ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6751/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău s-a dispus condamnarea inculpatului G.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 5 și de art. 14 din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950. Totodată, a dispus confiscarea a 50 monede din aur găsite la inculpat, precum și confiscarea totală a averii. Tribunalul Regional Ploiești a respins recursul declarat de inculpat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că inculpatul G.N., a deținut 50 monede din aur ce au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției efectuate de organele de poliție.

Împotriva ambelor hotărâri, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerându-le a fi fost pronunțate cu încălcarea legii. Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 și art. 2 din Legea nr. 284 din 15 august 1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cereri și ordine de plată, disponibil în conturi și creanțe, în valută străină în țară și străinătate erau obligate ca în termen de 15 zile de la publicarea legii în M. Of. să le predea B.N.R. Nerespectarea acestor dispoziții era considerată ca infracțiune și se pedepsea cu închisoarea de la 5 la 25 ani și amenda fără a se putea acorda circumstanțe atenuante.

Codul penal anterior prin dispozițiile art. 25 pct. 6 alin. (3) stabilea că pentru infracțiunile săvârșite în dauna economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea să fie aplicată și pedeapsa complimentară a confiscării averii. Dispozițiile legale invocate erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la acea dată, dar și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, care statua că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De asemenea, potrivit art. 8 și art. 9 din Constituția adoptată în anul 1948 „proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucură de protecție specială”, iar expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă despăgubire.

În același timp art. 12 din Constituția din anul 1952 statua că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege. În atare condiții, dispozițiile Legii nr. 284/1947 au un caracter neconstituțional. Ori, în cauză se constată că inculpatul G.N., de profesie rictuitor cu atelier de cismărie propriu, din veniturile realizate prin muncă, a achiziționat 50 monede din aur găsite la domiciliul său de organele de miliție. Având în vedere dispozițiile constituționale și internaționale anterior invocate, fapta inculpatului de a nu preda, ceda ori declara aurul și alte valori nu poate fi considerată infracțiune, lipsindu-i trăsătura esențială și anume aceea de a fi prevăzută într-o lege penală.

Pentru considerentele arătate, urmează a constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis, a casa hotărârile atacate și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. În cauză, neexistând culpă procesuală, cheltuielile ocazionate la judecarea prezentului recurs în anulare urmează a fi suportate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău și deciziei penale nr. 2889 din 4 iunie 1959 a Tribunalului Regional Ploiești, privind pe inculpatul G.N. Casează hotărârile atacate. În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul G.N. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de metale prețioase prevăzută de art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950.

Înlătură măsura de siguranță a confiscării celor 50 monede din aur precum și pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii. Potrivit dispozițiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2004.