ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 436 din 23

noiembrie 2001 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc definitivă prin neapelare a

condamnat pe inculpatul H.L. la 2 ani și, respectiv, 3 ani închisoare pentru

infracțiunile silvice prevăzute de art. 97 alin. (1) și (3) și art. 98 alin.

(1) și (3) C. silvic.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 3 ani închisoare, iar în baza art. 81 din același cod, s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului

de încercare de 5 ani.

S-a reținut că, în ultima decadă a

lunii noiembrie 2000, inculpatul a tăiat fără drept 8 arbori dintr-o zonă

împădurită aflată în administrarea Consiliului local al comunei Lueta, pe care

și i-a însușit. Volumul masei lemnoase tăiate și sustrase de inculpat a fost de

19,551 mc, reprezentând 27.223.034 lei.

Împotriva hotărârii sus menționate

în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 7

1

teza I

C. proc. pen. Procurorul General a declarat recurs în anulare, considerând că

s-a stabilit o greșită încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat, și

drept urmare aplicarea unor pedepse cu alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea

nr. 26 din 24 aprilie 1996, tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept de

arbori, pueți sau lăstari din fondul forestier național sau de pe terenurile cu

vegetație forestieră prevăzute de art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5

ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior

sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârșită

de cel puțin două ori în interval de 2 ani se pedepsea cu închisoarea de la 6

luni la 4 ani sau cu amendă.

Când fapta avea ca urmare o pagubă

în valoare de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior, pedeapsa era, conform alin. (3) al aceluiași articol,

închisoare de la 2 la 7 ani.

Acest text de lege a fost însă

modificat prin O.G. nr. 96 din 27 august 1998, privind reglementarea regimului

silvic și administrarea fondului forestier, aprobată prin Legea nr. 141 din 23

iulie 1999 (M.Of., nr. 23/24.01.2000).

În noua reglementare, art. 31 alin.

(1) din O.G. nr. 96 din 27 august 1998, prevede că tăierea sau scoaterea din

rădăcini, fără drept, din păduri, indiferent de forma de proprietate, de arbori

și lăstari, de către proprietari, deținători sau oricare altă persoană, dacă

volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 metri cubi sau dacă volumul

acesteia este sub această limită, iar fapta a fost săvârșită de cel puțin două

ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

În cauză, fapta de tăiere fără drept

a arborilor fiind comisă în luna noiembrie 2000, instanța era obligată să dea

eficiență principiului activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. și

să constate că încadrarea juridică a acesteia este prevăzută de art. 31 alin.

(1) din O.G. nr. 96/1998 aprobată prin Legea nr. 141/1999, iar nu cea prevăzută

de art. 97 alin. (1) și (3) din Legea nr. 26/1996.

Acest aspect, pe lângă acuratețea

juridică impusă unei hotărâri judecătorești, prezintă importanță, deoarece

limitele de pedeapsă prevăzute de O.G. nr. 96/1998 sunt sensibil reduse față de

Legea nr. 26/1996.

În acest context, individualizarea

pedepsei ar fi trebuit circumscrisă sancțiunii prevăzute de legea în vigoare la

data săvârșirii faptei, iar nu celei existente într-o lege inaplicabilă.

Pe de altă parte, potrivit art. 37

lit. b) C. pen., există recidivă postexecutorie când după executarea unei

pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului

de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei

asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Pe de altă parte din fișa de cazier

judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior, prin sentința penală

nr. 238 din 28 februarie 1996 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, la 2 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă în a

cărei executare a fost arestat de la 19 februarie 1997, la 15 septembrie 1998,

fiind eliberat condiționat, având un rest neexecutat de 337 zile.

Cum faptele deduse în prezent

judecății au fost săvârșite în luna noiembrie 2000, după considerarea ca

executată, la 18 august 1999, a pedepsei anterioare, instanța trebuia să

constate că, în speță, erau incidente și dispozițiile care reglementează

recidiva postexecutorie.

În această situație instanța trebuia

să schimbe încadrarea juridică din art. 97 alin. (1) și (3) C. silvic, în art.

31 alin (1) din O.G. nr. 96/1998 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și din

art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic în art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 81 instanța poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată,

dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă,

infractorul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni,

afară de situația când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute

de art. 38, și se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea

acesteia.

Suspendarea condiționată a

executării pedepsei poate fi acordată, conform art. 81 alin. (2) C. pen., și în

caz de concurs de infracțiuni, doar dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 2

ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

Nesocotind aceste reglementări

legale, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

rezultante de 3 ani închisoare aplicată pentru cele două infracțiuni

concurente, deși depășea limita de 2 ani impusă în astfel de situații, iar

inculpatul așa cum am arătat a fost anterior condamnat la o pedeapsă cu

închisoarea mai mare de 6 luni.

În consecință admițându-se recursul

în anulare se vor înlătura dispozițiile art. 81 C. pen., dispunându-se conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 436 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Odorheiul Secuiesc, privind pe inculpatul H.L.

Casează hotărârea atacată numai cu

privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat și modalitatea

de executare a pedepsei aplicate.

Descontopește pedeapsa de 3 ani

închisoare în pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din art. 97 alin. (1) și (3) C. silvic, în art. 31

alin. (1) din O.G. nr. 96/1998 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și din art.

98 alin. (1) și (3) C. silvic, în art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe

inculpatul H.L. la câte 2 ani respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare.

Înlătură dispozițiile art. 81 C.

pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 martie 2003.