ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3146/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 200 din 17 februarie 2003 Primăria Municipiului Brașov (f. 18 dosar fond) a respins notificarea transmisă de petiționarii P.E.A., P.I.R. și P.E.V. prin care aceștia solicitau restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 677 mp situat în municipiul Brașov, înscris în C.F. nr. 25695 Brașov nr.top.8805 întrucât terenul este ocupat de blocuri și amenajări anterioare. Prin aceeași dispoziție petiționarilor li s-a oprit, în condițiile art. 11 alin. (8) raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționale pe piața de capital corespunzătoare valorii imobilului revendicat.

Prin contestația înregistrată la 17 martie 2003, reclamanții P.E.A., P.E.V. și Ț.I.R. au cerut anularea dispoziției mai sus arătată, invocând greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu consecința neacordării, astfel cum au solicitat prin notificare de despăgubiri bănești și nu titluri de valoare. Prin sentința civilă nr. 171/S din 18 aprilie 2003 Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Primăria Municipiului Brașov , Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu și a anulat contestația dedusă judecății. În motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că primăria este o structură instituțional administrativă, fără personalitate juridică iar, într-o atare situație, în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc.

civ. ce nu poate sta ca parte într-un proces civil. Reține tribunalul că, în lipsa instituirii prin dispozițiile Codului de procedură civilă a unei sancțiuni pentru lipsa capacității procesuale de folosință a uneia dintre părțile litigante, prin analogie, cu dispozițiile art. 43 alin. (2) și cele ale art. 161 C. proc. civ. sancțiunea nu poate consta decât în anularea cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 75/Ap din 9 septembrie 2003 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de contestatori, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de tribunal. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând aplicarea greșită a legii.

În esență, reclamanții susțin că potrivit dispozițiilor legale unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate în raporturile cu diverse persoane de către diferite structuri cum sunt primăriile sau primarii. Susțin recurenții că dispoziția a cărei anulare o solicită poartă antetul „Primăria Municipiului Brașov” fiind semnată și aprobată de primar, iar în cuprinsul acesteia nu se regăsește mențiunea „Municipiul Brașov”. Analizând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Analizând recursul instanța constată că este fondat pentru următoarele considerente: Instanțele au apreciat eronat că în litigiile având ca obiect anularea unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă ar avea doar „primarul, în nume propriu”, persoană care are capacitate de folosință și nu și „primăria”, entitate care nu ar avea capacitate de folosință.

Strict juridic, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unitățile administrativ teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții , art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ. Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești, în baza rolului activ, le revine obligația de a reține „denumirea” acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecății și cea folosită de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecății.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, de exemplu, în cuprinsul art. 20, care prevede modalitățile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) menționează că „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București (adică a reprezentanților lor legali). Or, prin dispoziția legală menționată, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de „primărie” pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului”, comuna, orașul sau municipiul, și nu o așa-zisă „structură funcțională”. Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De altminteri, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidență, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziție motivată” intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligație, în nume propriu”. Ca atare, concluzia instanțelor de fond, în sensul că în litigiile fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, „primăria” nu ar avea capacitate de folosință, respectiv, că ar trebui chemat în judecată în calitate de pârât, „primarul, în nume propriu”, este greșită.

Este de menționat și faptul că, obligația instanțelor de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății dă eficiență și constituie garanția aplicării principiului contradictorialității. Dacă formulările reclamantului sunt neclare și confuze fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului și temeiului juridic al cererii deduse judecății, inclusiv calitatea prin capacitatea procesuală a persoanei chemate în judecată, instanța are îndatorirea de a cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii. Așa fiind, cum în cauza dedusă judecății, în mod greșit instanțele, cu încălcarea obligației privind rolul activ al judecătorului, au reținut că ar fi incidentă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Brașov, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc.

civ., constată că se impune admiterea recursului și casarea tuturor hotărârilor cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții T.R., P.E.A. și P.E.V. împotriva deciziei nr. 75/Ap din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 171/S din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.