ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 58 din 20 februarie 2008 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul Z.D. în baza art. 255 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 81, 82 și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen.
În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 RON depusă la Trezoreria Deva cu recipisa din 24 octombrie 2007.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, în urma unui control efectuat, în luna iunie 2007, în cantonul forestier din cadrul ocolului Silvic Hunedoara unde funcționa ca pădurar inculpatul Z.D., au fost găsite mai multe cioate provenite din tăierea unor arbori nemarcați.
Cercetările inițiale au condus la concluzia că tăierile ilegale de arbori au fost făcute de către numiții Z.I., vărul inculpatului și M.M.. În acest sens, în luna ianuarie 2007 s-a făcut o reconstituire. Pe parcursul cercetărilor care s-au efectuat de către agentul șef M.V. din cadrul Postului de Poliție Lunca Cernii de Jos, jud. Hunedoara, s-a stabilit că inculpatul Z.D. a avut o contribuție materială la tăierile ilegale de arbori.
Ca urmare, inculpatul Z.D., care deținea funcția de pădurar, a luat hotărârea de a-l influența pe lucrătorul de poliție prin oferire unei sume de bani în scopul de a efectua cercetările, în modalitatea în care să nu se rețină participația acestuia la comiterea faptei.
În vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii infracționale, inculpatul, în mod repetat, a luat legătura cu lucrătorul de poliție M.V. căruia i-a oferit diferite beneficii materiale, în scopul prevăzut. Datorită atitudinii stăruitoare a inculpatului, agentul de poliție arătat a sesizat la 22 iunie 2007 conducerea IPJ Hunedoara în legătură cu oferire de către inculpatul Z.D. a sumei de 5.000 RON.
În aceste condiții, la 28 iunie 2007, în baza autorizației provizorii a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, o echipă de flagrant, formată din procuror și polițiști a procedat la înregistrarea ambientală a discuției dintre mituitor și denunțător în cursul căreia inculpatul i-a oferit polițistului suma de 5.000 RON.
Întrucât nu s-a procedat la reținerea pentru cercetare a inculpatului, la 6 iulie 2007 acesta s-a întâlnit din nou cu polițistul în municipiul Hunedoara, prilej cu care i-a oferit din nou acestuia suma respectivă, acesta fiind refuzat de către lucrătorul de poliție.
În aceeași zi, denunțătorul a luat legătura cu un ofițer din cadrul Direcției Generale Anticorupție Hunedoara, căruia i-a comunicat că inculpatul Z.D. stăruia în a-i oferi bani, în scopul de a-i soluționa în mod favorabil dosarul penal.
Astfel, la 10 martie 2007, s-a organizat din nou un flagrant în urma căruia inculpatul Z.D. a fost surprins în timp ce i-a dat agentului de poliție suma de 5.000 RON.
În momentul flagrantului inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarației de recunoaștere din 10 iulie 2007, susținând că polițistul i-ar fi pretins banii și că acesta l-ar fi lăsat să creadă că are influență asupra procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală astfel că, prin intermediul unui prieten al acestuia magistratul va primi banii pretinși de către polițist.
Aceste apărări au fost înlăturate de instanță, care a considerat că fapta de dare de mită este pe deplin dovedită.
Astfel, martorii asistenți la flagrant au confirmat că în acea împrejurare inculpatul a recunoscut că a dat bani polițistului și scopul pentru care banii s-au dat.
S-a mai considerat că stăruința inculpatului de a-i oferi denunțătorului suma de bani a fost confirmată și de discuția înregistrată la 28 iunie 2007, când Z.D. a fost cel care i-a oferit 5.000 RON cât și de cea în care a recunoscut că a fost amânat de către polițist.
Cu prilejul audierii cât și al confruntării cu denunțătorul inculpatul Z.D. a încercat să creeze aparența că banii oferiți lucrătorului de poliție nu îi avea asupra sa la 6 iulie 2007 când cei doi s-au întâlnit în Piața agroalimentară a municipiului Hunedoara și că doar ulterior a contractat un credit.
Din actele depuse la dosar a reieșit că inculpatul a contractat creditul la începutul lunii iunie 2007 când a și ridicat banii.
În cadrul discuțiilor dintre polițist și inculpat care au avut loc la 10 iulie 2007, chiar inculpatul a precizat că oferă suma de 5.000 RON pentru a fi dată "doamnei ori domnișoarei", respectiv procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală.
S-a concluzionat de către instanță că inculpatul Z.D. a fost cel care a luat hotărârea de a-i oferi bani lucrătorului de poliție, fără însă ca decizia să-i fie influențată în vreun mod de către denunțător.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza denunțului și declarațiilor agentului de poliție M.V., a procesului-verbal de redare a discuțiilor dintre cei doi de unde reiese că inculpatul i-a oferit foloase materiale polițistului în schimbul reținerii faptelor în sarcina altei persoane, a procesului-verbal întocmit de DGA Hunedoara la 6 iulie 2007 în care s-au consemnat susținerile denunțătorului cu privire la faptul că a fost abordat de inculpat care i-a oferit 5.000 RON pentru a-i soluționa favorabil dosarul, a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a actelor bancare din care rezultă că Z.D. a ridicat împrumutul la 6 iunie 2007, nicidecum la 7 iulie 2007 cum a susținut în plângerea penală împotriva polițistului și a declarațiilor martorilor audiați.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin Decizia penală nr. 56/A din 23 iunie 2009 a respins ca nefondat apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și de inculpatul Z.D..
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate în apelul procurorului în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea blândă și că s-ar impune majorarea ei, cu menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. și criticile formulate de inculpat în sensul că a comis fapta sub amenințare și constrângere morală și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 255 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen.
Referitor la faptă s-a apreciat că ea a fost dovedită, că nu au existat nici amenințare și nici constrângere din partea lucrătorului de poliție, că pedeapsa este conformă cu pericolul social al faptei, ține seama de datele pozitive ce îl caracterizează pe inculpat și că nu este cazul majorării cuantumului ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul Z.D., care, invocând dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut că hotărârea atacată este urmarea unei erori grave de fapt, că a oferit bani lucrătorului de poliție sub imperiul constrângerii și amenințării acestuia și că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 255 alin. (2) din C. pen.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului Z.D. în săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul Z.D., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hunedoara era bănuit de săvârșirea, împreună cu alte persoane, a unor infracțiuni silvice și pentru a nu i se reține participația la tăierile ilegale de arbori, a luat hotărârea de a-l influența pe agentul de poliție M.V. care efectua cercetarea faptelor, prin oferire unei sume de bani.
Astfel, este dovedit, conform celor ce preced, că inculpatul a făcut încercări de mituire a polițistului la 28 iunie 2007, apoi la 6 iulie 2007 după care la 10 iulie 2007 s-a organizat flagrantul, recurentul fiind surprins când a dat suma de 5.000 RON denunțătorului.
Din probe a mai rezultat că agentul de poliție a refuzat ofertele stăruitoare ale inculpatului, că a sesizat încercările de mituire Direcției Generale Anticorupție Hunedoara, procurorului și șefilor ierarhici, reușindu-se prinderea în flagrant a mituitorului, care, în prezența martorilor asistenți a recunoscut fapta.
Materialul probator al cauzei nu a confirmat apărările recurentului în sensul că ar fi fost "constrâns ori amenințat" de polițist să îi remită acea sumă de bani și că ar fi incidente dispozițiile art. 255 alin. (2) C. pen., reieșind, dimpotrivă că nu a existat nicio pretindere de bani din partea denunțătorului și niciun act de amenințare ori coercițiune și că inițiativa ofertei este imputabilă în totalitate inculpatului.
Împrejurarea că cercetările din Dosarul nr. 1574/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara referitoare la tăierile de arbori din cantonul silvic unde funcționa ca pădurar inculpatul Z.D., nu s-au desfășurat cu celeritate și că audierile celor implicați, reconstituirea faptelor și ascultarea martorilor au durat un timp mai mare, nu constituie temei de a se considera că în acest fel lucrătorul de poliție l-ar fi amenințat ori constrâns pe cel cercetat să facă acea ofertă de bani pentru deturnarea sensului anchetei.
Ca atare, alegațiile inculpatului recurent nu pot fi primite, fiind lipsite de suport probator.
De precizat că inculpatul a depus plângere împotriva lucrătorului de poliție, dispunându-se prin Rezoluția nr. 415/P/2008 din 28 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută de procurorul ierarhic, neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate prevăzute de art. 25 raportat la art. 255, 246 și 259 C. pen.
În consecință soluția de condamnare a inculpatului este conformă cu probele de vinovăție administrate, situație în care nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
Referitor la pedeapsa aplicată se constată că răspunde cerințelor art. 72 și 52 C. pen., ține seama de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, precum și de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale și a avut anterior o conduită general bună și este de natură a asigura prevenția generală și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.D., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva Deciziei penale nr. 56 A din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.
Procesat de GGC - CL
++++
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 251/2010
Dosar nr. 1405/59/2008
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Sentința penală nr. 156/PI din 10 iunie 2009, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului B.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 557/P din 27 octombrie 2008 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:
Petentul B.I., deținut în Penitenciarul Arad s-a adresat cu plângere penală solicitând efectuarea de cercetări față de angajații parchetului și ai Poliției Economice Arad și ai Controlului Financiar Arad care au desfășurat activități profesionale în dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Ineu care ar fi comis infracțiunea prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 215
1
C. pen.; - angajaților Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Poliției Economice Arad, Gărzii Financiare Arad, care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 215
1
C. pen.; - magistraților angajați ai Judecătoriei Ineu, angajații Direcției Financiare Arad care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen; - procurorilor de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, angajații Poliției Economice Arad, angajații Gărzii Financiare Arad care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei ineu, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen.; - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad care a desfășurat activități profesionale în Dosarul 12510/2003 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. precum și a procurorului T.O.; - angajaților Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și judecătorului A.M., care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 1731/1998 al Tribunalului Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen.; - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M. care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul 13377/55/2006 al judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen, art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - cercetarea persoanelor care au instrumentat Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad.
În urma actelor premergătoare efectuate prin Rezoluția din 27 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus față de persoanele reclamate, în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen.:
Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 215
1
C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad;
Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 215
1
C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Arad;
Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu;
Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Gărzii Financiare Arad)
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 215
1
C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu;
Neînceperea urmăririi penale față de judecător A.M., procuror M.B.
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1731/1998 al Tribunalului Arad;
Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 242 și art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad;
- 8. Neînceperea urmăririi penale față de judecător R.E.M. și procuror S.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad;
- 10. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror S.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad;
- 12. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror S.A.
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad;
- 14. Neînceperea urmăririi penale față de judecător R.E.M. și procuror S.A.
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad;
Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror T.O.
- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 12510/2003 al Judecătoriei Arad.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul B.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care prin Rezoluția nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a respins-o ca nefondată.
Nemulțumit de această soluție, petentul s-a adresat în temeiul art. 278
1
C. proc. pen. cu plângere la judecător.
Verificând rezoluția pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen. ……. instanță a constatat că plângerea este nefondată, din actele dosarului nu rezultă că intimații ar fi săvârșit vreo faptă penală. S-a motivat că nemulțumirile în legătură cu soluționarea dosarelor pe care petentul le-a avut la organele de poliție, parchete și institutele din circumscripția Curții de Apel Timișoara nu își pot găsi rezolvarea decât invocate în cursul judecății și în căile de atac, astfel soluțiile criticate fiind supuse controlului judiciar.
Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia din părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituțional și procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva sentinței a formulat recurs petentul cu motivarea că este nelegală și netemeinică. A cerut casarea sentinței, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale și administrarea de probe noi.
Recursul este nefondat.
Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că petentul a mai formulat plângeri penale împotriva lucrătorilor de poliție, procurorilor, judecătorilor care au soluționat Dosarele nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad; nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu; nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu; nr. 1731/1998 al tribunalului Arad; nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad, plângeri care au făcut obiectul verificărilor în Dosarele nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nr. 296/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și nr. 2/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate care nu au fost infirmate în controlul ierarhic și nici desființate de instanță în procedura plângerii prev. de art. 278
1
C. pen. În aceste dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale în conformitate cu disp. art. 228 alin. (6) și alin. (6
9
) rap. la art. 10 lit. a), g), j) C. proc. pen. iar în plângerea care formează obiectul cauzei de față soluția a fost aceea prevăzută de art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
În ce privește plângerea formulată împotriva judecătorului R.E.M. și a procurorului S.A. care au participat la soluționarea Dosarului nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad, învinuiți că au comis infracțiunile prev. de art. 246 și 264 C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a avut în vedere că Sentința nr. 1077 din 8 mai 2007 a Judecătoriei Arad a rămas definitivă prin retragerea recursului formulat de petent, prin Decizia penală nr. 568/R din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Arad.
În legătură cu infracțiunile pretins săvârșite de judecătorul C.M. și procurorul S.A. care au soluționat și desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, s-a reținut că prin sentința pronunțată au fost respinse ca inadmisibile plângerile în cascadă împotriva soluțiilor în Dosarele nr. 395/VIII/1/2005, nr. 469/VIII/9/2005, nr. 471/VIII/2005, nr. 473/VIII/1/2005, nr. 161/P/2002 și nr. 485/II/2/2005, ori, petentul avea posibilitatea să atace cu recurs această soluție, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru inexistența faptei.
Petentul, nemulțumit de soluțiile adoptate în multiplele cauze pe rolul parchetelor sau instanțelor din jurisdicția Curții de Apel Timișoara s-a plâns împotriva celor care le-au soluționat fără să producă dovezi că aceștia cu rea credință sau gravă neglijență i-au produs un prejudiciu.
Activitatea desfășurată în condițiile legii nu poate constitui infracțiune, soluțiile procurorului sau hotărârile instanțelor judecătorești care nemulțumesc părțile nu pot fi contestate decât prin căile legale de atac.
Or, din modul în care a acționat petentul acesta a considerat că potrivit art. 278 - 278
1
C. proc. pen. are posibilitatea nelimitată de a se îndrepta cu plângeri penale împotriva celor care au soluționat cauzele în care a fost parte și față de care s-au mai efectuat cercetări și s-a adoptat o soluție de neurmărire.
Hotărârea recurată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul B.I..
Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 156/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.
Procesat de GGC - CL
+++
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 1111/2010
Dosar nr. 4893/121/2009
Ședința publică din 23 martie 2010
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 577 din 22 decembrie 2009, Tribunalul Galați a condamnat inculpatul C.V. la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 27 iunie 2009).
În baza dispozițiilor art. 39 alin. (1), (2) C. pen., art. 35 C. pen. a dispus contopirea pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre cu restul neexecutat de 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Brașov, definitivă la data de 6 mai 2009, inculpatul C.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare sporită la 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Tribunalul Galați a aplicat inculpatului C.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.V. și a dedus din durata pedepsei închisorii perioada executată și arestarea preventivă de la data de 28 iunie 2009 la zi.
A obligat inculpatul C.V. la plata sumei de 1.483,12 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Ap. Andrei" Galați, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate P.C.
A constatat că partea vătămată P.C. nu s-a constituit partea civilă.
A dispus confiscarea unui cuțit artizanal cu o lungime totală de 12,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Galați.
A dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400 RON (200 la urm. pen. și 200 RON la fond), să fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
A obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Începând cu luna mai 2009 inculpatul C.V. a fost încarcerat în camera 102 a Penitenciarului Galați, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie. În cameră, inculpatul mai era împreună cu partea vătămată P.C., zis "P." și martorii G.C. zis "C.", S.F., M.S. zis "N.", T.M. și făptuitorul C.M.G. (declarații parte vătămată; declarații martori; declarații inculpat - dosar urmărire penală și dosar de fond).
Sub pretextul că "era mai vechi" în penitenciar, partea vătămată P.C. obișnuia să-l șicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă și făcea aluzii cu privire la întreținerea de relații sexuale. În ziua de vineri, 26 iunie 2009, partea vătămată l-a lovit pe inculpat în zona feței, atenționându-l să nu spună angajaților penitenciarului despre incident. Ca atare, la apelul din dimineața zilei de 27 iunie 2009, întrebat fiind despre modalitatea producerii leziunilor de arcada stângă, inculpatul a spus angajaților penitenciarului că a căzut în baie. În dimineața zilei de 27 iunie 2009, în jurul orelor 10,00 partea vătămată a început din nou să-l șicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă și făcea aluzii de natură sexuală.
În după amiaza zilei de 27 iunie 2009, sâmbătă, în jurul orelor 15,00 - 15,30, toate cele șapte persoane private de libertate se aflau în camera de deținere. Pe intervalul din camera nr. 102 se aflau partea vătămată P.C. și inculpatul C.V., restul persoanelor private de libertate fiind în paturi. La un moment dat, profitând de faptul că partea vătămată se întorsese cu spatele, inculpatul C.V. a luat un scăunel din lemn și i-a aplicat lovituri repetate în zona capului. Din lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, în dreptul grilajului metalic de la cameră. După ce scăunelul s-a rupt urmare loviturilor aplicate de inculpat, acesta a luat o masă din lemn și a continuat să aplice lovituri părții vătămate în zona capului și a spatelui până când s-a masa s-a rupt. Făptuitorul C.M.G. și martorul T.M. au intervenit pentru aplanarea conflictului, sens în care făptuitorul a luat din mâna inculpatului obiectul contondent cu care o lovea pe partea vătămată. În aceste împrejurări, inculpatul a luat un cuțit improvizat și a aplicat părții vătămate câteva lovituri în zona coapselor. Auzind strigătele părții vătămate și zgomotele produse de lovituri, în dreptul grilajului metalic au venit martorii A.M. și B.G.C. - supraveghetori pe Secția I care au strigat la inculpat să se liniștească. Cu toate acestea, inculpatul a mai aplicat două lovituri părții vătămate cu fragmente de lemn. Până la intrarea echipei de intervenție în camera de deținere, partea vătămată a reușit să se târâie până în dreptul băii, loc în care și-a pierdut cunoștința. A fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați, iar de aici la Spitalul Rahova (procese-verbale și planșa fotografică; xerocopii acte ridicate de la penitenciar; declarații parte vătămată; declarații martori; declarații inculpat - dosar urmărire penală și dosar de fond).
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate cuțitul improvizat, urme biologice și câteva fragmente lemnoase care prezentau urme de substanță culoare brun-roșcată. (proces-verbal și planșa fotografică - dosar urmărire penală).
Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate P.C. au rezultat următoarele:
- a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp contondent alungit (traumatismul cranio-cerebral) iar restul leziunilor prin lovire cu corp dur și cu corp înțepător-tăietor, posibil cuțit;
- leziunile pot data din 27 iunie 2009;
- necesită pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor cranio-cerebrale, de la data producerii dacă nu survin complicații; restul leziunilor necesită 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii;
- traumatismul cranio-cerebral cu fracturi temporo-occipitale stânga, hemoragie subarahnoidiană, pneumoencefalie și contuzii cerebrale au pus în primejdie viața părții vătămate.
Situația de fapt arătată mai sus și vinovăția inculpatului pentru comiterea faptei deduse judecății este pe deplin dovedită prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorilor G.C., S.F., M.S., T.M., A.M. și B.G.C., declarațiile inculpatului, înscrisurile aflate la dosar.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză și existente la dosar.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul C.V.
Prin motivele de apel inculpatul consideră că hotărârea dată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
Se susține că, față de modul cum s-a derulat comiterea faptelor, instanța trebuia să aibă în vedere că a fost provocat și în acest context să i se fi reținut circumstanțe atenuante.
Se solicită reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.
Apelul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea hotărârii atacate și analiza probelor administrate în cauză și existente la dosar, Curtea a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt dar și încadrarea juridică a faptei.
De asemenea, s-a constatat că, criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. au fost just evaluate și în raport de modalitatea și împrejurările în care fapta s-a comis, ținându-se cont în același timp și de persoana inculpatului și starea sa de recidivă.
Pedeapsa aplicată inculpatului răspunde ca echivalent gradului de pericol social în modalitatea și împrejurările în care a fost comisă și este în măsură, în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen., să asigure reeducarea inculpatului.
Prin Sentința penală nr. 16/A din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, în temeiul art. 329 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inc. C.V.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, fiind determinat de partea vătămată să comită infracțiunea datorită comportamentului agresiv al acesteia, precum și circumstanțele sale personale: a recunoscut fapta și se afla într-o stare de stres permanent.
În drept, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată recursul nefondat, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.
În cauză, pe baza probelor determinate, care au fost analizate de prima instanță, a fost reținută situația de fapt expusă anterior, care a fost încadrată corespunzător și în drept.
Astfel, fapta inculpatului C.V. care în ziua de 27 iunie 2009 a aplicat părții vătămate P.C., lovituri repetate cu obiecte contondente și cu un cuțit improvizat, peste corp și cap, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Înalta Curte constată că la dozarea pedepsei a fost avută în vedere și atitudinea șicanatorie a părții vătămate care a determinat reacția violentă a inculpatului.
Corect s-a apreciat că atitudinea șicanatorie a părții vătămate nu poate constitui circumstanță atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât pentru a fi reținută scuza provocării este necesar ca infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate, fiind necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate.
Or, în cauză, atitudinea șicanatorie, de hărțuire de către victimă nu a fost susceptibilă să provoace o puternică tulburare în psihicul inculpatului, mai ales că există o disproporție vădită între actul pretins provocator și riposta violentă a recurentului.
În raport de circumstanțele reale și personale reținute se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului C.V. corespunde atât prin cuantum (de altfel, orientată spre minimul special prevăzut de lege), cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecință, neexistând motive pentru reducerea pedepsei, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției la zi.,
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 iunie 2009 la 23 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.
Procesat de GGC - CL
+++
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 1034/2010
Dosar nr. 1320/84/2009
Ședința publică din 18 martie 2010
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 70 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Sălaj, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv, începând cu data de 21 aprilie 2009 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată O.M.A., reprezentată de O.R. și la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În seara zilei de 20 aprilie 2009, în jurul orei 21,30, partea vătămată O.M., în vârstă de 13 ani, s-a întâlnit cu inculpatul M.A. pe stradă, acesta i-a cerut părții vătămate să-l însoțească pentru a discuta, iar întrucât aceasta l-a refuzat, a prins-o de mână, trăgând-o spre partea opusă a drumului, peste calea ferată, unde era o parcelă cu lucernă și împotriva voinței acesteia, prin constrângere a întreținut de două ori relații sexuale cu aceasta, folosind două prezervative.
După terminarea raporturilor sexuale, când victima și-a revenit s-a îndreptat spre casă, fiind urmată de inculpat care a amenințat-o că o omoară dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. Când a ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei sale cele întâmplate, tatăl acesteia a telefonat la poliție reclamându-l pe inculpat de violarea fiicei sale.
În cursul urmăririi, în declarațiile pe care le-a dat în fața organelor de urmărire penală și a procurorului, în prezența avocatului, inculpatul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, întrucât aceasta l-a refuzat și că a amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre actul sexual.
În cursul judecății, inculpatul și-a schimbat declarația, arătând că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, trimițându-i un mesaj pe telefon în acest sens, fiind de acord și neopunându-se la actul sexual pe care l-au întreținut. Recunoaște că a sunat-o pe partea vătămată la telefon și a amenințat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, dar își motivează gestul prin aceea că s-a aflat în stare de ebrietate.
Potrivit dispozițiilor art. 69 C. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
Or, declarația inculpatului din cursul judecății a fost combătută de declarația martorului R.V., acesta fiind cel care a transmis mesajul telefonic părții vătămate însă conținutul acestui mesaj se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, aceasta trimițând la rândul ei mesajul telefonic persoanelor ale căror numere erau în memoria telefonului.
Dacă mesajul era cu tentă sexuală, și partea vătămată la rândul ei trebuia să se considere provocată de martorul R.V. pentru a întreține relații sexuale, însă așa cum a declarat și acesta, nici el nu a înțeles acel mesaj ca o provocare la un act sexual, fiind de fapt o glumă.
De asemenea, din raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2009 rezultă că partea vătămată prezintă ruptură himenală recentă și sufuziune sanguină la nivelul himenului (deflorare recentă), leziunile putându-se produce în urma unui contact sexual și pot data din data de 20 aprilie 2009, iar din adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Serviciului Unitate Primire Urgențe Spitalul Județean de Urgență Zalău rezultă că victima prezintă echimoză în trapez dr., ceea ce confirmă că aceasta a fost forțată pentru a întreține raportul sexual.
Martorul S.V. a declarat că a participat în calitate de martor asistent la declarația dată de O.C., tatăl victimei în fața organelor de poliție și care a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a prezentat drept avocat cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre viol.
Apărările inculpatului referitoare la atitudinea provocatoare a victimei și comportamentul acesteia după săvârșirea faptei nu au niciun suport probator și nici nu are relevanță având în vedere vârsta victimei de doar 13 ani, maturitatea acesteia vis-a-vis de vârsta inculpatului de 20 ani.
Față de cele expuse, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, condiția referitoare la existența actului sexual este îndeplinită. S-a demonstrat fără niciun dubiu că acest act sexual a avut loc, atât din cuprinsul certificatului medico-legal, cât și din declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului și din procesul-verbal de cercetare la fața locului. Condiția referitoare la lipsa consimțământului victimei este de asemenea dovedită. Apreciem că în cauză sunt aplicabile ambele modalități enunțate de legiuitor și anume, atât constrângerea, cât și imposibilitatea de a-și exprima voința. Astfel, pe de o parte, inculpatul a exercitat asupra victimei atât acte de constrângere fizică cât și psihică, amenințând-o cu bătaia, iar pe de altă parte, având în vedere vârsta victimei, imaturitatea acesteia, s-a apreciat că aceasta nu putea înțelege semnificația unui act sexual, neputând astfel să-și exprime voința.
Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a comis cu intenție directă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 197 alin. (3) C. pen. care reprezintă în fapt o formă de agravare a faptei întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Referitor la încadrarea reținută prin actul de sesizare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor.
Potrivit textului incriminator, actul sexual cu un minor se definește ca un act sexual de orice natură, cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, elementul de periculozitate față de infracțiunea de viol constituindu-l tocmai existența unui consimțământ. Or, așa cum s-a arătat anterior, nu se poate reține existența unui consimțământ din partea victimei, pe de o parte datorită constrângerii, iar pe de altă parte vârsta acesteia, motiv pentru care încadrarea corectă a faptei este cea reținută în rechizitoriu. Însă instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii și a alin. (1) al infracțiunii prevăzută de art. 197, întrucât alin. (1) este forma de bază a infracțiunii, alin. (3) fiind cauză de agravare a pedepsei, în condițiile săvârșirii infracțiunii descrise în alin. (1), dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său desființarea sentinței atacate și judecând cauza, să se dispună condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă orientată spre minimul special.
Prin Decizia penală nr. 130 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 21-04-2009 până în prezent.
A obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol. Chiar inculpatul a recunoscut, în fața procurorului și în fața judecătorului când a fost luată măsura arestării preventive, că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, aceste declarații fiind date în prezența unui avocat. Aceste declarații de recunoaștere se coroborează că declarațiile părții vătămate, cu raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezenta la data examinării deflorare recentă, precum și cu declarațiile părinților părții vătămate, cărora aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat chiar imediat după săvârșirea faptei. Pe lângă elementul constrângerii caracteristic infracțiunii de viol în speță există și imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința în mod deplin raportat la vârsta de 13 ani a acesteia, vârstă pe care inculpatul o cunoștea.
Toate aceste aspecte, ce rezultă din probele dosarului, respectiv examinările medico-legale, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor precum și probatoriul administrat cu ocazia efectuării cercetării judecătorești în instanță: declarația inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, au determinat instanța de apel să rețină la rândul ei că inculpatul a întreținut relații intime cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, săvârșind astfel infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise de inculpat (asupra unei minore de 13 ani), instanța de fond a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată acestuia, ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 385
9
pct. 18 C. pen. vizează greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât faptei îi lipsește latura obiectivă.
Astfel, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat acțiuni de constrângere fizică sau psihică a victimei pentru a întreține relații sexuale, aceasta și-a exprimat consimțământul în acest sens, i-a trimis inculpatului mesaje cu tentă sexuală, confirmându-i faptul că are 15 ani, motive pentru care se solicită admiterea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cea de-a doua critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei, inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât a avut convingerea că victima are vârsta de 15 ani, iar în subsidiar în dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen., reținându-se că actele sexuale au avut loc cu consimțământul victimei, și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege.
Examinând recursul declarat de inculpat prin primirea criticilor formulate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima critică formulată de inculpat este neîntemeiată, dispozițiile art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente.
Probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea fizică și psihică a acesteia.
Declarațiile părții vătămate O.M. în acest sens, se coroborează cu declarațiile părinților acesteia O.R. și O.C., cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, prin care acesta recunoaște că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea acesteia, întrucât partea vătămată a refuzat, cu Adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Spitalului Județean de Urgență Zalău din care rezultă că victima prezintă echimoze în trapez drept, aspect ce confirmă că victima a fost agresată de inculpat.
De asemenea, după comiterea faptei inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și a amenințat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate, amenințare ce nu se justifică în ipoteza în care partea vătămată și-ar fi exprimat consimțământul.
Inculpatul a mai susținut că a fost în eroare cu privire la vârsta victimei, susținere ce este infirmată de probele din dosar.
Astfel, partea vătămată declară că i-a spus inculpatului într-o convorbire telefonică faptul că are 13 ani, că este elevă în clasa a VI-a, iar inculpatul, în declarația dată la procuror, în prezenta apărătorului, arată că o cunoștea pe aceasta de aproximativ 3 ani, de când era în clasa a III-a, fiind prieten cu partea vătămată două săptămâni.
În ceea ce privește mesajul telefonic trimis de partea vătămată inculpatului, acesta se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, declarația părții vătămate în acest sens coroborându-se cu cea a martorului R.V. de la care a primit la rândul său mesajul.
Prin urmare, întrucât probele administrate au dovedit că inculpatul cunoștea vârsta victimei, fapta acestuia a fost corect încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.
Referitor la încadrarea juridică a faptei este de observat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen. referitoare la actul sexual cu un minor întrucât, așa cum s-a arătat, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu victima prin constrân