ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8980/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6

octombrie 2004, pe rolul Tribunalului București reclamantul M.G. a chemat în

judecată pe pârâta Primăria Municipiului București reprezentată de Primarul

general pentru obligarea acesteia să emită o decizie motivată la notificarea

nr. 634 din 29 iunie 2001 pentru acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în București. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 985 din 30 noiembrie 2004 a admis acțiunea și

a obligat pe pârâtă să emită o dispoziție motivată în rezolvarea notificării

formulată de petent.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

168 A din 17 mai 2005 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 985/2004.

Pentru a motiva această hotărâre

instanța a considerat nefondată critica formulată de pârâtă în sensul că

instanțele nu se pot pronunța decât după emiterea dispoziției de către primar

și în lipsa unui asemenea act nu sunt competente să judece cauza.

S-a reținut că potrivit procedurii

instituite de Legea nr. 10/2001, în art. 24, orice acțiune în justiție

formulată în temeiul reglementărilor speciale ale Legii nr. 10/2001, trebuie să

fie adresată tribunalului care este competent să se pronunțe cu privire la

litigiile de orice natură ivite în legătură cu modul de soluționare a

notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a reținut de asemenea, că

dispoziția prevăzută de art. 23 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 este imperativă,

unitatea deținătoare având obligația să emită decizia prevăzută de lege și deci

inacțiunea acesteia nu poate să rămână nesancționată.

Împotriva acestei decizii au

declarat în termen legal recurs atât pârâta Primăria Municipiului București cât

și reclamantul M.G.

În recursul său pârâta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând soluția pentru că a fost

dată cu greșita aplicare a legii în raport de încălcarea normelor de competență

materială, acțiunea având ca obiect obligația de a face, atrage competența în

primă instanță a judecătoriei.

Pe fondul cauzei s-a reluat motivul

invocat și în apel, în sensul că nerespectarea termenului de 60 zile nu atrage

nici o sancțiune.

În recursul său, nemotivat în drept,

reclamantul a solicitat o expertiză pentru evaluarea integrală a terenului și a

½ din clădire la prețul zilei. S-au mai solicitat tot prin recurs,

cheltuieli de deplasarea din Germania unde locuiește, la București, la proces.

Recursurile sunt nefondate și se vor

respinge pentru următoarele considerente.

Instanțele de fond și de apel au

pronunțat hotărâri legale și temeinice în raport de dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 10/2001, dispoziții de procedură în materie de revendicare aplicabile

cererilor formulate în condițiile legii speciale.

Față de norma imperativă de emitere

a dispoziției motivate în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării,

inactivitatea instituției chemate să rezolve cererea este supusă controlului

judiciar instituit de legea specială la nivelul tribunalelor.

Caracterul special al legii în

termenii și cerințele căreia se formulează cererea de restituire, face ca

sesizarea petentului să fie în natura ei juridică o cale de atac în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nu o acțiune directă în instanță de „a face”

care să urmeze calea competenței materiale pe care dreptul comun, Codul de

procedură civilă, o stabilește pentru aceste acțiuni, în favoarea judecătoriei.

Nici recursul reclamantului nu este

întemeiat.

În primul rând este de observat că

nu se formulează nici o critică care să poată fi încadrată în art. 304 pct.

9-10 C. proc. civ. în redactarea în vigoare la data declarării recursului și

care să determine casarea sau modificarea hotărârii.

Recurentul formulează de fapt cereri

de probe - expertiză de evaluare pentru anumite părți din imobilul revendicat.

Conform art. 305 C. proc. civ. în

recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor care pot fi

depuse până la încheierea dezbaterilor.

De altfel, în ședința publică din 8

noiembrie 2005 reclamantul a precizat că recursul nu este declarat de el, fiind

de acord cu dispozițiile deciziei din apel.

Ca urmare, constatând că în cauză nu

sunt întrunite dispozițiile art. 304 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate

cele două recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General și

reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 168/A din 17 mai 2005 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2005.