ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Focșani, prin sentința penală nr. 2387 din 18 octombrie 2002, definitivă prin neapelare, a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.N. la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, prevăzută de art. 31 alin. (2) și alin. (4) din O. nr. 96/1998 și un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt de arbori, prevăzută de art. 98 alin. (2)și (4) și Legea nr. 26/1996, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74, art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, a dispus executarea pedepsei celei mai grele de un an și 6 luni închisoare.
Conform art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1256 din 25 mai 1999 a Judecătoriei Focșani și, în baza art. 1 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, a constatat grațierea acesteia. S-a reținut că, în noaptea de 26 aprilie 2002, inculpatul S.N. împreună cu alți doi făptuitori (condamnați în cauză) au tăiat în mod ilegal un arbore, pe care apoi l-au sustras, cauzând o pagubă de 5.067.258 lei părții civile O.S.F. Împotriva acestei hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare susținând că instanța, în mod greșit, având în vedere starea de recidivă a inculpatului, a constatat că pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare, este grațiată, cu consecința executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare în loc de 4 ani și 6 luni închisoare.
Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. Prin sentința penală nr. 1256 din 25 mai 1999 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare, se anexează, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea silvică, prevăzută de art. 97 alin. (3) și (4) din Legea nr. 26/1996.
Cum inculpatul a săvârșit, la 26 aprilie 2002, deci înăuntrul termenului de încercare de 5 ani, prevăzut de art. 82 C. pen., o infracțiune intenționată, în mod corect instanța, făcând aplicarea art. 83 C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei anterioare de 3 ani închisoare. Pe de altă parte, constatând că inculpatul, prin săvârșirea în termenul de încercare, a unei noi infracțiuni cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, a reținut corect că sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, starea de recidivă și, respectiv, calitatea de recidivist se dobândește în momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni, în speță, 26 aprilie 2002. În aceste condiții se constată că la apariția Legii nr. 543/2002, (M. Of.
nr. 726/4.10.2002), inculpatul se afla în stare de recidivă încă de la 26 aprilie 2002, având, deci, calitatea de recidivist care, potrivit art. 4 teza I din actul normativ menționat, îl excepta de la beneficiul grațierii. În consecință, conform art. 83 C. pen., instanța trebuia să revoce suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare și să dispună executarea acesteia pe lângă cea de un an și 6 luni închisoare, aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în total, 4 ani și 6 luni închisoare. Neprocedând în acest mod, instanța a pronunțat o hotărâre contrară legii, motiv de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc. pen. Urmează deci, să se admită recursul în anulare și să se caseze hotărârea atacată potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 2387 din 18 octombrie 2002 a Judecătoriei Focșani, privind pe inculpatul S.N. Casează hotărârea atacată și înlătură aplicarea art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002 cu privire la pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1256 din 25 mai 1999 a Judecătoriei Focșani. Menține revocarea suspendării condiționate a executării acestei pedepse și conform art. 83 C. pen., dispune ca inculpatul să o execute pe lângă pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în total, să execute 4 ani și 6 luni închisoare.
Se anulează vechiul mandat de executare a pedepsei privind pe inculpatul S.N. și se va emite un nou mandat, în baza prezentei hotărâri, cu deducerea timpului de detenție executat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.