ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1553/2004

Asupra recursului în anulare de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169 din 4

iunie 2002, a Judecătoriei Toplița a fost condamnat inculpatul

N.F.

, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 31 pct. 3 din O.G. nr. 96/1998, aprobată prin

Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen.

În baza art. 98 din Legea nr. 26/1996

C. silvic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a

fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani

închisoare.

S-a reținut că, în mod repetat, în

lunile octombrie 2000 și mai 2001, inculpatul a tăiat fără drept și și-a

însușit mai mulți arbori din pădurea, aparținând Consiliului local al comunei

Tulgheș, producând o pagubă de 58.029.300 lei.

Prin decizia penală nr. 278 din 17

septembrie 2002 Tribunalul Harghita, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca fiind nefondat apelul declarat de N.F.,

hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.

Împotriva acestor hotărâri, în

conformitate cu dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C.

proc. pen., s-a declarat recurs în anulare susținându-se în primul rând, că

faptelor săvârșite li s-a dat o greșită încadrare juridică, prin reținerea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și în al doilea rând instanța a omis să

facă aplicarea dispozițiilor de grațiere, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 543

din 4 octombrie 2002, în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului.

În consecință s-a solicitat

admiterea recursului în anulare, înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C.

pen. și aplicarea dispozițiilor legii de grațiere.

Curtea consideră că, recursul în

anulare este întemeiat.

Potrivit art. 38 alin. (2) C. pen.,

la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările, pentru care

a intervenit reabilitarea sau în privința cărora s-a împlinit termenul de

reabilitare.

Analizând situația intimatului, se

constată că prin sentința penală nr. 356 din 3 decembrie 1992 a Judecătoriei

Toplița, definitivă prin nerecurare, acesta a fost condamnat la pedeapsa de un

an și 2 luni închisoare, cu executare prin muncă corecțională, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) C. pen.

Ulterior, prin sentința penală nr. 510

din 9 decembrie 1993 a aceleiași judecătorii, definitivă prin nerecurare, s-a

dispus revocarea obligării la muncă corecțională și executarea pedepsei prin

privare de libertate, constatându-se executată prin muncă perioada cuprinsă

între 11 mai 1993 și 10 august 1993.

Această ultimă hotărâre a fost

modificată prin sentința penală nr. 430 din 27 mai 1994 a Judecătoriei

Miercurea Ciuc, definitivă prin nerecurare, care a admis contestația la executare

și a scăzut din pedeapsa de un an și 2 luni închisoare, arestul preventiv de la

13 iunie 1992, la 12 octombrie 1992.

Rezultă că din pedeapsa de un an și

2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 356 din 3 decembrie 1992,

inculpatul a executat 10 luni închisoare, rămânându-i un rest neexecutat de 4

luni închisoare. Pentru acest rest a fost încarcerat la 2 martie 1994, fiind

liberat condiționat la 30 mai 1994.

Întrucât, nu a mai comis, în acest

interval de timp nici o altă infracțiune, pedeapsa este considerată executată

la data de 30 septembrie 1994.

Din prevederile art. 135 alin. (1) lit.

a) C. pen., rezultă că, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii de un an

până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani de la executarea pedepsei la

care se adaugă jumătate din durata pedepsei, pronunțate termenul de reabilitare

se consideră realizat.

În speță, executarea pedepsei

anterioare a avut loc la 30 septembrie 1994, iar termenul de reabilitare al acestei

condamnări este de 4 ani și 7 luni, ceea ce înseamnă că termenul de reabilitare

este împlinit la data de 29 aprilie 1999, deci anterior săvârșirii faptelor

deduse judecății, respectiv octombrie 2000 și mai 2001.

În consecință, reținerea stării de

recidivă postcondamnatorie s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin.

(2) C. pen., referitoare la condamnările care nu atrag starea de recidivă.

De asemenea, se constată că

instanțele având în vedere starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.

37 lit. b) C. pen., pe care au reținut-o fără să observe dispozițiile art. 38 alin.

(2) C. pen., referitoare la condamnările care nu atrag starea de recidivă, nu

au făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002

și nu au constatat grațiate pedepsele de 4 ani și respectiv 5 ani închisoare.

Având în vedere această situație

fiind întrunite condițiile, prevăzute de art. 410 partea I pct. 5 și pct. 7 C.

proc. pen., Curtea în conformitate cu art. 414

1

alin. (1) C. proc.

pen., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile menționate mai

sus, a înlătura dispozițiile referitoare la art. 37 lit. b) C. pen., a

descontopi pedepsele de 3 ani și 4 ani închisoare și a aplica acestora

dispozițiile de grațiere, prevăzute de art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casația și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 169 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei

Toplița și deciziei penale nr. 278 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului

Harghita, privind pe inculpatul N.F.

Casează hotărârile sus-menționate

numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă, prevăzută de art. 37

lit. b) C. pen., dispoziție pe care o înlătură și omisiunea aplicării

dispozițiilor de grațiere, prevăzute de Legea nr. 543/2002.

Înlătură prevederile art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele

componente de:

- 3 ani închisoare și, respectiv,

- 4 ani închisoare pentru

infracțiunile silvice, prevăzute de art. 31 pct. 3 din O.G. nr. 96/1998 și de art.

98 alin. (3) din Legea nr. 26/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit prevederilor art. 1 și art.

7 din Legea nr. 543/2002, constată grațiate integral și condiționat pedepsele

aplicate inculpatului de 3 ani și, respectiv, 4 ani închisoare.

Constată că inculpatul a fost

arestat în perioada 11 noiembrie 2002, 4 februarie 2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2004.