datele particulare ale speței, precum și la persoana inculpatului în așa fel

încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de

pericol social al faptei și persoanei inculpatului precum și necesităților de

apărare a valorilor sociale.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în art. - 52

alin. (1) -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni".

Pedeapsa nu trebuie

să constituie doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci și o măsură de

constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea

infracțiunii, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o justă

individualizare a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de

individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei, astfel cum

este definit de dispozițiile art. 52 C. pen.

În concret, la

individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol

social concret ridicat al faptei, relevat de împrejurările și modalitatea de

săvârșire a acesteia (prin ademenirea minorei, care se juca cu alți copii, în

locuința sa, profitând de încrederea pe care aceasta o avea în inculpat,

datorită relațiilor de vecinătate și de prietenie între familiile celor doi dar

și prin constrângere fizică, constând în imobilizarea brațelor minorei deasupra

capului și dezbrăcarea forțată a acesteia), de vârsta fragedă a părții

vătămate, de consecințele abuzului sexual asupra dezvoltării ulterioare a

minorei, fiind avute în vedere, totodată, circumstanțele personale ale

inculpatului, respectiv, lipsa antecedentelor penale, atitudinea parțial

sinceră pe parcursul procesului penal.

În acord cu instanța

de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca neîntemeiată cererea

de reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei.

Astfel, „conduita

bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod

exclusiv, la absența antecedentelor penale.

Celelalte date

personale ale inculpatului, așa cum s-a menționat anterior, au fost avute în

vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C.

pen. fiind evaluate în contextul gravității deosebite a faptei.

Pentru toate aceste

considerente și având în vedere că la examinarea din oficiu a cauzei nu au fost

constatate motive de reformare a deciziei atacate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

inculpat ca nefondat.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (2) C. proc. pen. se

va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a

inculpatului de la 25 iunie 2010 la 16 septembrie 2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se

va include și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 58

din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 25 iunie

2010 la 16 septembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 16 septembrie 2011.