ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

București, Secția a IV- a civilă, reclamanta M.A.L. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S. să fie anulată Decizia nr. 272 din 12

iulie 2004 emisă de aceasta și să se constate că este îndreptățită să primească

măsuri reparatorii pentru construcția demolată din Predeal, județul Brașov,

conform Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii,

contestatoarea a arătat că prin notificarea înregistrată la Primăria Predeal la 09 august 2001 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață

de 423,88 m.p.situat în Predeal, județul Brașov și măsuri reparatorii pentru

construcția demolată ce a fost situată la aceeași adresă, această notificare

fiind transmisă intimatei RA A.P.P.S. care, prin adresa din 24 februarie 2003,

i-a comunicat care sunt actele necesare în vederea completării dosarului.

Prin întâmpinare,

intimata RA A.P.P.S. a arătat că Primăria Predeal a transmis acestei instituții

notificarea formulată de către contestatoare, anexând actele depuse în copie

xerox, insuficiente pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită,

conform Legii nr. 10/2001, situație în care au fost solicitate contestatoarei

înscrisurile necesare în acest sens, dar adresa comunicată a rămas fără răspuns,

ca urmare intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

1041 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a IV- a civilă, a

respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta M.A.L. împotriva Deciziei

nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către intimata RA A.P.P.S.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel M.A.L., iar prin Decizia civilă nr. 46/ A din 09

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul și a luat act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia civilă nr.

717 din 26 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia atacată și

sentința civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004 și a trimis cauza spre

rejudecarea fondului aceluiași tribunal.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că principiul realizării

dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii, reținând în

aplicarea acestui principiu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005.

Imobilul a fost

rechiziționat în baza Ordinului din 1949 al M.A.I., aspect ce rezultă din

sentința civilă nr. 2243 din 30 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului Stalin.

Drept urmare, s-a

reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de proprietară a bunului

preluat abuziv de stat.

S-a mai reținut că, deoarece

instanța nu a soluționat pricina pe fondul ei, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul și, drept

consecință, a casat cele două hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului

aceluiași tribunal.

După casare, cauza a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV- a civilă, sub nr.

22030/3 la data de 13 iunie 2007.

La data de 06

noiembrie 2007, reclamanta M.L. a depus la dosar precizări la acțiunea

formulată.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 272 din 12

iulie 2004, s-a solicitat anularea acestei decizii în totalitate și

soluționarea notificării din 12 iulie 2002 prin care a solicitat restituirea în

natură a terenului în suprafață de 413,88 m.p., teren liber de construcții și măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcția demolată reprezentată de

Vila L.

De asemenea,

reclamanta M.A.L. a depus cerere precizatoare prin care a arătat că față de

hotărârea civilă din 3 martie 2005 a Judecătoriei Brașov rămasă definitivă și

irevocabilă, solicită să se dispună obligarea pârâtei RA A.P.P.S. la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 413,88 m.p. precum și la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția Vila L., în prezent,

demolată.

Prin hotărârea din 3

martie 2005 s-a constatat nulitatea absolută a deciziei din 6 februarie 1992

privind atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 413 mp înscris în C.F.

Prin sentința civilă nr.

1693 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV- a civilă,

s-a admis în parte contestația precizată formulată de reclamanta M.A.L., împotriva

Deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către pârâta RA A.P.P.S.; a fost

anulată Decizia nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de RA A.P.P.S.; a fost obligată

pârâta la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de propunere de acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 413,88 mp

situată în Predeal, județul Brașov și construcția demolată (Vila L.) ce a fost situată

la aceeași adresă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei

de 5.062 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul a constatat că, în fapt, reclamanta a înțeles să învestească

instanța cu o contestație împotriva deciziei emise în procedura Legii nr. 10/2001,

care să aibă drept finalitate obligarea pârâtei la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 413,88 mp cât acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru construcția demolată.

Tribunalul nu a ținut

cont de solicitarea reclamantei de emitere a deciziei de acordare direct de

despăgubiri bănești, având în vedere că această nouă precizare a intervenit

după închiderea dezbaterilor.

Pe fondul

contestației, tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 717/2007, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că în cauză, contestatoarea

a făcut dovada calității de proprietar a bunului preluat abuziv, respectiv a

imobilului Vila L., astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. și ținând cont că a fost formulată notificarea în termen legal, tribunalul

a constatat că problema calității contestatoarei de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001,este o

chestiune dezlegată în mod irevocabil.

S-a mai constatat că

potrivit extrasului de C.F. privind imobilul, cât și avându-se în vedere

constatările expertului, că suprafața de teren preluată de stat este de 413,88

mp, acesta fiind și suprafața solicitată de reclamantă spre restituire în

natură.

În ce privește

restituirea în natură a terenului, tribunalul a constatat că aceasta nu este

posibilă.

Referitor la

solicitarea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcție - Vila L.,

tribunalul a constatat că niciuna din părți nu a contestat faptul că respectiva

construcție a fost demolată, astfel încât s-a apreciat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în sensul că partea

contestatoare este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel pârâta RA A.P.P.S., criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel, apelanta a susținut că hotărârea este netemeinică și

nelegală în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru construcția demolată și acordarea cheltuielilor de judecată.

Apelanta a pretins că

nu este în măsură să emită o decizie de acordare de despăgubiri pentru

construcția demolată, întrucât potrivit art. 32 din Legea nr. 10/2001,

notificarea se soluționează potrivit art. 10 sau 11, prin dispoziția motivată a

Primarului unității administrativ teritoriale în a cărui rază s-a aflat

imobilul.

Ca atare, unitatea în

măsură să emită o decizie de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția

demolată, este Primăria Orașului Brașov.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată în cuantum de 5.062 lei, s-a solicitat de către

apelantă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., susținând că

suma pretinsă cu acest titlu este exagerată în raport de obiectul cererii de

chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr.

325 din 13 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a

civilă, s-a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia contestată nr. 272 din 12

iulie 2004 emisă de apelantă s-a respins notificarea înregistrată la Primăria Predeal din 2001, în raport de nedepunerea în termenul legal a unor acte care să

probeze calitatea reclamantei de persoană îndreptățită.

În ceea ce privește

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei contestatoare în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta a fost stabilită irevocabil prin Decizia

nr. 717 din 26 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recurs în primul ciclu procesual, stabilindu-se totodată și caracterul

abuziv al preluării.

În raport de decizia

de casare, instanța urma să stabilească numai măsurile reparatorii cuvenite

reclamantei, astfel că, au fost înlăturate ca nefondate criticile formulate cu

privire la nedovedirea calității de persoană îndreptățită, câtă vreme au fost

dezlegate irevocabil prin decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu

procesual.

În ceea ce privește

apărarea formulată de apelantă în temeiul dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001,

instanța de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât această pretinsă „lipsă

de competență" a fost invocată pentru prima dată în apel, în cel de-al

doilea ciclu procesual și după emiterea unei dispoziții de respingere a

notificării.

S-a apreciat că din

actele dosarului, rezultă că imobilul s-a aflat în proprietatea publică a

statului și în administrarea RA A.P.P.S. care are calitatea de unitate

deținătoare și, deci, competența de a se pronunța asupra notificării formulate.

Mai mult decât atât,

notificarea reclamantei a ajuns la RA A.P.P.S., fiind înaintată de către

Primăria Predeal sesizată inițial de către reclamantă, iar asupra acestei

sesizări apelanta pârâtă nu a avut niciun fel de obiecții (filele 13 - 15 Dosar

fond nr. 1667/2004 al Tribunalului București, secția a IV- a civilă).

Referitor la

cheltuielile de judecată, instanța de apel a c constatat că acestea au fost

dovedite cu chitanțele aflate la dosarul cauzei, totalizează 5.062 lei, sunt

compuse din onorariu de expertiză și onorariu de avocat și au fost suportate de

intimata reclamantă.

În ceea ce privește

onorariul de expert, acesta nu poate fi micșorat, existând un impediment legal

prevăzut de art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar cu privire la onorariu de

avocat s-a apreciat că nu se impune reducerea acestuia, având în vedere

complexitatea dosarului și faptul că acesta se afla în cel de-al doilea ciclu

procesual.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, intimata RA A.P.P.S. a promovat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că decizia instanței

de apel este dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta susține că

în mod nelegal instanța de apel a soluționat critica privind incidența în cauză

a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, reținând că lipsa

de competență în soluționarea notificării a fost invocată pentru prima dată în

apel, în cel de-al doilea ciclu procesual.

Se susține de către

recurentă că o astfel de motivare este lipsită de temei legal, întrucât RA A.P.P.S.

a invocat acest aspect încă din momentul în care s-a stabilit ca reclamanta are

calitatea de persoană îndreptățită.

Mai mult decât atât,

mai arată recurenta, chiar dacă nu ar fi invocat normele menționate din Legea nr.

10/2001, instanța, în baza rolului său activ, potrivit art. 129 C. proc. civ.,

avea obligația sa facă aplicarea corectă a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001

și să stabilească entitatea competentă pentru soluționarea notificării în ceea

ce privește construcția demolată.

Pe de altă parte

instanța de apel a apreciat că imobilul s-a aflat în proprietatea statului și

în administrarea RA A.P.P.S. și că, prin urmare, recurenta are calitatea de

unitate deținătoare, fiind deci competentă să soluționeze notificarea și pentru

măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcție.

Terenul solicitat de

reclamantă se afla în prezent în proprietatea publică a statului și

administrarea recurentei.

Însă nu se poate

stabili aceeași concluzie și cu privire la construcția demolată, întrucât

aceasta a fost demolată de statul român, iar nu de recurentă care nu a deținut

niciun moment aceasta construcție.

Recurenta susține că

în mod nelegal a fost dezlegată și critica sa din apel referitoare la

cheltuielile de judecată acordate de prima instanță și a căror cenzurare a

solicitat-o în apel.

Pentru a răspunde

acestui motiv de apel, curtea de apel a considerat că nu se impune reducerea

onorariului de avocat, având în vedere complexitatea dosarului și faptul că

acesta se afla în cel de-al doilea ciclu procesual.

Aceasta motivare este

neîntemeiată, susține recurenta întrucât avocatul ce a reprezentat-o pe

reclamantă în cel de-al doilea ciclu procesual nu a asigurat asistența juridică

a acesteia și pe parcursul judecării cauzei în primul ciclu procesual.

Mai mult decât atât,

recurenta consideră că speța nu are o complexitate deosebită, principala

problemă de drept ce se cerea a fi dezlegată privind competența de soluționare

a notificării pentru acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată.

Intimata reclamantă a

formulat întâmpinare la motivele de recurs peste termenul legal, astfel că

acest act de procedură al părții a fost calificat drept note scrise; s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat pe baza argumentelor reținute de

instanța de apel în decizia recurată.

Recursul formulat

este nefondat.

Analizând materialul

probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta

Curte constată că sunt întrunite cerințele de modificare a deciziei recurate,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa cum corect au

reținut instanțele de fond, niciuna dintre părțile cauzei nu a contestat că

după preluarea imobilului de către stat în baza sentinței civile nr. 2243/1954

a Tribunalului Popular al Raionului Stalin dată în aplicarea prevederilor

Decretului nr. 111/1951, respectiv, în anul 1961, construcția aflată pe teren

(Vila L.) a fost demolată, imobilul fiind situat în Predeal, jud Brașov;

această susținere a fost făcută de reclamantă încă prin formularea notificării

adresate inițial Primarului orașului Predeal din 7 august 2001, prin care s-a

solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 413,88 mp și măsuri

reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată; după preluarea

imobilului, pe terenul în litigiu s-a edificat o altă construcție, anume Vila I.,

aflată în administrarea recurentei.

Prin soluția primei

instanțe, pronunțate după casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a dispus

anularea dispoziției emise de recurentă prin care notificarea a fost respinsă

în întregul ei, instanța de judecată obligând recurenta la emiterea în favoarea

reclamantei a deciziei de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent, atât pentru teren, cât și pentru construcția demolată.

Deși prin motivele de

apel formulate, pârâta a invocat necompetența sa pentru a face propunere

motivată pentru acordarea de despăgubiri și pentru construcția demolată, sens

în care a invocat prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța

de apel a înlăturat această susținere în mod nelegal, raportându-se la momentul

procesual la care pârâta a invocat aplicabilitatea normei menționate (în al

doilea ciclu procesual), coroborat cu împrejurarea că învestirea sa prin după

redirecționarea notificării adresate de reclamantă Primăriei orașului Predeal,

aceasta nu a făcut obiecțiuni din acest punct de vedere; în plus, instanța de

apel a statuat în sensul că recurenta ar avea calitatea de unitate deținătoare

și în ce privește construcția demolată.

Criticile recurentei

privind nereținerea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001,

republicată, sunt întemeiate.

Astfel, instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a normelor de procedură referitoare la momentul

în care recurenta putea invoca această apărare, întrucât în primul ciclu

procesual decizia emisă de pârâtă a fost confirmată în primă instanță și în

apel și numai după dezelgarea irevocabilă a problemei calității intimatei de

persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

prin Decizia nr. 717 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a dispus

reluarea judecății de la prima instanță, această apărare putea fi în mod obiectiv

invocată; ca atare, până la momentul rejudecării cauzei, instanțele nu au

analizat pe fondul ei notificarea formulată de reclamantă, căreia i se negase

calitatea de persoană îndreptățită.

Or, analiza calității

de persoană îndreptățită se analizează cu prioritate față de calitatea de

unitate deținătoare a imobilului în legătură cu care se formulează notificarea

sau de entitate învestită cu soluționarea acesteia, potrivit dispozițiilor

legii, după care se identifică tipul de măsuri reparatorii aplicabile situației

de fapt reținute în cauză.

Drept urmare, nici la

momentul primirii notificării și nici ulterior, în primul ciclu procesual,

această apărare nu era necesar a fi fost invocată, de vreme ce singura

chestiune dezbătură în proces până la acel moment, era cea a calității de

persoană îndreptățită, celorlalte aspecte anterior menționate, presupuse de

analiza fondului notificării, nefiind antamate.

Din acest motiv s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare chiar la prima instanță, iar nu la

instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., soluția

atacată în primul ciclu procesual, fiind echivalentul unei admiteri a excepției

lipsei calității procesuale active, invalidată în calea de atac a recursului.

Nici dezlegarea dată

de instanța de apel cu privire la calitatea recurentei de unitatea deținătoare

nu poate fi reținută în ce privește construcția demolată, calitate ce se

verifică doar referitor la terenul imposibil de restituit în natură, având în

vedere explicitarea acestor două noțiuni prin Cap. 2 din HG nr. 250/2007 de

aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, se

constată că în baza dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, entitatea

învestită conform dispozițiilor legii speciale, cu soluționarea notificării în

partea sa referitoarea la acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția

demolată, este primarul unității administrativ teritoriale în a cărei rază s-a

aflat imobilul demolat, respectiv, al Orașului Predeal.

Criticile recurentei

privind aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată prin sentința primei instanțe și deduse analizei instanței de apel, nu

vor putea fi analizate în recurs, nefiind critici de nelegalitate.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 3 rap. la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, urmând a se modifica decizia

recurată, cu consecința admiterii apelului formulat de pârâtă, în sensul

schimbării în parte a sentinței apelate; drept urmare, se va înlătura obligația

RA A.P.P.S. de a emite dispoziție cu propunere de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată, obligând pârâta să

înainteze notificarea împreună cu actele anexe, cu privire la construcție, spre

competentă soluționare către Primăria Predeal, conform art. 32 din Legea nr. 10/2001,

republicată; se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul

declarat de pârâta RA A.P.P.S., împotriva Deciziei nr. 325 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă.

Modifică decizia

recurată, admite apelul, schimbă în parte sentința, în sensul că înlătură

obligația RA A.P.P.S. de a emite dispoziție cu propunere de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent, pentru construcția demolată (Vila L.), din,

Predeal, jud. Brașov.

Obligă pe RA A.P.P.S.

să înainteze notificarea și actele anexe, cu privire la construcție, spre

competentă soluționare, către Primăria Predeal.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2010.