ÎCCJ, Decizia nr. 3/2005

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 5 aprilie 1963, a Tribunalului popular al raionului Hârșova, inculpatul S.D. a fost condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale de predare, cedare sau declarare a mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții, decât cele reglementate prin lege, prevăzută de art. 1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, cu referire la art. 268 28 a C. pen. anterior. Făcându-se aplicarea art. 4 și 6 din Decretul nr. 5/1963, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată în întregime.

În conformitate cu art. 80 pct. 3 C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea a 169 monede din aur cu putere circulatorie, care au făcut obiectul infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, iar în baza art. 25 pct. 6 alin. (3) din același cod, s-a mai dispus confiscarea parțială a averii inculpatului (constând în: un ducat austriac mic găurit, 10 ducați austrieci mari găuriți, un icușar, 12 mahmudele turcești și două mărturii de botez din aur găurite). S-a reținut că, în urma perchezițiilor efectuate la datele de 17 și 19 decembrie 1962, au fost găsite la domiciliul inculpatului S.D., ascunse în diferite locuri, un număr de 195 monede din aur, din care 169 având putere circulatorie, iar alte 24 monede și două mărturii de botez exceptate de la obligația de cedare.

Prin decizia penală nr. 549 din 23 mai 1963, Tribunalul regional Dobrogea a admis recursul declarat de inculpat și, casând sentința, numai cu privire la dispoziția de confiscare parțială a averii, a înlăturat această dispoziție. Ca urmare, s-a dispus restituirea către inculpat, a următoarelor 24 monede exceptate de la obligația de cedare: 1 ducat austriac mic găurit, 10 ducați mari austrieci găuriți, 1 icușar și 12 mahmudele turcești, precum și a celor două mărturii de botez din aur. S-a motivat că, în raport cu fapta săvârșită, nu se impunea aplicarea pedepsei complementare a confiscării parțiale a averii, cu privire la cele 24 monede din aur exceptate de la obligația de cedare și la cele două mărturii de botez din aur.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, Procurorul general a declarat recurs în supraveghere. Prin decizia nr. 1596 din 24 decembrie 1963, Tribunalul Suprem, secția penală, a admis recursul în supraveghere și, casând decizia atacată, a respins recursul declarat de inculpatul S.D., împotriva sentinței penale nr. 64 din 5 aprilie 1963, a Tribunalului popular al raionului Hârșova, pe care a menținut-o în întregime. Împotriva celor trei hotărâri menționate, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând cazul de casare prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen.

S-a susținut, în esență, că fapta reținută prin hotărârile atacate a fost în mod greșit considerată că era prevăzută de legea penală, deoarece Decretul nr. 210/1960, în care instanțele au încadrat-o, contravenea prin dispozițiile sale, ce suprimau dreptul de proprietate, Constituției din acea perioadă, precum și prevederilor art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Recursul în anulare este fondat. Prin art. 1 din Decretul nr. 210/1960 s-a prevăzut că „deținerea, cu orice titlu, a mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase, precum și operațiile de orice fel cu acestea constituie monopol de stat și sunt interzise, cu excepțiile prevăzute de lege”, iar prin art. 9 din același decret s-au stabilit obligații de predare sau declarare pentru dobânditorii de mijloace de plată străine sau metale prețioase.

În conformitate cu prevederile art. 38 din Decretul nr. 210/1960, nerespectarea dispozițiilor acestuia, în cazul în care constituia infracțiune, era pedepsită în conformitate cu legea penală, fiind aplicabil art. 268 28 a C. pen. ce era atunci în vigoare, potrivit căruia „nerespectarea obligațiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ca și efectuarea de operații cu acestea în alte condiții, decât cele prevăzute de lege”, era pedepsită „cu închisoare corecțională de la unu, la 6 ani”. Totodată, în conformitate cu art. 80 alin. (1) pct. 3 C. pen. anterior, se putea dispune confiscarea „lucrurilor deținute contra legilor și regulamentelor”.

Așa cum s-a arătat, în raport cu dispozițiile legale menționate, atunci în vigoare, s-a dispus condamnarea inculpatului S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, cu referire la art. 268 28 a C. pen. anterior, precum și confiscarea celor 169 monede de aur, ce au făcut obiectul acestei infracțiuni. Pe de altă parte, apreciindu-se asupra naturii infracțiunii reținute și cu privire la gradul de pericol social al faptei și făptuitorului, instanța care a judecat recursul în supraveghere, a ajuns la concluzia că se impune infirmarea deciziei pronunțate în recurs și menținerea dispoziției din sentință referitoare la confiscarea parțială a averii.

Examinându-se hotărârile atacate, în raport cu criticile formulate prin recursul în anulare, se constată că acestea sunt întemeiate. În adevăr, în art. 12 din Constituția adoptată în 1952, în vigoare atunci când a fost judecată cauza, se prevede că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice și de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor erau ocrotite de lege. Mai trebuie avut în vedere că, în conformitate cu art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a O.N.U. din 10 decembrie 1948, „orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții”, garantându-se că „nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.

Rezultă, astfel, că dispozițiile Decretului nr. 210/1960, ca și cele ale art. 268 28 a C. pen. anterior, conținând reglementări prin care s-a urmărit lipsirea cetățeanului român, de dreptul de proprietate asupra bunurilor sale, contraveneau vădit prevederilor Constituției de atunci și normelor de drept internațional a căror respectare era obligatorie și pentru statul român. De aceea, prevederile art. 1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, precum și cele ale art. 268 28 a C. pen. atunci în vigoare, nu erau aplicabile în măsura în care suprimau în mod abuziv dreptul de proprietate, a cărui existență este esențială într-o ordine de drept firească.

Ca urmare a inaplicabilității dispozițiilor menționate în cazul deținerii de către inculpatul S.D., a obiectelor din aur ce i s-au găsit și ridicat cu ocazia celor două percheziții domiciliare, se impune să se considere că această faptă a sa nu era prevăzută de legea penală și că obiectele respective nu erau supuse confiscării speciale în baza art. 80 pct. 3 C. pen. anterior. Așa fiind, se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare. În consecință, în conformitate cu art. 414 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea ce i s-a reținut în sarcină, precum și înlăturarea dispozițiilor de confiscare specială a 169 monede de aur și de confiscare parțială a averii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează sentința penală nr. 64 din 5 aprilie 1963, a Tribunalului popular al raionului Hârșova, decizia penală nr. 549 din 23 mai 1963, a Tribunalului regional Dobrogea și decizia nr. 1596 din 24 decembrie 1963, a Tribunalului Suprem - Colegiul penal. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale de predare, cedare sau declarare a mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea, în alte condiții, decât cele reglementate prin lege, prevăzută de art. 1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, cu referire la art. 268 28 a C. pen.

anterior Înlătură dispoziția de confiscare specială, luată în baza art. 80 pct. 3 C. pen. anterior, cu privire la cele 169 monede de aur menționate în sentință, precum și dispoziția de confiscare parțială a averii. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.