ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin dispoziția nr. 1876 din 24 octombrie 2002 emisă de Primăria Municipiului Brașov a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de B.A.G.M. a terenului în suprafață de 142 stânjeni, înscris în C.F. nr. top 7403/119 (sub nr. nou 23762) și, în temeiul art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, s-a făcut oferta de despăgubire prin echivalent. Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2002, reclamantul B.A.G.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Brașov și Prefectura Județului Brașov cerând „să fie obligate să respecte acordul intervenit între acestea și subsemnatul asupra modalității prevăzute de Legea nr. 10/2001 de reparare prin echivalent”.

Prin notele scrise depuse la 14 martie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că, solicită constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1876 din 24 octombrie 2002 emisă de prim-pârâta, Primăria Municipiului Brașov, și obligarea acesteia să transmită notificarea pe care i-a adresat-o secund pârâtei, Prefectura Județului Brașov, pentru acordarea de măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești, conform Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii, în esență, reclamantul arată că, prin notificarea nr. 12044/2001 adresată Primăriei Municipiului Brașov, a cerut restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. (sub nr. nou 23762), nr.top. 7403/119, în suprafață de 142 stânjeni sau, în cazul în care restituirea nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești.

Susține reclamantul că Primăria Municipiului Brașov i-a comunicat că terenul în litigiu este ocupat de blocuri de locuințe și amenajări exterioare, caz în care nu-i poate fi restituit în natură, motiv pentru care a transmis notificarea sa, spre competentă soluționare prefecturii, competentă, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, pentru a decide cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești care i se cuvin. La rândul său, Prefectura Județului Brașov a restituit notificarea Primăriei Municipiului Brașov, conform adresei 8199/2002 apreciind că, în calitatea sa de „persoană juridică deținătoare a terenului”, aceasta este competentă, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să-i facă ofertă de despăgubire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Față de această împrejurare de fapt, reclamantul solicită ca pârâtele să fie obligate în raport de competențele ce le revin, să îi soluționeze notificarea. Prin sentința civilă nr. 126/S din 21 martie 2003 Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Brașov, sens în care a anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu secund pârâtă Prefectura Județului Brașov.

În motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că pârâta Primăria Municipiului Brașov, ca structură instituțional administrativă nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane juridice prevăzute de art. 26 lit. a)-d), respectiv art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954, respectiv că, nici prin dispozițiile Legii nr. 215/2001, care reprezintă legea cadru în materia administrației publice locale, nu s-a reglementat acordarea de personalitate juridică primăriei, sens în care, se impune anularea cererii deduse judecății. Apreciază prima instanță că, în astfel de litigii, calitate procesuală pasivă are „primarul, în nume propriu și nu primăria”. Referitor la cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Județului Brașov, tribunalul reține că reclamantul nu dovedit existența unei înțelegeri în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul în litigiu, sens în care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. În esență, apelantul susține că Primăria Municipiului Brașov, date fiind dispozițiile Legii nr. 10/2001, avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, de altminteri, motivarea sentinței atacate fiind contradictorie referitor la acest aspect. Totodată, apelantul arată că atâta timp cât Prefectura Municipiului Brașov a respins dispoziția emisă inițial de Primăria Brașov, conținând oferta de acordare de despăgubiri bănești, deci implicându-se în procedura de soluționare a notificării pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001, în mod greșit, tribunalul i-a fost respins cererea față de această pârâtă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 59/Ap din 23 iunie 2003 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat. În motivarea deciziei, în esență, se procedează la o prezentare teoretică a distincției calitate/capacitate procesuală în cazul persoanelor juridice de drept public, ca argument al corectei rețineri, de către prima instanță, în speța dedusă judecății, a excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Brașov. Referitor la criticile apelantului privind soluția de respingere a cererii de chemare în judecată față de pârâta Prefectura Județului Brașov se reține că, atâta timp cât reclamantul a purtat cu această instituție doar corespondență, în mod just, prima instanță i-a respins cererea dedusă judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.A.G.M. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs reclamantul arată că instanța de apel nu a răspuns criticilor sale ci doar s-a limitat la a relua argumentele reținute de prima instanță. În esență, recurentul susține că în mod greșit instanțele, în aplicarea legii, au reținut că Primăria Municipiului Brașov nu ar avea capacitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Se mai arată că instanțele aveau obligația să analizeze pretențiile sale formulate împotriva Prefecturii Județului Brașov, pârâtă care a fost investită de primărie pentru a dispune asupra notificării sale, cu mențiunea că, inițial, în soluționarea notificării sale, Primăria Brașov i-a făcut o ofertă de despăgubiri prin dispoziția nr. 12.044 din 26 aprilie 2001, ofertă pe care, în mod eronat și prin eludarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în loc să o analizeze, Prefectura Brașov a respins-o, dispunând restituirea notificării sale primăriei, aspect care a condus la pronunțarea deciziei a cărei anulare o solicită. Analizând recursul instanța constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unitățile administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct.2 C. proc. civ. Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești, în baza rolului activ, le revine obligația de a califica și reține „denumirea” acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecății și de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecății.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalitățile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menționează „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București (adică a reprezentanților lor legali). Or, prin dispoziția legală menționată, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de „primărie” pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului”, comuna, orașul sau municipiul, și nu o așa-zisă „structura funcțională”. Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De altminteri, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidență, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială. În exercitare atribuțiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziție motivată”, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligație, în nume propriu”. Ca atare, concluzia instanțelor de fond, în sensul că, în litigiile fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, „primăria” nu ar avea capacitate de folosință, respectiv, că ar trebui chemat în judecată în calitate de pârât, „primarul, în nume propriu”, este greșită.

Referitor la capătul de cerere privind pârâtul Județul Brașov este de observat că instanțele nu au fost preocupate pentru a stabili care este obiectul acestei cereri. Obligația instanțelor de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății dă eficiență și constituie garanția aplicării principiului contradictorialității. Dacă formulările reclamantului sunt neclare și confuze fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului și temeiului juridic al cererii deduse judecății, instanța are îndatorirea de a cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii și temeiul juridic al acesteia, aspecte care permit exercitarea controlului judiciar.

Astfel, prin petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să respecte acordul intervenit între acestea și subsemnatul asupra modalității prevăzută de Legea nr. 10/2001 de reparare prin echivalent. Ulterior însă, aspect reținut și de prima instanță, prin „notele de ședință”, înțelegând prin aceasta notele depuse la 14 martie 2003, reclamantul și-ar fi precizat obiectul cererii, inclusiv în raport de pârâtul Județul Brașov, în sensul obligării acestui pârât la plata de despăgubiri bănești, aspect care însă nu a fost pus în dezbaterea părților și clarificat la termenul de judecată din 21 martie 2003 când au avut loc dezbaterile. Așa fiind, cererea reclamantului referitoare la acest pârât a fost soluționată de către instanțele de judecată formal, fără a lămuri care este obiectul acesteia, fapt ce echivalează cu un refuz de a judeca pe fond pretenția.

În consecință, cum în cauza dedusă judecății în mod greșit instanțele au reținut că ar fi incidentă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Brașov și cum acestea au omis să stabilească obiectul cererii de chemare în judecată în raport de pârâtul Județul Brașov, aspecte care au condus la o necercetare a fondului pricinii, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., constată că se impune admiterea recursului și casarea tuturor hotărârilor cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la prima instanță. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva deciziei nr. 59/Ap din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia precum și sentința civilă nr. 126/S din 21 martie 2003 a Tribunalului Brașov, secția civilă, și trimite cauza aceluiași tribunal spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.