ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3536/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamantul H.O.V. a chemat în judecată Primăria Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul situat în București. Prin sentința civilă nr. 1062 din 12 decembrie 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, reținându-se că dispozițiile art. 24 alin. (8) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie în alte cazuri decât cele stabilite expres de lege.

Judecătoria sectorului 5, prin sentința civilă nr. 843 din 18 februarie 2004 a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București. Prin sentința nr. 19 din 7 aprilie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București conform art. 23 și art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 755 din 16 septembrie 2004 a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta Primăria Municipiului București să soluționeze notificarea depusă de reclamant.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare. Art. 23 alin. (2) al aceleiași legi prevede că persoana îndreptățită are dreptul să susțină, în fața conducerii unității deținătoare, cererea formulată, scop în care va fi invitată, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere. H.G. nr. 498/2003 prevede și obligația unității deținătoare de a comunica în scris persoanei îndreptățite că emiterea dispoziției de restituire este condiționată de depunerea întregii documentații care să dovedească temeinicia notificării.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă obligația unității deținătoare de a comunica în scris persoanei îndreptățite posibilitatea acesteia de completare a actelor doveditoare. În speță, pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, astfel încât persoana îndreptățită nu a putut depune toate înscrisurile doveditoare. Împotriva sentinței a declarat apel Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru nedovedit în cauză.

De asemenea, art. 22 al Legii 10/2001 prevede că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu înscrisuri și numai după administrarea acestei probe unitatea deținătoare poate emite dispoziția motivată. Reclamantul nu a depus toate actele doveditoare necesare soluționării notificării. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 252 A din 15 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat, reținând, în esență, că pârâta Primăria Municipiului București nu a comunicat în scris reclamantului faptul că actele depuse de acesta în condițiile art. 22 din Legea 10/2001 sunt insuficiente, pentru ca acesta să-și exprime poziția, dacă înțelege să completeze probatoriul administrat sau nu are alte înscrisuri în justificarea cererii, astfel că este culpabilă de faptul că din anul 2001 reclamantul nu a primit nici un răspuns la notificarea depusă.

În concluzie, reclamantul nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, prima instanță pronunțând o soluție corectă. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că notificatorii aveau obligația să se intereseze dacă dosarul este complet, în caz contrar fiind obligați să aducă documentele lipsă, iar în situația în care nu mai aveau alte acte de depus trebuiau să transmită acest lucru printr-o adresă. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea aplicabilă la data pronunțării deciziei atacate, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită decizia/dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege. Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. În speță, Primăria Municipiului București nu și-a îndeplinit această obligație, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptățite. Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 252 A din 15 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 aprilie 2006.