ÎCCJ, Decizia nr. 3/2005

Asupra recursului în anulare

de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64

din 5 aprilie 1963, a Tribunalului popular al raionului Hârșova, inculpatul S.D.

a fost condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea

infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale de predare, cedare sau

declarare a mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor

prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții, decât cele

reglementate prin lege, prevăzută de art. 1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960,

cu referire la art. 268

28 a

C. pen. anterior.

Făcându-se aplicarea art. 4

și 6 din Decretul nr. 5/1963, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată

în întregime.

În conformitate cu art. 80 pct.

3 C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea a 169 monede din aur cu putere

circulatorie, care au făcut obiectul infracțiunii pentru care inculpatul a fost

condamnat, iar în baza art. 25 pct. 6 alin. (3) din același cod, s-a mai dispus

confiscarea parțială a averii inculpatului (constând în: un ducat austriac mic

găurit, 10 ducați austrieci mari găuriți, un icușar, 12 mahmudele turcești și două

mărturii de botez din aur găurite).

S-a reținut că, în urma

perchezițiilor efectuate la datele de 17 și 19 decembrie 1962, au fost găsite

la domiciliul inculpatului S.D., ascunse în diferite locuri, un număr de 195

monede din aur, din care 169 având putere circulatorie, iar alte 24 monede și

două mărturii de botez exceptate de la obligația de cedare.

Prin decizia penală nr. 549

din 23 mai 1963, Tribunalul regional Dobrogea a admis recursul declarat de

inculpat și, casând sentința, numai cu privire la dispoziția de confiscare

parțială a averii, a înlăturat această dispoziție. Ca urmare, s-a dispus

restituirea către inculpat, a următoarelor 24 monede exceptate de la obligația

de cedare: 1 ducat austriac mic găurit, 10 ducați mari austrieci găuriți, 1

icușar și 12 mahmudele turcești, precum și a celor două mărturii de botez din

aur.

S-a motivat că, în raport cu

fapta săvârșită, nu se impunea aplicarea pedepsei complementare a confiscării

parțiale a averii, cu privire la cele 24 monede din aur exceptate de la

obligația de cedare și la cele două mărturii de botez din aur.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs, Procurorul general a declarat recurs în supraveghere.

Prin decizia nr. 1596 din 24

decembrie 1963, Tribunalul Suprem, secția penală, a admis recursul în

supraveghere și, casând decizia atacată, a respins recursul declarat de

inculpatul S.D., împotriva sentinței penale nr. 64 din 5 aprilie 1963, a

Tribunalului popular al raionului Hârșova, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva celor trei

hotărâri menționate, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând cazul de casare

prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen.

S-a susținut, în esență, că

fapta reținută prin hotărârile atacate a fost în mod greșit considerată că era

prevăzută de legea penală, deoarece Decretul nr. 210/1960, în care instanțele

au încadrat-o, contravenea prin dispozițiile sale, ce suprimau dreptul de

proprietate, Constituției din acea perioadă, precum și prevederilor art. 17 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Recursul în anulare este

fondat.

Prin art. 1 din Decretul nr.

210/1960 s-a prevăzut că „deținerea, cu orice titlu, a mijloacelor de plată

străine și a metalelor prețioase, precum și operațiile de orice fel cu acestea

constituie monopol de stat și sunt interzise, cu excepțiile prevăzute de lege”,

iar prin art. 9 din același decret s-au stabilit obligații de predare sau

declarare pentru dobânditorii de mijloace de plată străine sau metale

prețioase.

În conformitate cu

prevederile art. 38 din Decretul nr. 210/1960, nerespectarea dispozițiilor

acestuia, în cazul în care constituia infracțiune, era pedepsită în

conformitate cu legea penală, fiind aplicabil art. 268

28 a

C. pen.

ce era atunci în vigoare, potrivit căruia „nerespectarea obligațiilor legale

privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a

metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ca și efectuarea de operații cu

acestea în alte condiții, decât cele prevăzute de lege”, era pedepsită „cu

închisoare corecțională de la unu, la 6 ani”.

Totodată, în conformitate cu

art. 80 alin. (1) pct. 3 C. pen. anterior, se putea dispune confiscarea

„lucrurilor deținute contra legilor și regulamentelor”.

Așa cum s-a arătat, în

raport cu dispozițiile legale menționate, atunci în vigoare, s-a dispus

condamnarea inculpatului S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

1, 2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, cu referire la art. 268

28 a

C. pen. anterior, precum și confiscarea celor 169 monede de aur, ce au făcut

obiectul acestei infracțiuni.

Pe de altă parte,

apreciindu-se asupra naturii infracțiunii reținute și cu privire la gradul de

pericol social al faptei și făptuitorului, instanța care a judecat recursul în

supraveghere, a ajuns la concluzia că se impune infirmarea deciziei pronunțate

în recurs și menținerea dispoziției din sentință referitoare la confiscarea

parțială a averii.

Examinându-se hotărârile

atacate, în raport cu criticile formulate prin recursul în anulare, se constată

că acestea sunt întemeiate.

În adevăr, în art. 12 din

Constituția adoptată în 1952, în vigoare atunci când a fost judecată cauza, se

prevede că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor

provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra

obiectelor casnice și de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra

proprietății personale a cetățenilor erau ocrotite de lege.

Mai trebuie avut în vedere

că, în conformitate cu art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a O.N.U. din 10 decembrie 1948,

„orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu

alții”, garantându-se că „nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de

proprietatea sa”.

Rezultă, astfel, că

dispozițiile Decretului nr. 210/1960, ca și cele ale art. 268

28 a

C.

pen. anterior, conținând reglementări prin care s-a urmărit lipsirea

cetățeanului român, de dreptul de proprietate asupra bunurilor sale,

contraveneau vădit prevederilor Constituției de atunci și normelor de drept

internațional a căror respectare era obligatorie și pentru statul român.

De aceea, prevederile art. 1,

2, 4 și 38 din Decretul nr. 210/1960, precum și cele ale art. 268

28 a

C. pen. atunci în vigoare, nu erau aplicabile în măsura în care suprimau în mod

abuziv dreptul de proprietate, a cărui existență este esențială într-o ordine

de drept firească.

Ca urmare a

inaplicabilității dispozițiilor menționate în cazul deținerii de către

inculpatul S.D., a obiectelor din aur ce i s-au găsit și ridicat cu ocazia

celor două percheziții domiciliare, se impune să se considere că această faptă

a sa nu era prevăzută de legea penală și că obiectele respective nu erau supuse

confiscării speciale în baza art. 80 pct. 3 C. pen. anterior.

Așa fiind, se constată că

hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în art. 410 alin.

(1) partea I pct. 3 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în

anulare.

În consecință, în

conformitate cu art. 414 alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2

lit. b) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa

hotărârile atacate și a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea ce i

s-a reținut în sarcină, precum și înlăturarea dispozițiilor de confiscare

specială a 169 monede de aur și de confiscare parțială a averii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Casează sentința penală nr. 64

din 5 aprilie 1963, a Tribunalului popular al raionului Hârșova, decizia penală

nr. 549 din 23 mai 1963, a Tribunalului regional Dobrogea și decizia nr. 1596

din 24 decembrie 1963, a Tribunalului Suprem - Colegiul penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.D.,

pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale de

predare, cedare sau declarare a mijloacelor de plată străine, a metalelor

prețioase sau a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea, în

alte condiții, decât cele reglementate prin lege, prevăzută de art. 1, 2, 4 și

38 din Decretul nr. 210/1960, cu referire la art. 268

28 a

C. pen.

anterior

Înlătură dispoziția de

confiscare specială, luată în baza art. 80 pct. 3 C. pen. anterior, cu privire

la cele 169 monede de aur menționate în sentință, precum și dispoziția de

confiscare parțială a averii.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2005.