ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

procesual

Prin contestația

înregistrată la 16 iunie 2003 pe rolul Tribunalului Brașov contestatorii L.T., L.G.

și L. (N.) V. au contestat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Brașov

dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de Primăria Municipiului Brașov.

Contestatorii au notificat Primăria și Prefectura Județului Brașov pentru

restituirea în natură a unui teren de 238 m

2

rămas liber ca urmare a exproprierii prin Decretul nr. 147 din 21 aprilie 1983, și despăgubiri pentru

terenul de 182,372 m

2

și casa demolată în suprafață de 86 m

2

și care sunt ocupate în prezent de un imobil situat în str. Hărmanului.

Prin Dispoziția nr. 1178

din 21 mai 2003 s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului

teren înscris în CF Brașov, în suprafață de 419,80 m

2

și s-a dispus formularea unei oferte pentru restituirea prin măsuri reparatorii

constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare și emise de Ministerul Finanțelor Publice sau acțiuni la

societățile

comerciale tranzacționate pe piața de capital,

corespunzătoare valorii imobilului

revendicat.

Tribunalul Brașov

prin sentința civilă nr. 372/S din 10 octombrie 2003 a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Brașov și a

anulat contestația.

În motivarea acestei

soluții Tribunalul a reținut că Primăria Municipiului București este o

structură instituțională administrativă care nu se încadrează în niciuna dintre

categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art. 26 lit. a) – d)

din Decretul nr. 31/1954 și nici în categoria persoanelor juridice prevăzute de

art. 26 lit. e) din actul normativ menționat.

S-a reținut că Legea nr.

215/2001 a administrației publice locale nu cuprinde nicio dispoziție în sensul

acordării personalității juridice primăriei dar prevede în art. 19 că unitățile

administrativ teritoriale (comune, orașe și județe) sunt persoane juridice cu

patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Constatând că

primarul - în temeiul Legii nr. 10/2001 emițând dispoziția, act juridic ce

poate fi atacat în justiție - nu acționează în interes propriu, ci ca

reprezentant al unității administrativ – teritoriale, singura care are

capacitate juridică, s-a apreciat că primăria nu poate sta ca parte într-un

proces.

Ca urmare, instanța a

admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei ridicate din

oficiu și prin raportare la art. 161 C. proc. civ. a anulat contestația,

interpretând prin raportare la art. 161 C. proc. civ. că singura sancțiune

aplicabilă într-o atare situație – chemarea în judecată a unei persoane lipsite

de capacitate de folosință -, nu poate fi decât anularea cererii.

Curtea de Apel Brașov

prin decizia civilă nr. 303/Ap din 7 aprilie 2004 cu opinie majoritară a

respins apelul contestatorilor împotriva sentinței civile nr. 372/2003 a

Tribunalului.

S-a constatat că

instanța a soluționat în mod corect cauza prin admiterea excepției lipsei

capacității procesuale de folosință, Primăria, potrivit art. 91 din legea nr. 215/2001

fiind o structură instituțională care nu se încadrează în categoriile enumerate

de art. 26 din Decretul nr. 31/1954 iar Legea nr. 10/2001 stabilește

raporturile pe care le reglementează între persoana îndreptățită și unitatea

deținătoare care este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită în

numele statului dreptul de proprietate cu privire la bunul ce face obiectul

legii, fie unitatea cu personalitate juridică care are în patrimoniul său

înregistrat bunul care face obiectul legii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 8778 din 1 noiembrie 2006, a admis recursul contestatorilor, a casat decizia și a admis apelul contestatorilor, a

desființat sentința civilă nr. 372 din 10 octombrie 2003 și a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Brașov.

În motivarea acestei

decizii s-a reținut că Legea nr. 10/2001 privește dreptul persoanei

îndreptățite să adreseze notificare primăriei și în caz de neacceptare a

ofertei acesteia sau de respingere a notificării să conteste dispoziția

primăriei.

Ca urmare nu i se

poate imputa reclamantului că a chemat în judecată instituția emitentă a

dispoziției atacate, cu motivarea că nu ar avea capacitate procesuală.

În virtutea rolului

său activ (conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.) judecătorul trebuia să

deslușească aspectul procesual generat de raportul juridic dedus judecății și

să confere efectiv reclamanților dreptul de acces la justiție pe realizarea

finalității și scopului urmărit de Legea nr. 10/2001, de reparație pentru caracterul

abuziv al preluării imobilelor la care se referă legea specială.

procesual

Tribunalul Brașov

prin sentința civilă nr. 189/S din 25 iunie 2009 a admis în parte contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de

pârâtă în ceea ce privește art. 2 al dispoziției. A fost obligată intimata

pârâtă să emită în favoarea contestatorilor o nouă dispoziție prin care să se

propună măsuri reparatorii în echivalent raportate la valoarea de circulație a

terenului conform prevederilor legii speciale de reparație pentru imobilul

situat în Brașov, în suprafață de 419,8 m

2

precum și pentru construcția demolată în suprafață de 86,46 m

2

.

Au fost respinse

restul pretențiilor, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

În cauza venită spre

rejudecare la această instanță reclamanții au declarat la primul termen de

judecată că înțeleg să se judece cu Municipiul Brașov.

Rejudecând cauza

urmare casării cu trimitere, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Imobilul situat în

Brașov, în suprafață de 419,8 m

2

a fost deținut în proprietate de L.I.

și L.F., conform evidențelor din CF. Pe acest teren a fost edificată o

construcție de 86 m

2

. Terenul și construcția au fost expropriate

prin decretul nr. 147/1983.

Calitatea de moștenitori

ai foștilor proprietari o au contestatorii L.T., L.V. și L.G.

Contestatorul L.G. a

decedat pe parcursul procesului, la 21 noiembrie 2008, locul acestuia în proces

fiind luat de moștenitorii săi, A.G.S. (născută L.), L.M. și L.D.N.

Terenul în litigiu,

înscris în CF Brașov a fost trecut ulterior preluării de către stat în CF

Brașov și supus unor operațiuni de comasare și dezmembrare, contestatorii

nefăcând dovada că în prezent imobilul - teren revendicat se mai află în

proprietatea unității administrativ teritoriale, condiție necesară pentru

restituirea în natură.

Pe de altă parte din

probele administrate (raportul de expertiză F.G., cercetarea la fața locului)

s-a constatat că terenul prin amplasare și destinație nu permite restituirea în

natură. Pe acest teren se află un bloc de locuințe, o alee asfaltată, singura

cale de acces auto către parcarea auto amenajată în spatele proprietății din

aceeași stradă, care deservește blocul A 8 din str. Hărmanului și alte două

blocuri, unul perpendicular, iar altul paralel cu Blocul A 8, precum și un

garaj auto aparține proprietarului de la bloc.

Cu privire la garaj,

s-a constatat că acesta este format din beton și cărămidă, neputând fi încadrat

în categoria lucrărilor ușoare demontabile.

În raport de art. 10 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind afectat de amenajări de

utilitate publică a localității, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent. Cât privește înțelesul sintagmei „amenajări de utilitate publică

ale localității urbane și rurale”, s-a făcut trimiterea la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care explică această sintagmă prin „căi

de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico – edilitare

subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri

și grădini publice, piețe pietonale și altele, determinate de la caz la caz,

atât ca servituți legale, cât și în baza documentațiilor de amenajare a

teritoriului și de urbanism”.

S-a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii și pentru

construcția demolată ulterior.

Prevederile art. 1 alin.

(2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 au fost coroborate cu dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 astfel că s-a dispus ca reclamanții să

beneficieze de măsuri reparatorii potrivit legii speciale respective.

Curtea de Apel Brașov

prin decizia civilă nr. 157/A din 18 decembrie 2009 a respins apelul declarat de contestatori împotriva sentinței nr. 189/2009 a Tribunalului

Brașov.

În motivarea acestei

decizii instanța a reținut în esență următoarele:

Întreaga suprafață de

teren revendicată de 419,80 m

2

a fost expropriată prin Decretul nr. 147/1983

și este ocupată în prezent de mai multe infrastructuri, blocul de locuințe din

str. Hărmanului (pe 96,30 m

2

din terenul în litigiu); garaj auto

aparținând unei persoane fizice (pe 55,22 m

2

din terenul în litigiu); un teren ce aparține în proprietate unei persoane fizice (pe 28,58 m

2

din terenul în litigiu).

Din acest teren,

suprafața de 329,70 m

2

reprezintă domeniul public al Statului și

este ocupată de o parcare asfaltată, alee asfaltată cu acces la blocurile

situate în str. Hărmanului.

Toată această

configurație a fost identificată de expertul desemnat în cauză.

Nu a fost primită

concluzia expertului în sensul că pe terenul în discuție nu există rețele de

utilitate publică sau alte detalii de sistematizare întrucât aceste concluzii

au la bază, potrivit afirmațiilor expertului, datele și avizele obținute de la

principalii furnizori de utilități în anul 2002, pe parcursul soluționării

administrative a notificării, care exprimă o altă realitate.

Instanța a constatat,

examinând aceste avize și documente, o altă situație de fapt și anume rețele de

distribuție a gazelor naturale conform avizului emis de SC D.S.

S-a constatat așadar

că în conformitate și cu Normele Metodologice în raport de starea de fapt

identificată în cauză soluția instanței de fond este corectă și ca atare s-au

menținut dispozițiile instanței de fond.

Împotriva deciziei nr.

157/Ap/2009 a Curții de Apel Brașov au declarat recurs reclamanții

contestatori.

Recursul nu a fost

motivat în drept.

În fapt contestatorii

au criticat soluția instanțelor de apel și de fond pentru superficialitatea în

judecarea cauzei și pentru interpretarea greșită a legii, deși acestea erau

obligate să stăruie în aflarea adevărului și deși Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a recomandat în repetate rânduri autorităților române unde

trebuie să acționeze pentru a evita condamnările suferite de Statul Român.

Recurenții au arătat

că potrivit art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 erau îndreptățiți încă de la

data revendicării să primească în natură partea de teren rămasă liberă, în

suprafață de 238 m

2

iar pentru suprafața ocupată, de 182,372 m

2

, inclusiv pentru casa demolată, de 86,46 m

2

, să primească măsuri reparatorii. Cu toate acestea intimatul pârât făcând o greșită apreciere a legii

a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr.

10/2001, ignorând concluziile expertizelor solicitate chiar de acesta,

întocmite de experții M.H. și L.A. care au arătat că „parte din teren poate fi

restituit în natură în condițiile legii, iar accesul în spatele blocurilor se

poate realiza prin str. Hărmanului, existând spațiu necesar amenajării

acestuia”.

Recurenții au mai

arătat că prin judecata superficială făcută în cauză s-a permis comiterea de

ilegalități materializate în îngăduirea de către primar a construcției de

garaje și betonarea terenului, mutarea gardurilor de către vecinii de la numerele

9 și 13, construirea de parcări pe terenul revendicat.

S-a mai invocat că

terenul nu a fost supus nici un plan de sistematizare, până în 1994 și că numai

blocul ridicat pe aceasta este legal construit și el are o singură cale de

acces prin str. Hărmanului.

S-a mai invocat

faptul că s-a făcut o greșită judecată la instanța de fond în pofida probelor

administrate iar judecătorul fondului, devenit judecător la instanța de apel a

influențat completul care a judecat cauza în apel.

În întâmpinarea

depusă la dosar intimatul Municipiul Brașov prin primar a solicitat respingerea

recursului întrucât în mod corect, potrivit realității s-a constatat pe

parcursul judecății că terenul revendicat nu este liber și deci nu poate fi

restituit în natură.

S-a arătat că

instanțele au constatat prin probele administrate, inclusiv cercetare la fața

locului, că există o altă realitate decât cea exprimată de raportul de

expertiză, impusă de densitatea mare a blocului din zonă și de nevoile

constante de bună utilizare a imobilelor (blocuri și locuințe individuale, pe o

zonă afectată și de rețele de canalizare și electricitate) care au necesitate –

chiar și pe parcursul judecării procesului – lucrări de betonare alei, parcări,

garaje.

de recurs

Examinând hotărârea

atacată din prisma criticilor formulate care se pot încadra în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că decizia Curții

de Apel este legală și temeinică, recursul urmând a se respinge ca nefondat

pentru considerentele de mai jos.

Măsurile de

recuperare prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt dominate de regula restituirii

în natură a bunului notificat în temeiul acestei legi.

În măsura în care

restituirea în natură nu se poate realiza legea prevede măsurile reparatorii care

se impun pentru dezdăunarea fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.

Criticile

recurenților s-au referit în principal la greșita aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 cât privește aprecierea instanței că în cauză nu se poate

realiza restituirea în natură a unei porțiuni din terenul revendicat și anume

de 238 m

2

. Fundamentul acestei critici îl reprezintă concluziile

expertizelor efectuate în cauză (H.M. la fond și F.G. la rejudecarea fondului

după casare).

Instanța de fond și

respectiv de apel au dat dovadă de corectă și atentă examinare a cauzei și au

explicat pe baza documentelor din dosar înlăturarea constatărilor expertului H.

– avute în vedere critic și de comisia care a examinat notificarea

reclamanților – cât privește lipsa rețelelor de utilitate publică pe terenul în

litigiu.

Este de observat în

acest sens că Dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 a motivat respingerea cererii de restituire în natură a terenului pe împrejurarea că acesta este

ocupat de blocurile de locuințe, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupând întregul teren, situație ce rezultă din adresa Direcției de Arhitectură

și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Brașov din 12 noiembrie 2003.

În primul dosar al

Tribunalului Brașov există un memoriu tehnic, întocmit de un expert topograf -

cadastru, H.M., în iunie 2002. Acest expert semnalează existența pe terenul

revendicat: blocuri de locuințe aferente străzii Hărmanului, un garaj de beton

și cărămidă al unui proprietar din imobil și două garaje din structură metalică

proprietate privată. Expertul menționează că terenul revendicat se suprapune pe

unul din drumurile de acces din spate ale blocurilor.

Expertul mai

concluzionează că porțiunea de 235,76 m

2

poate fi retrocedată deoarece „din documentele obținute de la furnizorii de utilități nu a rezultat că

pe terenul în cauză sunt amplasate rețele de utilitate publică”.

Cu toate acestea, din

corespondența pe care expertul o face cu diferiți destinatari - existentă la

dosar - rezultă că SC D.S. SA Sucursala Brașov, pe terenul ce urmează a fi

restituit „deține rețele de distribuire a gazelor naturale” (adresă din 13

august 2002) iar din schița anexată rezultă că acea conductă traversează

terenul în litigiu pe lungul său.

În mod egal, din

adresa emisă de E. SA din 21 mai 2002 transmisă expertului H. rezultă că

această instituție deține pe terenul menționat în gestiune și exploatarea L. 1

K.V. amplasată conform schiței.

În faza rejudecării

cauzei în fond s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare realizată de

expertul F.G. care a semnalat aceleași ocupări ale terenului – (existente și în

2002 și evidențiate în expertiza extrajudiciară de la acea dată). Expertul a

explicat modalitatea prin care a ajuns la aceste concluzii: „conform datelor și

avizelor obținute de la principalii furnizori de utilități din anul 2002,

rezultă că pe terenul revendicat nu există rețele ale utilităților publice sau

alte detalii de sistematizare”.

Or, chiar furnizorii

de utilități – potrivit adreselor din dosar au relevat existența unor rețele

electrice și de gaz metan.

Acest expert în

răspunsul la obiecțiuni precizează că din terenul de la pct. 2 lit. a), aflat

pe domeniul public, 42,65 m sunt ocupați de parcare și 197,05 m

2

de alee asfaltată.

În raport de aceste

constatări, reținute de instanța de fond și confirmate și de instanța de apel,

critica că s-a făcut o judecată superficială care a condus la greșita aplicare

a legii este nefondată și neargumentată de recurenții care nu comentează în

nici un fel și nici nu combat prin contraargumente motivările instanțelor.

Ca urmare, se

constată că în mod temeinic și în conformitate cu dispozițiile legale corect

aplicate speței s-a constatat că terenul în discuție, în întregul său, nu poate

fi restituit în natură.

Explicația oferită de

instanță este susținută de probe administrate și necombătute, cum s-a arătat

mai sus, de recurenți.

Terenul este ocupat

de obiectivele avute în vedere la expropriere, blocuri de locuințe, iar

porțiunea de teren betonată de 235,50 m

2

nu poate fi integrată în noțiunea de „teren liber” în înțelesul Legii nr. 10/2001. Terenul este

afectat de garaje proprietate privată, alei, auto și pietonale care reprezintă

o a doua ieșire spre strada a unei parcări amenajate în spatele blocurilor (și

în spatele terenului în litigiu).

Împrejurarea că mai

există o ieșire (opusă acesteia), prin Str. Hărmanului nu este un argument

pentru o eventuală dezafectare a ieșirii spre Str. 11 Iunie având în vedere

zona extrem de aglomerată care o reprezintă segmentul de plan în analiză

(conform schițelor de situație aflate în mai multe exemplare la dosar) și care

impune ca normă de securitate ambientală existența unui flux de degajare

multiplu a accesului la clădirile din zonă.

Terenul în discuție

este totodată ocupat cu rețele de distribuire a gazului metan și rețele

electrice, situație reținută în mod corect de către instanță la o analiză

atentă și amănunțită a documentelor aflate la dosarul soluționării notificării

pe baza informațiilor produse de distribuitori.

Ca urmare în mod

corect s-au înlăturat concluziile sub acest aspect ale expertului

extrajudiciar.

Este de remarcat că

aceeași concluzie – în sensul că terenul nu este afectat de rețele de

distribuție – prezentă și în expertiza efectuată în cauză de expert F.G., este

preluată de acesta de la expertul extrajudiciar, pentru că se referă la „datele

și avizele obținute de la principalii furnizori de utilități din anul 2002” (pag. 5 din raportul de expertiză F.G.) și deci nu se bazează pe propriile constatări.

Ca urmare, critica

referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii este nefondată și a

condus la respingerea acestui motiv de recurs.

Celelalte aspecte

semnalate în recursul reclamantei sunt simple comentarii care nu se pot încadra

în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat

recursul reclamanților contestatori cu consecința păstrării hotărârii Curții de

Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții L.T., N. (L.) V., L.D.N., L.M. și A.G.S.

împotriva deciziei civile nr. 157/Ap din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2011.