ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6751/2004

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500

din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău s-a dispus

condamnarea inculpatului G.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 4

ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale

prețioase, prevăzută de art. 5 și de art. 14 din Legea nr. 284/1947, modificată

prin Decretul nr. 209/1950.

Totodată, a dispus

confiscarea a 50 monede din aur găsite la inculpat, precum și confiscarea

totală a averii.

Tribunalul Regional Ploiești

a respins recursul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că inculpatul G.N., a deținut 50 monede din aur ce

au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției efectuate de organele

de poliție.

Împotriva ambelor hotărâri,

în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., a

declarat recurs în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, considerându-le a fi fost pronunțate cu

încălcarea legii.

Recursul în anulare este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 și art. 2

din Legea nr. 284 din 15 august 1947, persoanele fizice sau juridice având în

proprietate aur sub orice formă, valute efective, cereri și ordine de plată,

disponibil în conturi și creanțe, în valută străină în țară și străinătate erau

obligate ca în termen de 15 zile de la publicarea legii în M. Of. să le predea

B.N.R.

Nerespectarea acestor

dispoziții era considerată ca infracțiune și se pedepsea cu închisoarea de la 5

la 25 ani și amenda fără a se putea acorda circumstanțe atenuante.

Codul penal anterior prin

dispozițiile art. 25 pct. 6 alin. (3) stabilea că pentru infracțiunile

săvârșite în dauna economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea

nr. 284/1947, putea să fie aplicată și pedeapsa complimentară a confiscării

averii.

Dispozițiile legale invocate

erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la acea dată, dar

și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, care statua că orice persoană

are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de

proprietatea sa.

De asemenea, potrivit art. 8

și art. 9 din Constituția adoptată în anul 1948 „proprietatea particulară,

agonisită prin muncă și economisire, se bucură de protecție specială”, iar

expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi

și cu o justă despăgubire.

În același timp art. 12 din

Constituția din anul 1952 statua că dreptul de proprietate personală asupra

veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și

gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul

de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

În atare condiții,

dispozițiile Legii nr. 284/1947 au un caracter neconstituțional.

Ori, în cauză se constată că

inculpatul G.N., de profesie rictuitor cu atelier de cismărie propriu, din

veniturile realizate prin muncă, a achiziționat 50 monede din aur găsite la

domiciliul său de organele de miliție.

Având în vedere dispozițiile

constituționale și internaționale anterior invocate, fapta inculpatului de a nu

preda, ceda ori declara aurul și alte valori nu poate fi considerată

infracțiune, lipsindu-i trăsătura esențială și anume aceea de a fi prevăzută

într-o lege penală.

Pentru considerentele

arătate, urmează a constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis, a

casa hotărârile atacate și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

În cauză, neexistând culpă

procesuală, cheltuielile ocazionate la judecarea prezentului recurs în anulare

urmează a fi suportate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) din același cod,

admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului

Popular al Raionului Buzău și deciziei penale nr. 2889 din 4 iunie 1959 a

Tribunalului Regional Ploiești, privind pe inculpatul G.N.

Casează hotărârile atacate.

În baza dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul

G.N. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de metale prețioase

prevăzută de art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr.

209/1950.

Înlătură măsura de siguranță

a confiscării celor 50 monede din aur precum și pedeapsa complimentară a

confiscării totale a averii.

Potrivit dispozițiilor art. 189

alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2004.