ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față, din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.) Prin cererea înregistrată sub nr. 1900 la data de 11 mai 2002 la

Tribunalul Giurgiu, reclamanta U.L.R. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P.P.

SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de directorul general al pârâtei, ca

nelegală și netemeinică și, totodată, aceasta să fie obligată să-i restituie în

natură imobilul compus din teren în vatra satului la nr. 1320, orașul Bolintin

Vale, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil să fie despăgubită în

mod corespunzător prin echivalent bănesc.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Cererea a fost completată cu obligarea pârâtei la plata de daune pentru

lipsa de folosință a imobilului pe perioada de preluare abuzivă și fără temei

legal, respectiv fără titlu valabil, suma la care urmează să fie obligată

pârâta fiind de 850.000 dolari SUA echivalent în lei la cursul de vânzare al

BNR din ziua plății sumei.

2.) Prin sentința civilă nr. 783 din 21 octombrie 2002 Tribunalul

Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

3.) Prin sentința civilă nr. 214 din 4 martie 2004 Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul solicitat de

reclamantă a făcut deja obiectul unei restituiri și, în plus, nu este același

cu cel deținut de pârâtă, astfel cum rezultă din expertiza tehnică întocmită în

cauză, iar în ceea ce privește cererea privind restituirea construcțiilor, deși

în registrul agricol sunt mențiuni cu privire la construcțiile deținute de

autorul reclamantei, reclamanta nu a făcut dovada existenței acestora în

posesia pârâtei și nici a valorii acestora.

4.) Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta U.L.R.

criticând-o pentru nelegalitate în sensul că s-a reținut greșit că autorului

reclamantei i s-ar fi atribuit teren în compensație pentru cel expropriat

abuziv prin Decretul nr. 1988/1967 și faptul că nu s-a administrat proba cu

expertiza în construcții.

Prin decizia civilă nr. 469/A din 2 iunie 2004 Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă, reținându-se că autorul reclamantei D.G. a beneficiat

de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în baza Legii

nr. 18/1991 eliberându-se titlul de proprietate nr. 73514/1999 de către Comisia

de fond funciar a jud. Giurgiu, apelanta nefiind îndreptățită a pretinde alte

terenuri în afara celor deja restituite autorului ei.

5.) În contra deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta

criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că în mod greșit

instanța a reținut că în litigiul dedus judecății este vorba de un teren

agricol pentru care a solicitat despăgubiri, în realitate terenul din titlul de

proprietate nefiind același cu cel revendicat.

În ce privește construcțiile, autorul reclamantei a deținut în

proprietate în intravilanul comunei o casă de locuit, un grajd și o

magazie-pătul, ce au fost demolate de pârâtă, aceasta deținând terenul pe care

se aflau aceste construcții în 1967.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 4077 din 17

mai 2005, prin care a admis recursul mai sus arătat, a casat decizia atacată și

a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru

considerentele care succed:

Problema de fapt, de care depinde caracterizarea în drept a raporturilor

dintre părți și justa soluționare a pricinii este aceea dacă imobilul

respectiv, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 1088/1967 și

administrat de intimata S.N.P. P. SA, după cum rezultă din raportul de

expertiză, este unul și același cu terenul din titlul de proprietate nr.

73514/1999 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, jud. Giurgiu, astfel cum a reținut instanța că

în litigiul dedus judecății este vorba de un teren agricol solicitat de

reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991.

Probele administrate în cauză nu elucidează această chestiune de fapt,

iar actele prezentate nu conțin suficiente mențiuni care să conducă la

stabilirea condițiilor în care s-a atribuit imobilul.

Pentru lămurirea acestei stări de fapt, rejudecarea litigiului de către

instanța de apel este necesară.

Cu acest prilej, instanța de trimitere urmează să-i ceară reclamantei

explicațiile și precizările necesare cu privire la terenul revendicat. De

asemenea să oblige părțile să depună la dosar actele întocmite în legătură cu

atribuirea imobilului, precum și dacă este cazul să dispună administrarea

oricărei probe ce se impune pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt.

Instanța este datoare să cerceteze și situația construcțiilor pe care nu

a lămurit-o și să dispună în acest sens o expertiză pe care reclamanta a

cerut-o, dar nu i-a fost încuviințată.

Numai după completarea materialului și pe baza unei atente analize

instanța de trimitere va fi în măsură să constate condițiile în care s-a

realizat atribuirea altui imobil către fostul proprietar, dacă este unul și

același teren, dacă reclamanta are sau nu calitatea de proprietar al imobilului

în litigiu, stabilind deci, pe cale de consecință, îndreptățirea acestuia la

acțiunea care formează obiectul pricinii de față.

6.) Rejudecând cauza după completarea probatoriului constând în

refacerea expertizei topometrice, o nouă expertiză topometrică și o expertiză

în construcții, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat decizia civilă nr.

68 A din 9 mai 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatoarea U.L.R.

și a schimbat în tot sentința civilă nr. 214 din 4 martie 2004 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, în sensul că:

- a admis contestația introdusă de contestatoarea U.L.R. împotriva

deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de intimata S.N.P. P. SA;

- a anulat decizia

contestată;

- a obligat pe intimată să acorde contestatoarei măsuri reparatorii în

echivalent pentru suprafața de 1795 mp teren și pentru construcțiile demolate

(casă de locuit, grajd, magazie-pătul) conform Registrului Agricol 1959-1963;

- a obligat pe intimată la plata de cheltuieli de judecată către

contestatoare în sumă de 2100 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut cele în continuare

redate:

Imobilul solicitat de contestatoare prin procedura Legii nr. 10/2001,

compus din 2482 mp teren intravilan și construcții edificate pe acest teren,

s-au aflat în patrimoniul autorului acesteia D.G., așa cum rezultă din extrasul

Registrului Agricol pe anii 1959-1963, categoria curți construcții, într-o

suprafață de 0,47 ha.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată și a

art. 22.1 lit. d) și e) din H.G. nr. 498/2003, reluată prin art. 23 lit. d) și

e) din H.G. nr. 250/2007, dovada dreptului de proprietate pentru imobilele

solicitate a fi restituite în baza Legii nr. 10/2001 se face și cu extrasul de

pe registrul agricol, iar în cazul construcțiilor demolate cu orice act care descrie

construcția demolată.

Prin urmare, contestatoarea a făcut dovada proprietății asupra acestui

imobil.

Conform cu actele dosarului, imobilul în litigiu a fost preluat de către

CAP, atribuit fostului proprietar ca lot de folosință (fila 6 dosar fond) și

ulterior expropriat din patrimoniul CAP prin Decretul nr. 1088/1967 în favoarea

Trustului de Extracție București sub îndrumarea și controlul Ministerului

Petrolului, în prezent intimata P. SA.

Așa cum rezultă din extrasul din Registrul Agricol (fila 8 dosar fond),

în anul 1974 construcțiile edificate pe teren nu se mai regăsesc înscrise,

fiind demolate.

În prezent terenul se află parțial în posesia intimatei (1795 mp), fiind

împrejmuit și ocupat de construcții edificate de intimată, iar restul de 697 mp

se află în posesia unității administrativ-teritoriale ca domeniu public, așa

cum s-a constatat prin raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză.

Deși intimata a susținut că terenul în litigiu a făcut obiectul de

aplicare a Legii nr. 18/1991 și astfel, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001,

nu mai poate fi retrocedat ca efect al acestei legi speciale, în cauză nu a

fost administrată nicio dovadă concludentă asupra unei astfel de împrejurări.

În acest sens, intimata a invocat o adresă a Primăriei Bolintin Vale nr.

4026 din 6 august 2001, prin care se afirmă că reclamantei i-a fost

reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren în baza Legii nr.

18/1991.

Din actele depuse de părți la dosarul cauzei, atât în primă instanță cât

și în apel, rezultă că autorul reclamantei a formulat cereri de reconstituire a

dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile extravilan

și intravilan care existau în patrimoniul CAP la data apariției Legii nr.

18/1991 și că prin decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 a Tribunalului

Giurgiu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei

suprafețe de 9,50 ha extravilan și 3000 mp intravilan cu care s-a înscris în

CAP.

De asemenea prin titlul de proprietate nr. 73514 din 1999 s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru o serie de terenuri în suprafață totală de 9,8600

ha, însă, așa cum rezultă din concluziile unanime ale celor două rapoarte de

expertiză, avându-se în vedere și decizia civilă menționată în acest sens,

terenul în litigiu nu este inclus între cele descrise de titlul de proprietate

nici pe vechiul amplasament și nici pe un alt amplasament. Terenul intravilan

din titlul de proprietate de 1950 mp corespunde unui alt teren solicitat de

autorul reclamantei, deținut în continuarea celui în litigiu.

Față de aceste împrejurări se constată că terenul în litigiu nu putea și

nu a făcut obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991, întrucât nu se

afla în patrimoniul CAP la data intrării în vigoare a acestei legi, ci fusese

expropriat în favoarea statului, intrând în administrarea unei societăți de

stat. Prin urmare, P., în calitate de unitate deținătoare este obligată să

aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001, dat fiind că în cauză nu s-a dovedit că

vreunul dintre loturile descrise în titlul de proprietate este echivalentul

celui ce a făcut obiectul prezentei notificări, cu atât mai mult cu cât adresa

Primăriei Bolintin Vale, de care se prevalează intimata, nu specifică în mod

concret care este terenul atribuit în echivalent pentru cel în litigiu.

Așadar, contestatoarea și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită

la restituire și nu există nicio dovadă că impedimentul prevăzut de art. 8 din

Legea nr. 10/2001 este aplicabil situației dedusă prezentei judecăți, dat fiind

că imobilul în litigiu, prin natura lui, nu este susceptibil a fi atribuit în

baza Legii nr. 18/1991 și nici nu figurează în titlul de proprietate emis în

baza acestei legi în anul 1999.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că în

posesia intimatei se află numai o suprafață de 1795 mp, teren ocupat în

totalitate de construcții exploatate de societate, intimata va fi obligată să

acorde măsuri reparatorii în echivalent, conform procedurii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 republicată.

De asemenea, va fi obligată intimata să acorde măsuri reparatorii în

echivalent și pentru construcțiile ce erau edificate pe teren la momentul

exproprierii și au fost demolate ulterior, urmând ca propunerea de despăgubiri

să urmeze procedura reglementată de legea specială privind regimul de stabilire

și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Legea nr.

247/2005.

Având în vedere faptul că măsurile reparatorii nu sunt prevăzute

exclusiv în echivalent bănesc se va respinge cererea contestatoarei de a obliga

intimata la plata contravalorii imobilului.

În fine este de reținut că, deși la instanța de fond contestatoarea a

solicitat într-o cerere precizatoare contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului, ea nu a criticat prin motivele de apel sau recurs respingerea

acestui capăt de cerere, limitele devoluției în apel la judecarea după casare

cu trimitere fiind date de critica concretă din cererea de apel și de

indicațiile instanței de recurs cu privire la aspectele ce se impun a fi

soluționate în această fază procesuală. În consecință nu se poate lua în

considerare o astfel de cerere nici în stabilirea obiectivelor la raportul de

expertiză, nici la soluționarea apelului și nici cererea de acordare a unor

despăgubiri suplimentare și daune morale, ca fiind formulate pentru prima dată

în apel.

7.) Împotriva celei din urmă hotărâri părțile au declarat recurs.

Contestatoarea U.L.R. a cerut modificarea deciziei recurate în sensul

obligării intimatei la plata de:

- despăgubiri materiale în sumă de 1.500.000 Euro reprezentând

echivalentul imobilului confiscat abuziv și care nu este posibil a fi restituit

în natură, calculat la valoarea actuală de circulație;

- despăgubiri în sumă de 850.000 lei, calculat de la data formulării

cererii de restituire a imobilului și până la data soluționării recursului de

față, ca urmare a nereconstituirii dreptului de proprietate în această

perioadă;

-

daune

morale în sumă de 650.000 Euro;

- daune cominatorii în numerar de 300 Euro pentru fiecare zi de

întârziere de la data deciziei recurate și până la plata efectivă a

despăgubirilor anterior enunțate;

- cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 Euro.

Dezvoltând recursul, contestatoarea a indicat și analizat temeiurile de

fapt și de drept care, în opinia sa, justificau despăgubirile pretinse și a

calificat ca fiind nelegal refuzul instanței de apel de a-i acorda acele

despăgubiri.

Intimata SC P. SA a criticat aceeași decizie în sensul că:

- instanța de apel a apreciat eronat concluziile raportului de expertiză

topografică;

- greșit s-a statuat asupra dreptului contestatoarei de a beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ignorând faptul că dreptul

de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în temeiul Legii nr.

18/1991, iar amplasamentul intravilan al imobilului nu constituie condiție

suficientă pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001;

- erorile de mai sus sunt și consecința necercetării de către instanța

de apel a tuturor probelor administrate;

- de asemenea, contravin concluziilor rapoartelor de expertiză

topometrică constatările instanței de apel privind amplasamentul terenului de

1950 mp din titlul de proprietate nr. 73514/1999, precum și cel al terenului

deținut de SC P. SA, care în realitate este extravilan și ocupat de sonde în

exploatare;

- în fine, instanța de apel a hotărât contrar celor rezultate din

rapoartele de expertiză și în privința momentului demolării construcțiilor,

amplasamentul acestora și, deci, a greșit dispunând dezdăunarea contestatoarei

și cu privire la construcțiile demolate.

Încadrând criticile formulate în cazurile de recurs reglementate prin

art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., intimata a cerut casarea deciziei atacate

și păstrarea sentinței dată în primă instanță.

8.) Recursurile astfel motivate nu sunt întemeiate.

Odată cu modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

instanțele judecătorești investite să exercite controlul judiciar nu mai au

competența de a stabili valoarea exprimată bănește a măsurilor reparatorii prin

echivalent prevăzute de actul normativ de mai sus.

Aceasta pentru că, în cazul imobilelor expropriate al căror regim

juridic este reglementat prin art. 11 din Legea nr. 10/2001 și care nu pot fi

restituite în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, constând

în compensarea cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv [alin. (8) al art. 11

din Legea nr. 10/2001].

În speță, contestatoarea nu a cerut măsura compensării, ci despăgubiri,

astfel încât pe deplin corect instanța de apel a statuat că sunt aplicabile

dispozițiile legii speciale, anume Legea nr. 247/2005.

Or, potrivit art. 16 alin. (6)-(9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

determinarea cuantumului despăgubirilor are o procedură expresă și

extrajudiciară, finalizată prin emiterea de titluri de despăgubire.

Celelalte pretenții bănești ale contestatoarei (daune materiale pentru

lipsa folosinței, daune morale și cominatorii) nu pot face obiectul prezentului

recurs pentru că instanța de apel a avut o investire limitată la rezolvarea

cererilor contestatoarei referitoare la restituirea în natură sau prin

echivalent a terenului în litigiu și la măsurile reparatorii prin echivalent

pentru construcțiile demolate.

De altfel, corect instanța de apel a hotărât că nu poate cerceta

asemenea cereri și pentru că ele nu au făcut obiectul recursului anterior,

întrând în puterea lucrului judecat respingerea acestor cereri în primul ciclu

procesual al acestei cauze.

Nu constituie motive de recurs, după abrogarea pct. 10 și 11 ale art.

304 C. proc. civ., criticile din recursul SC P. SA referitoare la erorile de

apreciere ale unor rapoarte de expertiză, la necercetarea unor probe

administrate ori la existența unor contradicții între conținutul acelor probe

și concluziile trase de instanța de apel.

Asemenea critici vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de

nelegalitate, și nu se încadrează nici în cazurile de recurs prevăzute la pct.

7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de societatea recurentă, nici în

celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ.

În raport cu toate cele astfel constatate și cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta U.L.R. și pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 68 A

din 9 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie

2008.