ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6251/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 636/1959 a

Tribunalului Popular al Raionului Huși a fost condamnat inculpatul A.G. la 11

ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională, pentru

infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 1, 2, 4

și 14 din Legea nr. 284/1947.

În baza art. 80 C. pen. anterior, a

dispus confiscarea a 66 monede din aur, iar conform art. 25 pct. 6 din același

cod, ca pedeapsă complimentară s-a luat măsura confiscării unui inel din aur și

a 6 ceasuri din care 5 din aur și semiaur și unul din nichel.

S-a reținut că inculpatul a deținut

până în iulie 1959, contrar dispozițiilor legale, 66 monede din aur.

Tribunalul Regional Iași, admițând

recursul declarat de inculpat, a redus pedeapsa la 5 ani închisoare

corecțională, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestor hotărâri, în baza

art. 409, raportat la art. 410 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare la data de 27 septembrie 2004, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în sensul că fapta inculpatului nu era

prevăzută de legea penală.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr.

284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice

formă, valute efective, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi și

creanțe în valută străină în țară și străinătate, erau obligate ca în termen de

5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.

Aceeași obligație revenea, potrivit

art. 5, celor care dobândeau astfel de valori, pe altă cale decât în baza unei

autorizații și după intrarea în vigoare a legii.

Nerespectarea acestor dispoziții era

considerată infracțiune și se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5

la 25 ani amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea

acorda circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C.

pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale,

printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată

pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul

de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții incriminatoare, erau

în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și

aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O.

Astfel, prin art. 15 și 17 din

Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr.

1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea

averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat

decât pentru cauză de utilitate publică.

De asemenea, prin art. 8 și 9 din

Constituția adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „prioritatea particulară

agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială”, iar

exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi

și cu o justă despăgubire.

Prin art. 12 din Constituția din

1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor, sunt ocrotite de lege.

În sfârșit, conform art. 17 din

D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că

orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod

arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, în raport de caracterul

imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat în timp și

de forță juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional,

se constată că dispozițiile Legii nr. 248/1947 erau menite să lipsească pe cetățeanul

român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituționale în

raport cu însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării

obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării

inculpatului.

Mai mult, și pedeapsa complimentară

a confiscării parțiale a averii inculpatului, aplicată pe lângă pedeapsa

închisorii, era menită să aducă atingere dreptului de proprietate.

În atare situație, Curtea constată

că Legea nr. 248/1947 a contravenit principiilor și normelor legii fundamentale

și a avut un caracter neconstituțional.

Așadar, fapta inculpatului de a nu

preda, ceda ori declara aurul și alte valori obținute prin muncă nu poate fi

considerată infracțiune, lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi

prevăzută într-o lege penală.

Ca atare, Curtea, în baza art. 414

1

,

raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează să

admită recursul în anulare, să caseze hotărârile atacate și rejudecând, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să

dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, 2, 4,

14 din Legea nr. 284/1947 și să înlăture măsurile privind confiscarea specială

și pedeapsa complimentară a confiscării averii, privind 66 monezi din aur, a

unui inel din aur, 6 ceasuri, din care 5 din aur și semiaur și unul din nichel.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 636 din 25 iulie 1959 a Tribunalului

Popular al Raionului Huși și deciziei penale nr. 2772 din 17 septembrie 1959 a

Tribunalului Regional Iași, privind pe intimatul inculpat A.G.

Casează hotărârile atacate.

Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe

inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr.

284/1947.

Înlătură măsura confiscării speciale

a celor 66 monezi și pedeapsa complementară a confiscării averii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 noiembrie 2004.