ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2014

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamanta SC E.T. SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 03 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul C.Ș., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul denumit "Ferma de Lapte" Clejani, compus din teren și construcții, situat în com. Clejani, județul Giurgiu, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 3.180 din 16 decembrie 2010, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe ridicată de către reclamanta SC E.T.

SRL și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că prezenta cauză civilă are ca obiect revendicarea unui bun imobil a cărui valoare depășește 500.000 RON, ceea ce atrage competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Prin Sentința civilă nr. 52 din 25 mai 2012, Tribunalul Giurgiu a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, reținând, în esență, că reclamanta a cumpărat imobilul în litigiu la licitație în cadrul procedurii executării silite privind pe debitorul SC U.I.E. SRL și creditoarea E.T.

Executarea silită a făcut obiectul dosarului de executare nr. 121/E/2004 și a fost încuviințată prin Încheierea din 19 septembrie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, iar această încheiere a fost desființată prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 100/COM/2005, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, această decizie rămânând definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel București. Prin desființarea încheierii de executare silită, toate actele de executare efectuate în baza acesteia, în dosarul de executare nr. 153/2004, sunt anulabile în condițiile art. 404 C. proc. civ. În cauză există și o contestație la executare cu privire la actele de executare efectuate în dosarul nr. 121/E/2004 ce face obiectul dosarului nr. 0833/192/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, prin strămutare de la Judecătoria Bolintin Vale, dosarul fiind suspendat în prezent.

Atâta vreme cât încuviințarea executării silite care s-a finalizat prin actul de adjudecare a fost desființată prin hotărâre judecătorească, tribunalul nu a putut lua în considerare acest act de adjudecare ca temei legal pentru acțiunea în revendicare a reclamantei. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 112 A din 17 aprilie 2013, în majoritate, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC E.T.

SRL; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul în litigiu, ce formează obiectul actului de adjudecare nr. 153 din 17 august 2008 identificat potrivit rapoartelor topo și construcții din dosarul de fond, a obligat intimatul-pârât la plata sumei totale de 9.753,9 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară în apel și onorariu expert, reținând, în esență, următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5.072 din 09 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, având ca obiect somație de plată, SC E.A.T.E.E. SA a obținut somarea debitorului SC U.I.E. SRL la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea unui împrumut nerestituit.

Prin Încheierea din 10 septembrie 2004, Judecătoria Bolintin Vale a încuviințat executarea silită a Sentinței civile nr. 5.072/2002, formându-se dosarul de executare nr. 153/2004. În cadrul acestui dosar de executare a avut loc vânzarea la licitație publică a imobilului "Fabrica de Lapte Clejani", proprietatea debitoarei SC U.I.E. SRL, prin actul de adjudecare nr. 153 din 17 august 2005, în favoarea cumpărătoarei reclamante SC E.T. SRL, care deși a plătit integral prețul nu a intrat în posesia imobilului. Împotriva încheierii de încuviințare a executării silite a Sentinței civile nr. 5.072 din 10 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a declarat apel debitoarea SC U.I.E.

SRL la data de 19 mai 2005, iar, prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Giurgiu a admis apelul debitoarei SC U.I.E. SRL împotriva încheierii de încuviințare a executării silite din data de 10 septembrie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, a desființat încheierea și a trimis dosarul spre rejudecare la aceeași instanță, decizie ce a intrat în puterea lucrului judecat, rămânând definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel București. Modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 459 din 06 decembrie 2006, ulterior pronunțării Deciziei nr. 2.601/2006 a Curții de Apel București, nu produce efecte juridice în cauză cu privire la actele de executare săvârșite până în momentul modificării C. proc.

civ., întrucât legea civilă nu retroactivează, aceasta producând efecte doar pentru viitor. Ca atare, Curtea a analizat care este soarta Ordonanței de adjudecare nr. 153/2005 emisă în perioada anterioară modificării C. proc. civ. în situația în care acest act de executare nu a fost desființat prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, și nici nu există vreun text de lege care să prevadă sancțiunea nulității actelor de executare efectuate între momentul încuviințării executării prin încheierea instanței și momentul desființării acesteia în calea de atac. În lipsa unei reglementări legale în acest sens, Curtea a apreciat, ca și instanța de fond, că, atâta timp cât încheierea de încuviințare a executării silite a fost desființată, pe cale de consecință, executarea ce a avut loc în baza acestei încheieri este supusă anulării.

Această sancțiune, nefiind prevăzută expres de vreun text de lege, nu poate opera de drept, ci ea trebuie cerută de părțile interesate (respectiv debitoarea SC U.I.E. SRL) prin acțiune în instanță. Doar instanța de judecată poate dispune anularea actului de adjudecare nr. 153/2005, iar în lipsa unei hotărâri judecătorești în acest sens, actul de adjudecare este un act juridic valabil care produce efecte juridice, respectiv care consfințește existența în patrimoniul reclamantei-adjudecatare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din sentințele judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul C.Ș.

a formulat, în cadrul dosarului nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de adjudecare și a procesului-verbal de licitație din 28 iulie 2005. Această cerere reconvențională a fost respinsă (pentru lipsa calității procesuale active și a interesului) prin Sentința civilă nr. 2.613 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 175 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Giurgiu, ca urmare a respingerii recursului. Curtea a reținut și faptul că debitoarea SC U.I.E.

SRL, în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, rămasă irevocabilă, a solicitat, la data de 12 august 2005, pe calea contestației la executare, anularea actului de adjudecare nr. 153/2005 cu motivarea că încheierea de încuviințare a executării silite a fost desființată prin Decizia nr. 3/2005 a Tribunalului Giurgiu, și că adjudecarea s-a făcut după ce prin Sentința civilă nr. 765/2005 a Judecătoriei Bolintin Vale se dispusese suspendarea executării silite pornite în baza titlului executoriu - Sentința civilă nr. 5.072/2002 a Tribunalului București. Această cauză, care, prin strămutare, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 6.920/2010, a fost soluționată prin admiterea excepției de perimare, contestația la executare fiind constatată perimată, iar hotărârea pronunțată a rămas irevocabilă prin nerecurare.

S-a concluzionat, că, în acest moment, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea actului de adjudecare, astfel că acesta este un act juridic valabil prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat. Dispozițiile art. 404 C. proc. civ., reținute de instanța de fond, nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât contestația la executare a fost respinsă prin admiterea excepției perimării. Constatând că reclamanta-apelantă este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pe care nu-l are în posesie, și că pârâtul-intimat C.Ș., în posesia căruia se află imobilul, nu are niciun drept asupra acestui imobil, care înainte de adjudecare a aparținut în proprietate debitoarei SC U.I.E.

SRL, instanța de apel, în baza art. 480 C. civ., a admis acțiunea în revendicare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.Ș. care, indicând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că nicio executare nu poate începe fără încuviințarea instanței competente că, în cauză, a fost anulată încuviințarea de executare, iar actele efectuate au devenit nule, întrucât nicio instanță nu poate să pună în aplicare un act "căzut" în nulitate absolută; că prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis apelul, s-a desființat încheierea de încuviințare a executării silite și cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de creditoarea E.A.T.E.E., prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București; că "motivele de apel" sunt nelegale, deoarece Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 este aplicabilă din 13 decembrie 2006, iar anularea încuviințării de executare s-a definitivat la 19 octombrie 2006, "partea" fiind obligată de la această dată să repună pe rolul instanței competente noua sa cerere, însă nu a făcut-o, căci i s-a cerut să depună contractul de creditare și Sentința nr. 5.072/2001 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fără acoperire și inventate, în total dezacord cu probele dosarului.

În susținerea acestei din urmă critici, s-a arătat că din sentințele judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul C.Ș. a formulat în cadrul dosarului nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de adjudecare și a procesului-verbal de licitație din 28 iulie 2005, cerere ce a fost respinsă (pentru lipsa calității procesuale active și a interesului) prin Sentința civilă nr. 2.613 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 175 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Giurgiu, însă "acțiunea în dosar" s-a născut la cererea societății SC E.T. SRL, care a cerut să se dispună obligarea executorului judecătoresc B.C.

la continuarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 153/2004, pârâtul nefiind parte în acest dosar. Mai mult, instanța de apel a reținut faptul că debitoarea SC U.I.E.

SRL (în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, rămasă irevocabilă), a solicitat, la data de 12 august 2005, pe calea contestației la executare, anularea actului de adjudecare nr. 153/2005 invocând desființarea încheierii de încuviințare a executării silite, prin Decizia nr. 3/2005 a Tribunalului Giurgiu, și că această cauză, care prin strămutare s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 6920/2010, a fost soluționată prin admiterea excepției de perimare, hotărârea pronunțată rămânând irevocabilă prin nerecurare, ceea ce este fals și neadevărat, întrucât conform citației anexate cauza este în recurs la Tribunalul Pitești și a avut termen la 10 septembrie 2013, când s-a amânat pentru 1 octombrie 2013. De asemenea, s-a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, față de opinia separată și motivele invocate și probate de reclamant, și că, față de toate textele legale cuprinse în C. proc.

civ., practicile organelor execuționale naționale și internaționale, decizia pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii. Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul-pârât ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a susținut că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fără acoperire și inventate, în total în dezacord cu probele dosarului. În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că pârâtul a invocat ambele ipoteze reglementate de aceste dispoziții legale, respectiv, atât lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată, cât și faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Aceste critici sunt nefondate, deoarece decizia recurată cuprinde considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora instanța de apel și-a format convingerea, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acesteia pe calea prezentului recurs. În ceea ce privește cea de doua ipoteză reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit căreia decizia este nelegală când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că, deși a invocat și această ipoteză, pârâtul nu a arătat în ce constă contradictorialitatea motivelor pe care s-a întemeiat soluția dată prin decizia recurată și care sunt considerentele străine de natura pricinii, ci a făcut trimiterea la modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel, susținând că motivele "sunt fără acoperire și inventate", în total dezacord cu probele dosarului, ceea ce tinde la devoluarea fondului de către instanță în calea extraordinară de atac a recursului, însă aceste critici nu vor fi analizate, față de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., întrucât controlul judiciar în recurs vizează numai nelegalitatea deciziei recurate. De precizat, că, deși pârâtul a indicat ca temei legal al motivelor de recurs și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, față de "opinia separată și motivele invocate și probate de reclamant." Prin urmare, se constată că pârâtul, deși nu a arătat care este actul juridic interpretat greșit și în ce constă schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, a susținut implicit nelegalitatea soluției pronunțate în majoritate, ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 311 (2) C. proc.

civ., în temeiul cărora s-a pronunțat opinia separată, critică ce se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că aceasta va fi analizată în cadrul acestui motiv de recurs. În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate pentru cele ce succed. Critica de nelegalitate formulată de recurentul pârât potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 311 C. proc. civ., în sensul că anularea încheierii de încuviințare a executării silite sancționează cu nulitatea absolută și actele de executare realizate în baza acestei încheieri, se constată că este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 311 (1) C. proc. civ. "Hotărârea casată nu are nici o putere" și (2) "Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel". Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că sancțiunea desființării de drept a actelor de executare sau de asigurare operează în cazul în care titlul executoriu, ce constă într-o hotărâre judecătorească definitivă, este casat, respectiv, desființat, nu și în situația în care actele de executare sunt desființate. De aceea, desființarea actelor de executare, respectiv, a actului de adjudecare nr. 153 din 17 august 2005 ce constituie titlu reclamantei asupra imobilului în litigiu, în situația în care încheierea de încuviințare a executării silite, în baza căreia s-a realizat acest act, a fost desființată, nu operează de drept, potrivit art. 311(2) C. proc.

civ., ci trebuie cerută de părțile interesate prin acțiune în justiție. În speță, actul de adjudecare ce constituie titlu reclamantei nu a fost desființat, deoarece cererea reconvențională formulată de executorul judecătoresc în dosarul nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de adjudecare și a procesului-verbal de licitație din 28 iulie 2005, a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active și a interesului, prin Sentința civilă nr. 2.613/2007 a acestei instanțe, irevocabilă, prin respingerea recursului, iar contestația la executare formulată de debitoarea SC U.I.E. SRL și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, în prezent dizolvată prin hotărâre judecătorească, prin care a solicitat anularea actelor abuzive prin care pârâta SC E.A.T.E.E.

SA București împiedică contestatoarea să își exercite dreptul de proprietate asupra imobilului "Fabrica de lapte" situat în com. Clejani, județul Giurgiu, compus din teren în suprafață de 431,15 mp, și construcție în suprafață de 314,45 mp, cauza fiind strămutată la Judecătoria Pitești, a fost soluționată pe excepția perimării prin Sentința civilă nr. 2.258 din 7 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2.098 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș. În ceea ce îl privește pe recurentul pârât, se constată că acesta nu a fost parte în litigiul finalizat cu pronunțarea titlului executoriu, astfel că acestuia hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu îi este opozabilă ca înscris constatator al unei situații juridice statuate cu putere de lucru judecat.

Titlul executoriu opunându-i-se pârâtului recurent ca simplu înscris probator, în procedura contestației la executare, acesta l-ar fi putut combate prin contraprobă, caz în care contestația la executare formulată de pârât ar fi declanșat o acțiune reală imobiliară petitorie, ce impunea compararea titlurilor de proprietate, însă pârâtul nu a uzat de această procedură și nu a făcut dovada că deține imobilul în litigiu în baza unui titlul valabil. Or, câtă vreme titlul reclamantei, ce conferă acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească, iar pârâtul deține bunul fără niciun drept, se constată că instanța de apel legal a admis acțiunea în revendicare promovată de reclamantă împotriva pârâtului, în condițiile art. 480 C. civil.

Critica formulată de pârât potrivit căreia, nelegal, a reținut instanța de apel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 459/2006, de modificare și completare a C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece acest act normativ a intrat în vigoare ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 2.601/2006 a Curții de Apel București, în recurs, situație în care dispozițiile sale nu produc efecte juridice asupra actelor de executare săvârșite până la acel moment, întrucât legea civilă produce efecte numai pe viitor, așa cum legal a reținut și instanța de apel.

Celelalte critici formulate de pârât, expuse mai sus, nu vor fi primite și analizate, pentru că este inadmisibil ca în cadrul prezentului litigiu să se formuleze critici și, respectiv, ca acestea să fie analizate, împotriva unei hotărâri pronunțate într-un alt proces și care nu face obiectul controlului judiciar pe calea prezentului recurs, cu referire la litigiul soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.601/2006 a Curții de Apel București. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.Ș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.Ș. împotriva Deciziei nr. 112 A din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2014. Procesat de GGC - AM