ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3146/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 200 din 17

februarie 2003 Primăria Municipiului Brașov (f. 18 dosar fond) a respins

notificarea transmisă de petiționarii P.E.A., P.I.R. și P.E.V. prin care

aceștia solicitau restituirea în natură a imobilului compus din construcție și

teren în suprafață de 677 mp situat în municipiul Brașov, înscris în C.F. nr.

25695 Brașov nr.top.8805 întrucât terenul este ocupat de blocuri și amenajări

anterioare.

Prin aceeași dispoziție

petiționarilor li s-a oprit, în condițiile art. 11 alin. (8) raportat la art.

24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale

tranzacționale pe piața de capital corespunzătoare valorii imobilului

revendicat.

Prin contestația înregistrată la 17

martie 2003, reclamanții P.E.A., P.E.V. și Ț.I.R. au cerut anularea dispoziției

mai sus arătată, invocând greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

cu consecința neacordării, astfel cum au solicitat prin notificare de

despăgubiri bănești și nu titluri de valoare.

Prin sentința civilă nr. 171/S din

18 aprilie 2003 Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a intimatei Primăria Municipiului Brașov , Comisia

Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu și a anulat

contestația dedusă judecății.

În motivarea sentinței, în esență,

s-a reținut că primăria este o structură instituțional administrativă, fără

personalitate juridică iar, într-o atare situație, în raport de dispozițiile

art. 41 alin. (1) C. proc. civ. ce nu poate sta ca parte într-un proces civil.

Reține tribunalul că, în lipsa

instituirii prin dispozițiile Codului de procedură civilă a unei sancțiuni

pentru lipsa capacității procesuale de folosință a uneia dintre părțile

litigante, prin analogie, cu dispozițiile art. 43 alin. (2) și cele ale art.

161 C. proc. civ. sancțiunea nu poate consta decât în anularea cererii de

chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 75/Ap din 9

septembrie 2003 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat

de contestatori, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și

de tribunal.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții invocând aplicarea greșită a legii.

În esență, reclamanții susțin că potrivit

dispozițiilor legale unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate în

raporturile cu diverse persoane de către diferite structuri cum sunt primăriile

sau primarii.

Susțin recurenții că dispoziția a

cărei anulare o solicită poartă antetul „Primăria Municipiului Brașov” fiind

semnată și aprobată de primar, iar în cuprinsul acesteia nu se regăsește

mențiunea „Municipiul Brașov”.

Analizând recursul Înalta Curte

constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând recursul instanța constată

că este fondat pentru următoarele considerente:

Instanțele au apreciat eronat că în

litigiile având ca obiect anularea unei dispoziții emise în baza Legii nr.

10/2001 calitate procesuală pasivă ar avea doar „primarul, în nume propriu”,

persoană care are capacitate de folosință și nu și „primăria”, entitate care nu

ar avea capacitate de folosință.

Strict juridic, sunt persoane

juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele (art. 19 din

Legea nr. 215/2001), adică unitățile administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în

justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții , art. 67

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ.

Este real că legiuitorul, cu ocazia

adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea

acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu

privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești,

în baza rolului activ, le revine obligația de a reține „denumirea” acestor

persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de

litigiul dedus judecății și cea folosită de actele normative apreciate a fi

incidente raportului juridic dedus judecății.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, de

exemplu, în cuprinsul art. 20, care prevede modalitățile în care persoanele

juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) menționează că „în cazul

primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana

îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a

primarului general al municipiului București (adică a reprezentanților lor

legali).

Or, prin dispoziția legală

menționată, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de „primărie” pentru

a desemna „persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului”,

comuna, orașul sau municipiul, și nu o așa-zisă „structură funcțională”.

Această interpretare se impune

întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate

juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot

găsi bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De altminteri, din cuprinsul

întregului act normativ, rezultă cu evidență, că, în această procedură,

primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.

În exercitarea atribuțiilor ce îi

revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept

public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr.

215/2001, în sensul că emite o „dispoziție motivată” intenția legiuitorului

fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se

soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligație, în nume

propriu”.

Ca atare, concluzia instanțelor de

fond, în sensul că în litigiile fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

„primăria” nu ar avea capacitate de folosință, respectiv, că ar trebui chemat

în judecată în calitate de pârât, „primarul, în nume propriu”, este greșită.

Este de menționat și faptul că,

obligația instanțelor de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse

judecății dă eficiență și constituie garanția aplicării principiului

contradictorialității.

Dacă formulările reclamantului sunt

neclare și confuze fiind de natură să nu permită determinarea clară a

obiectului și temeiului juridic al cererii deduse judecății, inclusiv calitatea

prin capacitatea procesuală a persoanei chemate în judecată, instanța are

îndatorirea de a cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor

contradictorii.

Așa fiind, cum în cauza dedusă

judecății, în mod greșit instanțele, cu încălcarea obligației privind rolul

activ al judecătorului, au reținut că ar fi incidentă excepția lipsei

capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Brașov, Înalta Curte,

în baza art. 314 C. proc. civ., constată că se impune admiterea recursului și

casarea tuturor hotărârilor cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la

prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții T.R., P.E.A. și P.E.V. împotriva deciziei nr. 75/Ap din 9

septembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 171/S din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, secția civilă, și

trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2005.