ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6251/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 636/1959 a Tribunalului Popular al Raionului Huși a fost condamnat inculpatul A.G. la 11 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 1, 2, 4 și 14 din Legea nr. 284/1947. În baza art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea a 66 monede din aur, iar conform art. 25 pct. 6 din același cod, ca pedeapsă complimentară s-a luat măsura confiscării unui inel din aur și a 6 ceasuri din care 5 din aur și semiaur și unul din nichel. S-a reținut că inculpatul a deținut până în iulie 1959, contrar dispozițiilor legale, 66 monede din aur.

Tribunalul Regional Iași, admițând recursul declarat de inculpat, a redus pedeapsa la 5 ani închisoare corecțională, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond. Împotriva acestor hotărâri, în baza art. 409, raportat la art. 410 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare la data de 27 septembrie 2004, invocând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în sensul că fapta inculpatului nu era prevăzută de legea penală. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi și creanțe în valută străină în țară și străinătate, erau obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of.

să le predea B.N.R. Aceeași obligație revenea, potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori, pe altă cale decât în baza unei autorizații și după intrarea în vigoare a legii. Nerespectarea acestor dispoziții era considerată infracțiune și se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 ani amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanțe atenuante. Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții incriminatoare, erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O. Astfel, prin art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică. De asemenea, prin art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „prioritatea particulară agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială”, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă despăgubire.

Prin art. 12 din Constituția din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor, sunt ocrotite de lege. În sfârșit, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat în timp și de forță juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile Legii nr. 248/1947 erau menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituționale în raport cu însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării inculpatului. Mai mult, și pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii inculpatului, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, era menită să aducă atingere dreptului de proprietate. În atare situație, Curtea constată că Legea nr. 248/1947 a contravenit principiilor și normelor legii fundamentale și a avut un caracter neconstituțional.

Așadar, fapta inculpatului de a nu preda, ceda ori declara aurul și alte valori obținute prin muncă nu poate fi considerată infracțiune, lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută într-o lege penală. Ca atare, Curtea, în baza art. 414 1 , raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează să admită recursul în anulare, să caseze hotărârile atacate și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 284/1947 și să înlăture măsurile privind confiscarea specială și pedeapsa complimentară a confiscării averii, privind 66 monezi din aur, a unui inel din aur, 6 ceasuri, din care 5 din aur și semiaur și unul din nichel.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 636 din 25 iulie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Huși și deciziei penale nr. 2772 din 17 septembrie 1959 a Tribunalului Regional Iași, privind pe intimatul inculpat A.G. Casează hotărârile atacate. Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 284/1947. Înlătură măsura confiscării speciale a celor 66 monezi și pedeapsa complementară a confiscării averii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2004.